Monthly Archives: November 2012

Cum sa scapi de pizma in 7 zile!

Cum sa scapi de pizma in 7 zile!

Iaca ce sedeam io cu gandurile mele intortochiate pe care desigur, ca orice fire analitica care se respecta, le intorceam pe toate partile, cand in universul meu mental a notiunea de pizma. Sonor cuvant! Si culmea a fost ca l-am incadrat degraba intre doua paradigme: cea religioasa si cea psihologica. La confluenta lor eram io, oama insufletita.

Nu-i bine daca pizmuiesti…Ti se umfla o vena importanta si nu stii niciodata cand o sa faca POC! Nu mai dormi noptile! Iti programezi viata in conformitate cu rolul tau de pizmuitor! Practic, devii un sclav al propriei tale pizme… Adica fara prea mare control asupra propriei persoane si acolo chiar ca totul incepe sa scartaie.

Atunci cand ajungi sa iti atingi o limita emotionala, pe care nu ti-ai fi dorit in vecii vecilor (amin!) sa o ai pe tapetul emotional, cat si sa experimentezi eventuale porniri generate de acea emotie, s-ar putea spune lejer ca: Prietene, ai o problema! Modalitatea in care iti gestionezi emotiile a devenit peste noapte greu de tinut in frau.

Se zice ca un scriitor, ca si un psiholog de altfel, trebuie sa traiasca un pic din toate (aproape) ca sa le poata cuprinde cu ochii mintii. Asta seara fusei pe teren in cercetare. Si cum omul din mine zice: Bai, ce nasol e sa ajungi la limite din astea! Asa si psihologul din mine zice: Dar stai! Exista o solutie pentru orice!

Asa ca am consultat “literatura de specialitate” si am sa prezint amatorilor de pizma, doritori de mantuire niste mici trucuri ca la revista. Pe gratis! Conditia esentiala e sa stii sa citesti, evident. Si lucrurile aproape ca se rezolva de la sine, daca dupa ce buchisesti sfaturile ti le printezi frumusel si ti le fixezi numaidecat c’-un magnet pe frigider sau pe oglinda din baie.

Tratamentul anti-pizma se administreaza de 2 ori pe zi (o data dimineata si o data seara) sub atenta supraveghere a unei persoane de suport pe care o poti suna in miez de noapte pizmoasa si sa-i spui tot ce te apasa pe suflet, cam ca la preot ;). Si e atat de simplu, incat nu o sa va vina sa credeti. Iaca-sa reteta spre o viata fara de pizma:

Mai intai tre’ sa stai tu cu tine si sa vezi de unde ti se trage pizma. Ca mai sunt si cazuri de pizmuitori de meserie care nu au nevoie de vreun obiect/subiect asupra caruia sa-si indrepte emotiile impovaratoare, acestea transformandu-se intr-o stare de fapt permanenta. Daca nu te regasesti in categoria de mai sus, poti sa te intrebi: Care-i problema mea pana la urma urmei?

Boooon. Presupunand ca ai parcurs cu succes identificarea sursei tuturor necazurilor tale in viata generatoare de pizma, tre’ sa o impartasesti cu publicul telespectator. Nu pentru publicitate, ci pentru nitica pace interioara. Daca ai mers pana la statia de metrou Pacii in speranta ca o vei gasi, si n-a fost sa fie, poti incerca oricand sa vorbesti despre ce trezeste pizma-n tine. Dar stai sa ne-ntelegem: impartasirea aduce pace doar daca o faci cu cine trebe, nu cu cine apuci. Asa ca du-te la sursa si pune in cuvinte ce te doare, draga pizmasule!

Deci dupa ce identifici ce si cum si te duci sa comunici “ce si cum”-ul sursei, vine etapa in care mataluta tre’ sa te imaginezi in locul alter-ului. Ce faci? Ce gandesti? Ce simti? Ce vrei? Vei obtine detasare garantata si olecuta de largire de orizonturi.

