Tag Archives: mama

Traitul preventiv

Traitul preventiv

History-ul de Facebook mi-a aratat poza asta insotita de un comentariu legat de traitul preventiv. Evident ca inteleg mesajul transmis, insa nu mi-am putut opri mintea sa o ia in directia in care pune sub lupa semnificatiile faptul ca trecutul previne viitorul.

Traitul e o experienta de invatare in sine. Acum ritmul in care invatam difera de multi factori, printre care cei mai importanti sunt profesorii. Cei care ne invata care-i treaba cu viata asta in general, sau in particular. Ce conteaza si ce nu conteaza. La ce trebuie sa fii atent si ce trebuie sa ignori. Cand trebuie si cand vreau. Cand gandesc si cand simt. Cum ar trebui sa arate viata mea?

Intr-o fractiune de secunda, cat mi-am aruncat o privire pe geamul plin de ploaie, mi-a revenit in minte un vechi proverb khmer care ma infurie teribil. Tradus, suna cam asa: Barbatii sunt aur, iar femeile sunt o panza alba. Morala? Daca arunci aurul in noroi il poti sterge cu usurinta dupa si straluceste in continuare. Pe de alta parte daca arunci o panza alba in noroi se va murdari si va ramane patata pe vecie. Misto nu? Nu-i asa ca asta e tocmai ce vor sa auda femeile?

Anyways, nu stiu exact daca asta are vreo legatura cu my initial trail of thoughts, dar o sa aflam pe parcurs. Oare traitul preventiv e precum condusul preventiv? Te apara de accidente si implicit de moarte? Traim ca sa ne ferim de moarte? Asta e scopul vietii noastre? Sa ne-o pastram? Inteleg logica in vremuri de amenintare si razboi. Nu o inteleg integrata in filosofia de viata: lumea-i rea, pericole-s la tot pasul asa ca fa ochii cat cepele si pazeste-ti spatele tot timpul. Cata anxietate e in treaba asta! Sa ne pregatim inarmandu-ne pana-n dinti cu toate defensele din dotare ca sa facem fata unui pericol iminent care nu stim exact cum arata, cand va veni si ce implica.

Tot ceea ce trebuie sa stii este ca in tot ceea ce faci trebuie sa ai grija.
Ai grija sa nu deranjezi!
Ai grija sa nu te murdaresti!
Ai grija sa nu te imbolnavesti!
Ai grija sa nu strici!
Ai grija ce vorbesti!
Ai grija ce faci!

In context familial mama transmite grija, iar tata contrabalanseza transmitand asumarea riscurilor. Impreuna, doar impreuna, cele doua capata un sens functional pe termen lung. E ok sa ‘ai grija’ in general pentru ceea ce te inconjoara. Sa nu arunci gunoi pe jos, sa ai grija de sufletul tau, sa ai grija de sanatatea ta. E ok sa iti pese de cei din jur si de lumea in care traiesti.

E de asemenea ok sa iti asumi riscuri. E chiar indicat, ca sa stii exact cum se simte viata. Viata se simte molcom si caldut cand ai grija. Viata se simte intens si adrenalinic cand iti asumi riscuri. Cand problematizezi toate daturile care-ti sunt oferite pe tavi conceptuale de cei din jur. Cand faci lucruri noi. Cand te arunci in noroi doar pentru ca vrei sa vezi cum e. Cand sari cu parasuta. Cand mergi in bezna. Cand te arunci in apa stiind prea bine ca nu stii sa innoti. Cand de asezi la masa fata in fata cu frica ta si decizi sa do it anyway.

Uneori am senzatia ca-s o adolescenta incurabila pentru ca am reactii organice in raport cu autoritatea si pun la indoiala toate normele. Cineva imi spunea la un moment dat ca mie imi place sa ma cert, ca discut in contradictoriu doar de dragul procesului in sine, nu neaparat al finalitatii. Tot ce se poate.

E totusi nerealist sa traiesti intr-o adolescenta perpetua in care iti tot asumi riscuri in dorinta de a iti gasi drumul in viata. Numai ca drumul in viata, o data gasit, te va duce catre alte situatii in care trebuie sa traiesti. Non-preventiv, ci pe bune.

Sa te joci implica riscuri. S-ar putea sa-ti placa atat de tare incat sa nu te mai opresti. Sa mergi implica riscuri. S-ar putea sa inveti sa o iei la sanatoasa atunci cand simti ca trebuie sa mergi mai departe, si ca drumul nu ti se opreste aici si acum. Sa vorbesti implica riscuri. S-ar putea sa ai pareri care nu sunt conforme cu norma si care declanseaza schimbare in tine si in ceilalti.

