Category Archives: Ruminez, deci exist!

Pro-Choice

Pro-Choice

Choose patient silences.

Choose staying when the going gets tough.

Choose to look at the sky.

Choose to religiously get your head out of your ass.

Choose to do what you need to be well, day in and day out.

Choose to breathe like you mean it.

Choose to rest when you feel like quitting.

Choose to talk kindly to yourself.

Choose to pour your energy in creating meaning around you.

Choose your words wisely.

Choose the hard way.

Choose to go easy on yourself when you feel it helps.

Choose hope.

Choose to live intentionally.

Choose to stop before crashing.

Choose connection.

Choose buying the damn skirt.

Choose laughing your heart out.

Choose listening more.

Choose showing up.

Choose to catch yourself being good.

Choose education and discipline.

Choose to live, not just survive.

Început

Început

Parafrazând un gând de pe o cană pe care am primit-o la începutul anului trecut, aș zice că pe cât de scurt a fost anul, pe atât de lungi i-au fost zilele. Probabil cel mai intens an din viața mea de până acum.

Am trăit din plin după legea lui Ohm, pe care am transformat-o în legea lui om. Eu om. Intensitatea mi se măsura ca raportul dintre tensiunea aplicată și rezistența circuitului. Răsună a lege omenească, nu?

Am fost… și n-am fost… om… anul ăsta. M-am cunoscut în noi momente și schițe. Uneori mi-a plăcut de mine, alteori nu prea și câteodată nici nu m-am recunoscut.

Am încercat să mai scriu, dar parcă gândurile nu mi se legau așa cum știam eu că mi se leagă. Până când am decis să mă dezleg și pur și simplu să mă înșir pe curat. Am lucrat pe multe ciorne, care au ajuns undeva, dosite împreună cu multe altele de-ale mele, într-un sertar lăuntric.

Aseară m-am oprit un pic din toate și am stat în mine, gândindu-mă la cel mai bun și frumos din 2022. Și am început să plâng instant. Intensitatea acelui moment este încă în mine.

Întâmplarea cea mai frumoasă a anului care tocmai ce a fost e primul plâns al lui Dimi. Acel plâns mi-a declanșat metamorfoza. Eram anesteziată, și totuși inima stătea să-mi pocnească, decorând pereții sălii de operație cu toate simțămintele mele. Eram bucuroasă, și totuși plângeam pe mut în hohote și tremuram ca varga.

Venise primăvara peste mine, iar ceea ce crescusem și îngrijisem în mine, acum era înafara mea. Puricelul pe care l-am purtat cu mine de colo-colo timp de mai bine de 41 de săptămâni, căpătase conturul unui bebeluș în toată regula cu date personale cu tot. În preajma Crăciunului s-au făcut mai bine de 41 de săptămâni de când am făcut cunoștință cu Dimi.

Metamorfoza continuă, dar parcă la intensități mai moderate. Sunt zile în care îmi sar siguranțele și mă preschimb într-un noian de nesiguranță. Apoi sunt zile în care mi se aprind beculețe în cap și, asemenea unui pom de Crăciun proaspăt luminat, încep să văd lucruri pe care nu le văzusem până atunci. Gravitez în jurul lui și el în jurul meu, iar în dansul ăsta simbiotic (mă) (re)descopăr.

E 1 ianuarie. Primul pentru el. Primul pentru mine alături de el. Cerul este senin. Afară e primavară. În casă e tot primavară.

Dă-i cu săxu’ pân’ la zâuă!

Dă-i cu săxu’ pân’ la zâuă!

Hai că m-am enervat și m-am și ridicat din somnul meu de după-amiază ca să îmi vărs năduful pe blog despre un subiect care aparent e din nou de actualitate în mainstream media: educația sexuală. Sau educația pentru sănătate. Sau cum să ne educăm copiii ca se înțeleagă pe ei înșiși, să își accepte natularețea legată de creștere biologică și dezvoltare sexuală și ca să nu se educe ei pe cont propriu, în baie, și să se expună unor contexte de risc care comportă consecințe profunde pe termen lung.

