Monthly Archives: September 2014

Analiza pe text

Analiza pe text

El ii zise:
– Ceri mult.

Ea raspunse:
– Valorez mult!

Am citit o treaba blogaristica. Scrisa de o femeie. Titlul fara doar si poate sugestiv: “Conversatie cu o femeie inteligenta”. Adica care intelege multe si marunte.

Nu isteata.

Nu desteapta.

Nu agera.

Nu abila.

Nu breaza.

Nu priceputa.

INTELIGENTA!

Sa ma scuz in avans ca sa ma acuz? Ca io nu fac d’astea? Ca io nu sunt aroganta? Ca io nu-mi falfai inteligenta pe la nasurile straine? Ca io sunt mai breaza? C-o fi si c-o-mparti? Eh, nu prea pot, caci le fac pe toate. Sper ca nu in acelasi timp sau foarte des…

Caci atunci cand te crezi tu cea mai desteapta de pe aceasta planeta se poate spune ca esti intr-o stare modificata de constiinta care iti altereaza atat simturile, cat si procesele cognitive (inclusiv memoria!).

Nu-mi prea sta totusi in fire sa ma apuc sa despic in patru firele altor bloguri. Ca fiecare e cu pareri, nevoi si dorinte pe care pe blogul lui si le poate pune lejer in cui, precum izmenele. Dar in cazul de fata ceea ce am citit mi-a atins coarda feminista. Deci din punctul asta de vedere, si-a atins scopul partial. Am citit, am ruminat, acum scriu despre el. A provocat o reactie persistenta, generatoare de efecte pe termen lung, respectiv scrieri.

Pe de alta parte, am ras un pic citit finalul povestii (adica ala pe care l-ati citit la inceput), care bag seama ca era si morala povestii despre femeile inteligente.

Care stiu sa ceara mult, pentru ca valoreaza mult…

Cam cat valoreaza tabloul acela din vitrina?

2000 EUR.

Aha.

Si ceasul de perete?

300 EUR.

Patul?

1250 EUR.

Tu cat valorezi?

Mult!

Adica cat?

Mult.

5000 EUR?

Mai mult.

10000 EUR?

Maai mult!

100000 EUR?

Valoarea mea are muuuulte zerouri! πŸ™‚

0000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000… Atatea? πŸ™‚ Sau mai multe?

So, avem de-a face cu o doamna de poveste care ne istoriseste despre cu ea poate sa le faca pe toate singurica. Aproape toate. Caci e mare si tare… independenta! Ea este subiectul vietii ei. Ea isi este siesi de ajuns intr-o mare de barbati care fie nu o apreciaza, fie nu ii implinesc nevoile.

Fie! Si dupa ce respectiva reprezentanta a sexului independent ii face apologia barbatului perfect unui barbat imperfect care a avut nesansa sa o invite la o cafea, prezentandu-se ca eminamente subiect, la final, o da artistic cu mucii in fasolea proverbiala. Caci gliseaza de la a fi femeia independenta, subiectul propriei sale vieti, la a fi femeia dependenta, obiectul vietii celui care este dispus sa o cumpere.

Caci ea VALOREAZA mult! Culmea e ca in desteptaciunea si aroganta domniei sale, doamna cu pricina nici nu cred ca s-a prins ca-i atarna un muc fix in fasoalea pe care i-a pregatit-o cu atata istetime domnului pe care dorea sa-l imbarlige. Nu prea ai cum sa umbli cu cioara vopsita ca “Dom’le io sunt io! Io sunt femeie independenta! Io fac totul de una singura!” (Ce bucurieeeee! Ce bucurie???) dupa care s-o trantesti pe aia cu valoarea.

N-ai cum! Ca iti dai cu stangu’-n dreptu’, iar omul din fata ta o sa se uite crucis la tine. Ceea ce declari este total contradictoriu. Valoarea ta nu valoreaza nimic valoros daca o scoti aurit la inaintare precum fata mare la maritat….

Cer mult? Cer mult! Bine… Sunt o femeie high-maintenance care stie ce si cum vrea, modificare “genetica” generata fix de dinamica relationala a vremurilor actuale. Cer mult pentru ca dau mult. In directia asta s-ar fi putut indrepta negocierea relationala ca sa aibe si oleaca de sens pentru ambii participanti, cat si logica pentru oricine i-ar “citi” ulterior.