Si cum in tratamentul anti-pizma e ca la jocurile pe calculator, cu fiecare etapa parcursa creste nivelul de dificultate, dupa schimbarea de roluri, urmeaza acceptarea a ceea ce este. Sau a ceea ce nu (mai) este. Sa incerci sa schimbi ceva care nu intra in sfera ta de control sau capacitate, se inscrie in categoria luptatului cu morile de vant. Dupa ce te-ai dat de trei ori peste cap si ai realizat ca parca ai vrea sa-ti treaca pizma, acceptarea realitatii suna excelent! πŸ˜€

Dupa ce accepti, una dintre tentatii e sa te apuci sa dezvolti ganduri obsesive pe marginea a ceea ce este. Nu-i bine! N-o face! Dauneaza grav sanatatii tale mentale si maturitatii emotionale. Ceea ce poti face in schimb e sa extragi partea pozitiva din situatia declansatoare de pizma. Un exeplu: Pizma-i pizma, da’ ce bine a fo’ ca nu mi-a luat cu totul mintile! πŸ˜‰

Ca sa nu mai porti pica, logic ar fi sa-i dai drumul. Picii. Pizmei. Ostilitatii. Indiviei. Ranchiunii. Cred ca ai inteles ideea! Las-o ca e clar ca nu-i de tine si nu-ti face bine (vezi umflatul de vena mentionat in randurile anterioare). Si la final ca intr-o lupta de Diablo in care ai nevoie de toata mana pe care o poti avea in viata asta, tre’ sa inveti sa (te) ierti pentru cele cate simtite… (self-)inflicted.

Daca reusesti sa le faci pe toate astea, in ordinea prescrisa, de 2 ori pe zi, timp de 1 saptamana, vei constata ca ai cu 5 kg… de pizma… mai putin. Mult succes! πŸ™‚

Cai verzi pe…ste tot!

Cai verzi pe…ste tot!

Visam la o pereche de colanti verde kaki cu cai pe dansii. In lung si-n lat. De jur imprejur pana-n…spate. Si visu’-mi fu atat de puternic ca l-am facut sa se intample. Acum sunt bucuroasa posesoare a unei herghelii care imi va galopa pe picioare din cand in cand…in cand. Am o afinitate aparte pentru hainele cu mesaj simbolic. Iar caii verzi daca nu-i avem pe pereti, tre’ sa-i avem pe undeva.

Ca sa avem in ce ne ancora visurile. Face sens pentru voi ce zic io acilisea? M-am si gandit cu ce o sa ii asortez. Cu un tricou kaki (cum altfel?!) pe care dupa vreo doua zile de tatonari mi l-am luat de la standul de materiale promotionale ale Festivalului de Film din Motovun Editia a XII-a prin 2010 adica acum ha-haa! Am concluzionat ca s-ar potrivi de minune. Ca doua boabe-ntr-o pastaie sau doua rufe-ntr-o copaie. Oaie! :))

Nu de alta, dar trebuie sa termin cumva poezia post-moderna cu ceva rimat. Pastaie-copaie-oaie! Dar sa ne intoarcem la oile noastre, sau mai cu seama la caii nostri. Intamplarea face ca mie chiar mi-e cam frica de cai. Unele amintiri din copilarie inca ma mai bantuie la ceas de seara. Asta cand nu alerg dupa cai verzi pe pereti sau numar oi (tot pe pereti) ca somnifer autoindus.

Dar cu mintile omului nu te pui. Le lasi acolo, sa dospeasca (ne)linistite, si atunci cand simti ca ceva miroase a ars le mai bagi un pic de aer/apa dupa gust. Asta e un post criptic, recunosc! E ca si cum as scrie in limbaj binar, dar trag speranta ca sunt macar cativa omusori care inteleg cate ceva din ce indrug io in seara asta faina.

Atunci cand ma trezesc sa dau frau liber asocierilor mele libere, atunci sa te tii! Ca se toooot leaga si dezleaga ca ochiurile unui pulover tricotat de mama. Chiar, n-am mai vazut-o pe mama tricotand de ceva vreme. Cand eram io mica, cam de scoala generala asa, mi-o aduc aminte stand lejer pe unul dintre fotoliile din sufragerie si tricotand in timp ce o supraveghea discret pe fi-sa cum isi face lectiile. Mai vorbea la telefon, mai invartea un ochi, mai bombanea ca nu i-a iesit modelul.

