Tag Archives: parinti

Triunghi echilateral

Triunghi echilateral

triangle_to_butterfly___escher_by_gzertkl

Mami si cu tati se iubesc…
Chiar daca cateodata se mai plictisesc…
Tati de povestile anoste ale lui mami,
Care-i provoaca invariabil un enorm nani.
Mami de delegatiile lui tati,
Din care ne aduce de fiecare data napolitane Naty.

Tati o iubeste nespus pe mami,
De ziua ei i-a confectionat o lebada origami.
Mami cand a vazut-o a incremenit pe loc.
Crezand ca mintea lui tati a cam luat-o din loc.

Mami il iubeste de nu se poate pe tati,
Intr-atat incat i-ar lua un Maserati,
Pe care l-ar vopsi roz fucsia
Ca sa-l poata conduce lejer si ea.

Tati si cu mami se iubesc!
De atata treaba si serviciu ei prididesc…
Va spun drept ca-ntr-o zi nu foarte indepartata
O sa ma intreb pe bune: Oare mai am io mama si tata?
Mami s-ar indigna…
Tati mi-ar spune ca-mi da nana…

Mami si tati ma/se iubesc?

Don’t look forward in anger, I heard your daughter say…

Don’t look forward in anger, I heard your daughter say…

Nu ma dau inapoi de la a declara sus si tare catre cine e dispus sa ma auda ca dintre toti copiii cu care am lucrat, am o predilectie, ca nu ii prea pot spune preferinta, pentru copiii furiosi.

Psihanalitic vorbind, copila furioasa ce-am fost ieri se ascunde in adultul responsabil si in cautarea calmului de azi.

Prin urmare, furioasa la furiosi trage. Va zic drept ca io fac casa buna cu furia mea, pentru ca imi serveste la multe lucruri in viata asta.

De la a ma monta energetic launtric in diferite directii zamislite de mintea-mi cea de pe urma, pana la a imi permite sa descarc emotii reziduale pe care io nu am putut/vrut sa le dau la o parte pana in prezent.

Astfel incat, atunci cand lucrez terapeutic cu vreun pui de om pe furie, nu uit niciodata sa-mi pun manusile in prealabil. Caci demersul nu este tocmai unul simplu si e nevoie de un mediu mental antiseptic.

Mai mult decat atat, nu imi propun niciodata sa-l lepad de furie pe micul meu client, precum preotul l-a lepadat de Satana la botez. Caci psihoterapia, dragii mei, infaptuita fie cu adulti fie cu copii, este un act voluntar si consimtit, nicidecum din oficiu, ca asa e bine si frumos.

Umbla vorba prin literatura de specialitate ca orice comportament pe care il desfasuram in mod sistematic (des), cat si sistemic (in interiorul unui sistem) serveste unui scop constient sau inconstient. De cele mai multe ori are in vedere satisfacerea unei nevoi mai mult sau mai putin bazale si merge mana-n mana cu legaturile semnificative de atasament (copil-parinti).

M-ati putea chestiona, si pe buna dreptate, la ce ar putea servi furia in general si cu atat mai mult, cu ce l-ar putea ajuta furia pe un copil care de abia a luat contact cu viata?

Si v-as raspunde ca beneficiile furiei la copii, mai ales cei prescolari, sunt nenumarate. Primul la care ma duce gandul este (re)dobandirea controlului in raport cu lumea inconjuratoare.

Care este primul lucru care va vine in minte cand va ganditi la copii?

Inocenta?

Neajutorare?

Un bot de om care trebuie protejat?

Eh, pentru ca desi suntem esentialmente diferiti suntem de fapt foarte asemanatori in proiectie & protectie, caci in calitate de parinti simtim nevoia, absolut fireasca de altfel, de a ne proteja copiii. Numai ca de cele mai multe ori sfarsim prin a incerca sa-i protejam inclusiv de ei insisi, ajungand peste 10 ani fata in fata cu un adolescent reactiv si dependent de parinti pentru savarsirea reglarilor sale emotionale.