Echitatea relationala intre ce dai si ce primesti sau ce dai si ce ceri is a bitch! Pentru ca noi toti credem ca meritam, ca ni se cuvine, ca-i musai sa primim, or else. Suntem ca niste pustani care striga din toti rarunchii ca voooooor cevaaaaaaa acuuuuuuuuuuum! Complementaritatea in satisfacerea nevoilor si dorintelor intre partenerii de cuplu e cu dus si-ntors de cele mai multe ori.

Speli tu vasele si duc io gunoiul? Sigur dragostea mea!

Fac io patul si aranjezi tu hainele? Cum sa nu, sufletelul meu!

Stau io acasa cu copilul si pleci tu la munte cu prietenii? Mda, dar doar de data asta… draga!

Iti dau io sex si tu imi cumperi lantul ala pe care l-am vazut ieri? Mhm, dar vreau sex acum… draga!

Imi satisfaci mie nevoile si dorintele dupa care, pe urma, ti le satisfac si io pe-ale tale? NU! Imi satisfaci TU mie nevoile si dorintele dupa care, pe urma, ti le satisfac si io pe-ale tale!

Care pe care… in care… gonind catre finish-ul oamenilor pe deplin satisfacuti de partenerul de cuplu. Frustrare zero! Toleranta la frustrare zero!

Ieeeei! Felicitari! Ati reusit sa va faceti bula voastra de perfectiune temporara care se va sparge facand un zgomot foarte mare (precum o bula de sapun… zgomotos) la prima urma de frustrare sau neintelegere…

Acum, cum era treaba aia cu valoarea si inteligenta? πŸ˜‰

Bubbles__by_MellyBaldin

Ceasuri, flori, fete, vieti & baieti

Ceasuri, flori, fete, vieti & baieti

M-a izbit criza de floarea varstei din plin, pe deplin. Asa cum nu a mai facut-o pana acum si cum stateam intr-o rana ma gandeam cum sa fii in floarea varstei si in criza in acelasi timp. Floarea varstei nu implica bucurii nemarginite, orizonturi mai intinse precum desertul Gobi, visuri cu white picket fences and running children around sprinklers?

Numai ca nici prin cap nu mi-a trecut ca pe umerii florii atunci cand este inflorita sade o presiune de cateva atmosfere bune, si anume sa se asigure ca dupa venirea toamnei semintele sale vor fi purtate de vanturile dinspre Rasarit peste mari si tari, pe un taram in care se pot asterne la dospit, fiind aparate de culcusul de pamant pe timp iernatic.

Nu exista tristete mai mare pentru o floare decat aceea ca nu isi va putea directiona semintele intr-un loc bun de flori. Caci ingrijitul florilor nu este chiar asa de usor cum cred unii. Acesti Ikebanisti de weekend. Faptul ca ai un cactus in apartament nu te face un cunoscator intr-ale plantelor. Bambusul din coltul sufrageriei sau bonsaiul de pe birou nu sunt marturii ale grijii pe care o porti tu florei.

Atunci cand primesti munti de flori de ziua ta, le aduci acasa si le indesi pe toate intr-un borcan de muraturi (numa’ bun de vaza), le pui apa, dupa care uiti de ele cu saptamanile si sfarsesti prin a le gasi intr-o buna zi ofilite, cat si putrezite, realizezi cu adevarat cam ce inseamna cu adevarat sa ingrijesti flori.

Ceci n’est pas une ecriture sur les fleurs! Ceci est un petit fragment de vie…

Cresti. Vrei o familie. Lucrurile se intampla mai firesc intr-o familie cu o mama si un tata care locuiesc impreuna, se iubesc pe ei insisi, cat si reciproc. Si bonus, te iubesc si pe tine.

Esti adolescent si incepi sa vezi ca ai tai parca nu se iubesc asa cum iti imaginasei tu idilic toata copilaria – asta in cazul in care parintii au lucrat impreuna sa pastreze imaginea de familie fericita “de dragul copiilor”. Mintea ta curioasa le cotrobaie prin toate cotloanele relationale, in cautarea murdariei, imperfectiunilor si minciunilor. Si le gasesti.

Cine cauta, gaseste! Cine zice, ala este!