Si uite asa ma trezeam cu fulare kilometrice din mohair si caciuli cu ciucuri care le dadeau un prilej strasnic colegilor de clasa sa ma fugareasca. Era un adevarat preambul pe care tineam mortis sa-l intamplu inaintea fiecarei dupa-amieze de facut lectii. Recte, scoteam tot din ghiozdan si le asezam de la mare la mic in mijlocul mesei de mijloc din sufragerie, unele peste altele, dar niciodata claie peste gramada. Si penarul era ultimul, in varf, la loc de cinste. Dupa care extrageam din turnuletul proaspat facut un caiet si o carte si incepeam sa balotez.

Imi zice muma si in zilele noastre ca io nu prea ceream ajutor la lectii. Cel putin in generala. Capoasa de mica fusei, recunosc! Sau poate se lega totul mai cu sens in capsorul meu. Nu stiu sigur! Dar ceea ce stiu e ca temele la mate’ mi-au dat intotdeauna batai de cap. Si palpitatii. As fi facut orice altceva, mai putin asta.

Pana si caii cei verzi din acele vremuri se minunau de aversiunea mea spre tot ceea ce inseamna mate’. Si ca lucrurile sa nu fie usoare, m-am incapatanat (io) sa dau si la mate-info. Sa fie treaba, treaba! Pentru ca mi-am zis: Bai ceva-ceva tot s-o prinde si de mine! Poiata mi-s, artistica mi-s, dar matematica te face om! Sau nu (aveam sa aflu mai tarziu, dar nicidecum prea tarziu)!

Si cata cazna am avut cu numerele, limitele, triunghiurile si ecuatiile. Valeu si vai de mine. Tata (care intamplator sau nu fuse la viata lui si prof’ de mate’) ma intreba: Cum alti colegi de-ai tai stiu sa isi faca tema la matematica si tu nu? Cu o privire demna de o bovina pe vreme cetoasa, dadeam din umeri si il rugam mieros sa ma ajute. Si ma ajuta. Folosind cunostinte mult prea avansate in rezolvarea problematicelor probleme de algebra, analiza sau trigonometrie. Cu cele mai bune intentii, desigur! Nestiutoare sefa, cu teme de olimpica. Paradox intruchipat.

Nu ma poate acuza nimeni ca nu as fi incercat, dar n-a fost sa fie. Intre mine si mate’ chimia fu inexistenta. Dupa ce m-am umanizat alegandu-mi o facultate pe masura potentialurilor mele nemarginite, ma umflam in pene atunci cand eram singura care intelegea un pic mai multa statistica decat colegii socio-umani de la nastere. Imi gasisem in sfarsit contextul in care puteam sa ma mandresc cu matematica pe care o stiam. Matematica pentru psihologi! :)) Asta suna ca limba chineza pentru ingineri.

Baza o am in continuare, deci anii de lacrimi, palpitatii si meditatii nu s-au dus in van. Stiu sa numar oi, cai sau alte animale arhetipale, sa adun ganduri, sa inmultesc emotii, sa impart lucrurile pe categorii, sa calculez delta pentru dilemele mele existentiale si sa ma panichez cand e negativ! Limitele chiar daca ideal imi tind de la 0 la infinit, de cele mai multe ori rezulta in numele care apartin multimii numerelor naturale. Si triunghiuri asemenea identific cand mi se pune pata grav.

Si cand te gandesti ca totul a pornit de la o pereche de colanti verzi cu cai… πŸ˜‰

Oare caii verzi pe pereti sunt rude cu unicornii? πŸ˜€

It’s simply a matter of choice…

It’s simply a matter of choice…

…but that makes it far from being simple.

Because sometimes we feel like the choices we make are not entirely ours. Whether we want to admit it or not, our actions are driven by the way in which our inner beings choose to do or not do something. So mainly you always have a choice. Even when you don’t have a choice (apparently), you have a choice.

You can choose to think in a certain manner. As you have the capacity to choose to feel some things more than others. Independently of how spontaneous we think we are, the choices we make are the result of an entire algorithmic process. Conscious or unconscious. And the more we think or ourselves as “not having a choice” the more we’re gonna start acting like choiceless creatures.