Revenind la profesorii nostri experti la materia ‘Viata’, cred ca smecheria e sa lucreze impreuna ca sa intelegi cum sa o faci fara sa ti se para un chin, dar nici sa nu o faci fara sa te gandesti la nimic in the process. Resping notiunea de ‘trait preventiv’ si aduc in schimb ‘traitul asumat’. Traitul pe bune, cu bune si cu rele, cu grija si cu riscuri, si cu o doza rezonabila de auto-reflectie care sa iti permita sa-si regasesti drumul atunci cand te duci cu oistea-n gard.

Si pana la urma ce legatura avea proverbul khmer cu prefectura? Probabil ca traitul asumat e cel care transcende rigiditati proverbiale precum ‘carpa imaculata’. Nu ma simt o carpa, si cu atat mai putin una imaculata. In traitul asumat, toate ‘invatamintele’ care nu fac altceva decat sa te ingradeasca ca om sunt maculatura. Asta e legatura.

Cai verzi pe…ste tot!

Cai verzi pe…ste tot!

Visam la o pereche de colanti verde kaki cu cai pe dansii. In lung si-n lat. De jur imprejur pana-n…spate. Si visu’-mi fu atat de puternic ca l-am facut sa se intample. Acum sunt bucuroasa posesoare a unei herghelii care imi va galopa pe picioare din cand in cand…in cand. Am o afinitate aparte pentru hainele cu mesaj simbolic. Iar caii verzi daca nu-i avem pe pereti, tre’ sa-i avem pe undeva.

Ca sa avem in ce ne ancora visurile. Face sens pentru voi ce zic io acilisea? M-am si gandit cu ce o sa ii asortez. Cu un tricou kaki (cum altfel?!) pe care dupa vreo doua zile de tatonari mi l-am luat de la standul de materiale promotionale ale Festivalului de Film din Motovun Editia a XII-a prin 2010 adica acum ha-haa! Am concluzionat ca s-ar potrivi de minune. Ca doua boabe-ntr-o pastaie sau doua rufe-ntr-o copaie. Oaie! :))

Nu de alta, dar trebuie sa termin cumva poezia post-moderna cu ceva rimat. Pastaie-copaie-oaie! Dar sa ne intoarcem la oile noastre, sau mai cu seama la caii nostri. Intamplarea face ca mie chiar mi-e cam frica de cai. Unele amintiri din copilarie inca ma mai bantuie la ceas de seara. Asta cand nu alerg dupa cai verzi pe pereti sau numar oi (tot pe pereti) ca somnifer autoindus.

Dar cu mintile omului nu te pui. Le lasi acolo, sa dospeasca (ne)linistite, si atunci cand simti ca ceva miroase a ars le mai bagi un pic de aer/apa dupa gust. Asta e un post criptic, recunosc! E ca si cum as scrie in limbaj binar, dar trag speranta ca sunt macar cativa omusori care inteleg cate ceva din ce indrug io in seara asta faina.

Atunci cand ma trezesc sa dau frau liber asocierilor mele libere, atunci sa te tii! Ca se toooot leaga si dezleaga ca ochiurile unui pulover tricotat de mama. Chiar, n-am mai vazut-o pe mama tricotand de ceva vreme. Cand eram io mica, cam de scoala generala asa, mi-o aduc aminte stand lejer pe unul dintre fotoliile din sufragerie si tricotand in timp ce o supraveghea discret pe fi-sa cum isi face lectiile. Mai vorbea la telefon, mai invartea un ochi, mai bombanea ca nu i-a iesit modelul.

Si uite asa ma trezeam cu fulare kilometrice din mohair si caciuli cu ciucuri care le dadeau un prilej strasnic colegilor de clasa sa ma fugareasca. Era un adevarat preambul pe care tineam mortis sa-l intamplu inaintea fiecarei dupa-amieze de facut lectii. Recte, scoteam tot din ghiozdan si le asezam de la mare la mic in mijlocul mesei de mijloc din sufragerie, unele peste altele, dar niciodata claie peste gramada. Si penarul era ultimul, in varf, la loc de cinste. Dupa care extrageam din turnuletul proaspat facut un caiet si o carte si incepeam sa balotez.

