Tag Archives: copii

Nescrisa

Nescrisa

Stiti cum unii oameni vorbesc mult pentru ca au petrecut ceva timp in tacere si se simt pe alocuri ‘nevorbiti’? Ma numar printre ei, dar cu ceva accente suplimentare. Astazi ma simt ‘nescrisa’. Atunci cand scriu in jurul meu se tese o aura miraculoasa. Nimic nu ma poate atinge. Sunt ‘untouchable’. Invincibila.

Simt ca mi se lungesc mainile pana la nori si inima mi se deschide mai ceva ca in timpul unei operatii pe cord. E vineri si cerurile sunt roz cu mov si bleu. Cele doua lampadare din sufragerie ma vegheza cu lumina in surdina, iar muzica razbate clar-obscur din laptop.

Ma uit la un suport de poze ce asteapta sa fie populat cu imagini. Or sa vina si ele, la timpul lor. Parca a trecut o vesnicie de cand am scris ultima data. Parca… Astazi e vineri, iar ultimul post a tasnit din mine marti seara. 3 zile dilatate intr-o mini-vesnicie. Scrisul a devenit pentru mine o nevoie de baza. Asa cum dorm, cum iubesc si cum ma adapostesc, asa scriu.

Am atatea de povestit ca mi-e greu sa ma decid de unde sa incep.

Inca imi mai vajaie capul de la varietatea hiperanalitica de pareri legate de referendum. Uneori trebuie sa alegi sinteza in locul analizei. Scurt pe doi: eu merg la vot de referendum. Cu tot ceea ce implica el. Ca-i de cacat, ca nu-i. Ca-i drept, ca nu-i. Ca-ca sau ca-ca, tot merg.

Do. Learn. Know.

Refuz sa ma autobag intr-un cerc de frica si teorii conspirationiste pe care sa le folosesc ca plapuma care sa-mi tina de cald, cand o sa bata vantul vinovatiei peste mine.

Ma mai preocupa si modul in care circula emotiile in interactiunile dintre noi, astia viii si simtitorii. Si cum ma trezesc pozitionandu-ma mai ceva ca Barajul Vidraru, adica con-tinand metrii cubi de emotii amestecate cu ceva comportamente venite din ne-putinta, ne-stiinta, ne-dorinta sau ne-simtire.

Unul dintre lucrurile cele mai reconfortante pentru mine zilele astea a fost vremea. Septembrie imi da confortul termic de care am nevoie ca sa pot functiona in parametrii normali, adica fara sa curga toate apele pe mine in tramvai. Vantul racoros al diminetii ma tot imbie sa pun o jacheta pe mine. Soarele cald care danseaza cu norii ma face sa vad lumea intr-o lumina aparte. Ploile vijelioase din timpul noptii imi fac somnul mai profund si odihnitor.

V-am spus oare ca am fost luni la Cluj? Daca as fi scris un post despre asta s-ar fi numit ‘Cluj: intre rasarit si apus’ pentru ca pe amandoua le-am vazut din avion la plecare din Bucuresti, respectiv plecare din Cluj. Tare fain orasul, cu strazile inguste, casele vechi, dealul Cetatuii si Samsara cea verde si gustoasa.

Astazi, mai pronuntat decat in alte zile, ma bucur de latenta de drag pe care mi-a oferit-o interactiunea cu copiii. Ca intr-o retrospectiva a saptamanii revad toate momentele  noastre de joaca, viata si invatare. Plansetele si rasetele din hol din fiecare dimineata.

Modul in care fiecare dintre noi, fie el adult sau copil, pare ca se aseaza din ce in ce mai bine in propria-i matca la 3 saptamani de la inceputul anului educational. Discutiile simple cu copiii la Circle Time din care strabate profunzimea doar daca ai ochi pentru ea. Momentele de cumpana, de frustrare si de neputinta in care incercam impreuna sa gasim raspunsuri.

Pot sa va retin un pic cu o scurta istorisire despre my high of the day? My educational high, that is. Una dintre grupele mari avea ca tema abordarea situatiilor drepte si nedrepte, asa ca m-am apucat sa caut ceva nou. Parca nu voiam sa fac aceeasi lectie de anul trecut. Mi se parea ca e nevoie de altceva.

Asa ca mi s-a aprins un beculet: Ce-ar fi daca as face o lectie interdisciplinara la granita dintre istorie si dezvoltare personala? Asa ca am cautat niste materiale despre codul lui Hammurabi si am pornit la drum, sperand ca interlocutorii mei sa fie cel putin la fel de curiosi ca si mine in gasirea legaturii dintre Hammurabi si regulile clasei.

