Monthly Archives: December 2019

Treisprezece și-un pic

Treisprezece și-un pic

Am început anul întorcându-mă acasă cu inima plină de povești argentiniene și dorul de România cât casa.

M-am bucurat să stau la o cafea, două, trei cu Adina cea plecată peste mări și tări, dar atât de prezentă în gândurile mele.

Ne-am cunoscut cele două (pe atunci) nepoate par avion direct către țările… reci. Între timp s-au făcut trei.

Am explorat în sfârșit Delta Văcărești care ne-a primit cu stuf, soare molcom și păsăret de toate națiile.

Am mers în prima mea excursie cu elevi de liceu și m-am distrat copios aducându-mi aminte de vremea în care ascultam și eu rockăreli la maxim în autocar.

Am cunoscut o bebelușă pe care o iubeam înainte să fie în proiect și am stat la taclale pe fugă cu mama dumisale peste câteva țări… fără mări.

Am primit unul dintre cele mai frumoase aprecieri din partea oamenilor cu care îmi petrec muuult timp, și prin urmare am aflat ca Ioana vine de la Iubire, Originalitate, Ambiție, Nebunie și Altruism.

Am plecat în weekend-uri unde am văzut cu ochii, când călare pe două roți, când în confortul mașinii, căci da, până la urmă ne-am luam și mașină.

Am avut o vacanță mică și cuprinzătoare în care ne-am tot dus pe drumuri transilvănene.

Am fost la o conferință internațională de psihoterapie sistemică unde m-am simțit ca peștele în apă și m-am reconectat cu partea aia idealistă și analitică din mine care descoperă oameni și relații de familie cu drag și curiozitate.

Am început un training de leadership care mă provoacă să văd ce zace-n mine pe partea asta.

Am sărbatorit șapte ani de relație. Șapte! Cât să se potrivească și melodia noastră de nuntă care se numește… 7 Years.

Am găzduit masa de Crăciun pentru prima dată împreună și lucrurile ne-au mers strună.

*Și pe lângă toate astea am râs, am plâns, am cântat, am strigat, m-am zbătut, m-am luptat (cu mine de cele mai multe ori), m-am întristat, m-am înfuriat, m-am bucurat, mi s-a făcut pielea ca de găină, m-am pus la îndoială, m-am dus în jos, m-am ridicat, m-am concentrat pe lucrurile care merg, mi-am pus întrebări grele, am căutat răspunsuri. Știți voi… într-o călătorie, conținutul îți ia fața și chiar riști să te pierzi în el, dar ceea ce contează cu adevărat e procesul.

Auzeam o reclamă la radio zilele trecute care ne ura ca în 2020 să fim de 20jde ori mai, mai și mai. Când am auzit-o pe aia cu ‘de 20jde ori mai liniștiți’ am zis: ‘Adică semicomatoși, sau cum?’

Aș vrea ca 2020 să își urmeze cursul firesc în viețile fiecăruia dintre noi. Să aducă lucruri pe care le așteptăm și să ne pregătească pentru lucruri pe care nu le așteptăm.

România mea

România mea

Ce are România mea?

Are o limbă pe care nu mă mai satur să o vorbesc, scriu, gândesc și povestesc. Oricât multiculturalism ar zace-n mine, poveștile cele mai frumoase le spun tot în română.

Are locuri pe care inima le simte ca acasă, iar inima e cel mai bun GPS inventat, căci oricât de departe te-ai duce, știe întotdeanuna să îți arate drumul spre acasă.

Are oameni care văd mai departe de ce n-are, care îi cunosc istoria și nevoile și neamul.

Are libertate și siguranță pe care nu le simți decât atunci când te îndepărtezi un pic și-o privești prin ochianul occidentului.

Are tradiții și obiceiuri pe care le înveți de mic uitându-te cu ochi mari tot ce te-nconjoară.

Are dor și doină.

La mulți ani, România mea!