Tag Archives: viata

Traitul preventiv

Traitul preventiv

History-ul de Facebook mi-a aratat poza asta insotita de un comentariu legat de traitul preventiv. Evident ca inteleg mesajul transmis, insa nu mi-am putut opri mintea sa o ia in directia in care pune sub lupa semnificatiile faptul ca trecutul previne viitorul.

Traitul e o experienta de invatare in sine. Acum ritmul in care invatam difera de multi factori, printre care cei mai importanti sunt profesorii. Cei care ne invata care-i treaba cu viata asta in general, sau in particular. Ce conteaza si ce nu conteaza. La ce trebuie sa fii atent si ce trebuie sa ignori. Cand trebuie si cand vreau. Cand gandesc si cand simt. Cum ar trebui sa arate viata mea?

Intr-o fractiune de secunda, cat mi-am aruncat o privire pe geamul plin de ploaie, mi-a revenit in minte un vechi proverb khmer care ma infurie teribil. Tradus, suna cam asa: Barbatii sunt aur, iar femeile sunt o panza alba. Morala? Daca arunci aurul in noroi il poti sterge cu usurinta dupa si straluceste in continuare. Pe de alta parte daca arunci o panza alba in noroi se va murdari si va ramane patata pe vecie. Misto nu? Nu-i asa ca asta e tocmai ce vor sa auda femeile?

Anyways, nu stiu exact daca asta are vreo legatura cu my initial trail of thoughts, dar o sa aflam pe parcurs. Oare traitul preventiv e precum condusul preventiv? Te apara de accidente si implicit de moarte? Traim ca sa ne ferim de moarte? Asta e scopul vietii noastre? Sa ne-o pastram? Inteleg logica in vremuri de amenintare si razboi. Nu o inteleg integrata in filosofia de viata: lumea-i rea, pericole-s la tot pasul asa ca fa ochii cat cepele si pazeste-ti spatele tot timpul. Cata anxietate e in treaba asta! Sa ne pregatim inarmandu-ne pana-n dinti cu toate defensele din dotare ca sa facem fata unui pericol iminent care nu stim exact cum arata, cand va veni si ce implica.

Tot ceea ce trebuie sa stii este ca in tot ceea ce faci trebuie sa ai grija.
Ai grija sa nu deranjezi!
Ai grija sa nu te murdaresti!
Ai grija sa nu te imbolnavesti!
Ai grija sa nu strici!
Ai grija ce vorbesti!
Ai grija ce faci!

In context familial mama transmite grija, iar tata contrabalanseza transmitand asumarea riscurilor. Impreuna, doar impreuna, cele doua capata un sens functional pe termen lung. E ok sa ‘ai grija’ in general pentru ceea ce te inconjoara. Sa nu arunci gunoi pe jos, sa ai grija de sufletul tau, sa ai grija de sanatatea ta. E ok sa iti pese de cei din jur si de lumea in care traiesti.

E de asemenea ok sa iti asumi riscuri. E chiar indicat, ca sa stii exact cum se simte viata. Viata se simte molcom si caldut cand ai grija. Viata se simte intens si adrenalinic cand iti asumi riscuri. Cand problematizezi toate daturile care-ti sunt oferite pe tavi conceptuale de cei din jur. Cand faci lucruri noi. Cand te arunci in noroi doar pentru ca vrei sa vezi cum e. Cand sari cu parasuta. Cand mergi in bezna. Cand te arunci in apa stiind prea bine ca nu stii sa innoti. Cand de asezi la masa fata in fata cu frica ta si decizi sa do it anyway.

Uneori am senzatia ca-s o adolescenta incurabila pentru ca am reactii organice in raport cu autoritatea si pun la indoiala toate normele. Cineva imi spunea la un moment dat ca mie imi place sa ma cert, ca discut in contradictoriu doar de dragul procesului in sine, nu neaparat al finalitatii. Tot ce se poate.

E totusi nerealist sa traiesti intr-o adolescenta perpetua in care iti tot asumi riscuri in dorinta de a iti gasi drumul in viata. Numai ca drumul in viata, o data gasit, te va duce catre alte situatii in care trebuie sa traiesti. Non-preventiv, ci pe bune.

Sa te joci implica riscuri. S-ar putea sa-ti placa atat de tare incat sa nu te mai opresti. Sa mergi implica riscuri. S-ar putea sa inveti sa o iei la sanatoasa atunci cand simti ca trebuie sa mergi mai departe, si ca drumul nu ti se opreste aici si acum. Sa vorbesti implica riscuri. S-ar putea sa ai pareri care nu sunt conforme cu norma si care declanseaza schimbare in tine si in ceilalti.