Ceea ce am descoperit la fata locului, cum mi se intampla destul de frecvent, a depasit ceea ce imi imaginasem initial. Pentru ca nu prea poti sa-ti imaginezi cu acuratete cam ce conexiuni fac copiii pentru a-si insusi un continut nou. Asta este una dintre partile mele preferate.

Asa ca Hammurabi a fost alaturat regelui Carol si lui Ceausescu, caracterele de pe tablele de piatra unor kangi japoneze, iar Mesopotamia a fost dezlegata de mistere de un grup care a declarat cu incredere ‘we know everything about this land, miss!’.

Au aparut prin aer povesti despre geneza lumii, despre ‘kings who broke the world and kings who fixed it’, despre ‘Allah who made everything we have today’ si despre cum ‘some rules are fair and others are unfair’.

Si uite asa, dintr-una intr-alta am ajuns sa vorbim si de regulile clasei si sa votam daca ar fi o idee buna sa le sculptam in lemn, asa cum Hammurabi si-a cioplit codul in piatra. Caci o data sculptate sau cioplite, regulile devin parte integranta din oranduiala clasei.

La finalul Circle Time-ului eram in starea aia euforica pe care ti-o dau lectiile care stralucesc beyond your wildest dreams.

Stiu sigur ca acum imi pot incepe weekend-ul cum se cuvine.

Traita.

Vorbita.

Simtita.

Scrisa.    

3, 2, 1… Start

3, 2, 1… Start

Suntem o scoala primitoare, inainte de toate. Ne bucuram de oaspeti in fiecare zi, iar la plecare ii petrecem cu blandete.

Ospitalitatea bate eficienta pe atat de multe planuri, incat nici nu are sens sa ma apuc sa le enumar. Credem in relatii pozitive si ceea ce facem este sa le promovam cu intentie. Ne iese si spontan, dar ne si preocupam in privinta asta.

Ca oamenii care ne pasesc pragul sa se simta in largul lor. Avem ritualuri si traditii de comunitate catre care ne ducem cu inima deschisa in momentele cheie din viata scolara.

Astazi am inceput, din nou. Fiecare nou inceput este altfel, dar ceva persista. Emotia aia din zori de zi, cand te pregatesti sa pleci si te gandesti cum se va derula ziua. Dupa care, printr-o minune a timpului te trezesti ca este deja ora 12.

La gradinita holul s-a transformat intr-o baie de multime. Cu parinti, cu copii, cu profesori… cu oameni curiosi si dornici sa vada ce le rezerva acest nou inceput.

La scoala s-au lansat 560 de baloane catre cer, fiecare cu cate un gand bun si dorinta pentru anul educational care tocmai si-a facut debutul.

Dupa un travaliu de aproape doua saptamani in care noi ne-am primenit casa, astazi am deschis usile larg, bucurosi de oaspeti.

Oaspetii au venit, ne-am veselit impreuna, am vorbit, am facut niscaiva amintiri din alea cu bataie lunga in timp, dupa care au plecat.

Casa noastra de acum va continua sa fie deschisa. La curiozitate, la invatare, la viata, la rasete si la explorare.

Pe maine. Dupa care pe poimaine. Dupa care pe raspoimaine. Si tot asa…

Copilul si punga

Copilul si punga

Astazi mi s-a reconfirmat faptul ca joaca este una dintre cele mai frumoase indeletniciri de pe fata pamantului. Mai cu seama, joaca cu copii te poarta in locuri sufletesti unde n-ai mai ajuns de multa vreme.

Copiii, de la mic la mare, transpira autenticitate prin toti porii lor in plina dezvoltare. Cat despre jovialitate si creativitate nici sa nu mai vorbim. Astazi am avut un rendez-vous ludic cu un tanar domn de 3 ani si jumatate, care, dupa spusele mamei sale ma astepta ca pe-un mar copt.

Intru, il salut, se lumineaza la fata si ma conduce in patru labe in sus pe scara spiralata pana la locul nostru de joaca. Radem, vorbim, cantam, ne tavalim pe jos, facem trucuri de magie, citim povesti, conducem masini imaginare, pana cand omuletul zice:

“Dar ce ai tu in geanta?”

“N-am nici o jucarie in geanta”, ii zic ca omul serios.

El continua: “Si totusi ce ai in geanta?”.

Si imi zic: “Bai, nu te mai crampona de ideile tale fixe conform carora in joaca ai nevoie de jucarii. Copilul asta te invata sa fii copil din nou. Curaj, gaina!”.

Asa ca ma apuc sa scot toate efectele personale, ca intr-un soi de inventar prescolar.

In mai putin de un minut pe covor se odihneau portofelul, cheile, rujurile, facturile la gaz (neplatite), manusile, un pachet de servetele, niscaiva absorbante (niste servetele mai complicate asa), castile, un carnet de notite cu creion si tocul cu ochelarii de vedere. Ah, si o punga mica, transparenta din plastic moale.

