Monthly Archives: August 2013

Eticheta regala

Eticheta regala

Pe la Pastele trecut haladuiam pe undeva prin Nordul tarii, aproape de locul unde se agata harta-n cui. Faine locuri si lume simtitoare. Cu trezit dimineata si privit muntii, baut cafea pe terasa in miros de roo si auzit cocosul cucuriguind pe o distanta de trei bataturi.

Amintiri am multe de atunci, dar una e mai vie si vibranta decat celelalte. In catunul unde ne odihneam oasele si muschii dupa fiecare zi de soare si explorare, mai erau cazati si alti crestini. Vreo trei-patru familii cu un cumul de sapte fetite jucause si fara de somn sau astampar. De cum dadeau zorii pana la apus de soare miniginta matriarhala roia prin imprejurimi in cautare de interzis si zazanie. Radeau, se tavaleau prin iarba, urlau de iti puneau la incercare urechea interna si goneau dintr-o parte intr-alta a pajistii din fata catunului.

Cand se imputea carameaua si una dintre ele incalca flagrant regulile de organizare si convietuire in grup era parata fara nici cea mai mica urma de remuscari catre autoritatile paterne. Intr-o zi mai pe inserat pe cand imi contemplam existenta inconjurata de munti, sunt informata de unul dintre partenerii mei de drum ca s-a petrecut ceva extrem de amuzant cu ceata pusa pe taraboi. Una dintre ele, nu stim exact cine, a comis-o…

profile_picture_by_haileyflower-d5xooyn

A comis o marsavie tulburand linistea grupului. S-a partait. Cum raul deja fusese facut, o alta a trebuit sa ia atitudine in pripa notificand unul dintre tatii preocupati cu criza lor de varsta mijlocie mai degraba decat cu supravegherea prepuberelor. La auzul acuzatiilor aduse inculpatei, tatal in cauza a raspuns foarte senin: Nu cred asa ceva, pentru ca ea e printesa si printesele nu trag parturi!

Turnatoarea a ramas brusc blocata pentru replica urmatoare si a plecat luand raspunsul tatalui cu o urma de indoiala. De atunci credinta conform careia “printesele nu trag parturi” a ramas in umorul colectiv al grupului cu care calatoream, cat si inventivitatea tatalui care a debitat-o.

Revenind in zilele noastre, la augustul cel torid si autohton, intr-o seara consultam inainte de culcare starea natiunii scrolland prin stirile online. La un moment dat privirea mi se opri brusc pe un titlu inedit: Romanian princess among 18 rounded up in alleged Oregon cockfighting ring. Am mai citit o data si deja ma gandeam cum ia uite-i bai si pe americanii astia cum dau stiri despre cine stie ce printesa rroama a carei etnii e confundata grav inca o data.

Imi recunosc prejudecatile din rationamentul anterior nascut aproape inconstient, deci ma puteti judeca in voie pentru ele! Intru pe articol si incep a citi: Irina Walker and her husband, former sheriff’s deputy John Wesley Walker, were among those arrested in connection with at least 10 cockfighting derbies between April 2012 and May of this year, the state’s attorney’s office said in a release. Irina Walker is the third daughter of the last king of Romania, Michael I, local newspaper The Oregonian reported.

Ce faceee? O printesa de Romania de-adevaratelea?! Holy shit! Si cum citeam io articolul cu pricina simteam cum imi creste tensiunea arteriala. Obsesiv ruminam ca din nou suntem cunoscuti international ca tara printr-un rahat, facut de o reprezentanta a casei regale de asta data. Adesea ma gandesc ca mi-ar fi placut ca Romania sa redevina monarhie dintr-un snop de motive, dar in acelasi timp imi imaginez cum ar fi impactat un scandal de genul acesta familia regala in acel context…

Nu mi-am pus niciodata problema numarului de copii pe care il au Mihai I si consoarta sa Anne de Bourbon-Parma, dar dupa citirea scriiturii in cauza a trebuit sa sap. Au cinci fiice. Da, cinci! Margarita (64 ani), Elena (63 ani), Irina (60 ani), Sofia (56 ani) si Maria (49 ani). Ma bufneste rasul ca mi se reitereaza mental scenariul familiei regale care tot incearca sa faca un succesor al tronului si se pomeneste cu cinci fete. Sac! 🙂 Forta feminina, domnule!

