Tag Archives: educatie

Ziua profesorului

Ziua profesorului

Dupa o zi de vineri cu sarbatoare in ograda mea educationala am ramas asa cu o oarecare latenta dulce-tomnatica. Un sentiment profund si difuz ca ceea ce fac e bine si ca mie imi e bine atunci cand sunt in preajma copiilor.

Eu ii invat pe ei, iar ei ma invata pe mine.

Eu ii contin pe ei, iar ei ma contin pe mine.

Eu ii ascult pe ei, iar ei ma asculta pe mine.

Invatarea asta a fost intotdeauna pentru mine un drum cu dublu sens si cu reciprocitate.

Citind despre originile zilei profesorului am descoperit ca prin 1993, adica acum vreo 25 de ani, un domn pe care il cheama Harmut von Hentig, a creat Juramantul Socratic.

Cum e sa ai o profesie care are asociat un juramant? Recunosc ca ma simt onorata intr-o anumita masura, pentru ca nu de putine ori ma trezesc gandindu-ma la responsabilitatea si implicatiile profesoratului, fie el garnitura de la psihoterapia care mi-e fel principal in viata.

Va redau mai jos juramantul tradus spre reflectie:

‘Ca profesor si educator imi asum ca:

– voi respecta si apara unicitatea fiecarui copil in fata oricui;

– voi insoti copilul cu scopul mentinerii integritatii sale fizice si mentale;

– voi tine cont de emotiile sale, il/o voi asculta si il/o voi lua in serios;

– voi cauta sa gasesc consensul in tot ceea ce voi face in relatie cu copilul, exact asa cum as face cu un adult;

– voi interpreta regulile de dezvoltare intr-o maniera pozitiva si ca il voi ajuta pe copil sa accepte aceste reguli;

– voi provoca si promova potentialul copilului;

– voi proteja copilul atunci cand e vulnerabil, il voi sustine, cand va avea nevoie sa depaseasca sentimente de frica si vinovatie, falsitate, indoieli, neincredere si adictii;

– nu voi zdrobi rugamintea, chiar si atunci cand aparent nu are nici un sens, ci il voi incuraja sa isi supuna dorintele imperiului vointei si ratiunii; il voi invata modalitatea matura de folosire a mintii si arta negocierii intelegerii;

– voi pregati copilul pentru asumarea responsabilitatii inauntrul, cat si inafara comunitatii;

– voi pregati copilul sa invete despre lume in felul propriu;

– voi arata copilului cum se simte o viata buna;

– voi oferi copilului viziunea unei lumi mai bune si increderea ca acest lucru este posibil;

– voi invata copilul despre importanta adevarului.

Asa ca promit sa:

– dau exemplu, cat de bine pot, despre cum se gestioneaza dificultatile, provocarile si oportunitatile in lumea asta, cum se folosesc abilitatile specifice, dar limitate, si cum se gestioneaza vinovatia inerenta;

– asigur, in functie de propriile mele putinte, ca urmatoarea generatie va descoperi o lume pe care o va considera demna de explorat si de trait, in care poverile mostenite si dificultatile nu vor zdrobi idei, sperante si forte;

– justific public propriile credinte si fapte, sa ma expun la criticism, in special din partea membrilor implicati in educatie si expertilor, si sa imi suspend judecatile printr-o revizuire continua si constiincioasa;

– rezist tuturor oamenilor si circumstantelor, interese ale unor terti, daca consider ca pot umbri intentiile exprimate aici.’

Te cam pune pe ganduri un juramant de genul asta, nu? L-as depune oricand!

Rojava

Rojava

La intersectia dintre Kurdistanul de Vest si Siria de Nord se intampla Rojava. In limba kurda rojava = vest. Cand auzi de Siria ca roman probabil ca incerci sa faci niste conexiuni aproape de contextul tau direct. Criza refugiatilor si americanii care dau cu bombe in a nutshell.

Daca te dai si pe Facebook iti mai apar in News Feed filmulete despre ororile happening right now in Syria: copii morti de bombe sau de foame, familii nevoite sa isi paraseasca casele in cautarea unui loc sigur si oamenii putini care incearca sa ajute oameni multi si multi-stress. Va e cunoscuta imaginea asta?

Daca iti plac documentarele si ai o oarecare aplecare spre a cunoaste lucruri inafara lentilei main stream media, deja ti-ai dat seama ca faptic tertipuri de genul ‘toti arabii sunt o apa si-un pamant’ sau ‘americanii vor sa-i civilizeze si ei nu si nu’ sau ‘omfg vine Statul Islamic sa ne radicalizeze copiii’ sunt fix asta: tertipuri… de doi lei, I might add.

