Tag Archives: drag

Lunea albă

Lunea albă

Slow morning.

Mult soul-searching pentru mine.

Discuții filozofice despre viață, alegeri, relații, vindecare, creștere, devenire, regăsire.

Vio mai mai să îmi facă inima să stea în loc, când a încercat ea să coboare de pe bibliotecă pe un raft din interiorul bibliotecii și a sfârșit întinsă pe parchet pe o parte. S-a ridicat tacticos și a mers mai departe.

Touche, Vio! Touche! Cazi! Te ridici!

Afară primăvara pare că nu mai e atât de prietenoasă ca ieri.

Mâine facem Egg Hunt! Abia aștept!

Până una-alta trebuie să pregătesc cuibul pentru pui. Puiul se reîntoarce în cuib. Cu povești. Stări. Și invariabil frustrări naturale generate de tranziția dintre cele două lumi.

Am vorbit un pic astăzi de dimineață. M-a bucurat faptul că a avut ocazia să interacționeze cu bărbați din familia lui extinsă, căci nevoia de conectare și de looking-up-to către figurile masculine din viața lui e majoră. E în plin proces de învățare a bărbăției și masculinității. Așa că unde să se uite altundeva decât la bărbații semnificativi care îl înconjoară.

Dragul meu, vrei să îți spun ceva important? Înainte de a-ți găsi propria identitate masculină evident că e nevoie să te uiți în jur și să îți iei niște notițe mentale, dar at the end of the day, cum alegi să integrezi părțile alea în tine depinde de tine.

Și cum îmi place mie cu psihologia (că dee, Doina știm, Doina cântăm!), validarea masculinității pentru băieți vine în relație cu mama, adică cu părintele de sex opus. Dimi se uită la exponenții masculini ai tribului său, dar validarea o primește de la mine. Și chiar astăzi mă gândeam cât de mult contează pentru un băiat să fie crescut de o mamă care îl învață să fie bun, blând și respectuos în relația cu ea. Dar și de mare ajutor.

Unul dintre lucrurile pe care i le spun frecvent lui Dimi atunci când îi cer ajutorul cu diverse treburi casnice este că este un ajutor de nădejde. Și chiar așa este. Are pornirea de a ajuta, de a repara, de a face lucruri de unul singur, care îi este cultivată în ambele case. Îmi doresc pentru el să înțeleagă că în relație cu orice fată/femeie cu care va fi este vital să respecte, să iubească, să protejeze și să ajute. Și atunci când se supără să găsească o modalitate de a lucra cu supărarea aia, fără să o lase să foreze în el găuri pline de frustrări, resentimente sau neîmpliniri.

Uneori sunt atât de obosită și prinsă în rutina zilelor pline că pierd din vedere niște nuanțe care pentru el contează. Are o parte atât de sensibilă și introvertă care are nevoie de timp ca pur și simplu să fie. Și fix din zona aia de sensibilitate ies cele mai uimitoare discuții despre cum funcționează lumea, viața și despre cum funcționăm noi ca oameni în relații.

M-a amuzat atât de tare într-o dimineață în drum spre grădi. Intrăm în curtea grădiniței și vede în iarbă niște firișoare de viorele.

Se apleacă lent, culege una și mi-o dăruiește.

Mă emoționez și îi mulțumesc că s-a gândit la mine.

Îmi zice procedural că trebuie să găsesc o vază mică pentru vioreaua minusculă.

Aprob din cap. Intrăm în grădiniță, pun floricica pe dulapul lui și îl ajut să se descalțe.

Iese Miss Denisa. Înaltă. Blondă. Fermecătoare.

Dimi se uită la ea, se uită la mine și conchide:

Mami, dă-mi mie vioreaua! Tu poți să te duci să îți culegi alta din grădină

Zâmbesc și i-o dau.

I-o duce timid, dar determinat lui Miss Denisa, care evident că se emoționează la gestul său, neinterceptând secvența anterioară de interacțiune dintre noi doi.

Asta rămâne între o mamă și fiul său. Mi s-a părut atât de frumoasă întâmplarea asta, că am ținut-o minte și am zis să o și scriu.

De ce? Pentru că s-a desprins un pic de mine și s-a dus spre lume. Căci, de ce suntem noi ca părinți puși pe lumea asta dacă nu să ne pregătim puii să se desprindă cu încredere de noi și să plece în lumea largă, înțelegând că oricând se pot întoarce acasă, iar acel acasă este în sufletul nostru.

Așa că, fără vreo urmă de gelozie pe Miss Denisa, i-am cedat locul destinatarului de viorele.

