Monthly Archives: August 2014

Despre calatorii initiatice…

Despre calatorii initiatice…

Vara trecuta am avut o revelatie, si cam ca toate revelatiile mele, s-a napustit peste mine, luandu-ma total pe nepregatite. S-a instalat frumusel in teasta si m-am trezit ca planul cu care plecasem io de acasa spre salonul de tatuaj nu mai era acelasi. In loc de triunghiuri complementare, am decis sa rune.

Draga mea artista care se inhamase in a ma tatua, once more, zice razand in hohote:

Esti sigura? Ieri discutasem cu totul altceva!

Si atunci a fost fix momentul in care ceva mai adevarat despre mine nu as fi putut grai:

Da, dar am avut o revelatie, si asa o sa fie. Eram in metrou si mi-au aparut in cap rune. Deci rune vreau! 11… Rosii… Pe spinare…

Unii isi iau picioarele la spinare, io mi-s cu runele… Mi-a luat fix 5 minute sa mi le aleg din marea de simboluri nordice.

Daca vreti sa stiti in detaliu ce si cum se ascunde simbolic pe spatele meu, luati de cititi o postare pe care am scris-o pe cand inca eram cu Bepanthen-ul la purtator si dormeam pe burta sa nu cumva sa… : http://mytwitchoftheday.ro/2013/remembrance-from-another-life/. A noua runa din sirul meu rosu nordic este cea care se leaga numai bine de conceptul de calatorii initiatice.

raido

E pe mine, e de bine, e in fabrici si uzine, deci tre’ sa fie ceva legat de Sine. Sau sine (d’alea de tren). Expresia de “calatorie initiatica” ma duce cu gandul instant la basmele “Povestea lui Harap Alb” si “Fat Frumos din lacrima”. Io am invatat la scoala ca barbatii, acesti Feti Frumosi si Harapi Albi, la un moment dat in viata, tre’ sa strabata lumea-n lung si-n lat, sa-si dovedeasca fortele si putintele, sa treaca prin foc si para, pentru a fi demni de mana unei tinere si preafrumoase domnite, al carei tata e cu geana pe ei.

Every move they make, every breath they take, her daddy gonna be watching them… Ati observat ca mamele de printese, cat si barbati incercati de soarta nu prea apar in cele doua basme la care m-am incumetat sa fac referire? [Creanga si Eminescu cred ca se distreaza copios uitandu-se cum ce-au scris ei acum mai bine de 130 de ani este dat drept referinta intr-un blogpost despre “fugit cu banii de paine”.]

Tatii sunt cei care taie si spanzura. Care isi pregatesc fiii si isi apara cu determinare fiicele. Cei care discuta cu eventualii pretendenti ai fiicelor, cat si cei care ii trimit la incercari de initiere pe fiii lor.

Asta se intampla in basme, stimati, cat si stimate cititori & cititoare. Viata bate filmul, adica ceea ce ar trebui sa se intample in teorie – tati prezenti, implicati, atenti la nevoile odraslelor lor, in realitate se cufunda in normele de aplicare… care practic se reduc la sloganul “care pe care”. Imi permit sa vorbesc de generatia mea, respectiv de oamenii care acum au 25-35 ani.

Nu voi face nicidecum apologia tatilor absenti, neimplicati, pe alocuri agresivi, inadecvati, neasumati, dar ma avant sa spun ca si tatii nostri au avut si ei tatii lor. Care i-au (ar fi trebuit sa ii fi) invatat meserie. Arta si meseria de a fi tata… Aoleu muica si cu puica! Everyone’s got some good ol’ daddy issues! Mana sus cine zice ca n-are…

Pe de alta parte toti suntem niste membrii onorabili, functionali si platitori de taxe ai acestei patrii. Cu our daddy issues cu tot. Partea de-a dreptul amuzanta e ca atunci cand vine vorba de calatorii initiatice, amintirea tatilor trecuti reapare sa ne bantuie oleaca.

Prima oara cand am mers.

Prima oara cand am mers pe bicicleta.

Prima oara cand am plecat intr-o excursie.

Prima oara cand am luat contact cu apa marii.

Prima oara cand am plecat in vacanta cu familia.

Prima oara cand am fost la volanul unei masini.

Prima data cand ne-am urcat pe un motor.