Modelul revolutiei sociale din Rojava e one-of-a-kind as zice. Pe scurt in timpul razboiului civil din Siria inceput prin 2012 o coalitie predominant kurda condusa de Partidul Sindicalist Democrat, impreuna cu cateva grupuri kurde, arabe, siriene-asiriene si turkmene si-au pus in minte sa isi faca propria constitutie pentru o regiune autonoma, in vreme ce evident s-a incercat ‘mentinerea pacii’ in regiune. Tot struggle-ul asta a avut ca produs infiintarea Federatiei Democratice a Siriei de Nord (FDSN) in 2016.

Ceea ce este inedit in toata treaba asta este rolul pe care l-au jucat femeile pe campul de lupta, in sistemul politic nou-format si in implementarea socialismului libertarian (bazat pe descentralizare, egalitate de gen si nevoia de guvernare directa printr-un soi de democratie directa).

Cand masurile opresive ale regimului Assad le-au ajuns la os oamenilor astora, ei au decis, prin Constitutia Rojava, ca libertati care le fusesera luate incet, dar sigur, precum libertatile culturala, religioasa si politica sa fie redate poporului prin lege. Mai mult decat atat, constitutia sustine explicit egalitatea de sanse si libertatea femeilor, cu scopul eliminarii discriminarii de gen impamantenite pe acele meleaguri.

Revolutie sociala, revolutie sociala, dar care sunt aspectele concrete ale realitatii nord-siriene care au fost schimbate semnificativ? Well, it goes like this:

  • economie auto-suficienta bazata pe agricultori si cooperativele de productie;
  • democratie directa in care fiecare cetatean are sansa sa isi spuna of-ul si sa contribuie la asigurarea procesului democratic;
  • drepturi pentru minoritatile etnice reflectate in educatie: kurzii si asirienii pot invata in limbile lor materne in sistemul scolar de stat;
  • paradigma exclusiv punitiva din sistemul de justitie a fost inlocuita cu una de justitie restaurativa;
  • drepturi pentru femei: centre pentru femei victime ale violentei domestice, violenta sexuala sau alte forme de violenta; reducerea semnificativa casatoriilor cu minore, poligamiei si a crimelor de onoare sustinute de o baza legislativa; promovarea leadeship-ului feminin;
  • libertati religioase care le permit oamenilor din zona sa se casatoreasca civil independent de apartenenta lor religioasa.

Misto, nu? Iti cam trebuie niste multe perechi de coaie sa fii parte dintr-o miscare de genul. Care se poate traduce si intr-o mentalitate de genul ‘enough is enough’. Omul meu imi zice din cand in cand, si bine imi zice, ca dictaturile nu se formeaza peste noapte, ci treptat prin luarea pe rand a unor drepturi fundamentale ale populatiei. In revers, nici revolutiile sociale nu se intampla peste noapte, ci pas cu pas, manate de un puternic sentiment de nedreptate si opresiune a populatiei in raport cu un regim politic strain de valorile si nevoile oamenilor.

Asta a fost de fapt un preambul pentru urmatorul film: https://www.youtube.com/watch?v=d-TT4qAKM4w&feature=share . Se numeste: Lifelong Learners: The Education Committees (Rojava Excerpt). Pentru ca sunt un om cu educatie, care lucreaza in educatie si isi doreste ca educatia sa fie o masura de eliberare a maselor, nu de oprimare a lor, va invit sa va uitati la acest film.

Nu trebuie sa fiti de acord cu tot ce se intampla acolo, dar daca in timp ce va uitati va treziti ca va scapa un ‘hmmmm…’ sau vi se ridica vreo spranceana insotita de un bec luminos deasupra capului, atunci e basically a good use of your time.

Ce vrem pana la urma de la sistemul de educatie romanesc actual? Sa faca ce? Analfabeti functionali cu diploma de studii superioare pe banda rulanta? O elita migratoare care rupe usa imediat dupa ce isi arunca-n aer palariuta de absolvire a facultatii in cautarea ‘pasunilor verzi de peste gard’? Sau vrem niste oameni care sa gandeasca pe cont propriu si sa contribuie la recladirea unei societati in care predomina apasator tacerea si resemnarea ca ‘asa e frate in Romania’?

We don’t need no education!