Who expect to be chosen and do not have even the slightest intention of manifesting control towards anything. At the end of the day is how much you are aware of your own existence and its implications.

I choose to speak my mind most of the times. It might not be the wisest choice, but I am totally aware that for me the freedom of speech is vital.

I choose to demand explanations, when I feel that the film playing right in front of me skips a beat.

I choose to smile when I see shit-storms coming my way and preparing my shit-proof gear.

I choose to focus on the functional part of the people around me, instead of picking on what they are not.

I choose to stand up for what I believe is right and fair.

I choose to dismiss you in the first few seconds in which I see you struggling to insult my intelligence.

I choose to be classy and self-preserved.

I choose that my happiness not depend on something I might lose at one point.

I choose to look you in the eye and tell you a piece of my mind.

I choose to step aside when I feel that I don’t belong in a place.

I choose to lose honorably, instead of winning scrupulously.

I choose to still be able to look at myself in the mirror every morning without fearing the reflection.

I choose to grow fond of people and moments and keep them somewhere inside.

I choose to laugh out loud whenever I can.

I choose to enjoy every day with the good, the bad and the real.

I choose to sleep well every night, no matter how sick and tired I feel.

I choose to spend my time wisely and consume my energy fiercely.

I choose to look for the sunrise, and contemplate the sunset.

I choose the moon over the sun most of the time.

I choose fighting for causes, and searching for answers.

I choose to question myself once in while and see if I’m still on the right track.

I choose to not make everything my own choice, but invite an alter to join in.

How comfortable are you with your choices?

Protestul duminical

Protestul duminical

Erau deja doua ore trecute de amiaza. Cerul gri tinea companie norilor de toamna. Oameni, majoritatea trecuti de cea de-a doua tinerete se indreptau grabiti sau neobisnuit de molcomi catre o destinatie numai de ei stiuta. Ma grabeam teribil. Urasc sa intarzii, cu atat mai mult cu cat asteptasem cu nerabdare evenimentul.

Asa ca goneam pedestru spre statia de autobuz care avea sa ma duca in Piata Presei Libere. Am ajuns la locul de asteptare R.A.T.B.-ista si asteptam in timp ce privirea mi se plimba de jur imprejur. Mi se parea mult prea populata zona pentru o duminica de noiembrie, dar poate asteptarile mele erau un pic prea idilice. N-a trebuit sa zabovesc foarte mult ca autobuzul a si sosit. Aglomerat. Multa lume mergea spre Piata Presei.

Poate pentru ca era final de targ de carte si voiau sa prinda pe ultima suta de metri vreo editie livresca speciala. O tipa, nici doamna, nici domnisoara, dar nici tanti se incapatana sa stea in dreptul usii de la mijloc, parand a nu o deranja faptul ca la fiecare deschidere era un pic… stransa cu usa, la propriu. In timp record deja eram fata-n fata cu cladirea care aduna mai multe trusturi media, cat si cu statuia post-moderna din fata edificiului.

Nici nu apucasem bine sa ma obisnuiesc cu Lenin-ul contemporan, cu multitudinea de maini care cereau ceva (numai ele stiu ce!), sau cu constructia mana-picior rosie, ca m-am trezit uitandu-ma lung la o alta sculptura un pic cam prea abstracta pentru gusturile mele in materie. Era frig si lumea incepea sa se adune intr-o forfoteala ca inainte de o manifestare mareata.

M-am dus sa-mi iau un tricou si o pancarta. Am ales-o pe cea care spunea: “Vrem jurnalism etic!”. Nu stiu exact de ce m-am dus fix spre ea. Nu era nici mai colorata decat altele, si nici nu avea bat de sustinere. Dar mi-a placut tare mesajul. Sunt o fana a eticii in diverse domenii. Cat si a oamenilor care daca tot s-au adunat sa faca o treaba, stiu ca trebuie sa o faca cu responsabilitate si perseverenta.

Nu-i mai vazusem pe multi dintre oamenii prezenti de mai bine de un an, cand protestam de zor in fata Guvernului pentru modificarea legii care incrimina violenta domestica in sensul aprobarii unui ordin de protectie pentru victime, examinari I.M.L. gratis si cresterea numarului de adaposturi pentru victimele violentei.

