Tag Archives: cugetari

Thirty-Five Is the New Thirty-Five (Part II)

Thirty-Five Is the New Thirty-Five (Part II)

Stau intr-o sala de legislatie auto in Titan pe dreapta si astept sa vina doamna psiholog eliberator de avize psihologice auto ca sa ma re-avizeze. Si cum stau asa usor infrigurata, caci caldura canci, ma gandesc sa continui sa scriu despre invatamintele celor 35 de ani de vechime.

Si pentru ca sunt cumva in ajunul parastasului pentru tata, zic asa: ai grija de mortii tai dragi. Indiferent de cand au murit, tine-i minte si ingrijeste-te mai intai sa le pastrezi amintirea povestindu-le oamenilor cu drag si dor despre ei. Du-te cand poti sa-i vizitezi si vorbeste cu ei. Sufletul tau nu inceteaza sa iubeasca oamenii care s-au dus, sa stii! Un pustan ma intreba la un moment dat daca bunicul lui se mai pune ca membru al familiei daca a murit. Voi ce credeti? Se pune sau nu? Mortii nu trebuie plansi pe vecie, ci doar pana  cand reusesti sa scoti durerea si deznadejdea din tine care simti ca te trage in jos precum un bolovan agatat de gat. Dupa care trebuie comemorati. Cand simti ca ti-ar prinde bine ritualul. Asa ca, poate data viitoare cand va amintiti de ceva hazliu legat de unul dintre ‘cei plecati’ impartasiti si cu altii. O sa va faca bine, va zic eu!

Urmatoarea idee pe care o am e despre invatat lucruri noi, dar care iti par atat de vechi, ca tot incerci, sub o forma sau altul sa te apropii de ele, dar de fiecare data apare frica si te saboteaza un pic combinata cu un pic de rationalozare ca: ‘Si asa am trait pana acum fara asta. Ce mi-o trebui acum?’. Incearca din nou, numai ca nu facand aceleasi lucruri. Incearca din nou gandindu-te ce te-a blocat prima data si concentreaza-te pe depasirea acelui obstacol, dupa care tine-te de treaba. In fiecare zi, in fiecare saptamana fa ceva care sa te ajute sa mai faci un pas in directia in care vrei sa mergi. Poti sa te si odihnesti, dar ai grija sa n-o faci prea din belsug cat sa iti piara tot cheful de a duce la capat ce ai inceput. Eu imi doresc sa conduc si sa inot anul asta. In ordinea asta. Si asa o sa si fac, pentru ca eu vreau aceste lucruri.

Ah si sa fac copii evident. Si legat de asta, sunt unele lucruri pe care ni le dorim tare-tare, numai ca nu avem control exclusiv asupra lor, asa ca trebuie sa exersam o combinatie aparte de rabdare, speranta si determinare. Pe care sa o dozam in functie de directia in care o ia mintea pe parcursul timpului. Am citit un articol foarte motivant despre oameni care au reusit sa faca niste lucruri trecuti de prima, a doua sau a treia tinerete, si asta da, chiar mi-a hranit zdravan speranta. Stiti voi zicala aia cu ‘toate la timpul lor’? Inseamna ca trebuie sa ai rabdare si sa trust the process, nu sa zici ‘baaaaai, nu mai merge, ca trebuia sa fi facut asta acum 10 ani, deci nu mai are nici un sens sa ma apuc acum’. Regrets suck! Cred ca am mai spus-o, asa ca in loc sa regreti, mai bine incerci.

Hai ca mi-a mai venit una, legata de data asta de animalute. Fii bland cu ele, daca alegi sa le primesti in casa ta si nu uita ca ele simt alaturi de tine si cand ti-e bine si cand ti-e greu. Vorbeste cu ele, ai grija de nevoile lor de baza si nu renunta la ele cand apare ‘ceva mai important’ in viata ta. Pentru ca animalutele nu sunt disposable. Chiar nu! Ele nu renunta niciodata la tine. Tu de ce ai renunta la ele? Si bucura-te cand isi arata afectiunea. Bucura-te cu reciprocitate.