Fie în aceeași zi, fie la câteva zile distanță, Dimi iese de la grădi de mână cu Lia, Iulia și Ioana, niște colege de-ale lui. Veselie mare. El, nelipsitul martie din post. Trei fete și-un băiat. Se joacă. Se aleargă și când e de plecat acasă, îmi zice să alergăm după Lia că nu și-a luat la revedere. Pactez și o luăm la goană. Lia când îl vede pe Dimi râde și îi zice mamei ei că vrea să îl iubescă un pic pe Dimi. Dimi recalculează ruta și nu dorește a fi iubit, așa că ne zicem pa și mergem mai departe.

Pe drum spre casă ne reîntâlnim cu Ioana, care molfăia un covrig în cârca tatălui său. Îl vede pe Dimi și nici una, nici două, își rupe covrigul în jumătate și îi oferă o jumătate lui Dimi. Dimi îl ia, spune mulțumesc și mergem mai departe.

Seara la culcare, făcând un sumar al zilei Dimi îmi zice:

Mami, tu știi cât de puternic sunt eu?

Cât, mami?

Atât de puternic că astăzi am luat-o pe Clara în brațe și am ridicat-o.

Uau, mami! Chiar că ești foarte puternic! Și Clara ce a zis?

Păi, Clara a căzut peste mine, pe burta mea și am râs împreună.

Ce frumos, mama!

Dacă facem o scurtă numărătoare, ajungem la un număr de 4 fete dintr-un total de 6 de la el din grupă cu care Dimi a interacționat frumos și divers in timp ce eram și eu prin preajmă.

Și I was thinking to myself: you must have done something right, mamma, din moment ce interacțiunile sunt atât de frumoase, naturale și bune.

Educația relațională începe de la naștere. Nu te poți aștepta de la un copil să aibă relații bune și sănătoase, dacă nu îl ajuți să înțeleagă cum arată ele și cum se simt. Dimi învață să relaționeze uitându-se în jur la oameni.

Cum vorbesc unul cu celălalt.

Cum se pun de acord.

Cum rezolvă probleme.

Cum își spun supărările.

Cum își împărtășesc bucuriile.

Cum sărbătoresc.

Cum comemorează.

Către ce se uită cu mare atenție.

Ce evită. Și tot așa.

Mă uit la el cu uimire și mult drag. Îl văd crescând sub ochii mei și nu îmi vine să cred că mai acum ceva vreme îl țineam la piept și îl legănam.

Ne naștem în relație. Trăim în relație. Devenim oameni… în relație. Așa că hai să ne asigurăm că relațiile noastre sunt frumoase și sănătoase!

Dor și drag de mamă

Dor și drag de mamă

Este duminica Paștelui.

Hristos a înviat!

S-a întâmplat din nou.

După un sacrificiu imens, viața devine din nou posibilă.

Afară e soare mult.

Blocurile de vizavi sunt în plină fotosinteză.

Am vorbit cu Dimi.

5’…

S-a supărat pe mine și a fugit din camera în care era telefonul.

Adevărul este că și eu aș fi supărată pe părinții mei, dacă aș vrea foarte tare să petrec Paștele cu amândoi și ei ar începe să-mi explice în limbajul ăla de adulți tare plictisitor și greu de înghițit că nu se poate.

Dar de ce? Eu vă iubesc pe amândoi și vreau să petrec timp cu amândoi.

În ultima vreme a crescut mult. E ditamai băietanul și odată cu înălțimea a crescut și la el în cap. Își pune o groază de probleme și parte dintre ele își dă voie să mi le spună și mie.

O întrebare apare pe repeat: ‘Mami, dar de ce tu și tati v-ați despărțit?’.

Acum e la Iași cu tatăl lui la o reuniune de familie din partea lui.

Și e supărat pe mine.

Că îi e dor și nu știe cum să îmi strige.

Dar îmi strigă altele.

Că de ce nu îl aud când vorbește la telefon (că e proastă conexiunea de net).

Că de ce am urechile lui de iepure pe cap (ca să mă conectez cu el prin joacă).

Că da, evident că rulota lui cea nouă pe care mi-o arată e din lego (nu se vedea pe video foarte clar asta).

Că de ce îi pun atâtea întrebări (pentru că îl iubesc și sunt curioasă în legătură cu universul său interior).

Și uite așa e supărat pe mine.

În duminca Paștelui.

Cumva când e la mine, nu se supără pe taică-su atât de des cum se supără pe mine. Căci mama e numai una. Doar cu ea îți verși toate of-urile. Îți permiți să urli și să strigi de jale și nedreptate.

Nu e drept pentru un copil atunci când părinții i se despart. Dar mai nedrept ar fi dacă ar continua să îl crească în tensiune, neînțelegere și conflict care nu se mai termină o dată.