Fete noi si fete vechi, toate la un loc stiau de ce se afla laolalta. Ca sa protesteze cu voce tare la adresa mass-media care transforma pe zi ce trece fiecare stire de violenta impotriva femeii intr-o poveste senzationala, normalizand-o prin simplitatea analizelor in direct, sau prin punerea sub acuzatie publica a victimelor actelor de violenta. Ne-am foit, ne-am (re)organizat si cu o oarecare timiditate in ganduri si simtiri am demarat protestatar.

De la o portavoce au inceput sa curga prin aerul rece de toamna bucati din manifestul realizat de organizatiile gazduitoare. Oamenii erau asezati intr-un semicerc cu mime grave la auzul diverselor modalitati in care mass-media prezinta actele de violenta impotriva femeilor.

De la talk-show-uri in care victimele infractiunilor de gen sunt disecate si judecate, la show-uri de divertisment care profita de disponibilitatea exacerbata ale unor femei pentru a face audienta, la ziare care catalogheaza crimele din cuplu drept “crime pasionale”, pana la promovarea femeilor in media ca ficusi (si imi permit aici sa adopt cu drag sintagma folosita de Andreea Molocea de la Centrul Filia).

De indata ce s-a deschis rana purulenta a lipsei de etica in jurnalism, au inceput sa tasneasca si exemplele de emisiuni in care audienta era motorul investigatiilor jurnalistice, nicidecum realitatea obiectiva. Pe langa toate cazurile de abuz in familie, hartuire stradala, hartuire la locul de munca, pe care mass-media romaneasca le relateaza cu normalitate si un pic de umor, exista si satirele unor publicatii saptamanale care incearca o abordare pseudointeligenta, dar de fapt la fel de sexista, scriind cu mult “umor” despre niste evenimente cum nu se poate mai serioase cu care se confrunta societatea romaneasca a zilelor noastre. Si mai cu seama femeile dintr-insa.

Jurnalismul, independent de forma sa de manifestare, ar trebui sa respecte o serie de principii, nicidecum sa satisfaca exclusiv dorinta de circ si senzational ai patronilor de trusturi mass-media. Ar trebui! Si uite asa treceau minutele si protestatarii isi dadeau frau liber glasurilor in militarea pentru stiri corecte, show-uri care respecta femeile si editoriale care sesizeaza opinia publica cu privire la infractiunile de gen, nu le satirizeaza.

Pe masura ce auzeam oamenii din jurul meu vorbind despre experiente personale legate de violenta, cat si despre chestiuni de principiu, zvacul de a merge spre portavoce crestea. Asa ca am intrerupt semicercul si m-am dus sa le povestesc si io oamenilor ce ma doare. Si atunci nu puteam sa ma gandesc decat la lipsa de etica a jurnalistilor doritori de senzational care ademenesc victimele actelor violente sa dezvaluie cat mai multe informatii publicului telespectator, independent de necesitatea pastrarii confidentiale ale unor aspecte.

Rezultatul de cele mai multe ori este supraexpunerea victimelor, judecarea acestora si generarea fenomenului de retraire a experientei traumatice. Totul in numele obtinerii unui reportaj cu toate datele si sangele victimei in platou (va rog!). Si am mai tinut sa ma duc si spre cei care se presupune ca trebuie sa formeze specialisti in domeniul masurilor de asistenta si protectie pentru victimele violentei.

Si sa mentionez ca titlul universitar nu va justifica niciodata adoptarea unui punct de vedere eminamente personal si sexist cu privire la femeile care “si-o cauta cu lumanarea”, care “ar trebui sa stie cum sa urce in lift” sau care “n-ar trebui sa umble noaptea teleleu pe strazi”. Cu atat mai mult cu cat emitentul acestor aberatii afirmatii este autorul unor lucrari de victimologie.