Imi zice muma si in zilele noastre ca io nu prea ceream ajutor la lectii. Cel putin in generala. Capoasa de mica fusei, recunosc! Sau poate se lega totul mai cu sens in capsorul meu. Nu stiu sigur! Dar ceea ce stiu e ca temele la mate’ mi-au dat intotdeauna batai de cap. Si palpitatii. As fi facut orice altceva, mai putin asta.

Pana si caii cei verzi din acele vremuri se minunau de aversiunea mea spre tot ceea ce inseamna mate’. Si ca lucrurile sa nu fie usoare, m-am incapatanat (io) sa dau si la mate-info. Sa fie treaba, treaba! Pentru ca mi-am zis: Bai ceva-ceva tot s-o prinde si de mine! Poiata mi-s, artistica mi-s, dar matematica te face om! Sau nu (aveam sa aflu mai tarziu, dar nicidecum prea tarziu)!

Si cata cazna am avut cu numerele, limitele, triunghiurile si ecuatiile. Valeu si vai de mine. Tata (care intamplator sau nu fuse la viata lui si prof’ de mate’) ma intreba: Cum alti colegi de-ai tai stiu sa isi faca tema la matematica si tu nu? Cu o privire demna de o bovina pe vreme cetoasa, dadeam din umeri si il rugam mieros sa ma ajute. Si ma ajuta. Folosind cunostinte mult prea avansate in rezolvarea problematicelor probleme de algebra, analiza sau trigonometrie. Cu cele mai bune intentii, desigur! Nestiutoare sefa, cu teme de olimpica. Paradox intruchipat.

Nu ma poate acuza nimeni ca nu as fi incercat, dar n-a fost sa fie. Intre mine si mate’ chimia fu inexistenta. Dupa ce m-am umanizat alegandu-mi o facultate pe masura potentialurilor mele nemarginite, ma umflam in pene atunci cand eram singura care intelegea un pic mai multa statistica decat colegii socio-umani de la nastere. Imi gasisem in sfarsit contextul in care puteam sa ma mandresc cu matematica pe care o stiam. Matematica pentru psihologi! :)) Asta suna ca limba chineza pentru ingineri.

Baza o am in continuare, deci anii de lacrimi, palpitatii si meditatii nu s-au dus in van. Stiu sa numar oi, cai sau alte animale arhetipale, sa adun ganduri, sa inmultesc emotii, sa impart lucrurile pe categorii, sa calculez delta pentru dilemele mele existentiale si sa ma panichez cand e negativ! Limitele chiar daca ideal imi tind de la 0 la infinit, de cele mai multe ori rezulta in numele care apartin multimii numerelor naturale. Si triunghiuri asemenea identific cand mi se pune pata grav.

Si cand te gandesti ca totul a pornit de la o pereche de colanti verzi cu cai… 😉

Oare caii verzi pe pereti sunt rude cu unicornii? 😀

Astazi e ziua ta, zi frumoasa ca tine…

Astazi e ziua ta, zi frumoasa ca tine…

Azi imi permit sa scriu doua posturi. Ce blogul meu? Ca e zi mare, zi de sarbatoare, si prin urmare trebuie sa o intampinam ca atare. Si nu ma refer nici pe departe la fosta zi nationala a Republicii Socialiste Romania. Dat fiind ca I had briefly lived for 4 years of my life in communism, nu prea am de ce sa fiu nostalgica la “vremurile demult apuse”, cat nici foarte cinica si sa sarbatoresc in spite of it all.

Prefer sa imi directionez uraturile, zambetele cu gura pana la urechi si starea de party-party spre ceva un pic mai personal. De familie, dom’le! Adica ce sa mai incolo-incoace: Frati-meu face azi 30jde ani! Iuuuuhuuu! Bine maaaaa! Ar trebui sa iti spun nenea de acum inainte?

Chiar nu m-am gandit la implicatiile pe care le va avea aceasta schimbare “sad, but true” de prefix in etatea siblingului meu asupra mea. Pentru cei care nu stiu sigur daca vorbesc serios sau glumesc, glumesc! The obssessive trail of thoughts cu “Aoleo, imbatranesc, nu ma mai iubeste nimeni, nu ma mai pot uita in oglinda, n-o sa-mi mai spun varsta, ce mai face contul meu de pensie privata…” e fix ceea ce ii spune si numele…obssessive.