We don’t need no education!

M-am uitat la stiri aseara… De ce? m-ati putea intreba si pe buna dreptate. Pai pentru ca mi-s curioasa din fire si vroiam sa vad cam care mai sunt tendintele in expunerea obiectiva de fapte pe la televiziunile locale. Nici nu trecusera cateva minute de la inceputul “buletinului informativ” cand am fost altoita mental (eu impreuna cu restul privitorilor) de o expunere succinta de evenimente petrecute in doua licee bucurestene.

Ca intr-un tandem sinistru, niste elevi s-au apucat sa se injunghie prin liceu atragand atentia “tuturor organelor si institutiilor abilitate” si ridicand, din nou, niste zdravene semne de intrebare cu privire la produsele reformate ale educatiei publice in Romania. Cica sincronicitatea a declansat si o reactie imediata a guvernului, care s-a intrunit, intr-o sedinta de urgenta, ca sa dezbata…

As vrea sa le aplaud viteza de reactie si aplombul, numai ca nu prea pot. Pentru ca situatiile de violenta in scolile romanesti nu mai sunt demult o noutate, ci au devenit o realitate sumbra. Parte din populatie, respectiv cei care nu pot lua efectiv masuri in vederea descresterii fenomenului, deja s-a resemnat la gandul ca la scoala se intampla de toate pentru toti, dar spera spre un mai bine eteric. O buna parte din parinti deja au recurs la sisteme de educatie private, motivati primordial de nevoia de a-si sti copiii in siguranta.

Pentru ca ceea ce pare sa nu inteleaga “facatorii de decizie” (ca sa nu zic decision-makers) este ca inainte de a planta, cultiva si culege informatii in si din capetele copiilor, trebuie sa le asiguri un mediu securizant fizic si psihic. Nu te poti astepta de la generatiile actuale sa fie “tineret, mandria tarii”, in contextul in care in jurul lor exista haos si violenta. Asa cum nu poti plasa intreaga responsabilitate a rezultatelor din ce in ce mai slabe la examenele nationale pe umerii profesorimii care activeaza in sistemul de invatamant de stat. Adica le poti face pe amandoua, dar nu intr-un mod indreptatit, zic io.

M-a amuzat teribil declaratia publica in care, la nivel guvernamental, nu se doreste ca fenomenul violentei in scolile din Romania sa escaladeze urmand modelul american, unde la cateva luni cate un pustan apare la scoala cu un shot-gun si isi rade jumatate din colegi si profesori, iar solutia imediat adoptata este pare-se cresterea productiei de ghiozdane anti-glont.

E bine ca nu vrem asta… Dar ce vrem de la scolarii nostri? Vrem sa fie elite, sa fie niste eminente cenusii, sa fie olimpici, sa fie independenti, responsabili si integri la trup si suflet. Ce le oferim in sensul asta? Pai scoli darapanate, programe scolare supra-incarcate, profesori platiti cu bani de Monopoly si acces la toata violenta pe care o pot vedea.

Traim inca in nostalgia vremurilor demult apuse in care, in pofida tuturor neajunsurilor, existau elevi care se lepadau de influentele nefaste si se ridicau invatand. Si boscorodim “tineretul din ziua de azi care nu e in stare” promovand imaginea elevului neinteresat, delasator si violent la rang de adevar general valabil. Asa cum la nivel de societate, ne bucuram de libertate, dar nu prea stim ce sa facem cu dansa, asa si in interactiunile cu copiii transmitem acelasi mesaj nespus al libertatii. Dupa care ne miram de efecte si dam vina pe cine apucam.

In cazurile cele mai recente de injunghiere, cin’ sa fie de vina, intreaba acuzator inspectoratul. Si la scurt timp concluzioneaza, apoteotic: e de vina cine a permis intrarea elevilor in unitate cu cutitele/bricegele. Aha, adica cine? Nea’ agentul de paza de la intrarea in curtea liceului care trebuia sa ii perchezitioneze pe elevi inainte de a le acorda accesul acestora in incinta liceului? Exista vreun protocol care stipuleaza lucrul asta sau mergem pe premisa ca se poate decide la nivel de scoala? Si daca elevul isi ascunde in chiloti briceagul? Daca s-ar fi intamplat incidentele pe holurile liceului sau in clasa, acum probabil am fi auzit declaratiile profesorului “responsabil” care va fi tras la raspundere si impotriva caruia se vor lua masuri.