Intrebarea pe care vi-o lansez acum e: Unde era tata atunci?

Era prin preajma fara sa ajute?

Era si ne spunea cat de prosti/nepriceputi suntem?

Era langa oferind tot sprijinul si suportul?

Era in cu totul alta parte fara sa stie macar de ceea ce faceam?

Nu era din motive obiective?

Si-ar fi dorit sa fie?

Boooon. Anii trec, noi crestem, tatii caruntesc si ne apar in cale provocarile initiatice.

Dat cu parapanta.

Dat cu parasuta.

Dat cu motorul pe 3 roti, 2 roti, 1 roata, nicio roata… :))

Plecat in calatorii dubioase in tari vecine sau total straine.

Plecat de nebun cu alti nebuni la fel ca tine in vederea regasirii si confirmarii statutului de om care poate.

Plecat cu bicicleta pe Dunare insotit de toate urgiile meteolologice posibile.

Plecat cu motoreta prin tara la deal si la vale.

Plecat cu vitezana pe piscuri de munte.

Plecat cu mobra in lumea larga prin vant, burnite si ploi.

Vino tata sa ma vezi, stau in unitate! vorba cantecului. Unii fac stagiul militar, altii dau militaria jos din pod si mai sunt si aia, total sariti, care isi fac propria lor armata. Ca sa demonstreze ca pot. Eu pot. Eu stiu. Eu vreau. Eu sunt. Eu gandesc. Eu simt. Me! Pick me! Me! Mee! Meee!

Nu mai sunt ala mic, neajutorat si prost. Is mare, capabil si prost destept. Da ma, sunt destept! M-am desteptat singur si-am invatat sa suflu in iaurt ca si iaurtul frige cateodata.

Calatorului ii sade bine cu drumul. Si cu libertatea ca daca vrea, poate sa incalece pe-o sa si sa isi traiasca povestea-asa. Si ca dupa ce se va fi luptat cu balaurii adevarati, cat si inchipuiti se va intoarce acasa pentru a recuceri reduta care de fapt e tot a lui. Reduta primordiala. Unde se simte bine, mai ceva ca la tzatza mamei.

Cu mama stai, cu tata te duci. Dar intotdeauna te intorci. Unde iti este cel mai bine. Unde sufletul se simte ca la el acasa. Unde inima se ancoreaza fara vreun gand de relocare. Unde ii vezi fata dimineata pe perna de langa tine si-ti vine sa te tot uiti asa, ca nu cumva s-o uiti. There is a time for travelling alone, as there is a time for travelling together.

Nu uitati ca tre’ sa pleci din cand in cand pentru a te putea intoarce. Dorul si distanta isi au si ele rostul lor in viata asta. Vei gasi cu siguranta drumul inapoi…

The Humiliation of a Hummingbird

The Humiliation of a Hummingbird

Huberta was one astonishing looking hummingbird. Honestly, there was little chance of finding another bird with a similar colour pattern. She was one of a kind. And quite kind to all the birds around her. Humming from dawn til dusk, prancing in flight from flower to flower, relentlessly working in the midst of the pollination season. Huberta loved the gentle way in which the August hot breeze caressed her wings and tiny beak. If this is not freedom, I don’t know what is, she whispered in the back of her head.

The fall was near and all the hummingbirds were getting ready and steady for the cold season. Huberta had forgotten all together what day it was, or how much she had worked that day. The only thing roaming in her sight was that “everything must be done by the beginning of fall, or we will all fall apart“. It was not pressure she was intimidated by, because she got thrills from racing into doing all the preparations.

Usefulness was her middle name.

Huberta Usefulness Hummingbird.

Yes, sir!

While she was setting up all the details which would make every hummingbird feel safe, nice and warm during the rain and snows, Huberta sang her big heart out. Humming this, humming that, humming up, humming down, humming all around.

Harriet was not your usual hummingbird, although she was… a hummingbird. Let’s just say that instead of humming melodies of past bird lives, Harriet was extremely fond of hammering other birds over things they hadn’t done or had done wrong. That’s why, she earned herself the nickname of Harriet the Hammeringbird. Huberta had recently settled in what was known as “Harriet’s Territory” so obviously, she had no idea about the ways of the place.

So she told herself: If I work with all my heart and soul as I have until now, everything will be alright.