Nu îl ascult de obicei pe Liviu Mihaiu. Astăzi am făcut ceva ce nu-mi stă în obicei. Și mă bucur că m-am detașat temporar de o idee personală preconcepută, cât să văd și să aud mai bine. Bogdan Ion, un om și profesionist foarte aproape de sufletul meu, ne zicea prin facultate că atunci când ajung să îți placă prea mult ideile tale și să te îndrăgostești de ele, îți pierzi capacitatea de a fi prezent și disponibil în conversații care chiar contează. Cum ar fi necesitatea educației sexuale ca materie obligatorie în școlile din România.

Nu mă uit la televizor, dar ascult radio, și asta mă salvează de excesul mediatic, de zgomotul inutil de fond. Revenind la Mihaiu și ediția de astăzi a emisiunii ‘A treia cale’, panoplia de invitați a dat tonul, cât și semitonul, unor discuții în contradictoriu care au degenerat în certuri ca la ușa cortului. Și e de bine, pentru că aceste certuri sunt fix esența percepției populare asupra educației sexuale. Ne place să ne chiloțărim, mai mult decât ne place să ne punem de acord pentru a asigura o baza stabilă de educație pentru copii și adolescenți.

Ca într-un banc complex, povestea e cam așa: pe-un fir de undă radio se întâlnesc un om de radio înveșmântat în activist, un popă, o ongistă, un psiholog, un fost ministru, un Tetel și un medic OBGYN.

Activistul zice: ‘Hai să vă văd cum jucați pe tema asta!’.

Popa zice: ‘Educație pentru sănătate, nu educație pentru desfrâu’.

Ongista zice: ‘Nu vă permit să mă infantilizați!’.

Psihologul zice: ‘Alo? Hai să n-o dăm în diverse că scopul e altul’.

Cred că la ministru am readormit. Mă scuzați domnule fost ministru al educației…

Tetelu zice: ‘Io zic că educația sexuală trebuie făcută de un comedian că vă luați prea în serios voi acești posibili specialiști’.

Medicul zice: ‘Viața bate filmul la statistici de copii care nasc copii și abuzuri’.

Acuma că am trecut în revistă toată suflarea debitoare de opinii și s-a gătat și emisiunea, pot să vă povestesc și eu niște treburi, impresii și aspirații de om, specialist în psihoterapie, fostă ongistă într-o asociație de asistență a victimelor traficului de persoane și profesor de dezvoltare personală într-o școală privată care predă ore de educație pentru sănătate de dinainte ca acestea să fie cool sau păcătoase.

Viața e complexă și prezintă multe aspecte, vorba socrului meu. Ce îmi pare halucinant este ponderea în care lipsesc simțul realității și empatia în acest for de specialiști.

Oameni buni, rolul unui grup de lucru multidisciplinar, că da, așa se numește ce a încercat Liviu Mihaiu să dospească astăzi, e să vină cu o perspectivă cât mai completă și realistă asupra nevoii și dorinței de a implementa ore de educație sexuală în școlile de stat din România. Nu v-a ieșit, că v-ați apucat să vă certați ca chiorii și să vă apăsați pe butoane aiurea-n tramvai. Că era mai important să vă dați la gioale, decât să rezolvați o problemă presantă.

Congrats! Copiii din toate zările țin să vă mulțumească pe această cale. Ați fost complet degeaba în raport cu demersul comunicat inițial. Ați reușit să întruchipați fidel stereotipurile pe care le reprezentați cu brio: activistul blazat, popa cu ochelari de cal, ongista frustrată, psihologul amorțit, fostul ministru de plastic și comedianul clovn.

V-aș invita la o lecție de ‘sex education’ cu copii de gimnaziu, dar doar așa ca să vă monitorizez reacțiile fiziologice.

V-aș mai invita la o călătorie cu RATB-ul ca să vă luați doza necesară de ‘reality check’, adică un mare șut în cur pentru a face pasul ăla înainte care vă este atât de greu de făcut.

Sau poate la o așteptare în sala de așteptare a unei clinici de planning familial ca să auziți poveștile fetelor și femeilor care vin pentru întreruperi de sarcină.

Și last, but not least, într-o baie de școală, ca să fiți martori ascunși ai celor mai mari frici și întrebări ale pubertății și adolescenței spuse cu tupeu golănesc și limbaj de cartier de copiii frumoși, cuminți și devreme acasă.

