Tag Archives: copii

Copilul si punga

Copilul si punga

Astazi mi s-a reconfirmat faptul ca joaca este una dintre cele mai frumoase indeletniciri de pe fata pamantului. Mai cu seama, joaca cu copii te poarta in locuri sufletesti unde n-ai mai ajuns de multa vreme.

Copiii, de la mic la mare, transpira autenticitate prin toti porii lor in plina dezvoltare. Cat despre jovialitate si creativitate nici sa nu mai vorbim. Astazi am avut un rendez-vous ludic cu un tanar domn de 3 ani si jumatate, care, dupa spusele mamei sale ma astepta ca pe-un mar copt.

Intru, il salut, se lumineaza la fata si ma conduce in patru labe in sus pe scara spiralata pana la locul nostru de joaca. Radem, vorbim, cantam, ne tavalim pe jos, facem trucuri de magie, citim povesti, conducem masini imaginare, pana cand omuletul zice:

“Dar ce ai tu in geanta?”

“N-am nici o jucarie in geanta”, ii zic ca omul serios.

El continua: “Si totusi ce ai in geanta?”.

Si imi zic: “Bai, nu te mai crampona de ideile tale fixe conform carora in joaca ai nevoie de jucarii. Copilul asta te invata sa fii copil din nou. Curaj, gaina!”.

Asa ca ma apuc sa scot toate efectele personale, ca intr-un soi de inventar prescolar.

In mai putin de un minut pe covor se odihneau portofelul, cheile, rujurile, facturile la gaz (neplatite), manusile, un pachet de servetele, niscaiva absorbante (niste servetele mai complicate asa), castile, un carnet de notite cu creion si tocul cu ochelarii de vedere. Ah, si o punga mica, transparenta din plastic moale.

Deschide portofelul, gaseste buletinul si zice: “Asta esti tu… cand erai dezbracata!”.

Asa se intampla cand iti faci buletinul vara; toata lumea presupune ca intr-un fel sau altul ai reusit sa faci un pictorial nud la sectia de politie pentru ca nu ti vede gulerul topului.

Ii zic amuzata: “Eh, nu prea eram dezbracata, dar in fine…”.

Se uita la rujuri si continua cugetarile: “Eu sunt baiat, eu nu ma dau cu ruj!”.

Aprob non-verbal in amuzament perpetuu.

Se uita la carnetul de notite si zice, oarecum nesigur: “Eu nu scriu, eu nu sunt fata…”.

Stau putin sa vad exact de unde i se trage asocierea, dupa care vad ca aveam si creion de buze. Creion de buze, creion de scris => creioanele-s doar pentru fete (exemplu de gandire concreta).

Il elucidez: “Nu conteaza daca esti fata sau baiat. Oricum scrii.”. Respira oarecum usurat, dupa care incepe sa mazgaleasca ceva lejer pe carnet.

Imi deschide compartimentul cu marunti si scoate trei monede: una de 50 de bani, una de 10 bani si una de 5 bani.

Mirat zice: “Ai doar trei banuti?”

“Da!” ma mandresc.

Imi ascunde banutii in ghete si rade cu pofta. Ii gasesc. Ii mai ascunde o data si tot asa.

Pe la final de portie zdravana de joaca descopera ca punga mica, transparenta din plastic moale zboara daca sufli in ea. Si numai ce ne punem pe-o suflatura care mai de care mai infoiata, acompaniata de rasete de surpriza de fiecare data cand punga danseaza in aer dusa de aerul scos in plamani.

Au fost 10 minute de joaca cu punga-n vant. De nepretuit. Pot sa decupez momentul asta si sa-l bag in san? Nu de alta, dar vai ce bine face sufletului meu de copil.

Sa mai spun ca jucariile cele mai colorate sunt de prisos, cand ai o punga mica, transparenta din plastic moale la indemana? Nu cred ca e cazul! Nu uitati sa va mai si jucati! Noapte buna!

Attention aux jumeaux!

Attention aux jumeaux!

Saptamana care tocmai se incheie a fost densa, ca o ceata pe care nici cu vreun cutit iscusit nu o poti razbate. Cam asa stau lucrurile atunci cand te duci in plina scoala de vara si ai de-a face cu o grupa mare formata exclusiv din baieti… mari. Caci ei sunt grupa cea mai mare, iar parte dintre ei vor schimba gradinita pe scoala din toamna, in vreme ce o alta parte vor mai creste un pic in gradinita pentru a fi pregatiti de stat in banca si facut teme.