Din parinti supraprotectori, ies copii care isi doresc sa fie lasati sa faca lucruri de unii singuri.

Neputinta si sufocarea parentale nasc in copii revolta si furie. Absenta emotionala sau fizica a unuia dintre parinti sau a ambilor, de asemenea. Abuzul fizic, emotional sau sexual inca si mai si.

Deci, furia apare ca solutia salvatoare a unui copil a carui unica dorinta devine, nu sa primesca in dar de la Mos Craciun o masinuta sau un animalut de plus, ci nitica libertate, control si furie pentru a face fata experientelor de viata trecute.

Inger, ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, io sunt mic (si prost) tu fa-ma mare (si destept), io sunt slab (si neputincios), tu fa-ma tare (si puternic).

Io sunt mic, tu fa-ma mare, mare neagra de uitare…

M-am inhamat la scrierea asta cu inima lipsita de manie, caci sufletul mi-a zburat catre copiii nascuti si nenascuti din (viitori) parinti furiosi, tineri maniosi.

Care mi-a fost ratiunea creatoare? Simplu: mi se pare firesc ca in contextul in care iesi din adolescenta, era a revoltei si furiei impotriva a tot si toate, si te indrepti cu pasi moderati spre adult-life cu ale sale pietre de incercare, sa-ti asumi ca va trebui ca pe drum sa mai lasi oleaca de revolta pe la (H)usi, pe la feresti (cu f mic sau V mare) actionand ca un activist familist.

Nu antichrist, teoctist, comunist, trist.

Viata unui tanar manios presimt ca este pe cale sa se schimbe semnificativ, caci inima sa a fost recent populata cu un suflet mic de fata… a tatii.

Sa-ti traiasca frumos si linistit pana la varsta in care poate alege pe cont propriu sa se nelinisteasca.

Sa-ti creasca cu muzica buna pe care o face tac’-su impreuna cu Luna Amara si versurile revoltate de poezie post-moderna ridicatoare de semne de mirare si par pe sira spinarii.

Sa ajunga sa-ti guverneze actiunile si sa-ti fie soare si luna, caci acum e singura care conteaza pentru parintii sai.

Si sa ai puterea si totodata intelepciunea sa nu-i arunci in spate revolta si furia care nu-s ale ei, caci, crede-ma, le va dezvolta singura si fara ajutor pe ale ei, care-i vor fi mult mai autentice si mai de folos…

Parentaj deraiat

Parentaj deraiat

Nu-s parinte (inca!) si nici vreo usa de biserica, dar pot recunoaste din fericire sau din pacate de la o posta dinamicile familiale disfunctionale. Alea care reduc de cele mai multe ori copilul la un obiect asupra caruia se revarsa valurile uriase de frustrare ale parintilor. Mijloacele de transport in comun sunt intesate de parinti si copii care se duc sau vin sau stau.

Azi dupa-amiaza, pe cand misunam subteran dintr-o parte in alta a orasului, neuronul mi s-a oprit pentru cateva secunde parca scurt-circuitat. In aglomeratia de final de program, mi-am facut loc si am nimerit pe scaun avand in stanga un tip care se juca nush ce joc pe telefonul sau inteligent, iar un dreapta un nene care parea ca si-a lasat intr-un colt uitat comportamentul sau inteligent. Mai departe de atat nu mi-a dat prin gand sa ma uit.

Cu castile in urechi si multe elemente auxiliare in poala (a.k.a. geanta, umbrela, suc, etc.) incercam sa fac timpul sa treaca mai repede. La un moment dat, tipul din stanga mea isi opreste jocul, se apleaca usor inafara, ca si cum ceva undeva in partea dreapta i-ar fi atras abrupt atentia.

Fara a imi scoate castile din urechi, imi zic in sinea mea: Eh, probabil o fi vazut vreo grozavie. Nu cred ca-i ceva interesant pentru mine. Tipul se uita prelung, dupa care isi reasuma pozitia de joc. Mai sta ce mai sta, mai butoneaza un pic, dupa care iar se opreste si se uita in aceeasi directie.