In toata marea de oficiali guvernamentali care dadeau din colt in colt incercand sa isi mentina mima autoritara, s-a auzit si vocea unui sociolog care a pus problema intr-o perspectiva umanista, sugerand timid ca solutie de preventie si combatere a violentei in scoli, initierea de programe educationale adresate elevilor si personalului didactic.

Omul sociologic a mai adus in discutie un alt subiect sensibil care merita cel putin observat, respectiv excesul de etichete negative lipite cu un super-glue intesat de prejudecati atat pe elevi, cat si pe profesori. De exemplu, una dintre variatiunile stiriste ale celor petrecute ieri tinea musai sa ii descrie pe elevi ca “derbedei”, si pe profesori ca “marionete”. Furia-i mare in toata tara, n-am ce zice, dar poate ceea ce nu stiu realizatorii de stiri, cat si acolitii acestora, este ca etichetarea sociala dauneaza grav sanatatii mentale a natiunii.

Si in cazurile astea in care violenta si agresiunea cresc intr-o zi cat alte comportamente intr-un trimestru, psihologia inversa de genul “las’ ca-l fac derbedeu, ca poate se gandeste ca el de fapt nu e derbedeu si nu mai face data viitoare” rareori functioneaza. Ca daca elevul roman e catalogat azi derbedeu, maine delincvent juvenil si poimaine vagabond in discursurile de reformare a educatiei romanesti, acesta ne poate surprinde pe toti asumandu-si intregul snop de roluri ca intr-o profetie autoimplinita.

Mai concret, daca aia de la televizor zic ca-s derbedeu, profa’ zice ca sunt lenes, iar tata ca nu ma duce capu’, de indeajuns de multe ori, asa o sa si fiu. Ca toata lumea sa fie multumita ca a avut dreptate in privinta mea.

Pentru cei care deja se intreaba de unde am mai scos-o si pe asta vin cu niste clarificari stiintiifice:

PROFETIA AUTO-IMPLINITA nu este altceva decat o predictie a carei prezenta genereaza in mod direct sau indirect adeverirea acesteia, datorita prezentei unui feedback pozitiv intre credinta si comportament. Un nene pe numele lui Robert K. Merton, intr-una dintre cartuliile sale “Social Theory and Social Structure” afirma ca profetia auto-implinita ia nastere ca o definitie falsa a unei situatii care evoca un comportament nou, comportament care transforma conceptia initiala falsa, intr-una adevarata.

Cu alte cuvinte, mai simple, o profetie pozitiva sau negativa, in care este investita o cantitate mare de incredere care o ridica la rangul de adevar poate influenta indeajuns de mult oamenii, astfel incat reactiile acestora sa ii confirme autenticitatea;

EFECTUL PYGMALION este fenomenul in care pe masura ce asteptarile care sunt investite in oameni cresc, cu atat mai mult va creste si performanta acestora;

EFECTUL GOLEM este fenomenul prin care prezenta unor asteptari reduse, genereaza o descrestere in performanta.

Sper ca nu v-am pus creierii prea mult pe moate cu mini-incursiunea mea in psihologia sociala. Ceea ce mi se pare ca ar avea o legatura (cel putin in capul meu) cu situatia educationala autohtona in care ne scaldam este explicarea denumirii de “efect golem”. Efectul cica a fost denumit dupa o creatura plamadita din noroi de rabinul Loew din Praga conform mitologiei iudaice.

Potrivit legendei, golemul fusese conceput initial pentru a ii proteja pe evreii din Praga. Totusi, cu trecerea timpului, golemul s-a schimbat, capatand apucaturi violente, motiv pentru care a fost si distrus. Efectul Golemul a fost “botezat” de Babad, Inbar & Rosenthal prin 1982 pentru ca reprezenta in viziunea celor trei tendinta cercetatorilor sociali si educatorilor, de a se focaliza pe efectele negative ale profetiilor auto-implinite.

In concluzie, am sperat ca daca ii admonestam public pe elevii romani ca fiind derbedei, acestia vor inceta sa manifeste comportamente violente in scoli si nu numai. Ne-am trezit ca nu-i asa, si ca “derbedeii” astia nu se potolesc! Ma intreb daca vom avea maturitatea si curajul necesare astfel incat sa recunoastem ca suntem intr-o mocirla educationala ca natie, si sa vedem cum iesim dintr-nsa fara sa ii afundam pe elevi si profesori in noroi mai mult decat sunt deja. Sau poate o sa incepem sa manufacturam haine rezistente la injunghiere…