Deschide portofelul, gaseste buletinul si zice: “Asta esti tu… cand erai dezbracata!”.

Asa se intampla cand iti faci buletinul vara; toata lumea presupune ca intr-un fel sau altul ai reusit sa faci un pictorial nud la sectia de politie pentru ca nu ti vede gulerul topului.

Ii zic amuzata: “Eh, nu prea eram dezbracata, dar in fine…”.

Se uita la rujuri si continua cugetarile: “Eu sunt baiat, eu nu ma dau cu ruj!”.

Aprob non-verbal in amuzament perpetuu.

Se uita la carnetul de notite si zice, oarecum nesigur: “Eu nu scriu, eu nu sunt fata…”.

Stau putin sa vad exact de unde i se trage asocierea, dupa care vad ca aveam si creion de buze. Creion de buze, creion de scris => creioanele-s doar pentru fete (exemplu de gandire concreta).

Il elucidez: “Nu conteaza daca esti fata sau baiat. Oricum scrii.”. Respira oarecum usurat, dupa care incepe sa mazgaleasca ceva lejer pe carnet.

Imi deschide compartimentul cu marunti si scoate trei monede: una de 50 de bani, una de 10 bani si una de 5 bani.

Mirat zice: “Ai doar trei banuti?”

“Da!” ma mandresc.

Imi ascunde banutii in ghete si rade cu pofta. Ii gasesc. Ii mai ascunde o data si tot asa.

Pe la final de portie zdravana de joaca descopera ca punga mica, transparenta din plastic moale zboara daca sufli in ea. Si numai ce ne punem pe-o suflatura care mai de care mai infoiata, acompaniata de rasete de surpriza de fiecare data cand punga danseaza in aer dusa de aerul scos in plamani.

Au fost 10 minute de joaca cu punga-n vant. De nepretuit. Pot sa decupez momentul asta si sa-l bag in san? Nu de alta, dar vai ce bine face sufletului meu de copil.

Sa mai spun ca jucariile cele mai colorate sunt de prisos, cand ai o punga mica, transparenta din plastic moale la indemana? Nu cred ca e cazul! Nu uitati sa va mai si jucati! Noapte buna!

Attention aux jumeaux!

Attention aux jumeaux!

Saptamana care tocmai se incheie a fost densa, ca o ceata pe care nici cu vreun cutit iscusit nu o poti razbate. Cam asa stau lucrurile atunci cand te duci in plina scoala de vara si ai de-a face cu o grupa mare formata exclusiv din baieti… mari. Caci ei sunt grupa cea mai mare, iar parte dintre ei vor schimba gradinita pe scoala din toamna, in vreme ce o alta parte vor mai creste un pic in gradinita pentru a fi pregatiti de stat in banca si facut teme.

Aflati dragii si dragele mele ca m-am distrat teribil inconjurata fiind de baieti pestriti, pentru ca am avut posibilitatea din plin sa ii observ (dar nu cum observa un pustan nastrusnic furnici cu lupa in soare arzator), sa ma joc cu ei de-a orice voiau mariile lor, sa intervin cand pumnii o luau pe dinaintea vorbelor, sa consolez atunci cand genunchii devenisera roz sangeriu de la atata joaca fara de liniste si sa zambesc cu gura pana la urechilor lor ori de cate ori prindeam cate un fragment de discutie serioasa de joc in care flacaii puneau tara la cale.

Aveam impresia inedita ca ma aflu in mijlocului unui Turn Babel, intrucat dintre cei 16-17 prescolari, vreun sfert erau din tari straine, iar din acel sfert jumatate nu vorbeau decat limba lor nativa, respectiv franceza sau kazakha. Asadar in supa delicioasa made in Romania, Polonia, Kazakhstan si Franta, intelegerea nevoilor, dorintelor si planurilor colegului de joaca devenea o materie de studiu in sine, daca se intreaba cineva care a fost castigul educational cel mai de pret al acestor pui de om pe parcursul intregii saptamanani de explorare, joc si creatie.

Fara doar si poate ca au pornit la drumul cunoasterii impreuna sa descopere Americile, noile Indii, impreuna cu Christopher Columb si ale sale trei barci Santa Maria, Pinta si Nina. Ca au facut bandane de indieni americani colorate, pline de pene si motive traditionale indigene, ca au exersat secventialitatea lucrurilor realizandu-si propria reteta de hamburger si ca au aflat pe propria lor piele ce inseamna cu adevarat sa fii cercetas.