Religia își are rostul său în dezvoltarea spirituală a noastră ca oameni. Așa cum și științele ne sunt de folos ca să ne înțelegem anatomia și fiziologia.

Atunci când am lansat provocarea ‘Let’s talk about sex!’ atât copiilor, cât și adulților, dialogul le-a acoperit pe toate: păcatul, plăcerea, vinovăția, frica, necunoașterea și curiozitatea.

Știți ce-i cu adevărat fain? Că atunci când îl lași pe ăla de lângă tine să lege două vorbe fără să-i explici tu ce vrea să zică cu adevărat, s-ar putea să afli lucruri noi: cum ar fi de ce au nevoie copiii și adulții pe care ne tot dorim să-i învățăm și să-i reformăm de pe soclurile noastre de specialiști? Aici mă includ și pe mine pentru că recunosc că mi se întâmplă și mie să preach to the choir.

Vreți să știți ce programă ar putea fi cea mai potrivită pentru această nouă materie obligatorie din curriculum? Întrebați elevii. ‘Băi! Despre ce vreți să vorbim la educație sexuală?’ Cine știe? S-ar putea chiar să răspundă…

Acuma întrebarea e: vă țin balamalele să adresați preocupările lor într-o manieră deschisă, de ajutor și cu sens pentru dezvoltarea lor ulterioară?

Aștept răspunsuri pe adresa redacției…

Oameni care sfințesc (sau nu) locuri

Oameni care sfințesc (sau nu) locuri

Nu… nu vreau sa scriu nici despre pelerinajul Sfintei Parascheva din târgul Iașilor, nici despre cel al Sfântului Dimitrie din București. Vreau să scriu trei povești despre trei locuri în care mi-am petrecut trei nopți. În calitate de om căutător de tihnă și noutate în miez de toamnă.

*

Drachenhaus Urban Village

Într-o seară de vineri cu dor de ducă din capitala mult prea înțesată de stimuli, am reușit în doi timpi și trei mișcări să vorbim la telefon cu gazdele, să aflăm toate cele trebuincioase luării unei decizii de rezervare, să fim direcționați spre opțiuni de cazare care corespundeau mai bine nevoilor noastre de cuplu (gen pat dublu, în loc de paturi de o persoană separate) și să și finalizăm rezervarea.

Odată ajunși la fața locului, în buricul Brașovului, în susurul Timișului molcom curgător, butoiașele ne așteptau cu self-check-in fain-frumos. Căldurică căldurică, așternuturi de un alb imaculat și un nuc darnic care ne tot trimitea obuze de-o gustare de seară.

Dimineața, nimic nu-i mai fain decât să deschizi ușa butoiașului și să dai de aerul rece de munte sau dacă încă mai vrei să lenevești în pat poți deschide geamul pentru un efect similar. După un somn bun, am descoperit noi lucruri în lumina dimineții. Baia comună arăta impecabil, cu o presiune la apă care te lipea efectiv de perete și temperaturi pentru toate gusturile (de la doritorii de dușuri scoțiene, până la cei de saune fierbinți).

Curtea sătucului urban găzduiește un pian ornat cu flori de toamnă, ceva radiouri vechi și muuulte pisici care își fac de lucru escaladând lianele locului. Dacă pe timp de pandemie tomnatică atmosfera locului e atât de relaxată și primitoare, îmi imaginez că pe perioadă de voie bună, grădina interioară capătă un aer și mai boem.

Am primit prosoape și săpun, ceea ce a fost numai bine dat fiindcă plecaserăm fără. Și dacă sunteți dintr-ăia care nu puteți fără să mâncați ceva dimineața la trezire, nucile și merele din curte-s numa’ bune să vă potolească zvâcul mațelor.

În concluzie, locul e super-fain, inedit ca idee de cazare și cu multă independență în primirea-predarea cazării. Merită încercat.

**

Castle Garden Guesthouse

Sâmbăta drumul ne-a dus spre Ținutul Secuiesc, unde la îndemnul unor prieteni care mai călcaseră pragul casei domnului Tibor, am decis să înnoptăm la pensiunea pe care zice sus și tare că a deschis-o pentru prietenii săi din toată lumea.