Revenind la profesorii nostri experti la materia ‘Viata’, cred ca smecheria e sa lucreze impreuna ca sa intelegi cum sa o faci fara sa ti se para un chin, dar nici sa nu o faci fara sa te gandesti la nimic in the process. Resping notiunea de ‘trait preventiv’ si aduc in schimb ‘traitul asumat’. Traitul pe bune, cu bune si cu rele, cu grija si cu riscuri, si cu o doza rezonabila de auto-reflectie care sa iti permita sa-si regasesti drumul atunci cand te duci cu oistea-n gard.

Si pana la urma ce legatura avea proverbul khmer cu prefectura? Probabil ca traitul asumat e cel care transcende rigiditati proverbiale precum ‘carpa imaculata’. Nu ma simt o carpa, si cu atat mai putin una imaculata. In traitul asumat, toate ‘invatamintele’ care nu fac altceva decat sa te ingradeasca ca om sunt maculatura. Asta e legatura.

Nuante de iubire

Nuante de iubire

heart_abstract_love_background_moods_hd-wallpaper-404984
*
Cuplu. Ea se tine zdravan de geaca lui. El ii are cuprins mijlocul cu tot bratul. Vorbesc. Rad. Se pupa. Se mai pupa o data. El ii pune mana pe fund. Ea ii da mana la o parte cu un gest brusc si rusine in privire. El ii mai pune mana pe fund o data. Mana pare sa se simta bine acolo unde e. Mangaie cu drag fundul. Tramvaiul merge. Ei se iubesc.
**
Mama si fiu puber. Ea il tine in brate, strangandu-l la piept. El se lasa strans precum un acordeon cu un zambet molcom pe chip. Schimba cateva vorbe. Ea il pupa pe obraz. Pupatura se transforma pe neasteptate in muscatura. El baga o interjectie de durere. Ea zambeste, freaca obrazul muscat, si mai musca o data. El o pupa si o musca inapoi. Ei se iubesc.
***
Femeie si pisici. Ea se demachiaza in fata oglinzii din baie. Ele torc, se gudura si sfaraie. Ea da drumul la muzica si o ia pe una dintre ele in brate la dans. Danseaza jumatate de melodie. O ia si pe cealalta la dans. Termina melodia. Le intreaba cum le-a fost ziua. Una dintre ele face mosorase pe pieptul ei. Ele se iubesc.
****
Barbat. Dor de duca pe-o naluca. Zvac de intors lumea cu fundu’-n sus si sufletul cu susu’-n jos. Mestereste neincetat. Planuieste. Cerceteaza. Piloteaza. Baloteaza. Intr-o zi se urca pe motor si o ia la sanatoasa pe sosea. Soseaua se schimba-ntr-o alta sosea, care da pe-un drum care duce invariabil acasa. El se iubeste.
*****
Femeie. In sfarsit acasa dupa o zi lunga de munca. Se gandeste ca ar fi cazul sa petreaca niste timp cu ea si gandurile ei. Vrea sa gaseasca raspunsuri la intrebarile ‘Ce vreau?’, ‘Ce imi trebuie?’, ‘Ce pot sa fac ca sa imi fie bine cu mine?’. Scrie. Canta. Danseaza. Viseaza. Simte. Lucreaza. Gandeste. Ea se iubeste.

Ceci n’est pas une histoire de faim

Ceci n’est pas une histoire de faim

Aseara, in euforie, in drum spre casa de la terapie. Am dat, n-am luat. Desi mi-ar fi prins tare bine si o reciproca, marturisesc. Nu mai mananc seara. Mama, da’ ce pofta de Nutella am!

Din aia hedonista pan’ la Dumnezeu si toti ceilalti zei care cred ca se amuzau pe tema mea. Pofta din aia de mananci Nutella din borcan cu lingura pana cand iti vine gust de sarat in gura si tot nu te opresti.

Nu! Nu mananc seara! Nu intru in Lidl sa imi iau Nutella, desi nici macar nu costa atat de mult. E la un soi de promotie. Nu si nu!

Gata! Cobor din 137 la Complex si ma duc glont spre magazinul din colt. Ma uit dupa ciocolata. Nu imi place lipsa de varietate. Macar daca ne porcim, s-o facem cu stil! Ies dintr-asta si intru in urmatorul.

Fiti amabila, ciocolata Milka aveti?

Da, mergeti la frigider si alegeti-va.

Cu menta si cu zmeura, bucati de ciocolata si alune. Le incep in drum spre casa. Nu sunt atat de bune precum ma asteptam. Sau poate gustul de ciocolata s-a intalnit cu cel de vina pe undeva pe la mijloc.