Urmatoarea e despre perechea aia de pantofi din dulap pe care ii tii doar pentru ocazii speciale, aia cu tocuri inalte, pe care atunci cand ii incalti simti ca esti ‘on top of the world’, dar pe care nu poti sta multa vreme ca ti se cam rarefiaza aerul si ti se taie elanul de la durerea de picioare. Lasa-i unde sunt si cand ai nevoie de un boost de energie, pune-ti-i prin casa asortati cu rujul tau preferat si petreceti cateva clipe asa. Fie ca speli vase, scrii la un raport sau te uiti la un film cu omul tau, pantofii si rujul sunt fix acele lucruri mici de care ai nevoie din cand in cand sa iti reaminteasca ca esti pretty cool, chiar si atunci cand crezi ca nu esti.

Continues To Be Continued…

In vreme de razboi

In vreme de razboi

Am inceput sa am vaga impresie ca visul american, in toata splendoarea sa, include, pe acolo in imaginea stralucitoare afisata noua tuturor, si nitel razboi. Ai crede ca orice tara tinde spre vremuri pasnice in care oamenii sa se uite unii la ceilalti, napaditi de ganduri bune si indeletniciri lumesti. Insa in absenta componentei de aparare nationala, acest taram al fagaduintei parca nu ar aparea atat de inedit.

Fiecare natie de pe pamantul asta are MApN-ul sau, insa modalitatea in care este vizibilizat difera ca de la cer la pamant in cazul S.U.A. De la 9/11 incoace industria cinematografica americana si-a pus in gand sa scoata, aproape pe banda rulanta metraje pe teme de razboi si aparare nationala. Fie ca sunt lungi, scurte, mini-serii, documentare ele exista si mediatizeaza un concept: razboiul. Mai precis miscarile anti-teroriste.

Daca e sa imi scormonesc in memoria prafuita gasesc cateva filme de referinta ale copilariei mele, cu care frati-meu m-a pistonat (fiind el insusi un pasionat intr-ale razboaielor) cum sunt:

– Top Gun (1986) – poveste de dragoste in vreme de razboi (spre rusinea mea, nu stiu despre ce razboi era vorba pe acolo, ca toata atentia mea era focalizata pe alura de baiat rau al lui Tom Cruise si pe motorul sau :P);
– Saving Private Ryan (1998) – 3 ore de cautari si impuscaturi made by Steven Spielberg (dar de ce? de ce??);
– M.A.S.H. (1970) – pe care il urmaream cu interes si rasete infundate in fiecare seara cu ai mei pe cand era de-o schioapa, doar-doar oi mai afla ce fac Hawkeye si B.J. prin razboiul din Coreea;
– Born on the 4th of July – film pe care l-am revazut de curand, retraind aceleasi simtaminte de neputinta si admiratie pentru oamenii care cred in misiunea lor de a isi apara tara, mai specific despre veteranii razboiului din Vietnam;
– Der Untergang (2004) – o versiune diferita asupra ultimelor zile ale lui Adolf Hitler, cat si asupra celui de-al II-lea razboi mondial;
– Pearl Harbor (2001) – un chick flick cu un pic de razboi, americani, japonezi si dor de duca tot din cel de-al II-lea razboi mondial.

Pot sa numesc lista de mai sus, ca fiind pre-9/11. Ceea ce a urmat dupa bombardarea Turnurilor Gemene din 11 septembrie 2001 in materie de materiale media a fost un razboi la un alt nivel, al mintii. In care publicului privitor, interesat sau nimerit din greseala pe postul respectiv, i se aduceau la cunostinta diverse informatii, relevante sau pur si simplu socante, in scopul constientizarii iminentei teroriste. S-a creat astfel o mare ghiulea de disperare, groaza si spaima, cu precadere in randul populatiei americane care a inceput sa-si cumpere tot felul de arme pentru a face fata pericolului. Real, imaginat sau indus.

Nu cred ca va sunt straine in acest sens documentarele lui Michael Moore, Farenheit 9/11 si Bowling for Columbine. Sa nu va amagiti singuri gandindu-va ca aceste documentare descriu realitatea americana asa cum e ea, ci o abordeaza prin ochelarii de protestatar ai lui Michael Moore. Faini ochelari, cu dioptrii diferite fata de cele cu care eram obisnuiti, dar fara doar si poate tot dioptrii.