Îți trebuie fix 3 secunde după ce intri în oricare dintre camerele tradiționale să te îndrăgostești de tot ce vezi în jur. Totul se potrivește cu tot, iar în materie de aliniere și atenție la detalii OCD-ul fiecăruia (fie el mai mare sau mai mic) se lăfăie cum nu se poate mai cu foc.

Mobila-i toată veche, dar recondiționată cu simț de răspundere. Așternuturile se potrivesc cromatic cu prosoapele. Vopseaua folosită în cabina de duș care e incorporată în cameră e aceeași nuanță cu restul camerei, dar are o textură specială care o face impermeabilă. Ideea de baie a fost regândită și adaptată vremurilor, așa că singura ușă folosită desparte toaleta de restul camerei. În rest, cabina de duș și lavoarul sunt integrate în cameră cu un perete despărțitor între ele.

Ceramica din cameră e luată din apropiere, de la Corund și respectă stilul ambientului. Perdelele, țesăturile și până și elementele de feronerie (clanțe și mânerele geamurilor termopan) sunt făcute de meșteri locali.

La o cafea de vorbă, domnul Tibor te impresionează prin principiile de viață, vitalitate și determinarea cu care vorbește limba română deși nu îi este tocmai lesne. O vorbă ne-a rămas în minte: ‘Când vorbesc cu un meșter și îmi spune prețul pe care îl cere pe munca lui, eu îl întreb dacă poate să lucreze de două ori mai scump, dar să facă treabă de calitate, așa cum îi cer eu. Nu mulți acceptă. Adevărul e că oamenii știu să înceapă să lucreze, dar când e de finisat, atunci nu mai știu. Acolo se vede de fapt cine-i cu adevărat bun în meseria sa’.

Așa că dacă aveți drum prin Odorheiul Secuiesc, vizitați-l pe domnul Tibor. Dacă nu aveți, faceți-vă!

***

Zabola Estate

No, dintre toate locurile de înnoptat din escapada asta de octombrie târziu, numai asta o fost plănuită și răsplănuită. Am stat nițel pe gânduri înainte de a rezerva camere care costau 150 EUR bucata/noapte, fie ele plătibile și cu tichete de vacanță. Până la urmă am zis: Fie!

Așteptările au fost pe măsura prețurilor, cât și a marketing-ului din jurul Mikes Kastely din localitatea Zăbala, județul Covasna. Calitatea serviciilor oferite însă, nu. Și o spun asumându-mi posibilele ocări din partea oamenilor care s-au haștaguit pe acolo nemaiprididind de laude la adresa întregului ansamblu.

Hai s-o luăm cu începutul. Povestea domeniului este fabuloasă, cât și întinderea de pământ, așa că dacă ești împăcat cu a plăti exclusiv pentru aceste două lucruri, atunci nu vei fi absolut deloc dezamăgit. Totuși cele cinci stele cu care se laudă cazarea de față nu sunt date doar pentru poveste și întinderea de pământ, ci mai degrabă includ: calitatea interacțiunii cu clientul, curățenia, funcționalitatea elementelor fiecărei camere și mâncarea.

Și pentru că vorba lungă-i sărăcia omului vă zic doar atât: după ce am rezervat și confirmat rezervarea, în momentul sosirii la poartă am sunat și așteptat preț de 15 minute până când ne-a fost deschisă poarta pentru că doamna recepționer își uitase telefonul la încărcat, camera în care am stat (Miklos Room) avea aruncate într-însa obiecte de mobilier vechi, scârțâitor și nefuncțional și obiecte de mobilier nou și pătat, iar praful pe oglinda de deasupra patului nu mai fusese șters de pe la 1800 (deși oglinda nu era de la 1800).

Mâncarea n-am mai încercat-o, căci nu voiam să ne mai sară muștarul încă o dată. Scurt pe doi: dacă știti cum arată stilul distressed chic, nu alegeți Zabola Estate, căci vă veți procopsi cu distressed kitsch.

Concluzii-s mai multe, da’ mă rezum la una: omul sfințește locul, iar unde-i locul sfințit deja omul poate veni să-l facă tare păcătos.

Auzi? Tu ești sănătos la cap?

Auzi? Tu ești sănătos la cap?