Imi si imaginez dialogurile de alcov dintre Mihai si Anna: Draga, ce-ai zice daca ne-am opri la cinci, ca e clar ca baiat n-o sa iasa daca n-a iesit pana acum… Scuzati-mi spiritul profan, dar intr-o situatie ca asta, respectiv cea a scandalului in care este implicata central Irina Walker, e cazul de un pic de sarcasm ca sa poti duce ca roman inca o umilire internationala. Deci pana acum eram cersetori, vagabonzi, curve, plagiatori.

Noul rang adaugat listei de gratie este: organizator de lupte ilegale cu cocosi si detinatori de iarba, arme & munitii. Minunaaaat! Exceptional… Fantasmagoric… Alegoric! Baga-mi-as piciorul, frate! Irino, unde-ti fu mintea plecata mai fata? Cu caprele raioase prin Brosteni? Si evident ca am devenit curioasa in legatura cu obiceiurile si indeletnicirile celor cinci gratii regale asa ca am continuat sa dau la lopata cunoasterii. Margareta e fata lu’ tata reprezentand familia regala la diverse evenimente si are o fundatie internationala de intrajutorare. Elena se tot marita si face copii. Sofia scrie. Despre Maria nu se stiu multe, spre nimic. Si Irina? Irina ce faceee? Parnaie face Irina, asta face…

Sunt convinsa ca fiecare familie regala are problemele sale de stima si statut, cu atat mai mult cu cat se afla sub lupa publicului. Si cu cat numarul restrictiilor personale creste, cresc anxietatea si dorinta viscerala de a-ti baga piciorul sau un alt membru (speram nu de familie!) si de a-i arata tu lui tata de ce esti in stare.

Asa ca printesa de mijloc fuge din familia suprimatoare de origine sa isi faca rostul si sfarseste red-neck style prin Oregon langa un nene organizand lupte cu cocosi. Sange, bere, iarba si puscoace. Trebuie sa fi fost mare suferinta printesei de pasii o purtara aproape de capatul pamantului, iar actiunile aprope de limita decentei umane. Dar independent de toate astea, daca tot esti printesa, ce-ar fi sa te comporti ca atare. Nu, nu sa porti in fiecare zi o tiara si sa stai pe un tron in timp ce barbac’-tu iti face vant cu o frunza de palmier. Dar nu te basi frate cu stropi pe tac’-tu, ma-ta si restul familiei… Ce zici de asta, Excelenta Ta?

Dar pana la urma si printesele trag parturi, nu-i asa?

brain_fart__testing_color_by_superdupercookie-d34i0oi

Omule!

Omule!

Nu te apropia prea mult de lumea mea, nu-ti face viata grea…

Imi transpira palmele si nici nu m-am apucat de scris despre un om care imi e tare drag. Parca nici nu imi gasesc cuvintele, futu-i!

Mi-ai aparut in cale intr-un moment al vietii mele in care parea ca strunesc caii carului alegoric in care ma aflam spre calea cunoasterii a tot si toate, atunci si acolo. Si de atunci a inceput sa se lege intre noi ceva care acum e de nedezlegat asa cum simt io. Bai, si inca cum mai simt!

Daca va ganditi la romantisme voi cei care sunteti martorii voiti ai acestei incercari de expresie, nu-i cazul… pentru ca e altceva. Omul de care va vorbesc in soapta si umilitate imi e maestru calauzitor.

Da, ai auzit bine: MAESTRU CALAUZITOR! Mi-ai fost alaturi cand fugeam zvapaiata spre linia orizontului incercand s-o ating. Si atunci cand cerurile mi-au cazut sfaramand tot ceea ce credeam ca stiu si simt. Si acum cand simt ca ma primesti sa-ti fiu si io alaturi, asa mica ucenica cu idei marete si experienta ioc.

Io ii spun tata din cand in cand, si acum e un cand: Iti multumesc tata Andrei pentru ca esti in viata mea si o faci cu mult mai dificila, dar insemnata! Te pupa fi-ta aia dusa cu pluta pe Rio de la Plata in cautarea incasilor. Ma inclin cu toata fiinta…

Father_and_Daughter_by_sowerp

Relationship Limbo

Relationship Limbo

So you have a ship and you’re steering it together with somebody else. A rather important somebody else. For you, cuz (s)he’s making your stomach seem like a butterfly factory. The sea is calm and you sail away into the sunset. You wake up to share the sunrises over a cup of coffee. You laugh, you cry, you shout, you play, you splash, you toss, you turn, you love. And it’s great for a while. It seems like you have never felt like this before in your lifetime.