Un punct de vedere pe care il respect si pe care omul asta a reusit sa-l faca sa razbata catre mase a fost acela al posesiei de arme care teoretic ar trebui sa faca populatia sa se simta mai in siguranta. Si nu-i chiar asa. Ca daca dormi cu 8mm sub perna se pot intampla tot felul de treburi:

1. cu siguranta te va impunge in ureche si iti va face somnul anevoios;
2. vei recurge la el de fiecare data cand vei simti ca vrei sa-ti faci dreptate intr-o tara in care nu te simti aparat;
3. viata ta de cuplu se va tranforma intr-un menage-a-trois periculos: tu, ea si 8mm-ul.

Sunt intru totul de acord cu vechea zicala ca: Armele nu impusca oameni. Oamenii impusca oamenii, dar de ce sa ne inlesnim accesul la arme asa, doar pentru ca ne-a soptit cineva ca daca ai permis de port-arma esti smecher? Oricum incerc sa revin pe firul epic al subiectului, respectiv acela al tendintelor aproape obsesive ale caselor de productie americane de a descrie in fel si chip evenimentele, masurile si ipotezele de lupta impotriva inamicului, care persista la 11 ani de la 9/11.

Lumea nu trebuie sa uite. De acord. Dar sub ce forma? Si cu ce pret? Io ma uit la productii precum Army Wives, Hurt Locker sau Homeland pentru ca ma atrage componenta umana din spatele intregii povesti cu terorismul si razboiul. Si mi se pare oarecum fascinanta inmanunchierea de teorii conspirationiste in care totul se leaga de tot si ne duce spre terorism. Terorismul nu-i o gluma! Dar transpunerea acestuia in productii hollywoodiene poate friza ridicolul cateodata.

Si nu ma refer neaparat la cele 3 exemple date anterior. In mod paradoxal mi se par printre cele mai reusite, intrucat aduc in discutie doua chestiuni oarecum uitate in negura prafului de pusca:
– Cum traiesc familiile soldatilor care isi servesc patria cand acestia sunt plecati in misiuni, si mai ales cand se intorc?
– Cum reusesc soldatii intorsi din misiune sa balanseze viata “de acolo” cu viata “de aici”?

Daca dai la o parte uniforma scrobita, medaliile obtinute, gloria, onoarea, respectul, privirea surazatoare, strangerile de maini, dineurile de multumire, ce ramane din soldatul intors acasa? Mai inseamna oare acasa ceea ce insemna in momentul in care a plecat? In plin raid de desert in Hurt Locker recunosc ca am adormit. Bustean. Era intuneric. Eram cu prieteni. Si reflectia pe perete mi-a tinut de urat. Dar cum am adormit, m-am si trezit. Brusc si dintr-o data.

Imi e vie in cap o scena din film: aceea in care omul nostru se intoarce acasa la sotie si copchil si nu poate face fata linistii si vietii de familie. Asa ca alege sa se reinroleze. Pentru ca pentru el dezamorsarea de bombe in Orientul Mijlociu devenise ratiunea sa de a trai. Nu familia. Greu de conceput? Cam da. Dar se intampla si din astea.

Si mai e ceva. PTSD-ul. Post-Traumatic Stress Disorder-ul. Toti soldatii expusi la violente armate sau nu, il au. Sub o forma sau alta. Simplul fapt ca sunt barbati si par a fi mai puternici pe dinafara nu inseamna automat ca ii face si imuni la retrairea momentelor de lupta si tortura, la cosmaruri, la anestezie emotionala, la momente de black-out.

Sunt normale, dar greu de gestionat. Daca e sa ma iau dupa povestile expuse de productia Army Wives cica ar fi sisteme integrate de suport atat pentru soldati, cat si pentru familiile acestora in orice baza militara. Asa sa fie. Daca nu, e inca o poveste despre cum ar trebui lucrurile sa fie.

Voi va intrebati cum v-ar fi viata in vreme de razboi? Sau doar io?

Longing. Belonging

Longing. Belonging

But since I’ve opened my eyes… And with you there’s no disguise… So I could open up my mind…

Cel mai misto e cand te surprinzi tu pe tine uitandu-te la ceva pe care l-ai vazut de o groaza de ori, dar acum parca il vezi intr-o alta lumina. Lumina face diferenta! Si uite asa ma uitam eu, pentru a multa oara – o estimare a numarului de dati de ascultat aceasta melodie imi este absolut imposibila la videoclipul melodiei I belong to you a lui Lenny Kravitz, si m-a palit. Inspiratia.