De data asta curiozitatea m-a luat pe sus asa ca mi-am extras o casca din urechi sa “vad” care-i treaba. Si cum io demult nu ma mai aplec in incercarea de a imi spiona vecinii de bancheta, ci pur si simplu ma zgaiesc in reflectia geamului de vizavi, asta am facut si in situatia de fata.

Ochii vecinilor de pe bancheta de vizavi erau bulbucati fara precedent, iar gurile stranse ca si cum s-ar fi abtinut de la a spune ceva. Si cum imi mijeam io ochii in geamul de peste culoarul de trecere, am vazut o prostie mare, ca sa ma exprim in cuvintele unui copil de 4-5 ani. Si am continuat sa o vad si aud impreuna cu ceilalti oameni din proximitate vreo 5 minute.

(Mama cu o privire tulbure si o voce gajaita catre fiica ei pubera) Sa stii ca m-ai suparat foarte tare azi!
(Fata muta de nedumerire si cvasi-vinovatie) ?
(Mama rotindu-si ochii spre obiectul supararii ei) M-ai facut de ras in fata lu’ X-uilica!
(Fata parea a cauta in minte evenimentul cu pricina)
(Mama fixand-o pe fiica cu un ochi din cei doi pe care ii avea in dotare) Si iti promit ca data viitoare cand ma mai faci de ras iti trag o mama de bataie chiar acolo, de fata cu X-ulica!!!
(Fata strangandu-si umerii si picioare semn ca deja isi imagina viitorul sumbru) Dar…
(Mama prinzand si mai mult curaj) Ce-i aia nu vreau? Nu exista nu vreau! Sa nu te mai aud vreodata ca zici nu vreau ca te pleznesc!
(Fata intr-o resemnare plata) Bine.

Trec vreo 2 minute si fetiscana negricioasa cu carare pe mijloc si camasa alba incepe sa manance un pateu… merdenea… bucata de ceva luat de la o patiserie de la metrou dintr-o punga de plastic transpirata.

(Mama imputernicita din scena precedenta in care se dezlantuise asupra odraslei nevrednice, continua mitralierea verbala…) Nu ti-am spus ca atunci cand mananci, sa mananci tinand de punga, nu de pateu, proasto? Nu mai sta si molfai cu mainile alea murdare. Ia-te si sterge-te pe maini cu ea si poti s-o mananci dupa. Cu microbi cu tot. Ca esti si curata tare!
(Fata repozitionandu-si mainile pe plastic ca un copil ascultator continua sa isi manance pateul intr-o tacere dureroasa)

Se mai scurge un minut dilatat de cuvintele de duh pe care mama i le adresase fiicei, cand prima conchide apoteotic:

Cand ne dam jos, tu o iei inainte prin spate spre casa si vin si io dupa.
(Fata afisandu-se usor speriata de ideea de a merge singura spre casa) Dar pe unde?
(Mama taios) Pe acolo prin spate. Io o s-o iau prin fata ca am un pic de treaba si ne intalnim acasa.
(Fata tacand si parand ca intelege) Mhm.

Metroul tocmai se apropia de statie cand cele doua s-au ridicat pentru a merge “cat mai in fata”. In spatele lor tacerea persista vascos. Noi, martorii oculari ai acestui spectacol ieftin si revoltator ramasesem uitandu-ne in gol ca prostii de parca tocmai ce fuseseram loviti cu leuca in moalele capului.

Gandurile apareau a ni se fi unit intr-un nor gri de furtuni si ploi moraliste care ar fi vrut s-o trazneasca pe mama cea reprobabila. Usile s-au deschis si cele doua protagoniste se facura pierdute in spatiul statiei de metrou care forfotea de lume. Oamenii s-au reintors la preocuparile lor mentale si usile s-au inchis cu repeziciune.

Urmatoarea oprire: Undeva unde mamele au habar despre cum sa le vorbeasca copiilor lor, si fac mai mult bine decat nebine.
Nota Bene: Uneori copiii au nevoie doar de o mama, nu de o mama de bataie…