Tag Archives: noi

Lex Perplex

Lex Perplex

CE

De-ar fi ca totul sa fi fost in zadar…

Sa stii ca te iubesc fara sa-ti marturisesc,
Iar dragul ce ti-l port mai ceva ca frigul
Dus de ierni cu zapada si pomi terni,
Ma va duce catre visele cele nauce…

In care noi doi nu suntem doar niste oi,
Ci fiinte mitice preapline de stiinte,
Iar nurii mei invesmantati in blanuri
Se-ntalnesc cu al tau piept drept,

Pe cand uitatura-ti imi scalda-n adoratie faptura,

Cu ochi caprui care nu-s de deochi.

Asa ca, dragul meu, arunca zarul
Sa vedem incotro o vom lua in tandem…

Histoires d’un Festival Electrique ****** Zua 4 – Trezirea, dezmeticirea & ocolirea

Histoires d’un Festival Electrique ****** Zua 4 – Trezirea, dezmeticirea & ocolirea

travel-by-train-1920x1200

Dupa trei zile si trei nopti de festival, sfarsitul era nu neaparat de dorit, dar de asteptat. Si cum am cujetat noi asa clujeneste, tzup o si venit, dragul de el, intr-o buna zi de duminica cu soare arzator pe ogorul din Bontida. Peste noapte imi fusese cam frig, de m-am trezit de cel putin doua ori sa ma fac si mai covrigel in sacul meu de dormit bun pentru temperaturi de pana la -20 grade.

Barbatul s-a-ncontrat cu mine cand am zis ca io pe asta vreau sa-l iau cu mine, cad oar bine ma stiu ca friguroasa, dar tot la vorba mea a ajuns. Is o friguroasa nascuta iarna, ce sa-i faci? Stabilisem democraticeste ca trezirea (la realitate) pentru demaratul impachetarilor se va produce pe la orele 8:30 trecute fix.

Cufundata in somnul cel de dimineata, ala bun si dulce, de nu-ti vine sa renunti la dansul nici in ruptul capului, pe la un 7:30 asa, prin densitatea dopurilor mele de urechi roz (atat dopurile, cat si urechile tin sa specific) aud sacadat, insotit si de un leganat produs de o sursa externa:

Ioana… Ioana… Hai sa ne trezim!

Ceasul meu biologic s-a razvratit declansand o morocanosenie sora cu sfada. Am deschis ochii buimaca, am extras un dop sa-mi aud mai bine “agresorul” dupa care mi-am consultat G-Shock-ul si am avut un soc: 7:38?! Cum adica 7:38?

De ce ma trezesti la 7:38? Nu stabilisem ceva? Mai am o ora de somn! Lasa-ma, frate, in pace!

Nici nu mai tin minte exact daca a existat si o replica, caci mi-am indesat dopul de urechi inapoi in urechi si m-am intors pe partea cealalta, “trantind” usa cortului. Ulterior mi s-a confirmat din cel putin doua surse ca am vorbit destul de tare (de la dopuri mi s-a tras clar! ) incat sa ma auda camparii pe o raza de trei corturi distanta.

Recunosc, mi-e tare drag somnul, pe de o parte, si is cu dreptatea pe bat, pe de alta parte. Dom’le, am stabilit o treaba, treaba sa fie! Barbatul a lasat nebuna ahtiata dupa experiente onirice sa se ridice in ritmul ei propriu din patul conjugal, fiind indeajuns de intelegator si fain incat sa vina si cu micul dejun la pat in semn de pace: cafea + prajiturica.

Mirosul de cafea mi s-a insinuat prin nari si m-a mai imblanzit oleaca. M-am trezit inainte de 8:30, am insfacat prosopul si punguta de dus si dusa ca din pusca am fost catre spalarea… pacatelor. Dupa vreo 20jde minute de scaldat, am revenit la cort victorioasa. Puteam sa admir soarele din vazduh, sa ii multumesc zambind omului meu, cat si sa ma schimb la port si fata pentru plecare.

Dupa acoperirea capatanii cu valuri turcoaz, camuflarea ochilor umflati dupa o pereche de ochelari de soare funky si savurarea micului dejun m-am simtit pregatita de initierea procedurilor de pack-up & go. In juma de ora eram impachetati compact si ne luam ramas bun de la oamenii cu care ne petrecuseram ultimele 3 zile.

Cu multumiri si urari de drum bun, am pornit la drum cu gandul sa trecem prin festival cu catel si purcel, sa cheltuim cele 10 token-uri pe niste merinde si bautura, pentru ca mai apoi sa mergem spre rata de Cluj. N-ai sa vezi!