Ajung acasa si zic: una azi, una maine. Le termin pe amandoua. Ma culc. Ma trezesc si ma duc la dus. Pun muzica si incep sa dansez in fundul gol in timp ce ma spal pe dinti.

Vad ciocolatele mancate de cu seara in burta. Pfff… Baga-mi-as! Plec la munca. Ma duc in bucatarie sa imi pun cafea. Nu-i! Fac! Imi pun inainte sa se fi facut toata cana. Beau un pic.

Indeajuns de tare cafeaua asta incat sa ma trezeasca la realitate? Nu chiar, dar numai buna sa ma puna in miscare cu ce am de facut pe ziua asta. Mi-e cam foame! Rontai niste crutoane de la supa de ieri. Is ok.

Ma duc sa la treaba. Work. Plec la banca sa ma cert un pic cu beredeul. Zis si facut. Imi iau un senvis din Victoriei. Cu salata de pui. Balotez.

Ma intorc la munca. Work. Pranz. Ce-ar fi sa nu mananc supa, felul doi si gustarea una dupa alta? Mananc supa. Hmmm, mi-a prins bine senvisul de dimineata. Uite, am mancat supa si chiar o sa mai astept un pic pana la felul doi.

Work. Felul doi. Sfidez sfecla cu gratie. Imi pun broccoli cu branza in loc. Ma gandesc pentru o fractiune de secunda sa fi pus broccoli in loc de cartofii la cuptor, nu in loc de sfecla.

Ma dau pe mut si mananc. Buuuuun!

Work. Se apropie gustarea. Vin, imi iau para si checul bicolor. Intru in birou.

Se intoarce, ma vede cu para-n gura sau cu gura-n para si zice: Mananci dulce! Iar! Palmez prajitura.

Zic: Da’ e para!

Revine: Da’ e dulce.

Continui: Ma bucur ca esti my get-back-in-shape buddy. Ma faci sa ma simt prost.

Rad. Rade. Se ridica si ma pupa. Plec cu tot cu para mea. Si cu prajitura. Le gat. De la verbul a gata – gatire evident.

Work. 5 o’clock. Plec in trap saltat spre alte zari.

Still work. Intru intr-o casa de om.

Va fac o cafea?

Da, multumesc mult!

Va pun sirop de agave?

Ah, super! Chiar sunt curioasa cum e cafeaua cu sirop de agave. Buna-buna!

Dupa care apar niste jeleuri.

Luati si dvs.

Iau. Nu vreau sa las omul cu mana intinsa.

Work. Jeleu. Work. Jeleu again. Stop. Si cu work si cu jeleul. Ma duc spre casa.

Astept 10’ 41u’. Peronul se umple. 41 nu vine.

Zambesc si imi zic in sinea mea: Universul imi zice ca mi-ar prinde bine niste mers pe jos pe ziua de azi.

O iau pe jos. Ma intreb cum traversez Podul Grant pe jos. Inca un mister ramas nedeslusit. Incep sa treaca tramvaie pe langa mine. Ah, s-a solutionat blocajul. La prima ma urc in tramvai. Om la om.

Si o oama a strazii pe care o huleste toata lumea ca a indraznit sa circule si ea cu 41 in rush hour impreuna cu multitudinea sa de plase. Oama huleste ca sa fie adoratia reciproca.

Proxima estacion: Lujerului, nu Esperanza. Speranta nu-i decedata, poate doar un pic comatoasa. Vecina de salon cu motivatia de schimbare si vointa.

Intru in Cora. Nu, nu la cumparaturi de mancare. Ati uitat ca eu nu mananc seara? Si in plus, nu am frigiderul bagat in priza tocmai pentru a nu depozita mancare intr-insul. Ca sa nu mananc acasa. Doar la munca. Get it? Nu-i asa ca e un plan maiastru?

Berede strikes again. Inc-o discutie, inc-o confuzie, inc-o cerere, inc-o chitanta. Hai pa!

Ma duc dupa asta la uarclas sa ma interesez de oferte de abonament. Pe ruta de 100 m intre berede si uarclas zaresc un magazin de haine. Frumoase. Ma abat de la ruta. N-ar fi prima data. Sunt flexibila in ganduri si-n simtiri.

Intru. Ma uit. Vad cea mai faina fusta pantalon in cele mai reusite tonuri de culoare. Ma uit la masuri. Imi aleg. Probez. Nu se inchide fermoarul. Cer o masura mai mare. Tot nu se inchide. Ma apuca dracii! Autodracii!