Dupa mai bine de doua ore de furtuni cerebrale intre barbatii si femeile de la protestul organizat cu ocazia zilei internationale impotriva violentei asupra femeii (da, au fost si barbati prezenti!), aerul parca devenise mai proaspat si usor de respirat. Ne externalizaseram toate nemultumirile, doleantele si frustrarile de pe urma modului in care mass-media romaneasca alege sa prezinte cazurile de violenta impotriva femeii.

Si doar atunci am putut fi liberi… in Piata Presei Libere.

STOP Violentei Impotriva Femeii!

STOP Violentei Impotriva Femeii!

Se intampla in fiecare zi. O vedem foarte aproape de noi. De cele mai multe ori ne ia prin surprindere. Pentru ca mai avem inca un pic de incredere ca lucrurile se vor schimba spre bine. Spre diminuarea pana la eliminarea violentelor impotriva femeii. Ma tin minte vara trecuta, undeva prin Germania, citind la ultimul nivel al unei biblioteci publice sectiunea sociala. Trei numere mi-am ales.

In primul am regasit un articol despre practica aruncatului de acid pe femei, foarte uzuala in America de Sud. In cel de-al doilea un tata indian stabilit in Marea Britanie care tocmai fusese pus sub acuzatie pentru omorarea fiicei sale adolescente pe motivul ca aceasta nu s-a conformat cutumelor castei de care apartine, si l-a facut de rusine adoptand un comportament “occidentalizat”. In cel de-al treilea numar al bine-cunoscutului cotidian am putut “intra” intr-unul dintre cele mai mari cluburi de noapte din Londra pastorit de o figura notorie a lumii interlope din Marea Britanie care oferea cu multa generozitate locuri de munca multor femei, majoritatea imigrante din Europa de Est.

Nu ma puteam opri din citit si eram pe aproape de a incepe sa vorbesc (cu voce tare) cu mine insami de indignarea pe care am simtit-o visceral. Si cu o urma profunda de sarcasm pe chip mi-am zis: Cata inventivitate la nivelul formelor de violenta impotriva femeii! E greu al naibii sa fii femeie in toata puterea cuvantului intr-o lume unde violenta se afla la tot pasul. Desi puteam sa fac pe cont propriu un top al tarilor in care este o “alegere” foarte neinspirata sa te nasti femeie, am preferat sa consult surse autorizate – UNESCO, UNICEF, UNDP.

Care mi-au confirmat ca tari precum Afganistan, Congo, Iraq, Nepal, Sudan, Guatemala, Mali, Pakistan, Arabia Saudita sau Somalia ar trebui evitate de turistele doritoare de experiente multi-culturale, pentru ca “adapostesc” sub imaginea corecta din punct de vedere politic o groaza de acte de violenta extrema impotriva femeilor. Pe langa prezenta formelor de violenta la care femeile sunt supuse zilnic pe astfel de taramuri, mai avem de-a face si cu un acces foarte scazut la educatie si o diferenta uriasa intre veniturile castigate de barbati si cele castigate de femei.

Realiatatile lumii afgane cu privire la pozitia si evolutia femeii sunt cutremuratoare:

*in medie o femeie afgana are o speranta de viata de pana la 45 de ani (barbatii afgani ajung pana la 46 de ani);
**dupa mai bine de 30 de ani de razboaie si represiuni cu tema religioasa, un numar coplesitor de femei afgane sunt analfabete;
***mai mult de jumatate dintre femeile afgane se casatoresc la o varsta sub 16 ani;
****o femeie afgana moare la nastere la fiecare 30′;
*****87% dintre femeile afgane recunosc ca la un moment dat au fost victime ale violentei domestice;
******strazile Afganistanului sunt pline de peste 1 milion de vaduve care adesea pentru a supravietui se duc spre oferirea de servicii sexuale contra cost;
*******Afganistanul este singura tara din lume unde rata suicidului la femei este mai ridicata decat cea a suicidului la barbati.

In “democratia” Republicii Congo razboiul a facut peste 3 milioane de victime, femeile aflandu-se in linia intai:
*Practica violurilor este atat de sistematica si brutala incat cercetatorii O.N.U. au denumit-o ca “fara precedent”;
**Multe victime ale violurilor mor, altele sunt infectate cu virusul HIV/SIDA si trebuie sa isi creasca singure copiii;
***Procurarea de apa si hrana le expune pe femeile congoleze la si mai multa violenta, astfel incat par a nu mai avea nici o scapare, fara bani, modalitati de deplasare sau relatii.