So you hold on to it and put in it all your energy, love and passion. You make it work. The ship is sailing on wavy waters, but you don’t worry about setting a direction because freedom is your fix. You can’t live without it and the idea that you found somebody who feels the same way is hard to grasp. It’s the first time you spend so much time with another person. Feeling her/his every breath, every move, every blink and letting yourself felt by her/him.

As you are having the time of your life, clouds crowd up in the sky. You don’t know how to swim, but (s)he promised since (s)he first put eyes on you that in case of stormy waters (s)he will save you. The ship starts shaking, but you’re not scared. You have your love who will protect and watch over you. (S)He says that (s)he will go up the flagpole to untie the veils so you can go faster through the storm and reach the clear waters at once.

But you can’t swim?! What if a wave comes and sweeps you off the deck? You receive a pat on the back and a hug that everything will be ok. (S)He’s up and you’re down. (S)He can see the clear waters from the top of the flagpole and decides to stay there until the end of the storm. You are sliding on the deck trying to hold on to the helm while counting your blessings. Up is hope, laughter and high. Down is despair, crying for help and pitch black.

Somewhere in between your tears and shouts you stop to think why doesn’t (s)he get down to check on you, as (s)he promised? Is it really that interesting up there? More important than you and the promise made? The storm is about to finish. The skies are clearing out. You lie on the deck exhausted. A rainbow appears on the horizon, but your eyes are wide shut. All you can see is the wet timber of the deck. The raindrops start trembling on the deck as (s)he gets down from the flagpole and comes towards you.

Wasn’t it the best storm of your life? (s)he says in exaltation.

I trusted you and you left me here all alone surrounded by water, you whisper.

I told you I had to untie the veils. I did it for us, so we could go faster through the storm and enjoy the rainbow, (s)he justified.

You did it for yourself. I saw no rainbow. All I saw was me scared shitless, waiting for you on the deck. You don’t deserve my trust. It’s clear to me that you like storms much than you like or love me, you replied in disappointment.

Fine, if that’s how you see things, I’m off… And so (s)he was into the sunset.

You lifted yourself from the wooden floor and didn’t even feel the urge to stop her/him, so you waved good-bye. At last you could smell the freshness in the air. And look at that rainbow!

rainbow_hour_by_sun_seeker-d3blzb6

Diferentierea de Sine…

Diferentierea de Sine…

… nu miroase niciodata a bine. De fapt pute mai ceva ca un hoit intins pe o autostrada in mijlocul desertului sub soarele torid al verii.

Si e greoaie ca un pietroi tantos asezat pe pieptul tau care nici nu te lasa sa pleci, dar nici sa stai unde esti nu te prea imbie.

E hada si pocita ca daca te uiti la fix la dansa te si sperii… de ce poate trezi in tine.

Te rascoleste fara sa te reaseze. Iti da tarcoale din colturile alea negre ale fiintei tale si cand te astepti mai putin te trezesti invadat. Legitima aparare deja nu mai functioneaza. Cu cat fugi mai departe de tine, cu atat te va urmari mai abitir. Pana te prinde si iti face felul.

Si te doare de nu mai stii ce-i cu tine, daramite pe unde sa mai scoti camasa. Poate sa dureze ani pana cand sa se opreasca din rupt lucruri din tine. Raschetat peretii universului tau interior asa cum il stii si l-ai construit tu cu manutele tale.

Dar vezi tu, Diferentierea nu este de aceeasi parere cu tine. Adica nu crede ca tot ceea ce ai tu in tine e chiar al tau, ci zice ca incinta lumii tale interioare este ticsita cu mobila de la mama, de la tata, de la frati, de la surori, de la gradina cu flori. Ah si sa nu uitam si de bunici… si de la bunici.

Si simte Ea ca o paranormala ce e cum toata aceasta mobila nu numai ca te deranjeaza, dar te si sufoca pe alocuri. Asa ca precum un muncitor care ajuta la debarasare si casare inutilitati casnice, apare ca o boare si incepe sa-ti traga de fotolii pe acolo.

Dar mie imi place fotoliul ala!!! Am crescut cu el…

Chiar iti place? te va intreba mai mult ca sigur. Ce iti place la el? Iti mai aduci aminte cate discutii fara sfarsit se petreceau cu tine in rolul infractorului fix pe acel fotoliu?

Despre cum fetele trebuie sa faca asta, dar nu trebuie sa faca aialalta. Si daca fac, va fi vai si amar.

Despre cum nu e nici bine si nici frumos sa le raspunzi inapoi celor mai in varsta, ca ei stiu mai bine.

Despre cum atunci cand e sarbatoare nu se misca in front, ci doar se sta… in front.