Io refuz sa-mi cumpar ceva de imbracat de masura asta! Io nu am purtat niciodata masura asta! No fucking way! Le las si plec mancand pamantul. Ala cu siguranta nu se depune. Gonesc suta de metri standuri catre uarclas. Ajung.

La receptie doamna de serviciu.

Asteptati un pic ca s-a dus pana la baie. Astept. Incepe o muzica house data de sa-ti sara timpanul direct pe boxa. Spinning. Revine de la baie. Strig printre decibeli:

As vrea sa stiu cat costa abonamentul lunar la dvs.

Aha, am inteles, si pe 3 luni?

Aha.
….
Ce ziceti? Ah, sa va las o adresa de email sa imi trimiteti informatiile pe mail. Da, sigur.

O aud in final: Avem o oferta si pe un an.

Aveti? Da. Si cat e? Hmmm… Asta ar insemna pana in 100 lei pe luna. Exact si aveti si doua evaluari corporale incluse. Pfff…

Ochii mi se bulbuca si dracii mi se recanalizeaza functional.

Conchid: Imi fac abonament pe un an. Acum. De joi. Plata cash. Multumesc. Seara buna.

Intru in Flormar sa-mi cumpar un ruj motivational. Un ce? Da, un ruj motivational. Asa, ca sa seal the deal. Probez. Rujez. Rujuri nude.

Arat ca moarta de 3 zile. Asta nu-i motivational. Cel mult anticipeaza cum voi arata dupa primele ore de aerobic la uarclas. Nu imi iau. Suntem atenti la buget.

Merg pe jos spre casa. Dracii si ei cu mine. Asta da exercitiu de emotional self-awareness. Parca ma pot intelege cu dracii atunci cand fac lucruri care seamana cu ceva solutii la cauzele generatoare de draci.

Greu la deal cu introspectia mica! Ajung in cele din urma acasa. Se uita la mine de pe pantofar o sticla inceputa de Cola. Nu beau. Nu mananc. Vorbesc. Ascult muzica. Scriu. Scriu. Scriu. Hai ca-i bine.

Mi-e foame. Las’ ca trece pana m-oi marita. O sa beau niste apa.

Hait! Mi-a venit iar pofta de scris.

maxresdefault

Arta de a ne da cu stangu’-n-dreptu’

Arta de a ne da cu stangu’-n-dreptu’

Trebuie sa recunoasteti ca pentru unii dintre noi (nici nu indraznesc a da nume… ;)) devine o adevarata arta. Cea de a ne da singuri cu bata peste gioale. De a ne taia craca de sub picioare tocmai cand simtim ca ne apropiem de ceva maret.

Autosabotajul pare a fi cea mai noua indeletnicire a omului modern. Si nevrotic. Lucrurile merg prea bine ca sa fie si autentica toata treaba. Ia sa ne dam un pumn in gura sa vedem: E vis sau e realitate? In realitate tu ramai ca bou’ sau dupa caz vaca cu botu’ spart si momentul tau de glorie trece pe langa tine facandu-ti cu mana. Sau copita.

Nu contest ca viata poate deveni… alunecoasa… uneori, dar de aia s-a inventat sarea grunjoasa. Sa o imprastiem peste viata atunci cand simtim ca parca se apropie o cadere cu rupere de… vise.

Cautarea nodului in papura dateaza de cand lumea si pamantul. De fapt, de cand s-a descoperit ca papura e papura. Si atunci s-a gasit unu’ care a zis:

Fuck that shit, vreau sa gasesc un nod in papura!

Si s-a inhamat omul la munci grele, care i-au luat zile, nopti, sudoarea fruntii si nervii creierilor capului. La final, parca nici nu mai conta daca nodul exista sau nu. Pentru el. Era prea obosit de atata cautat.

Ma, da’ papura? S-a intrebat cineva vreodata cum s-o fi simtit papura aia sa fie atat de intens scarmanata dupa noduri? Oare nici unul dintre cei doi participanti la actiune sa nu se fi simtit bine? Cel mai probabil!

Atunci de ce papura ma-sii ne incapatanam sa ne botim vietile cu tot felul de nimicuri? Cand am putea pur si simplu sa traim si sa-i lasam si pe altii sa traiasca. Fiecare pentru el. Nimeni in locul celuilalt.

Aaaaah! Stai asa, c-am prins un fir… logic de asta data. Sa fie oare de vina faptul ca noi, oamenii moderni, care traim in aceasta era a tehnologiei, am uitat oare niste lucruri de baza intr-ale convietuirii, astfel incat ne vine greu sa traim pentru noi si sa ii lasam si pe cei din jurul nostru sa traiasca?