Dar la finalul zilei faptul ca au trebuit sa gaseasca o modalitate sa lucreze impreuna pentru a se intelege in privinta jocului a fost castigul major. Needless to mention momentele recurente in care unul dintre ostasii cei viteji era trimis ca sol de pace la Miss ca sa ii spuna pe a sa limba ca nu intelege de ce colegii lui nu fac ceea ce ii roaga el si ca e foarte suparat din acest motiv. Replica invariabila a lui Miss, culmea, era sa gaseasca o modalitate sa se inteleaga cu prietenii sai. Dar cum? Franceza nu stiu! Kazakha nu stiu! Poloneza nu stiu! Engleza nu stiu! Aoleo si vai de mineeee!

Rezultatul acestei saptamani presarata cu frustrari lingvistice si joc dezlanat a fost ca tocmai baietii care initial nu mai stiau pe unde sa scoata camasa vorbitului pe aceeasi limba, erau cei mai buni prieteni. Din perspectiva unui pedagog care a vazut multe la viata ei, trebuie sa recunosc ca factorul de noutate din decursul acestei saptamani a fost fix interactiunea cu o pereche de gemeni vorbitori de limba franceza.

Numele lor nu sunt importante in acest context, caci nu doresc sa le expun vietile pe tapet cu sau fara de (ne)voie, ci doar sa impartasesc cu voi niscaiva invataminte pe care le-am tras de pe urma interactiunii cu ei. Gemenii, mai ales cei bivitelini, respectiv non-identici mi se par fascinanti, pentru ca desi sunt nascuti in acelasi timp, nu arata la fel, nu se comporta la fel si sansele sa fie confundati intre ei de catre lumea care ii stie bine-bine sunt foarte slabe spre nule. Un alt lucru de o factura surprinzatoare cand vine vorba de gemeni este predominanta unuia sau a altuia, intrucat se zice ca din doi unul e dominant. iar celalalt nu.

Ei dragii mei, aflati ca in cazul de fata, cei doi pustani si-au dovedit atat dominanta, cat si non-dominanta in raport cu ei insisi, Miss-e si ceilalti colegi de grupa. Intr-o franceza graseiata impecabila, fiecare geaman s-a desfasurat in legea lui. Unul se juca cu baietii construind navete spatiale, iar celalalt se uita cu interes peste niste carti in limba engleza. Unul raspundea dezinvolt la intrebari despre numere, in vreme ce al sau frate era atras de litere si jocul spanzuratoarea.

Unul picta fara sa depaseasca conturul de creion trasat initial tot de el, iar celalalt era mai ceva la pictorii post-moderni in folosirea pensulei peste tot pe foaie. Unul avea o mima grava si serioasa atunci cand se concentra sa duca la bun sfarsit o sarcina de lucru, in vreme ce fratele sau, la fel de atent si concentrat, avea o mima de copil mic cu gurita intredeschisa si limba un pic iesita inafara fix precum bebeii care asteapta momentul in care vor fi pusi la san de mame si totul va fi bine.

Nu am nici cea mai mica indoiala ca in contextul in care copiii imi sunt o provocare zilnica in materie de crestere interioara, autocontrol al emotiilor si flexibilitate a gandirii pe care o primesc ca cel mai frumos dar pe care am putut sa mi-l fac cadou fix la momentul potrivit, copiii gemeni vin cu un plus de inedit prin specificul existentei si interactiunilor dintre ei si mediul inconjurator.

Finalment, je vous remercie pour cette semaine et pour me permetter d’entrer un peu dans votre universe interieur, mes cheries! Soyez heureux et ne oubliez pas rire avec tout votre couer!

Triunghi echilateral

Triunghi echilateral

triangle_to_butterfly___escher_by_gzertkl

Mami si cu tati se iubesc…
Chiar daca cateodata se mai plictisesc…
Tati de povestile anoste ale lui mami,
Care-i provoaca invariabil un enorm nani.
Mami de delegatiile lui tati,
Din care ne aduce de fiecare data napolitane Naty.

Tati o iubeste nespus pe mami,
De ziua ei i-a confectionat o lebada origami.
Mami cand a vazut-o a incremenit pe loc.
Crezand ca mintea lui tati a cam luat-o din loc.

Mami il iubeste de nu se poate pe tati,
Intr-atat incat i-ar lua un Maserati,
Pe care l-ar vopsi roz fucsia
Ca sa-l poata conduce lejer si ea.

Tati si cu mami se iubesc!
De atata treaba si serviciu ei prididesc…
Va spun drept ca-ntr-o zi nu foarte indepartata
O sa ma intreb pe bune: Oare mai am io mama si tata?
Mami s-ar indigna…
Tati mi-ar spune ca-mi da nana…

Mami si tati ma/se iubesc?