Despre cum femeile trebuie sa fie mai ceva ca Ecaterina Teodoroiu + Ioana D’Arc + Cleopatra, ca daca nu sunt mai bine nu sunt deloc.

Despre cum oamenii trebuie sa faca ceea ce vrei tu, si daca au o alta parere de care trag e mai bine sa le dai drumul.

Despre divide et impera.

Despre greu la deal cu boii mici.

Despre prostie, lene si delasare.

Despre a le da pe toate pe una.

Despre branza buna in burduf de caine.

Despre obligatia de a-ti sarbatori mortii, dar nu si cea de a-ti sarbatori viii.

Despre datorii neplatite, lacrimi varsate si sunete aruncate de peretii casei.

Pai si ai de gand sa ma lasi goala pe dinauntru? intreb io cu disperare in glas.

Nici vorba, mi se raspunde. Uite iti las tabloul asta, cutiuta muzicala, pozele care stiu ca iti plac atat de tare, biblioteca cu cartile tale si o saltea… Relaxa!

Si restul?

Restul trebuie sa plece!

De ce?!

Ca tu sa poti respira si sa incepi sa te vezi pe tine, fara a te lovi de mobila din fiinta ta.

Dar ma obisnuisem sa le evit si sa fac slalom sa ajung la baie fara sa ma lovesc de nimic.

N-ar fi mai simplu sa nu trebuiasca sa faci slalom, ci pur si simplu sa mergi relaxata si drept unde vrei?

Se poate asa ceva?

Da, se poate, dar doare in draci sa te desparti de toate troacele adunate de-a lungul anilor. O sa iti fie dor de ele, asa cum unei victime i se face dor din cand in cand de calaul sau.

Nu-i adevarat!

Bine, mai vorbim noi…

Si daca ma razgandesc pe parcurs si le vreau inapoi?

Poti sa le readuci in orice moment al existentei tale. Poti chiar sa te duci la un targ din asta de gradina si sa iei mobila veche si plina de carii a altcuiva. Dar ma indoiesc ca dupa ce vei vedea cum e viata fara balast, o sa mai vrei sa te ingramadesti in locsorul tau binecunoscut dintre fotoliu, masa, recamier si lampadar.

Si daca o sa ma simt foarte singura si nesigura pe ceea ce simt, cred si vreau? O sa vii sa ma ajuti?

Atunci o sa vin si o sa iti spun bine ai revenit in lumea celor vii si vibranti. Pentru ca asta inseamna pentru mine ca rotitele tale interioare crispate de schimbare si diferentiere s-au repus in miscare.

Deci e de bine daca ma simt rau?

Cateodata trebuie sa te simti rau, ca mai apoi sa te simti bine. Din ce in ce mai bine. Mai libera. Mai femeie. Mai acus.

Atunci hai s-o facem si pe asta!

Esti pregatita?

Nu, dar cum poti oare sa te pregatesti pentru a fi jupuit de viu si intors pe dos?

Ai dreptate… nu poti!

Vezi! Nu-s chiar atat de copila pe cat ma credeai….

Brunch__by_DoodleBawwwg

Despre niste tati si fiii

Despre niste tati si fiii

Zilele astea mi-a incoltit in minte o idee care nu ma lasa nici acum sa ma concentrez pe altceva. Isi cere drepturile de a fi transcrisa pentru a se face cunoscuta. Ca sa nu imi mai toceasca circumvolutiunile, ci sa zburde libera in lumea virtuala a ideilor fara sfarsit.

Father_and_Son____by_Pharamousse

E despre tati. Si fii. Fiii lor. Ai tatilor. Nu-s tata. Nici fiu. Ceea ce face acest demers cu atat mai provocator pentru mine. De a imi da cu parerea despre ceea ce se intampla acolo. In spatiul dintre tati si fii. Mai mare sau mai mic. Dar nu cu mai putin dens.

O reclama la prezervative si un film aparte m-au propulsat. In orbita dinamicii masculine de familie. Si gravitez acum. In jurul lor. Al barbatilor si baietilor de pretutindeni. Care mi se par deseori pierduti in hatisurile propriilor lor adancimi. M-am prins de ceva vreme ca sa fii barbat nu e chiar asa floare la ureche precum credeam initial cuprinsa de un bias feminist.

Sa fii barbat e epuizant cateodata, atunci cand toata lumea se asteapta de la tine sa performezi. In orice imprejurari si circumstante. Sa fii tata e ca o cursa cu obstacole pe care de multe ori nu le ocolesti, ci sfarsesti infipt in ele. Sa fii fiu poate sa fie sau sa nu fie. Depinde daca te si simti.