Ehehehe! Cre’ca am dat peste o mina de aur care merita exploatata pana cand aurul va straluci in lumina cunoasterii.

Cum e sa traiesti pentru tine?

Egoist… Poate!

Natural? Si asta.

Fara sens? Uneori.

Singuratic? De cele mai multe ori.

Sanatos? Categoric.

Dar si atunci cand apare, ca o boare, cineva care se infiltreaza precum trupele speciale in gandurile tale si iti pune microfoane ascultandu-ti cu atentie fiecare respiratie, atunci apare jocul de picioare… ala de dat cu stangu’-n-dreptu’ bineinteles. Ce mai vrea si asta de imi sta prin ganduri?

Io am treburi mai importante, cum ar fi sa salvez lumea, sa militez pentru drepturile omului si sa imi cladesc un viitor (din caramida!), n-am timp de distrageri de atentie. Ba da’ in acelasi timp mintea ta se simte mai relaxata un pic. Are musafiri. Scoate dulceata aia buna si pregateste o carafa cu apa rece.

Sufletul iti e pe la gura cautand sa vada daca nu cumva… Nu era el, mi s-a parut! Matele-ti chioraie de parca n-ai mancat de cand cu nemtii.

Dar te tii tare. Ia sa terminam cu prostiile! Suntem oameni in toata firea. Am trecut de dragalasenii si chicoteli adolescentine. Suntem seriosi. Si scortosi. Si plicticosi. Ah, asta nu! Suntem chiar foarte interesanti.

Ba, boule sau vaco (dupa caz!) daca bate cineva bate la usa ta aia super-interesanta gen

CIOC! CIOC!,

cel mai firesc lucru pe care il poti face e sa intrebi

CINE-I ACOLO?

Daca de partea cealalta se aude o voce gatuita, dar sincera care zice

IO!,

te poti simti indreptatit(a) sa zici

IOI! 😉

Morala: Vorba lunga, saracia omului! Excesul de rationalizare dauneaza grav igienei mentale…

Life as it is…

Life as it is…

…sometimes feels heavy.

Like a ball of led pulling you down under, into your deepest and most sincere self.

As other times sweeps you off your own two feet more unpredictable than the strong winds of winter.

But most of the time is just about learning to walk on a rope set somewhere up high into the sky of our grandiose expectations. And in the meantime enjoying each minute of the journey without forgetting that the earth is just right under. Up in the clouds of hopes and dreams the world seems small, manageable, even too common, but as you approach the ground you kinda start to feel the biting reality of things.

Our expectations and patterns can lift and then smash us straight to the ground. We are by nature grounded some more than others. One of the arising questions would be:

Are our feet moving freely step it and step out oriented by our own will or have they become so buried into the soil of our existence that even the illusion of being able to change position seems a luxury?

In real time, you wake up some morning better than others.

Your groggy time from dawn can turn into a groggy mood of the day, or just be the bad start of a great day.

The coffee ritual might be utterly disrupted by the lack of coffee and the obsessive dilemma “HTF did I forget to buy coffee yesterday?” or can have real chances of satisfying your appetite with flavor and poise.

The dress you planned to wear to work is in the laundry basket, or maybe you discover the greatest dress ever in the mystery of your closet and have the unique feeling of wearing something new to work.

The hot water you had been yearning for since you got up in the morning might as well be stuck of the pipes or for sure give you a bit of comfort and pampering before facing life again.

While putting on mascara your eyes have two options: either to play tricks on you and direct the black swirling brush straight into one of them ruining your vision (of life) or to contribute to the best eye-lashes ever invented.

The bus may come in 3′ or you may choose to walk to work and see the sun rising up in the sky for yet another time.

Your team can be the best you’ve ever seen, or in the mood for war and terror. Your over all day of work could be excellent, productive and creative, or just another day you wish for to finish as soon as possible.

Life after work can be or not. If it is for sure you will have a blasting time or the most boring and irritating hours ever.

Your (in)significant other can make you, shake you or break you, or all three at the same time.

At night before you go to sleep you can think of yourself as a winner or a wiener.

The fight or the flight.

The best or the worst.

The genuine or the copycat.

The change or the acceptance of what is.

And this happens day in and day out. As the chaotic routine of our lives.

What will you do?

Will you choose or comfort yourself with the thought that life is as it is?

Will you scream or sit quietly in the corner of your self?

Will you grant yourself the permission of living or being lived?

///////////////////////////
\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\

(((((((((((((((((((((((((((
)))))))))))))))))))))))))))

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< ........................... ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ --------------------------- +++++++++++++++++++++++++++ =========================== ??????????????????????????? !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Whatcha gonna do?