Asta e o întrebare retorică pe care o tot auzeam în jurul meu când eram mai puștoaică și mai mergeam pe la unul pe la altul pe acasă. Adolescenți fiind, făceam o groază de minuni, și invariabil se mai auzea prin câte o bucătărie sau vreun dormitor cu ușile închise ‘ca să nu ne dăm în spectacol în fața invitaților’, această întrebare.

No… Păi ce răspuns ar fi fost cel mai potrivit? Orice ai spune, poate și va fi folosit împotriva ta… in a court of family law. Unde-i lege în familie, nu-i tocmeală. Și tocmai în această credință rigidă erau originate toate dramele familiale cu adolescenți care își asumau riscuri, mai moderate sau extreme, și mame, tați, bunici, unchi, mătuși și tot neamu’ care se adunau ca la mort să dezbată, să jelească, să se consoleze unii pe ceilalți și să-l exorcizeze pe ăla micu’ întru cumințenie și frică de Dumnezeu.

Mă scuzați, da’ voi ăștia cu morala, nu ați trecut prin adolescență? Nu ați avut momente, zile, săptămâni sau ani de tremur interior, hormoni pe toți pereții, îndoială de sine, zbucium relațional, nevoie de independență și curiozitate legată de tot ce n-ați încercat până în acel moment?

Ați avut?! Păi și dacă ați avut, nu vă mai aduceți aminte cum a fost? Cine v-a fost alături? Cine v-a ajutat cu adevărat să înțelegeți ce dracului se întâmplă cu voi și viața voastră? Nu ați vrea să fiți voi cei care vă ajutați adolescenții din preajmă să înțeleagă? Cu normalizare, compasiune și curiozitate pentru care ar putea fi legăturile din capul lor? Ar fi fain, nu?

Acum întrebarea e: Puteți? Adică aveți capacitatea să faceți acest demers uman? Toată lumea se concentrează pe ‘examenul de capacitate’, care prin însăși denumirea-i pompoasă te trimite cu gândul la faptul ca puștanii de 14 ani trebuie să își demonstreze capacitățile de cunoaștere pentru a trece la nivelul academic următor.

Oare n-ar trebui și noi, adulții care avem adolescenți primprejur, să ne supunem propriului nostru examen de capacitate în care să vedem dacă ne ține sau nu să conținem toate încâlciturile de creștere umană ale acestor oameni care nu vor altceva decât să-și găsească rostul în viață? Și uite așa ajungem la sănătate mentală?

Auzi? Tu ești sănătos la cap? Nu în totalitate. Tu? Pe tine ce demoni te pândesc din anticamera sufletului tău? Te înspâimântă gândul ca s-ar putea să nu fac nimic cu viața mea? Sau poate că modul în care vreau sa îmi trăiesc viața e fundamental diferit față de cum crezi tu că trebuie? Că n-o să ajung ca tine? Sau poate că o să ajung fix ca tine? Care să fie?

Pe vremea mea soluțiile imediate de însănătoșire mentală erau popa sau psihiatrul. Psihologul era ceva fără cap și fără coadă. Toată lumea auzise că cică ar fi, dar nimeni nu-l văzuse vreodată prin școală. Era ca un soi de Nessie. Popa și psihiatrul, au rolul lor în liniștirea sufletului și a minții, dar nu cu forța. Mai degrabă cu har și cu o nevoie de ajutor și tratament conștientizate.

Ieri mergeam pe stradă împreună și, la un moment dat, un bărbat cu o privire periculos de goală care trecea pe lângă noi a zis ‘Vrei să îți arăt ceva tare?’ în timp ce ridica o lamă de cutter și și-o poziționa pe gât încercând să o țină într-un echilibru care compensa dezechilibrul său mental. De ziua sănătății mentale.

Sănătatea mentală se menține prin ceea ce facem în fiecare zi. Prin modul în care ne punem întrebări legate de modul de gestionare ale traumelor proprii. Prin materializarea zilnică a intenției de a balansa rolurile noastre semnificative. Prin maniera în care ne exprimăm părerile și emoțiile. Prin alegerea conștientă de a ne concentra în fiecare zi și pe lucrurile care merg, nu doar pe ce trebuie reparat sau îmbunătățit. Prin mâna de ajutor pe care o întindem autentic către cei care au nevoie, în modul în care știm că le va fi de un real folos.

Hai la mulți ani de sănătate mentală la toată lumea!