Adica cum I belong to you and you belong to me too? Ce a dorit sa spuna autorul cu aceasta? Ca treaba cu belonging-ul e tricky rau. Mai ales cand vine vorba de oameni. Nimic nu poate fi mai inselator si mai complicat de gestionat ca simtul proprietatii, nevoia de afiliere sau sentimentul apartenentei. Cu atat mai mult cu cat vorbim de cuplu, caci io zic ca la asta se referea Lenny.

Can you own a person?

Da, conform celor mai noi forme de sclavie, gen servitute, exploatare la alegere sau debt bondage.

Can you live with the impression that you do decide over the life and death of a person?

Categoric, si in sensul asta nu trebuie decat sa dau ochii roata si o sa gasesc clar cel putin un cuplu in care prin non-verbal unul dintre parteneri isi comunica raspicat suprematia asupra celuilalt.

Is a owner – ownee game helpful or healthy for a couple relationship?

Da si nu, depends how you play the game and if you are a fair player.

Is it wrong to have the need to belong to someone? Is it a betrayel to your own independence?

Nici pe departe. Poate o punere in valoare a acesteia in raport cu independenta celuilalt. Nimic nu se compara cu doua independente care invata sa depinda frumos una de cealalta ;).

Is there such a thing as longing for belonging?

Ehe, asta e una grea. Unde e nevoie, inseamna ca apare si frustrare daca nevoia nu e implinita deloc sau la timpul ei. Longing-ul as zice eu ca este forma politically correct a frustrarii de apartenenta. Daca nu ma inseala memoria in piramida trebuintelor a lui Maslow apartenenta era pe nivelul 3 de jos in sus dupa fiziologie si securitate. So pretty important shit I might say!

Can you still live if you do not belong to someone?

Da, dar nu stiu cat de mult you could live with yourself, cuz you might find out that the more you do not belong to anyone, the less you stand yourself. Parca devii prea mult, ca sa acoperi lipsa celuilalt. Parerea mea total neavizata! 🙂

Pot sa isi puna partenerii unui cuplu placute unul pe celalalt cu “No trespassing! Private property!”?

Da, and they go by the common name of wedding rings. Sunt foarte plastica aici, voit, dar mi-a iesit, trebuie sa recunoasteti.

When does longing to belong to someone become too much?

As zice ca atunci cand that someone could care less about your longing and expresses himself/herself accordingly. Sau atunci cand belonging to that someone does not make you a better person, but a far worse one.

Femeile apartin barbatilor sau barbatii apartin femeilor?

Se poate sa fie amandoua? Da! In acelasi timp? Nu prea cred. Ca dupa mintea mea, belonging-ul presupune si o delimitare a puterii, astfel incat the belonger are o influenta mai mare asupra belongee-ului pentru simplul fapt ca are o libertate mai mare de miscare.

In timp ce cuget la tema asta vizual imi reprezint un cuplu care se tine in brate. Pentru mine este the ultimate form of belonging. E cert ca amandoi se tin in brate unul pe celalalt, dar invariabil unul are bratele mai sus decat celalalt. Devin greu de inteles? Prea exacta poate? Uneori mi se intampla sa fac conexiuni carora celor din jur le vine dificil sa le inteleaga. I have already become accustomed with this reality and manage it  in my own way.

Once you belong would you wanna be alone anymore?

Not a chance as long as things go in the right direction. Two in some situations is better than one. It cushions the falls and amplifies the flights. Just a nomad thought which decided to make a nest in my brain today…:)

Paradocs

Paradocs

Iar am luat o tranta fix in genunchi. A doua in interval de cateva luni. Neobisnuit pentru mine. Chiar daca nu stapanesc arta activitatii fizice intense, pot afirma cu certitudine ca mersul biped imi e familiar. Si mi-am zis io in sinea mea: “Imi trece pana m-oi marita!”.

Pe de alta parte, intelepciunea populara zice ca daca iti julesti genunchii, femeie necasatorita fiind, sansele sa te casatoresti cresc exponential. Mai ceva ca bursa de pe Wall Street.

Si totusi, daca nu este in planurile mele de prezent sau viitor apropiat aceasta activitate, putem concluziona trist ca n-o sa mi se vindece bubele din genunchi?! 😉