Aflati dragii si dragele mele ca m-am distrat teribil inconjurata fiind de baieti pestriti, pentru ca am avut posibilitatea din plin sa ii observ (dar nu cum observa un pustan nastrusnic furnici cu lupa in soare arzator), sa ma joc cu ei de-a orice voiau mariile lor, sa intervin cand pumnii o luau pe dinaintea vorbelor, sa consolez atunci cand genunchii devenisera roz sangeriu de la atata joaca fara de liniste si sa zambesc cu gura pana la urechilor lor ori de cate ori prindeam cate un fragment de discutie serioasa de joc in care flacaii puneau tara la cale.

Aveam impresia inedita ca ma aflu in mijlocului unui Turn Babel, intrucat dintre cei 16-17 prescolari, vreun sfert erau din tari straine, iar din acel sfert jumatate nu vorbeau decat limba lor nativa, respectiv franceza sau kazakha. Asadar in supa delicioasa made in Romania, Polonia, Kazakhstan si Franta, intelegerea nevoilor, dorintelor si planurilor colegului de joaca devenea o materie de studiu in sine, daca se intreaba cineva care a fost castigul educational cel mai de pret al acestor pui de om pe parcursul intregii saptamanani de explorare, joc si creatie.

Fara doar si poate ca au pornit la drumul cunoasterii impreuna sa descopere Americile, noile Indii, impreuna cu Christopher Columb si ale sale trei barci Santa Maria, Pinta si Nina. Ca au facut bandane de indieni americani colorate, pline de pene si motive traditionale indigene, ca au exersat secventialitatea lucrurilor realizandu-si propria reteta de hamburger si ca au aflat pe propria lor piele ce inseamna cu adevarat sa fii cercetas.

Dar la finalul zilei faptul ca au trebuit sa gaseasca o modalitate sa lucreze impreuna pentru a se intelege in privinta jocului a fost castigul major. Needless to mention momentele recurente in care unul dintre ostasii cei viteji era trimis ca sol de pace la Miss ca sa ii spuna pe a sa limba ca nu intelege de ce colegii lui nu fac ceea ce ii roaga el si ca e foarte suparat din acest motiv. Replica invariabila a lui Miss, culmea, era sa gaseasca o modalitate sa se inteleaga cu prietenii sai. Dar cum? Franceza nu stiu! Kazakha nu stiu! Poloneza nu stiu! Engleza nu stiu! Aoleo si vai de mineeee!

Rezultatul acestei saptamani presarata cu frustrari lingvistice si joc dezlanat a fost ca tocmai baietii care initial nu mai stiau pe unde sa scoata camasa vorbitului pe aceeasi limba, erau cei mai buni prieteni. Din perspectiva unui pedagog care a vazut multe la viata ei, trebuie sa recunosc ca factorul de noutate din decursul acestei saptamani a fost fix interactiunea cu o pereche de gemeni vorbitori de limba franceza.

Numele lor nu sunt importante in acest context, caci nu doresc sa le expun vietile pe tapet cu sau fara de (ne)voie, ci doar sa impartasesc cu voi niscaiva invataminte pe care le-am tras de pe urma interactiunii cu ei. Gemenii, mai ales cei bivitelini, respectiv non-identici mi se par fascinanti, pentru ca desi sunt nascuti in acelasi timp, nu arata la fel, nu se comporta la fel si sansele sa fie confundati intre ei de catre lumea care ii stie bine-bine sunt foarte slabe spre nule. Un alt lucru de o factura surprinzatoare cand vine vorba de gemeni este predominanta unuia sau a altuia, intrucat se zice ca din doi unul e dominant. iar celalalt nu.

Ei dragii mei, aflati ca in cazul de fata, cei doi pustani si-au dovedit atat dominanta, cat si non-dominanta in raport cu ei insisi, Miss-e si ceilalti colegi de grupa. Intr-o franceza graseiata impecabila, fiecare geaman s-a desfasurat in legea lui. Unul se juca cu baietii construind navete spatiale, iar celalalt se uita cu interes peste niste carti in limba engleza. Unul raspundea dezinvolt la intrebari despre numere, in vreme ce al sau frate era atras de litere si jocul spanzuratoarea.