Ajungem la intrarea in festival si un nene ne anunta ilogic ca

N-aveti voie cu bagaje in festival…

Vrem sa mancam, dupa care plecam spre autocarul spre Cluj. Deja ne-am strans tot si nu avem unde sa le lasam.

Imi pare rau, nu se poate.

E total ilogic.

Stiu, dar nu va pot ajuta.

Un pic confuzati de ridicolul situatiei, ne ducem spre iesirea spre parcare in speranta ca ne putem lasa bagajele la check-in/check-out. Nici vorba.

Noi suntem de la compania de distribuit bilete, nu de la festival. Nu putem, nu vrem, nu tinem. Nu!

Culmea, culmilor! Asa ca da-i si cara-te cu bagaje prin soare, ocolind tot site-ul festivalului pentru a ajunge in sat la rata. Dupa o asteptare de inca vreo 30jde de minute plecam spre Cluj. Ajungem direct la gara, spre bucuria noastra, cumparam bilete de plecare si ne ducem sa ne aprovizionam pentru drumul de 8 ore cu trenul spre capitala. Zis si facut!

Ulterior postat pe peron si basculat senvisuri si suc. Drumul a fost lung si placut. Peisaj verde, soare domol, un domn care semana mult cu Don Quijote de la Mancha care ne tot invita la vagonul restaurant pentru cafea-ceai-senvisuri-fumat-baut…, oameni de festival care aveau si ei de munca luni dimineata si companion strasnici de conversatie.

Am scris de n-am mai putut, cu o inspiratie si pornire nemaiintalnite. Din 8 ore am scris 7. Una am vorbit-o. Varsatoare in toata regula! Eram acasa luni, pe la 1 A.M. in patul nostru, cu pisicile noastre si visele noastre de escapade viitoare.

O fost tare bine, si la mai mare! Tulai Dom’ie! 

Histoires d’un Festival Electrique **** Zua 2 – Electrizarea, emanciparea & eviscerarea

Histoires d’un Festival Electrique **** Zua 2 – Electrizarea, emanciparea & eviscerarea

WickerPark

10:30 A.M. Deschid ochii, imi trag mucii si incerc a iesi de cu graba din sacul de dormit. Lumina soarelui a transformat cortul intr-o sauna ambulanta care-mi aduce aminte negresit de sederile la cort din vama de odinioara. Mai motai un pic dupa care sunt zgacinata de barbat:

Nu vrei sa te trezesti? E 10 jumate…

Io: Asa si? Suntem in vacanta…

El: Hai ca mi-e foame.

Io convinsa se necesitatea satisfacerii nevoilor primare: Bineee.

Dau sa ma ridic. Aoleo! Care m-a batut azi-noapte-n somn sau in cort? Shit! Dureros dormitul asta pe pamant, stimati cititori, mai ales dupa ce demoazela fu prost obisnuita cu saltele Ikea da fita. Hai sa facem un efort dublu: sa ne ridicam fara sa ne plangem de dureri de sale. 1, 2, 3 si….

Pfiu! I’m up! Parca nu am curaj sa ma duc la dus. Daca-i rece si murdar acolo? Imi miros barbateste subratul. Bai, parca nu put asa rau. Mai stau un pic. Pun rochia cu buline, incalt bocancul in doo culori si ma strecor printre corturi cu fata mea buhaita de dimineata.

Barbatul zice:

Auzi, da’ tu nu ai de gand sa te schimbi cu altceva?

Io raspund relaxata:

N-am facut dus inca, deci pana nu fac dus, nu pun haine curate!

Incepe sa rada si zice:

Pai du-te la dus!

Io: Nu, daca-i pestibal, atunci pestibal sa hie. Mai intai micul dejun, baia de soare si multime, dupa care dusul.

Pornim agale spre multime. Luam cafea, luam guacamole io, ceva ciorbita el si ne bagam in niste tufisuri minimaliste pentru a imbuca alaturi de gasca. Imbucam pana la granita in care crapam de-a dreptul in noi dupa care pornim spre lac, mac, oac pentru a ne lua portia de vitamina D naturala.

Mai luam o cafea, mai sadem, mai vorbim dupa care gasca se sparge dupa centrele de interes asemenea bilelor de biliard. Noi mai ramanem. Barbatul devine nelinistit. Zice ca vrea sa mearga nush unde, sa faca nush ce. Ii zic sa se duca, ca io mai raman sa imi termin cafeaua.