Asa ca let’s live more and obssess less! We can always plan, but never look back in anger. Face rau la stima de sine si fizic. Iti apar riduri de expresie prea multe si o dai in “my life is slipping through my hands” state of mind. Si ca sa ma mulez pe un tip de rationament care ii e familiar lui frati-meu, voi merge pe abordarea “What was gained? What was lost? What do you want to happen next?”.

Toata lumea ar trebui sa aibe o birthday resolution, inclusiv fratii mai mari, deci baga Ioane. Da, avem nume simetrice si echivalente! How sweeeet, you might say…De fapt explicatia e simpla: mumei noastre i-a placut in mod special numele de Ion, si aia a fost. Daca zice muma, se face! Copiii stiu asta intotdeauna, desi se mai zbat (degeaba) din cand in cand.

Si ca sa fie tacamul complet cu simetria faptelor: Ion a dat buzna pe lume intr-o zi de vara torida, in care lumea marsaluia de zor cu spor – respectiv pe 23 august, pe cand Io(ana) am decis ca vara is kinda over-rated si mi-am facut aparitia miraculos intr-o zi de iarna inzapezita, in care lumea cre’ca statea si se ruga sa inceteze cu ninsoarea o data – respectiv 23 ianuarie.

Catama feng-shui-ul! Adica Ion si Ioana, s-au nascut ambii amandoi intr-o zi de 23, la aceeasi ora (11:00 A.M.)? Extraordinar! Ma bucura nespus cand de zilele noastre de nastere, mama se apuca sa povesteasca cum am venit pe lume. E un soi de povestire ritual care daca nu e, parca nu e aniversare.

Mainly, la nasterea lui frati-meu the story includes phrases like:

– era foarte cald afara si toata circulatia era blocata datorita paradelor;

– bunica-mea a gasit (ca prin magie) un taxi pe care l-a platit zdravan sa ii duca la spital pe ea, mama si tata, pentru ca “se nastea nepotul ei”;

– mama era in dureri crancene, drept pentru care nu a prididit sa stranga de mana vreo cateva asistente si sa ii suceasca usor un deget soacra-sii;

– tata a aparut ca o boare la spital post-partum cu o galeata plina cu gladiole (florile preferate ale sotiei sale);

– fiind mandru nevoie mare de baietanul proaspat venit pe lume, tata a zis (in gluma, naturlich!) ca il va declara “Putza Ion” ca sa stie toata lumea ca are baiat. Fapt ce s-a soldat cu admonestari repetate din partea soacrei lui despre “ce o sa zica lumea”;

– dupa ore de travaliu, chin si sfortare de mama, produsul finit, respectiv frati-meu arata ca un bot de carnitza roz miscatoare, grasuna si cu “ceafa de burghez”.

Asa ca, in dar de ziua ta, Ioane, ti-am readus aminte cum te-ai nascut, in caz ca uitasei. Ce a urmat dupa e istorie grea, din aia de nu se invata la scoala, ci chiar pe viu, in direct. And here we are, 30 years later. Ce-i drept esti un bot mai mare de carne roz miscatoare, simtitoare si ganditoare avand in continuare inegalabila “ceafa de burghez”…

Mama mea

Mama mea

Este cea mai bestiala mama de pe planeta asta, si nu spun asta doar pentru ca e a mea.

Are o putere care a mutat munti, a format minti, a sadit valori si a nascut toate emotiile posibile.

Este capabila sa ofere atat de multe fara sa ceara nimic in schimb.

Cand rade se vede pe deplin ca frumusetea si eleganta ei nu tin de varsta, ci de fire.

A invatat cu greu ca singura persoana pe care te poti baza oricand esti tu insuti si ar fi bine sa nu te dezamagesti.

Ma uimeste de fiecare data cu simtul ei estetic, ochiul critic si vocea blanda.

Nu se da inlaturi de la orice provocare care i se arata pe drumul sau.

M-as bucura pana la stele si inapoi daca ar accepta sa primeasca macar o farama din ceea ce da cu inima ei draga.

Imi va fi intotdeauna un model de stil, feminitate si demnitate.

Cutreiera lumea-n-lung si-n lat fara a se opri macar o clipa in loc.

E inca flamanda de cunoastere si are modestia de a isi tine la adapost intelepciunea.

Se trezeste in fiecare dimineata cu gandul de a fi cea mai buna versiune a ei insasi.

Inca intoarce priviri, naste curiozitati si anima spirite prin simpla sa aparitie.

A fost, este si va fi pana cand lumea se va fi intorcand cu fundul in sus si inca si atunci…

…mama mea.