In diada parentala in care mama iti da tzatza si dragoste, tatalui ce ii mai ramane sa-ti dea? Branci pe scara de incendiu? De ce cred din ce in ce mai multe mame ca pot fi si mama si tata pentru fiii lor? Poate pentru ca nu inteleg adevarata intensitate a ceea ce inseamna sa fii cu adevarat tatal fiului tau…

Tatal da sens si directie. Masculinitate si (auto)control. Virilitate si determinare. Tenacitate si mandrie. Fiului sau.

Si uite asa cum creste numarul familiilor monoparentale, scade si dorinta baietilor din ziua de azi de a razbate, de a dovedi ca pot si de a se mandri cu reusitele lor in viata. Am auzit frecvent argumentul “tu nu stii sa te porti cu el, pentru ca tu nu l-ai purtat 9 luni in burta”. Incat mi s-a aplecat un pic.

Pentru ca daca ajungem ca femei sa scoatem la atac argumente biologice, atunci e clar ca incepem sa ramanem fara munitie in asa-numitul razboi al sexelor. Pe cine iubesti mai mult, pe mami sau pe tati? O intrebare intrebatoare… Pe amandoi in mod diferit, pentru ca ei, mami si tati sunt foarte diferiti.

Cumva s-a ajuns la concluzia ca tatilor le e mai greu sa isi asume rolul de tata comparativ cu asumarea rolului de mama pentru femei, doar pentru ca ei nu experimenteaza fizic graviditatea, nasterea si alaptarea. Ca tatii sunt absenti fizic sau emotional din viata fiilor lor. Ca dau bir cu fugitii si ii doare in cot de ce lasa in urma.

Un fapt interesant e ca in societatea contemporana tot mai multe femei isi abandoneaza copiii, numar comparabil cu cel al barbatilor care isi abandoneaza familiile cautand altceva mai confortabil. E oare usor de acceptat o astfel de realitate?

Si in fond si la urma urmei aici vorbim despre niste tati si fiii lor. Adica despre cei care decid sa ramana impreuna. Si sa se creasca unii pe ceilalti. Ca asa se intampla in familii de obicei. Indiferent de varsta, sfarsim prin a ne creste unii pe ceilalti. Tatii care raman si se si implica in viata fiilor lor sunt niste adevarati eroi carevasazica. Care infrunta atacurile materne de hiperprotectie. Care fac pace cu faptul ca nu vor putea concura vreodata cu legatura fizica a mamei cu fiul. Care se gandesc cu groaza cum ar putea ei interactiona cu copilul lor.

E infricosator ca naiba, pun pariu! Sa te trezesti ca ai un copil care n-a iesit din tine, ci din ea, dar la care tu ai contribuit din belsug. Si ca acel pui de om va merge pe drumul pe care tu i-l pavezi prin sfaturi, dar mai ales prin model. Ca va ajunge la varsta la care te va intreba despre sex, despre batai, despre adevar si minciuna, despre certuri, despre competitie, despre tine.

Ca va avea momente in care iti va submina autoritatea atat de virulent incat te va face sa iti descoperi noi limite de anduranta. Si ca undeva, intr-o zi cu soare, te vei uita la el si te vei vedea pe tine intr-o alta versiune. Mai noua si mai buna.

Cred ca tatilor le e atat de frica de fiii lor, asa cum si fiilor le e frica de tatilor lor. Lucru pentru care relatiile tata – fiu tind sa ia turnuri dintre cele mai inedite si explozive. Sub forma de ciocniri plastice si elastice. De idei, de forte, de putinte si de dorinte.

Faci pentru ca asa am spus io! Ma doare-n cur de tata cu ideile lui invechite… Atata vreme cat traiesti sub acoperisul asta vei face cum spun io! Cine se crede si asta de acum s-a apucat sa-mi dea ordine?

father_and_son

Ceea ce se aude in dialogurile tata – fiu ascunde de cele mai multe ori niste nevoi emotionale care stau pe un raft uitate de soarta. Pentru ca barbatii nu au nevoie de nimic. Ei sunt autosuficienti si drept urmare nu se pot preta la a cere afectiune sau atentie. Fie ca sunt tati sau fii.

Ce-ar fi daca tatii ar fi tati si fiii fii, punand undeva in culise barbatul excesiv din ei si in prim-plan dragostea pe care o simt unul fata de celalalt?