Esti teribilist, anarhist, nihilist. Das ist…

Si cu un zambet amar de dispret si mandrie le arunci in fata “Stiam io ca sunteti de cacat! Asta nu-i familie! N-ati fost in stare sa faceti o familie!”. Pleci victorios, precum parsul care a crescut toata viata in umbra ilustrilor sai parinti parsi

[PARS, parsi, s. m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozatoarelor, cu aspect intermediar intre veverita si soarece, lungi de circa 20 de centimetri, cu coada lunga si stufoasa, cu blana moale si bogata, cu ochi mari si cu bot ascutit, care traiesc mai ales prin paduri, catarate in copaci (unde isi au de obicei culcusul Θ™i unde hiberneaza)].

Pe masura ce te umfli in penele tale pseudoadolescentine, iti rasuna in creieri indemnul “tu poti mai bine, tu o sa iti faci o familie, tu nu o sa dai gres, tu o sa le dovedesti ca poti”. Numai ca karma is a real bitch… Asta sau patternurile de relationare transgenerationala.

Old habits die hard. Ceea ce ai vazut in casa, replici si mai mult si mai des si mai cu mot. Compulsia la repetitie sta intr-un colt si face misto de tine pe masura ce te vede ca dai cu mucii-n fasole.

Iti tine scorul. Pare ca esti inca in casa cu ai tai. Muma-ta iti sta pe umarul stang, iar tac’-tu pe umarul drept. La mijloc, cu greutatea intregii lumi asupra ta, precum un Apollo, te simti incoltit, impovarat, fara scapare.

Asta sunt! Altu’ mama nu mai face!

Ce? Nu-ti place de mama?

De ce nu iti place de mama?

Sa aleg intre tine si mama?

Da’ de ce ma pui sa fac una ca asta?

Nu joci corect!

Credeam ca si tu iti doresti o familie cu mine, caci io imi doresc o familie cu tine.

Mult!

Mama si tata au zis ca nu ma mai primesc acasa pana nu vin cu cineva de incredere care sa ma suporte si pe mine pana la adanci batraneti. Cu care sa fac un copil. Poate doi. Pe care mama sa-i rasfete si tata sa-i invete despre viata si cu care sa faca temele la mate.

Am auzit din ce in ce mai des replica…

2012_11_8_IAE

Poate la fel de des pe cat am auzit-o pe…

ive_had_enough_flier_for_website

sau…

somebodyLovesYou

Acuma poate va intrebati cum am trecut io de la izmele la chiftele (una dintre vorbele de duh ale mamei mele) in a matter of seconds… In capul meu totul se leaga de tot. Atunci cand traiesti cu imaginea imperfectiunii si disfunctionalitatii in familie, vei vrea sa scapi de dansa. Fuga, fuga prin porumb pana cand te trezesti ca fugi in cerc si nimeresti de fiecare data in acelasi loc.

Ala al naibii de inconfortabil in care faci la fel ca mama si esti la fel ca tata. Nici mai presus, nici mai prejos. O odrasla ascultatoare care nu iese nici din cuvantul parintilor, nici din scenariile lor de viata.

Timpul trece… Toti prietenii tai de bine, de rau, au pe cineva in viata lor si iti povestesc despre vicisitudinile vietii de cuplu. Ca-s legati de calorifer. Ca-s tinuti sub papuc. Ca nu mai au viata. Ca car. Ca mar.

Mai sunt si prietenii care au fost ceva mai harnici si deja au si copii. Si vorbesc de scutece, diversificare si bone.

Tu esti tu. Un extraterestru urban cu urme relationale si aspiratii de love story. Tu vrei perfectiunea care sa stearga toate imperfectiunile care ti-au facut viata de copil o viata de om mare.

Vrei tot.

Acum.

Aici.

Pe masa.

Daca nu ai totul, mai bine nu ai nimic.

Niciodata.

Si o sa fii singur.

Si o sa iti fii deajuns.

Caci ti-a ajuns cu atatea neajunsuri si compromisuri.

Nu mai vrei sa mai fii cel mai prost din curtea scolii.

Ala care vorbeste de cat de fericiti sunt ai lui, si ajunge acasa sa adune bibelourile sparte, vestigii ale neintelegerilor amiabile intre ai sai parinti.

Ceasul biologic bate. Orele sunt inaintate.

Ce ai de gand sa faci cu viata ta?

O sa continui sa o irosesti?

Pentru ce traiesti?

Iti suna cunoscut?

Ce faci cu toate astea?

Le cari dupa tine?

Pana cand?

Cu ce pret?

Pentru cine?

De ce?

Bottomline…

img_20140623_151143