Unul picta fara sa depaseasca conturul de creion trasat initial tot de el, iar celalalt era mai ceva la pictorii post-moderni in folosirea pensulei peste tot pe foaie. Unul avea o mima grava si serioasa atunci cand se concentra sa duca la bun sfarsit o sarcina de lucru, in vreme ce fratele sau, la fel de atent si concentrat, avea o mima de copil mic cu gurita intredeschisa si limba un pic iesita inafara fix precum bebeii care asteapta momentul in care vor fi pusi la san de mame si totul va fi bine.

Nu am nici cea mai mica indoiala ca in contextul in care copiii imi sunt o provocare zilnica in materie de crestere interioara, autocontrol al emotiilor si flexibilitate a gandirii pe care o primesc ca cel mai frumos dar pe care am putut sa mi-l fac cadou fix la momentul potrivit, copiii gemeni vin cu un plus de inedit prin specificul existentei si interactiunilor dintre ei si mediul inconjurator.

Finalment, je vous remercie pour cette semaine et pour me permetter d’entrer un peu dans votre universe interieur, mes cheries! Soyez heureux et ne oubliez pas rire avec tout votre couer!

Triunghi echilateral

Triunghi echilateral

triangle_to_butterfly___escher_by_gzertkl

Mami si cu tati se iubesc…
Chiar daca cateodata se mai plictisesc…
Tati de povestile anoste ale lui mami,
Care-i provoaca invariabil un enorm nani.
Mami de delegatiile lui tati,
Din care ne aduce de fiecare data napolitane Naty.

Tati o iubeste nespus pe mami,
De ziua ei i-a confectionat o lebada origami.
Mami cand a vazut-o a incremenit pe loc.
Crezand ca mintea lui tati a cam luat-o din loc.

Mami il iubeste de nu se poate pe tati,
Intr-atat incat i-ar lua un Maserati,
Pe care l-ar vopsi roz fucsia
Ca sa-l poata conduce lejer si ea.

Tati si cu mami se iubesc!
De atata treaba si serviciu ei prididesc…
Va spun drept ca-ntr-o zi nu foarte indepartata
O sa ma intreb pe bune: Oare mai am io mama si tata?
Mami s-ar indigna…
Tati mi-ar spune ca-mi da nana…

Mami si tati ma/se iubesc?

Laboratorul mintii

Laboratorul mintii

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am luat-o de lunea cu provocarile personale, sociale si profesionale. Ca asa mi-i naravul, iar la venerabila-mi varsta de un sfert de veac plus 4 ierni napraznice, slabe sanse sa mi-l mai schimb. Poate parul, desi nici la roscatimea sa nu prea doresc sa renunt prea curand. Dorinta arhetipala de a fi mai buna, mai pregatita, mai complexa, mai completa, mai, mai, mai e sadita in mine cam de cand ma stiu. Si imi place sa fiu asa.

Imi da un sentiment de utilitate si pune paie pe focul motivatiei care mai palpaie calai din cand in cand la gura sobei cailor de urmat in viata. Uneori aceasta preocupare, nu de a nu ma lasa mai prejos, dar de a ma duce-n spatiu gnoseologic pana la planetele inca nedescoperite inca ca sa stau la o cafea cu Dumnezeu, Darwin si Freud, a capatat proportii… astronomice, si pe alocuri chiar compulsive. Noroc cu the stream of consciousness, care mai apare si el ca o boare, sa spuna stop pornirilor care trebuie oprite, for further deliberation. De aia pana in prezent, m-a ferit, el izvorul constientizarii, de a incepe 5 facultati, 10 mastere si 3 doctorate.

Pot sa afirm lejer si de ce nu, cvasiarogant, ca-s desteapta si fara. Si ca inteligenta si succesul in viata & profesie nu tin de cat de lunga ti-e lista de formari academice sau profesionale, ci de dibacia cu care stii a manui ceea ce ai in cap in raport cu lumea inconjuratoare. Acum ca lumea-i rea si mincinoasa sau ca ai avut momente de blocaj iremediabil in care totul a inghetat, inclusiv sangele in instalatie, tot ceea ce pot spune e: shit happens asa ca data viitoare ai grija sa ai o instalatie din cupru care e ultrarezistenta la intemperiile vietii.