Oh how Huberta’s dreams would all fall and crumble just before the beginning of fall.

It was in deed the beginning of the fall. The fall of happy humming, unstoppable passion for the hummingbird way of life and understanding of the hummingbird sense of fairness. With each day that passed, Huberta felt more and more as if she were walking on broken glass, although she did not walk at all. She flew, flapping her green-violet-ish wings back and forth.

In Harriet’s eyes, Huberta was nothing more than an inexperienced scary humble freshman. And all the hummingbirds were humming and rumouring about how the freshmen are initiated on “Harriet’s Territory”. One sunny summer day, while Huberta was flying around with worry that she had yet a lot of things to get done by sunset, Harriet appeared in the picture.

Huberta’s work was put under Harriet’s scrutiny and Harriet’s x-ray vision could burn right into almost anything she set her mind to burn to the ground.

This is NOT right!

That SHOULDN’T BE like it is!

I DID NOT tell you to do this LIKE THAT!

WHAT have you done all day long?

You ARE NOT LISTENING to me at all, are you?

HOW MANY TIMES do I need to tell you to do something?

I DON’T NEED your excuses!

I DON’T CARE that you had other things to do!

The sound of hammering could be heard for miles and miles and soon all the hummingbird colony found out what had happened between Huberta and Harriet. The sun was setting like molasses in the sky and so was hope for better days in Huberta’s uneasy soul. She had never felt so humiliated in all her hummingbird life and this weariness started spreading like a pest from her lambent eyes, to her humming beak, fluffy wings, gripping little claws all the way to the bottom of her heart.

But she promised herself to stand tall through the storm and the rain. No hammeringbird would bring Huberta Usefulness Hummingbird to her knees, that’s for sure! The taller Huberta stood, the hammering Harriet became. Huberta had just a glimpse of the respect she once had for Harriet’s work in the territory. As she was preparing to go to sleep one starry night, a thought just popped in her head: Succeed in managing yourself and you will lead the world! And this is exactly what she did…

cute-beautiful-hummingbird-photography-9

Grace hangover

Grace hangover

I keep on going in circles, ovals, squares, rectagles until I end up in freakin’ twisted nonagons.

I am who I have become after some pretty hard labour.

From my mom on my birthday almost 30 years ago and from me for the past almost 30 years.

To grow up, to grow out of nasty habits, to see the good, the beautiful, the meaningful, to know, to feel, to become aware, to let go of things, to let people in, to learn from my mistakes, to practise, to believe…

To believe that at the end of the day everything’s going to be alright.

To keep hoping and wishing that life is easier and more pleasant when it’s shared.

Sharing is fuckin’ scaring!

I shared being frightened up to my bones.

I went full throttle, guns blazing, no regrets, head up looking straight forward.

Sometimes I succeed, other times I fail and maybe once, once in a blue moon I hit it bullseye.

But one thing is for certain, I never back down.

Never have, never will.

That’s how I was born and bread.

10547703_10152604796578628_7512077994601538049_n

Cronica Caganatului Arganius

Cronica Caganatului Arganius

Vineri am mers… in padure la Baneasa, in padure la Baneasa, Veto! Nu de una singura, ci cu ditamai echipa. In scopuri de building. Team building! Am fundul ciuruit de tantarii care au trecut prin foc blugi si para ca sa ciupeasca cu pofta mare.

Ideea care ne-a organizat pe toti fu tare faina, pusa la punct de Cristina, liderul nostru cercetas.

Se facea ca eram undeva pe la anul 500 si-un pic pe undeva prin Imperiul Bizantin (astea-s povestiri din aduceri aminte asa ca daca s-au strecurat greseli, fiti ingaduitori cu mine…). Oamenii erau impartiti pe caganate. Fiecare caganat avea un nume dubios duios, o culoare asignata, o capetenie si… si… si… un cronicaaar! 😀 Noi eram Caganatul Roz al lui Arganius.

Aveam o tolba roz plina de unelte de supravietuire – topor, fierastrau, bricege, sfoara groasa, Autan (pe care tantarii au reusit sa-l outsmart), apa, scheme de catapulte si sulite si cate si mai cate. Mai aveam o calauza care trebuia sa ne indrume prin padure pana la cetatea pe care trebuia sa o luam cu asalt pentru a recupera un tezaur demult pierdut.