Pleaca. Mai raman vreo ora si ceva pe langa lac, oac, mac. Soarele bate, si razbate. De spaima insolatiei, scotocesc prin rucsac si gasesc o bentito-basma. Cu ce? Cu cee? Cu ceee? Cu buline, bineinteles! :)) Albastra cu buline mai mici portocalii. O pun pe scafarlie. Imi trag si ochelarii roz cu reflexii albastrui mai pe ochi si ma invalui intr-un sal turcoaz in degradee. Si sed picior peste picior.

Par a fi un punct de atractie turistica, intrucat simt multi ochi care ma masoara din cap pana-n buline. Nu ma deranjeaza. Am dreptul la micul meu moment narcisic, nu? Un tip cu un deselere ma pozeaza de la departare dupa care imi trage un zambet de multumire. Storc telefonul de ultimii 2% stropi de baterie si dupa ce imi simt bateriile personale incarcate cu soare pornesc spre corturi pentru a sa… dus.

Bulinele vor apune in glorie, inainte de a incepe sa capete prea multi feromoni si sa devina o experienta multisenzoriala. Pe la podul alb incepe a mi se dezmorti piciorul drept. Prin urmare, merg ca si cum as avea un picior de lemn. Pirata pin-up.

Ma opresc, scutur piciorul cu pricina si imi continui drumul spre camping. Ajung. Barbatul se chilluia supt un umbrar.

Zic: Unde-s dusurile?

Raspunde: Drept inainte si pe dreapta dupa semnul cu market.

Continui: Hai cu mine, te rog!

Replica: E musai?

Parez: Nu-i musai, dar as vrea…

Concluzioneaza: Hai!

Ma imbrac in prosop, incalt condurul de plastic, insfac punguta cu solutii de dat jos jegul si incep a slapui spre dusuri. Ajungem.

Ma postez la coada si el zice:

Hai ca te astept aici.

Intru in container si ii zic:

Ok. Nu stau mult!

Droaie de fetiscane inauntru, care mai de care mai dusate, imparfumate si machiate. Ba una, draga de ea, isi si usca parul cu placa. La festival, tu fata, te faci cu placa? La ce folos? Nu-mi bat prea tare capul, intru in dus si ma curat. Vai da’ ce bine e sa te speli cu apa calda. Iuhuuu!

Dupa 10′ de ultimate bliss, ies revigorata. Ma spal pe dinti, ma dau cu crema pe picioare si brate si ies. Ma uit roata stanga-dreapta. Ioc barbat. Eh, s-o fi saturat bietul de el sa ma astepte si s-a dus la cort.

Ajung la cort. Niet barbat. Imbratisez cu continere incertitudinea. Eh, s-o fi dus cu oamenii la agitatie. Ma imbrac frumos, multicolor si pornesc spre festival. Norii negri se aduna pe cer. Rucsacul meu cu pelerina cu tot e la dansul. Incep a ma enerva minor.

Ajung la festival, ma sucesc, ma invartesc, ma umblu, ma preumblu, dar nici urma de blondul meu in tricou mov. Ma bucur de libertate si vant. Ma duc la leagane. When in doubt, just keep swinging. Toate-s ocupate. Ma catar pe un cauciuc suspedat de-o sfoara. Un tip imi zice ca-i naspa si ca n-o sa ma pot da. I do it anyway. Avea dreptate. E naspa! Ma dau jos si astept sa se elibereze un leagan pe bune.

Beaturile electrice mi se infiltreaza in cap. Iaca leagan gol. Eliberat de acelasi tip pentru un prieten de-al lui. Ajung inaintea lui la leagan.

Omul amuzat replica de dupa ochelarii de soare:

Iar tu?

Io raspund cu un zambet arogant:

Din nou.

Incep sa ma balansez. El imi face vant din ce in ce mai tare razand.

Il intreb:

De ce imi faci treaba mai usoara?

El: Habar n-am.

Prietenul lui se aude soptind in surdina:

Bai, nu-i face vant asa tare ca…

El continua. Ma sincronizez cu beatul si cu tipa din fata mea. Zambim complice una catre cealalta. Baietii isi gasesc si ei leagane si incepem a ne legana in grup. Ma duc din ce in ce mai sus cu leaganul. Mainile ma dor de la inclestarea cu care ma tin de lanturile leaganului. Rad cu gura pana la urechi si imi curg ochii de la vant.