Cat despre rautatea si mincinosenia altora, te invit sa te uiti la tine in oglinda, inainte de le vedea in altii. Daca te uiti si nu vezi nici urma de asa ceva la tine, iti trebuie un oftalmolog, o trezire la realitate sau o oglinda mai buna. Revenind la minte si al sau laborator in care se petrec fel de fel de dracovenii interesante, saptamana asta mi-o voi dedica jocurilor cu mintea. Cu mintea cui ma voi juca? Cu a mea, fireste! O saptamana ludica, cu ceva insight-uri care deja se intrezaresc la orizont si cu intentia de a invata sa ma joc de-a multe lucruri folosind metoda MindLab.

By the way, va suna cunoscut jocul Dixit? Pentru cei care au aprobat dand din cap in fata monitoarelor, give me five! High five! Aflati ca este unul dintre jocurile mele preferate, caci te pune la niste munci proiective maiestre. Deci, cine il are pe acasa sau prin vecini si are nevoie de parteneri de joc, count me in… Astazi am aflat ca a aparut intre timp si varianta pentru copii, ceea ce e excelent din punctul meu de vedere. Caci copiii bat adultii la asocieri libere si proiectii din alea de sta matza-n coada.

Imaginati-va o formare profesionala care presupune sa te joci toata ziua de-a diverse chestii, cu un scop, obiective si metoda bine stabilite in prealabil. Game theory reloaded, one might accurately think! Caci MindLab-ul cam asta presupune: dezvoltarea unor abilitati cognitive, sociale, emotionale prin intermediul jocului, dar cu aplicabilitate in viata noastra cea de toate zilele.

Se adreseaza exclusiv copiilor cu varste cuprinse intre 4 si 14 ani si s-a dezvoltat in lume incepand de prin ’94 in Israel, iar in Romania din 2007. Un delay evolutiv minor de doar 13 ani. Nu-i panica! Si chiar nu-i in cazul acesta, pentru ca oamenii care s-au inhamat la MindLab in Romania au facut o treaba chiar foarte buna in cei 7 ani de fiintare. De la lobby pentru introducerea MindLab ca activitate extra-curriculara in institutii de invatamant prescolar si primar, pana la parteneriate durabile cu institutiile private de invatamant prescolar si scolar sau reunirea cursantilor la olimpiadele anuale MindLab.

Pentru cei care inca nu pot pune degetul exact pe ceea ce inseamna metoda MindLab, cat si ce beneficii comporta aceasta la nivelul dezvoltarii armonioase a copiilor, imaginati-va un cadru teoretic, metodologic si practic care le permite copiilor vostri (actuali si/sau viitori) sa se joace prin interactiune directa unii cu ceilalti, fara tablete, telefoane, desene animate dubioase sau alte apanaje ale copilariilor moderne.

Si din aceasta joaca aparent inocenta de copii sa invete cum sta treaba cu regulile, structurile, bucuria jocului, disciplina, efortul sustinut, motivatia de a participa, demnitatea in fata pierderii si modestia in fata castigului. Eh, parca suna intr-un fel, nu? Cam asta o sa fac io saptamana asta, oameni buni! Vai si ce-o sa-mi mai placa!

Fiti pe faza, caci voi reveni cu istorisiri tematice… Sa aveti o saptamana cel putin la fel de jucausa ca a mea! 🙂

Don’t look forward in anger, I heard your daughter say…

Don’t look forward in anger, I heard your daughter say…

Nu ma dau inapoi de la a declara sus si tare catre cine e dispus sa ma auda ca dintre toti copiii cu care am lucrat, am o predilectie, ca nu ii prea pot spune preferinta, pentru copiii furiosi.

Psihanalitic vorbind, copila furioasa ce-am fost ieri se ascunde in adultul responsabil si in cautarea calmului de azi.

Prin urmare, furioasa la furiosi trage. Va zic drept ca io fac casa buna cu furia mea, pentru ca imi serveste la multe lucruri in viata asta.

De la a ma monta energetic launtric in diferite directii zamislite de mintea-mi cea de pe urma, pana la a imi permite sa descarc emotii reziduale pe care io nu am putut/vrut sa le dau la o parte pana in prezent.