Bun asa! Quite medieval, I might say! Ne place, ne place, ne place place place…Pana ne-am organizat pe grupuri, pana cand grupurile s-au decis asupra unei capetenii si a unui cronicar, multa vreme a trecut.

Lumea din roz imi tot zicea sa fiu capetenie. Io nu si nu! Io mi-s cronicar, ce nu intelegeti? Si cronicar am fost. Acest corespondent de razboi care relateaza de la fata locului stimati telespectatori. Acest Adelin Petrisor combinat cu Catalin Radu Tanase in carne si oase. Ceea ce urmeaza sa cititi este cronica caganatului Arganius scrisa de yours truly integral si exclusiv pe parcursul drumului nostru prin padure si pregatirilor de la cetate.

Sper sa va placa la fel de mult in virtual cum v-a placut in realitate in momentul in care cronicarii si-au citit scrierile dupa festinul regal. Lecturati dragii mei…

– Ma simt ca la cercetasi!

– Rozu’ are calea cea mai lunga…

– Io o sa stau cu bata la sfarsit sa va apar de animalele salbatice;

– HU, HU, HU! tre’ sa fie amenintator, nu asa floricele pe campii! (un ostean despre cantecul de lupta);

– Io ma transform in sulita, e bine? Subtire sau groasa!

– Bayo (numele regelui) e de la bai… Ce bai ai?

– Una dreapta, da’ sa nu fie murdara si sa nu miroasa (un alt ostean despre… o sulita!)

– Altii dau in oameni si nu le pasa. Dani ia apararea si plantelor!

– Ascultati capetenia!

– Doi osteni raman la carare…

– Am gresit calea. Capetenia a zis “Ne intoarcem!”. Ostenii s-au opus. Capetenia s-a impus. Drumul bun a fost gasit!

– Hai osteni, inca putin. Stiu ca e greu! (capetenia imbarbatandu-si ostenii)

– Unii au pierit pe drum, batrana calauza!

– Un ostean arunca lemnele de sulita cat colo, cu nerv.

– Concentreaza-te sa asculti linistea padurii si vei afla raspunsul.

– Ostenii-s dezbinati. Calauza zice ca “Trebuie sa va tineti grupul compact!”

Ostenii roz au ajuns la cetate. Drumul a fost lung, dar am izbavit. Capetenia imparte sarcini. Unii fac catapulte, altii sulite. Felicia numara lemnele. Capetenia vorbeste despre cinste si onoare. Calauza spune sa ascultam sfaturile regelui Bayan.

“Osteni, ascutiti sulite acum! Multe sulite! Va fi razboi. Daca nu avem arme pierim!” striga capetenia.

Delia zice: “Da’ o bucata de branza sau o ceapa n-ati adus si voi?”.

Vine un alt ostean in sol de pace: “Hai sa ne aliem! Voi aveti arme, ca noi vrem sa cucerim cetatea… Nu trebuie sa promovam razboiul, ci pacea! Uniti vom invinge!”. Un ostean strain si unul de-al nostru merg sa ii convinga si pe ceilalti sa ne unim fortele ca sa daramam cetatea.

Solul regelui spune: “Fiecare caganat va ataca dintr-o alta parte a cetatii. Cetatea trebuie daramata pentru a recupera tezaurul!”.

Ostenii Arganius scruteaza orizonturile. Se uita sa vada ce fac si ceilalti osteni. Privirile le sunt pline de speranta. Fruntile asudate. Mintea ascutita precum varful sulitei. Capetenia fumeaza o tigara.

Din departare se aude: “Da’ de ce veniti in coasta mea? Ce vreti de la mine?”.

“Cioturi ne trebuie!”, zice capetenia. “Ostenii mei tobele victoriei se aud in aer! Pregatiti-va!”.

Calauzele s-au asezat in cerc si bat tobele. Cronicarii scriu despre lupta. Ostenii vorbesc despre cum sa faca sulite si catapulte. Felicia a luat toporul. Stie sa-l foloseasca! E cercetasa. Delia a luat briceagul si ascute o sulita. Andreea se uita imprejur si aduna resurse pentru lupta.

Adina aude un elicopter survoland padurea: “Noi am chemat intariri. Auziti-le!”.