Invazia americana de “eliberare” a Iraq-ului de sub regimul Saddam Hussein a avut drept consecinte incarcerarea multor femei intr-o societate in care violenta se indreapta preponderent catre femei si fete:
*Rata analfabetismului, odata cea mai scazuta din lumea araba, acum se afla in frunte, intrucat familiile iraqiene se tem ca daca isi vor trimite fetele la scoala, le vor expune rapirilor sau violurilor;
**Femeile care inainte de razboi munceau, in prezent stau in casa;
***Mai mult de 1 milion de femei au fost dezradacinate din casele lor si inca alte milioane nu isi pot permite sa castige indeajuns incat sa isi asigure hrana zilnica.

In Nepal:
*casatoriile timpurii si nasterea par a elimina incet, dar sigur reprezentante ale populatiei feminine, intrucat 1 din 24 de femei moare fie in timpul sarcinii fie la nastere;
**femeile care nu reusesc sa se casatoreasca programat sunt adesea vandute traficantilor inainte de a ajunge in perioada adolescentei;
***vaduvele sunt supuse unor forme extreme de abuz si discriminare daca sunt etichetate ca BOKSHI, adica vrajitoare;
****razboiul civil dintre guvernul nepalez si rebelii maoisti a fortat o mare parte din femeile care locuiesc in medii rurale sa se inroleze in grupurile de gherila.

In vreme ce femeile Sudanului au adus contributii considerabile la reformele legale care sa le ofere protectie, situatia femeilor din Darfur (vestul Sudanului) s-a agravat:
*Rapirile, violurile sau mutarile fortate au generat moartea a peste 1 milion de femei sudaneze incepand cu anul 2003;
**Militia Janjaweed a folosit violul ca o arma demografica, iar accesul victimelor la justitie este aproape imposibil.

Femeile din Guatemala infrunta o rata crescuta de saracie, la care se adauga violenta domestica, violuri si se afla pe locul 2 in topul tarilor Africii sub-Sahariene cu rata cea mai ridicata de HIV/SIDA. Numarul uluitor de crime nerezolvate a generat diminuarea populatiei feminine, pe de o parte, cat si “decorarea” unor zone din Guatemala cu corpurile neinsufletite ale acestora in semn de mesaje violente.

In Mali, una dintre cele mai sarace tari de pe glob, numarul femeilor care reusesc sa scape de mutilarile genitale este foarte redus. Multe femei sunt fortate sa se casatoreasca de la o varsta frageda si 1 din 10 femei moare la nastere.

In zonele de granita ale Pakistanului femeile sunt violate in grup ca forma de pedepsire a crimelor comise de barbati. Omorarea femeilor ca act de onoare este foarte raspandita in Pakistan, iar multe dintre femeile din politica sau activistele sociale devin tinta unor forme de violenta pe motive religioase.

Femeile saudite sunt tratate ca dependenti pe viata, aflate sub tutela unei rude de sex masculin. Deprivate de dreptul de a conduce o masina sau de a se alatura barbatilor in public, in Arabia Saudita femeile sunt supuse unei segregari fortate, insotite de pedepse severe in cazul incalcarii acestor cutume.

In Mogadishu, capitala Somaliei, razboiul civil a generat atacuri asupra femeilor care erau considerate pilonii centrali ai familiilor lor. Intr-o societate care se deterioreaza pe zi ce trece femeile sunt expuse zilnic la violuri, nu au acces la asistenta medicala pe perioada graviditatii si sunt atacate de grupuri armate.

La polul opus exista aparent si tari in care ti-e mai mare dragul sa traiesti liber si nestavilit ca o femeie printre care se numara: Islanda – deci de aia e asa vesela Bjork ;), Australia, Canada, Irlanda, Suedia, Elvetia, Japonia (?), Olanda sau Franta. Si evident ma intreb: Unde se afla Romania in toate aceste clasamente? E clar ca nu-i nici bine, dar nici rau sa fii femeie pe aceste meleaguri, dar oare asta e indeajuns?