Așa că Țumpiloiul meu drag, mami te iubește până la lună, soare și steluțele strălucitoare. E în regulă să fii supărat pe mine. Sper să putem totuși să ne auzim pe ziua de astăzi. Dacă nu, să știi că eu nu plec nicăieri. Te aștept acasă să îmi povestești ce vrei tu să îmi povestești. Sau să stăm îmbrățișați în tăcere. Sau să ne jucăm de-a ce vrei tu. Sau să avem movie morning cu popcorn și suc. Sau să ieșim cu bicicleta în parc. Sau să ne jucăm cu Vio. Opțiunile sunt nelimitate. Mi-e foarte dor de tine și mă bucur că crești frumos și at one point chiar și că te revolți în situația asta. Shout, shout, let it all out! E foarte important să vorbești despre ceea ce simți. Întotdeauna te voi asculta, oricât de grele ar fi discuțiile noastre. E în regulă. Noi oamenii suntem pregătiți biologic pentru a face lucruri grele și partea foarte faină este că după ce le terminăm ne simțim mult mai bine. Avem satisfacția lucrului bine-făcut. Nu uita asta niciodată. Nu te da în lături de la lucrurile grele din viața ta. Înfruntă-le! Rezolvă-le! Cere ajutor! Nu le lăsa să te împovăreze. Ain’t no mountain high, ain’t no valley low enough! Ain’t no river wide enough to keep me from getting to you! Doar știi ca lui mami îi place să cânte prin casă. Și când îi e bine. Și când încearcă să îi fie bine. Iubitul meu, viața e foarte frumoasă! Și o să vezi câte lucruri frumoase o să trăiești alături de mine, dar și alături de tati. Never let our divorce define who you are, because you are so much more than this! Și știu sigur că ești mult mai deștept, înțelept, empatic și iubitor decât eu și tati la un loc. This we did well! Dar nu numai noi. You are your own person și Doamne sfinte cât de fain e băietanul ăsta de 4 ani! Știai că ești fain? Ești tare fain! Și blând. Și bun. Și generos. Și răbdător. Și glumeț. Și isteț. Când greul îți devine prea greu, pasează-l înapoi spre mine și spre tati, ca la un meci de fotbal. O să știm noi ce să facem cu el. Și dacă nici noi nu știm, o să ne descurcăm, că ăsta e rolul nostru ca părinții tăi. Să te iubim. Să te protejăm. Să te educăm. Să te facem om. Hristos a înviat, Dimi! Petrecere frumoasă la Iași!

Later Edit:

A sunat inapoi după somnul de prânz cu o față odihnită, zâmbet până la urechi și chef de vorbă cu mine și ai mei.

Dragul meu, aici avem amândoi o lecție importantă de exersat, și anume cum să lăsăm emoțiile să ne viziteze, dar fără să ne guverneze.

Emoțiile sunt ca niște musafiri în casa noastră care este corpul fiecăruia dintre noi.

Ele vin, una câte una sau mai multe tăvălug.

Le primim, chiar dacă uneori vin fără să anunțe înainte.

Nu le închidem ușa în nas.

Le poftim la un pahar cu apă și o chisea cu dulceață de cireșe amare.

Vorbim cu ele.

Le dăm atenția cuvenită.

Și după ce considerăm că au stat destul, le invităm politicos să plece.

Ne luăm rămas bun de la ele și le spunem că le mai așteptăm și cu alte ocazii, pentru că ceea ce ne semnalizează fiecare emoție este vital pentru noi.

Fiecare emoție își are rostul ei. Până și supărarea asta năzdrăvană. Știi care a fost rostul ei? Să ascundă un munte de dor. De la Dimi către mami și de la mami către Dimi. Și după ce și-a făcut treaba, a lăsat dorul să se manifeste cu dragul de rigoare. Așa că hai să simțim ce avem de simțit, după care să continuăm să ne bucurăm unul de celălalt și împreună, de viață. Ia uite cum a mai apărut o emoție: bucuria.

Mă bucur tare că m-ai sunat. Mulțumesc!

 

Despre un bunic

Despre un bunic

Eu nu am avut norocul sa-mi cunosc bunicii barbati. Fiecare s-a dus in felul lui inainte sa ma nasc. Ceea ce mi-a ramas au fost pozele si povestile despre ei. Frumoase si spumoase.

Trebuie sa fie tare fain sa ai alaturi un bunic, sau poate chiar doi, care sa-ti ofere o alta perspectiva de masculinitate si paternitate pe langa cea a propriului tata.

Maine, va fi ziua de nastere a unui bunic.

El nu mai e, dar amintirea lui e mai vie si patrunzatoare ca niciodata.

Il chema Constantin.

Ii placea sa mestereasca.

Ii pregatea cafeaua sotiei sale in fiecare dimineata.

Scria frumos.

Vorbea cu grija cu nepotii lui.

Ii placea sa se plimbe pe strazi si sa explice realitatea pe intelesul copiilor.

Nu l-am cunoscut, dar m-ar fi onorat s-o fac.

Si i-as fi spus ca are de cine sa fie mandru.

