Aici imi propun sa continui Editorialul “Povesti adevarate despre femei migrante si angajatorii lor”, asa ca, there you have it:
Episodul 4 – Punerea in scena
EL: Ghici ce? M-a sunat agentia azi! Ziua mult asteptata nu este chiar atat de departe pe cat ne-am fi asteptat…Vine in mai putin de doua saptamani. I-au programat deja biletul de avion. Mai trebuie confirmat si platit de noi si am rezolvat-o si pe asta. Cica a trecut medicalul si psihologicul fara probleme. Sa stii ca aveam ceva emotii! Iti dai seama cum ar fi fost ca dupa atatea pregatiri sa primim vreo veste din aia ca are cine stie ce virus exotic, sau ca nu e in toate mintile?
Oricum agentia are un psiholog care o sa o ia de la aeroport cand va veni si o sa vorbeasca cu ea in saptamana in care trebuie sa-si refaca analizele medicale in Romania. Am ramas surprins si usor impresionat sa zic asa cand mi-au spus ca se ocupa si de asa ceva. Ma asteptam sa trebuiasca noi sa gasim o modalitate in care sa-i spunem cum e cu Romania, cu munca aici, cu copiii si casa. Dar pare-se ca exista un serviciu si pentru asa ceva. Cum o fi sa vorbesti cu asiatice toata ziua buna ziua? In fine, cert e ca in caz de probleme avem la cine apela ca nu e ca si cum ne-o lasa pe cap si pe urma se spala pe maini de toata responsabilitatea.
Daca ar veni fata asta cu un manual de instructiuni ar fi tare, dar asa eu zic ca avem nevoie de un pic de ajutor sa stim cum sa vorbim cu ea mai bine. Nu cumva sa i se para vreodata ca o nedreptatim. Pana la urma o sa aiba grija de copiii nostri, si nu as vrea sa risc nimic in sensul asta.
EA: Nici nu-ti poti imagina ce veste faina mi-ai dat! Doua saptamani or sa treaca dintr-un foc. Oricum avem atatea de facut pana vine. Trebuie sa-i punem la punct camera si sa ne gandim la un mic cadou de bun-venit. Cum ai zis si tu. As vrea ca inca din prima zi sa se simta confortabil in casa noastra si sa se integreze cat mai bine.
Am stat cu inima un pic stransa la psihologic pentru ca era prima oara cand auzeam de agentie care testeaza bona inca dinainte de a veni in tara. Cand mi-au spus ca primesc un raport detaliat despre cum e ca persoana si care are inclus si nivelul de inteligenta, mi-am zis: Domnule, oamenii astia chiar stiu ce fac! Sunt curioasa cat de desteapta e. Asta conteaza mult, pentru ca eu imi doresc ca ea sa vorbeasca mult cu copiii, sa ii invete tot felul de chestii in limba engleza, sa se puna la mintea lor, dar sa stie si cum sa-i tina in frau. Si nu te poti astepta la toate astea de la o femeie cu mintea limitata. Asa ca sper din tot sufletul sa fie cat mai destupata la cap. Isteata si fasneata!
Si ma intorc la ce iti spuneam initial. Trebuie neaparat sa ne decidem care va fi camera ei, sa mergem sa-i cumparam mobila si sa o decoram cat mai dragut. Eu zic ca ar merge camera de la etaj care e foarte aproape de cea a copiilor. Mi se pare indeajuns de spatioasa, are o fereastra dubla mare si are si baie proprie. Si unde mai pui ca are si o culoare simpatica pe pereti. Verdele ala ar inspira pe oricine la buna dispozitie in fiecare dimineata. Da, in weekend mergem la cumparaturi de mobila si decoratiuni.
EL: Vad ca ti-am dat teme de gandire si subiecte de actiune. Dar sa stii ca mai avem un hop mare de sarit. Discutia cu copiii. Toate bune cu mobila si decoratiunile. N-o sa fie foarte dificil si mi se pare logic ca din moment ce va locui cu noi mai bine de doi ani sa ii punem la dispozitie toate conditiile. Camera verde va fi numai buna pentru ea. Zici ca suntem in asteptarea unui musafir nemaipomenit, nemaiintalnit.
Parca suntem niste copii in ajunul Craciunului. Iti dai seama ce chiuiala va fi cand or sa o vada copiii. Mi-e un pic teama sa nu sara pe ea si s-o darame din prima. Mai tii minte ca e mititica, cam de-o inaltime cu a noastra fata. Trebuie neaparat sa ne facem timp intr-o zi sa vorbim cu cei mici. Sa-i pregatim. Oricum de vreo cateva luni bune, de cand ne-am decis ca ea va fi cea care va lucra pentru noi, ne tot pregatim. Zici ca plecam in spatiu! Dar cu ai nostri e musai sa vorbim. Chiar daca o sa incercam sa o tratam ca pe un membru al familiei, totusi ea nu e familie, ci o angajata care va fi platita sa ne suporte noua toate toanele, sa ne ajute cu copiii, cu casa, cu masa, cu viata. Astia mici trebuie sa o respecte, sa o asculte. Daca cu noi isi mai permit tot felul de traznai, cu fata asta trebuie sa se stapaneasca un pic, cel putin la inceput ca sa n-o speriem din prima.
Cine stie? Poate acolo in Asia copiii nu sunt asa intorsi cu cheia ca in Europa. Cateodata ma intreb daca nu cumva alor nostri le-or fi dat ceva suplimente prin maternitate, de-s asa zbir zi lumina. Ah, si in plus trebuie sa avem o discutie si cu ea cand va veni. Despre dieta fara zahar procesat pentru copii. Atata ne-ar mai lipsa, ca dupa ce sunt ca argintul viu sa le mai scape si vreo Cola sau vreo ciocolata intre mese, ca sa nu mai avem cu cine ne intelege.
EA: Te-ai dus deja cu gandul mult prea departe, dragule! Numai ca in toata invalmaseala asta mentala a noastra am pus oarecum punctul pe i. Viata noastra nu va mai fi la fel de cum va intra aceasta micuta asiatica pe usa casei noastre. Nici nu-i de mirare ca simtim nevoia sa ne tot pregatim. Ca inaintea unei mari premiere. Totul trebuie sa fie pus in scena, ca nu cumva sa incepem pe picior gresit.
Eu am incredere mare in noi toti. Suntem o familie romaneasca normala si cu foarte mult bun simt. Cred ca asta conteaza cel mai mult. Sa stii cand sa ceri, cum sa ceri, ce sa ceri, dar mai ales cand sa te mai si opresti din cerut si sa dai la schimb. Nu vreau sa ma apuc de filozofii, dar tu stii prea bine mentalitatea mea: daca vrei ceva, trebuie sa fii dispus sa dai ceva. Daca ceri, trebuie sa si acorzi. Asta se aplica peste tot in viata. Si nu e vorba aici doar de bani, ci de timp, afectiune, atentie, respect, cadouri, zambete, incredere. De toate.
Si iti spun sigur ca daca ne propunem dinainte ca totul sa fie bine, asa va fi. Poti sa imi spui din nou ca sunt o optimista incurabila, dar eu prefer doar sa ma etichetez ca o persoana pozitiva…Totul va fi bine!