Esarfa multicolora imi zboara din par direct sub leagan. Unul dintre baieti isi arunca papucii in aer si aterizeaza langa esarfa mea. Ma gandesc sa-l strig la misto cenusaresul, dar ma abtin. Nu ne cunoastem totusi atat de bine. Cine stie? Poate se supara.

Vantul se inteteste si se pornesc din cer spre pamant ceva stropi de ploaie navalnici. Baietii se opresc din leganat, imi spun “Ciao!” si pleaca. Mai raman o clipa suspendata-n lanturi. Vine furtuna. Ma opresc si ma duc de graba spre Stables.

Intru si ma asez pe jos, rezemata de un zid de piatra. Imi bubuie capul si imi cam fuge perspectiva. De-as avea niste apa! Unde pana mea e omu’ asta? Ma uit in dreapta mea si vad o tipa cu o sticla de apa.

Pot sa iau si io in pic de apa, o intreb.

Sigur, imi raspunde binevoitor.

Galgai doo guri de apa si ma mai remontez. Se dau pelerine de ploaie moca. Ce organizare faina, oameni buni! Prind o pelerina, ma intiplesc si pornesc prin vant si ploi in cautarea barbatului risipitor. Merg spre campus si mi se afunda bocancii-n noroi. Ma gandesc cum ar fi sa trag o tranta in mocirla asta. Ar fi nasol! Hai sa nu, totusi! Vad cortul! E aproape…

Prosopul mi-a fost bagat la adapost. Aha! Barbatul a fost pe aici, bata-l crucea! Unde ii, naparstocul napraznic? Oare mi-o fi lasat niste apa sa ma ofilesc de tot? Intru in cort si vad apa. Ma luminez!

Deci we think alike even when we’re not together. Nice “Wicker Park” re-enactment we’re doing here! Nu stau nici 5′ singura in tren si apare el, cu miros de ploaie si privire salvatoare. Ne pupam, ne imbratisam si ne povestim pataniile, pentru a concluziona ca: el s-a intins sa ma astepte langa dusuri “intr-un loc cu maxima vizibilitate”, unde a stat mai bine de un ceas jumate.

Vazand ca nu apar, a rugat o candidata la dus. Sa ma strige, in dus. N-am raspuns asa ca a plecat spre cort. Mi-a zarit prosopul pus la uscat si si-a dat seama ca m-am dus spre festival. A dat doua ture de campus si l-a apucat ploaia. S-a dus la Stables, a intrat, nu m-a vazut si a plecat spre alte parti sa ma caute. Dupa lupte seculare care au durat mai bine de un ceas, ne-am regasit. In cort.

Am ras unul de altul si impreuna de situatie, si am sfarsit adormind unul in bratele celuilalt. Festival romance… Seara s-a asternut peste noi. Ne-am trezit, am petrecut dansand pe ritmuri de Thievery Corporation si sarind energic pe show-ul celor de la Foreign Beggars. Noaptea ne-a fost un sfetnic bun si ne-am ghemuit unul in altul cu dopurile in urechi, sforaind pan’-la ziua.

Histoires d’un Festival Electrique ** In loc de preambul

Histoires d’un Festival Electrique ** In loc de preambul

36079_169554773056716_169554153056778_541807_6856798_n

E ciudat sentimentul de uimire combinat cu satisfactie pe care il ai in momentul in care te trezesti fata in fata cu normalitatea aia “idilica” in care toate toaletele publice au hartie igienica, in care campingurile de festival au politici de safety&security care te fac realmente sa te simti in siguranta, dusurile de camping au apa calda de fiecare data, iar oamenii sunt prietenosi, binevoitori si autentici independent de natie, orientare sau preferinte muzicale.

Toate astea, si-nca pe atat, mi-a fost dat sa le traiesc din plin in ograda Castelului Banffy din Bontida. Ideea de a merge la un festival de muzica electro mi-a inmugurit in minte in urma cu vreo luna si ceva, chiar doo. Se facea ca era o duminica dimineata cu lene mare. Io citeam stirile de pe vice.ro, in vreme ce barbatul se dusa.

Ochii mai sa-mi iasa din orbite ca la melci in momentul in care vazura healiner-ul de la Electric Castle: Die Antwoord! Shit, la dracu! Pe bune vin astia in Romania? Nu se poate asa cevaaaa! Da-i, striga barbatul:

Barbateeee! Ia ghici ghicitoarea mea, cine vine in Romania sa cante in iunie…

El oleaca ametit de somn si iritat de nivelul decibelilor mei care au razbatut prin pereti, usi si perdeaua de la dus, zice:

Nush frate… Conteaza?