Si-a crescut nepotul cu rabdare si drag.

Si el acum ii calca pe urme.

Ca si el pregateste cafeaua dimineata.

Si el mestereste.

Si lui ii place sa se plimbe pe strazi si prin piete.

Si el incepe sa isi descopere frumusetea scrisului si-n fond si-n forma.

Maine o sa fie ziua ta! La multi ani si multumesc pentru ce-ai sadit in omul meu!

A fost odata dimineata…

A fost odata dimineata…

07:00 A.M. … Suna alarma! Afurisita de alarma care face o ditamai larma in linistea asternuturilor. Soare mi se insinueaza pe obraz confirmand ca e timpul… Timpul sa il trezesc. Ma rugase de cu seara sa il ajut sa se trezeasca. Ca sa faca lucruri serioase de oameni mari dis-de-dimineata.

Lasand gentiletea la o parte, ma intorc catre el, fara sa deschid prea bine pleoapele si incep sa-l zgaltai. In tot acest rastimp vocea-mi guturala repeta insistent: Trezeste-te! Trezeste-te! Trezeste-te! Din tandemul sonor al alarmei si al vocii mele razbate si imi sopteste cald: M-am trezit! Opreste, te rog, alarma…

O opresc si in drumul meu spre regasirea pernei, el deja sare din pat pregatit de viata. Soarele continua sa imi lumineze fata, iar undeva pe fundal se aud mieunaturi combinate cu apa de la dus curgand in ropote. In mintea mea semiadormita rasuna constatarea: E luni si nu trebuie sa ma trezesc dimineata! Asa ca… a fost somn de dimineata. Din ala care creste pofta de viata. Pana cand i-am simtit buzele pe obrazul meu incins de soare: Am plecat, draga mea!

Am deschis ochii si l-am privit indelung confuza. Mirosul gecii de piele si fata lui balaie ma faceau sa ma intreb daca sunt treaza sau in mijlocul vreunui vis grozav de dimineata pe care o sa il dau uitarii de indata ce ma trezesc (la realitate). I-am zambit, l-am pupat si-a plecat. El spre realitate, io inapoi spre vis inconjurata de pisici torcaitoare.

Nu stiu cat timp trecuse de cand ma reafundasem in somn, cand aud usa deschizandu-se cu putere. Tresar si ma uit fix. Cu casca pe cap, geaca pe el, genunchiere si manusi, balaiul imi spune razand in casca: Am uitat ceva! Atunci mi-am zis in gand: Asta clar e vis, prea seamana cu scena aia de poveste in care vine cavalerul in armura moto stralucitoare s-o trezeasca pe roscata adormita.

Dar stai asa un pic… nu exista nici o poveste cu scena asta, ma readuce la realitate una dintre vocile mele interioare. Ba da exista… si e mai aproape decat crezi, combate o alta. Numai ca o vezi drept ceea ce este cu adevarat doar atunci cand in tine se intalnesc visul si veghea.

In vreme ce mi-as fi dorit idilic ca al meu cavaler sa ma ia pe sus si sa vruuum-aim impreuna in cele sapte zari, am adormit la loc, iar el s-a dus la treburile lui de om responsabil si serios. Acum sunt perfect treaza. Oare am visat totul?

modern romance

Omule!

Omule!

Nu te apropia prea mult de lumea mea, nu-ti face viata grea…

Imi transpira palmele si nici nu m-am apucat de scris despre un om care imi e tare drag. Parca nici nu imi gasesc cuvintele, futu-i!

Mi-ai aparut in cale intr-un moment al vietii mele in care parea ca strunesc caii carului alegoric in care ma aflam spre calea cunoasterii a tot si toate, atunci si acolo. Si de atunci a inceput sa se lege intre noi ceva care acum e de nedezlegat asa cum simt io. Bai, si inca cum mai simt!

Daca va ganditi la romantisme voi cei care sunteti martorii voiti ai acestei incercari de expresie, nu-i cazul… pentru ca e altceva. Omul de care va vorbesc in soapta si umilitate imi e maestru calauzitor.

Da, ai auzit bine: MAESTRU CALAUZITOR! Mi-ai fost alaturi cand fugeam zvapaiata spre linia orizontului incercand s-o ating. Si atunci cand cerurile mi-au cazut sfaramand tot ceea ce credeam ca stiu si simt. Si acum cand simt ca ma primesti sa-ti fiu si io alaturi, asa mica ucenica cu idei marete si experienta ioc.

Io ii spun tata din cand in cand, si acum e un cand: Iti multumesc tata Andrei pentru ca esti in viata mea si o faci cu mult mai dificila, dar insemnata! Te pupa fi-ta aia dusa cu pluta pe Rio de la Plata in cautarea incasilor. Ma inclin cu toata fiinta…

Father_and_Daughter_by_sowerp