Astfel incat, atunci cand lucrez terapeutic cu vreun pui de om pe furie, nu uit niciodata sa-mi pun manusile in prealabil. Caci demersul nu este tocmai unul simplu si e nevoie de un mediu mental antiseptic.

Mai mult decat atat, nu imi propun niciodata sa-l lepad de furie pe micul meu client, precum preotul l-a lepadat de Satana la botez. Caci psihoterapia, dragii mei, infaptuita fie cu adulti fie cu copii, este un act voluntar si consimtit, nicidecum din oficiu, ca asa e bine si frumos.

Umbla vorba prin literatura de specialitate ca orice comportament pe care il desfasuram in mod sistematic (des), cat si sistemic (in interiorul unui sistem) serveste unui scop constient sau inconstient. De cele mai multe ori are in vedere satisfacerea unei nevoi mai mult sau mai putin bazale si merge mana-n mana cu legaturile semnificative de atasament (copil-parinti).

M-ati putea chestiona, si pe buna dreptate, la ce ar putea servi furia in general si cu atat mai mult, cu ce l-ar putea ajuta furia pe un copil care de abia a luat contact cu viata?

Si v-as raspunde ca beneficiile furiei la copii, mai ales cei prescolari, sunt nenumarate. Primul la care ma duce gandul este (re)dobandirea controlului in raport cu lumea inconjuratoare.

Care este primul lucru care va vine in minte cand va ganditi la copii?

Inocenta?

Neajutorare?

Un bot de om care trebuie protejat?

Eh, pentru ca desi suntem esentialmente diferiti suntem de fapt foarte asemanatori in proiectie & protectie, caci in calitate de parinti simtim nevoia, absolut fireasca de altfel, de a ne proteja copiii. Numai ca de cele mai multe ori sfarsim prin a incerca sa-i protejam inclusiv de ei insisi, ajungand peste 10 ani fata in fata cu un adolescent reactiv si dependent de parinti pentru savarsirea reglarilor sale emotionale.

Din parinti supraprotectori, ies copii care isi doresc sa fie lasati sa faca lucruri de unii singuri.

Neputinta si sufocarea parentale nasc in copii revolta si furie. Absenta emotionala sau fizica a unuia dintre parinti sau a ambilor, de asemenea. Abuzul fizic, emotional sau sexual inca si mai si.

Deci, furia apare ca solutia salvatoare a unui copil a carui unica dorinta devine, nu sa primesca in dar de la Mos Craciun o masinuta sau un animalut de plus, ci nitica libertate, control si furie pentru a face fata experientelor de viata trecute.

Inger, ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, io sunt mic (si prost) tu fa-ma mare (si destept), io sunt slab (si neputincios), tu fa-ma tare (si puternic).

Io sunt mic, tu fa-ma mare, mare neagra de uitare…

M-am inhamat la scrierea asta cu inima lipsita de manie, caci sufletul mi-a zburat catre copiii nascuti si nenascuti din (viitori) parinti furiosi, tineri maniosi.

Care mi-a fost ratiunea creatoare? Simplu: mi se pare firesc ca in contextul in care iesi din adolescenta, era a revoltei si furiei impotriva a tot si toate, si te indrepti cu pasi moderati spre adult-life cu ale sale pietre de incercare, sa-ti asumi ca va trebui ca pe drum sa mai lasi oleaca de revolta pe la (H)usi, pe la feresti (cu f mic sau V mare) actionand ca un activist familist.

Nu antichrist, teoctist, comunist, trist.

Viata unui tanar manios presimt ca este pe cale sa se schimbe semnificativ, caci inima sa a fost recent populata cu un suflet mic de fata… a tatii.

Sa-ti traiasca frumos si linistit pana la varsta in care poate alege pe cont propriu sa se nelinisteasca.

Sa-ti creasca cu muzica buna pe care o face tac’-su impreuna cu Luna Amara si versurile revoltate de poezie post-moderna ridicatoare de semne de mirare si par pe sira spinarii.

Sa ajunga sa-ti guverneze actiunile si sa-ti fie soare si luna, caci acum e singura care conteaza pentru parintii sai.

Si sa ai puterea si totodata intelepciunea sa nu-i arunci in spate revolta si furia care nu-s ale ei, caci, crede-ma, le va dezvolta singura si fara ajutor pe ale ei, care-i vor fi mult mai autentice si mai de folos…