Io strig in semiextaz:

Die Antwooooord!

El lasa cojocul ametelii deoparte si parca se mai inviora nitel:

Ete na! No shit!

Io: Shit, man! This is the fucken shit! Tre’ sa mergem, tre’ sa mergem. Oh and by the way, did I happen to mention ca tre’ sa mergem? 😀

Din vorba-n ciorba pana-n fund la taxatoare, am gasit un grupusor, cel putin la fel de doritor sa se electrizeze la castel impreuna cu yours truly. Acu’, partea usor dubioasa a fost ca dragul de festival, ca orice festival care se respecta, incepea joia si se gata duminica noapte.

Dupa cateva clipe de ezitare manate de pilotul automat al muritului pe altarul muncii, am decis de comun acord ca: are sa hie pestibal, uai! Si asa a si fost… Cu tot tacamul, nu gluma! Cu o tenacitate si capacitate de effective planning which would make any manager proud, m-am (re)organizat si am reusit sa-mi pun toate afacerile in regula, astfel incat sa ma duc la zbantuiala si dezmat cu inima impacata ca tara NU arde si baba se piaptana pe ritmuri electro.

Ce-i cu adevarat si mai ciudat e ca pana la aceasta izbucnire decizionala, fedtivalurile la care am mers au fost asa mai mainstream gen: Artmania, B’estfest, Rock the City. Nicidecum un festival la dracu cu carti, in inima Ardealului, pe beat-uri electronice.

Numai ca io am invatat o lectie esentiala de la mine insami: Bai, daca intuitia iti spune ca tre’ sa faci ceva aici acum pe masa, fa matale un scurt risk assessment, dupa care, daca astrele se aliniaza, go for it full force! N-are ce sa iasa rau! Mama-mama si cat de fain a fost…

Parca mi-a deschis apetitul pentru festivaluri. Cu muzici tari pana dimineata, cu aer liber, cu dor de duca pe-o naluca, cu soare si vant care se joaca pe pielea ta lasand urme de bronz, cu dormit inghesuit in cort, cu primit in vizita o furnica impreuna cu toata familia sa si cate si mai cate. Wacken, Hellfest & Exit just you wait and see… me next year! 😉

Histoires d’un Festival Electrique * CE e EC?

Histoires d’un Festival Electrique * CE e EC?

electric-castle

Pai ar putea fi foarte bine mersi un palindrom. Mai mult decat atat e o abreviere care aduce la ER, dar lesne de dedus ca nu are nici in clin nici in maneca cu vreo urgenta… cel putin nu medicala. Daca spiritul curios v-a mentinut cu ochii atintiti pe ecrane, fie ele mari sau mici, iar loialitatea fata de randurile de fata v-a pus frau dorintei de a cauta pe cont propriu despre ce e vorba in propozitie, ma declar magulita , cat si pregatita sa va sporovaiesc verzi si uscate despre Experienta Castelului celui mai Electric din zona Clujului.

Daca inca aveam dubii sau polemici interioare cu privire la diferentele culturale uriase dintre clujeni si noi cei “de la capitala”, va anunt pe aceasta cale ca mi s-au spulberat intru totul. Suntem precum apa si uleiul in majoritatea contextelor sociale si nu numai. Ceea ce e logic, frustrant pe alocuri, dar al naibii de provocator.

Stiti voi oamenii aia care preiau accentul locului la 5′ de la sosirea intr-insul? Ei bine, io mi-s una dintre ei. Si e chiar pe bune! Ioi si nu ca vreau sa ma scuz sau ceva, dar muzicalitatea regionala ma atrage mai ceva cum atrage un bec stralucitor o molie in miez de noapte. Asa ca numa’ ce-am pasit pe meleagurile clujene limba mi s-o impletit ardelenesc de se uita barbatul la mine intrebandu-se justificat de altfel, unde ii e muierea si cine-i creatura asta cu grai ciudat care tot misuna pe langa dansul.

Daca m-as apuca sa povestesc despre indragosteala ce m-a cuprins de Cluj am termina tastele masinariei care m-a ajuta sa imi astern frumusel gandurile la un loc. Asa ca am sa va spun doar doua lucruri: n-as ezita o secunda sa ma mut in Cluj pentru cativa ani, should the opportunity arise; voi reveni cat de curand pentru a reexperimenta sentimentul ca in propria ta tara te poti simti “ca in afara” fara a te simti totodata vinovat din ratiuni nationaliste.

Esti tare fain, tu, Clujule!