Monica se rezeama de o prajina ca sa faca o catapulta. Nicoleta e infasurata-n sfoara si tese un plan de cucerire a cetatii. Daniela masoara un lemn ca sa faca catapulta sa mearga. Cornelia face schite de atac.

Mari aduce bilele de catapulta si vorbeste despre spiritul luptei. “Putem share-ui!”, zice ea. Iulia asculta povetele cu luareaminte si incepe sa ascuta o sulita.

“Ia uite! Avem si cuie! La ce ne-or trebui?”. “Sa ni le batem in talpa!”.

Felicia o invata pe Nicoleta sa faca prinsoarea de catapulta: “Dai X, lateral, X, lateral, X, lateral, X, lateral!”.

Nicoleta raspunde calm: “Hai vino si ajuta-ma!”. Felicia continua: “Facem un opt pentru catapulta!”.

Solul apare ca o boare graind: “Sulite cat mai puternice ca sa cucerim cetatea!”.

Ostenii-s dezbinati. Unii stau la vorba, altii cioplesc lemne.

Mari aduce pietre si zice: “De ce nu incepem sa rontaim zidul cetatii?”. Ostenii stau pe ciuci si continua a mesteri la noi sulite.

Delia: “Avem cu ce sa aruncam. Da’ numai sa nu dam tare ca sa nu nimerim pe partea cealalta!”.

Felicia zdrobeste pietre cu toporul. Monica ciopleste o sulita. Adina si-a luat inima-n dinti si a inceput sa ciopleasca de zor cu spor.

Delia se mandreste: “Uite ce sulita frumoasa am facut! Cu asta scoti inima!”. Nicoleta alearga dintr-o parte in alta sa caute sfori. Cornelia si Daniela mersteresc la inelul mobil.

Delia face rime: “Am strategii foarte multe, lumea nu vrea sa le-asculte! Io numa’ sed si cujet!”.

Monica contempla cu rima: “Uite ce ascutita e a mea (sulita, desigur!). Poa’ sa intre-n fund cuiva!”.

Felicia intreaba candid: “Unde-i sfoara?”.

Delia raspunde hohotind de ras: “Sub Adina! Impinge-o!”.

Felicia organizeaza fetele. Delia si Iulia sunt fata-n fata cu antebratele ridicate. Felicia ia schema, i-o da lui Mari si incepe a le impleti pe fete cu sfoara cea groasa. Capetenia se odihneste la umbra, galgaie niste apa si se uita cu mandrie la ostenii cei harnici. Adinei a inceput sa-i placa cioplitul sulitei. Nicoleta, Daniela, Cornelia si Andreea mesteresc in continuare la catapulta care incepe sa semene a catapulta. Apare un ostean vecin in recunoastere. Da ochii roata si pleaca.

Cronicarii sunt precum belferii: stau la umbra pomilor si scriu pazindu-si manusitele de asprimea lemnelor si spiritele de indarjirea luptei…

Niste osteni vecini despre catapulta: “Tre’ sa aibe detenta! Cand ii dai drumul sa se ducaaa!”. Un alt ostean face dansuri de lupta. Cronicarul vecin imi zice sa plec. Nu vreau! Alti vecini osteni impletesc plase pentru catapulte. Toata ostirea gandeste strategii de atac cu nesat in nestire. Vad o catapulta simpla si cinstita: o sfoara legata de doi copaci. E functionala! Doi barbati au lucrat la ea!

Mai apare o echipa dupa un traseu lung si anevoios. Timpul le este potrivnic. Sunt strigati TABARA BLONDELOR! Felicia vrea sa puna in aplicare calul troian. Vorbeste cu Nicoleta, Andreea, Iulia si Daniela si le instruieste.

Adina nu mai poate: “Aoleo! Io dau de juma’ de ora la sulita asta si nu se intampla nimic!”.

Vine un cronicar vecin in recunoastere. E pe ulita hai hui.

“Noo ne-au murit doi oameni. Au fost rapusi de drumul greu”, conchide capetenia. Aceeasi capetenie vizionara continua (despre “tabara blondelor”): “Ei s-au ratacit saracii! S-au dus pana la sosea!”.

Delia mai taioasa ca muchia unei sabii: “Si tu ii crezi? Esti naiva? E razboi! Io nu mai cred nimic!”.

Felicia e stapana topoarelor si a fierastraielor. Andreea tine o bata mare pe care ostenii vor s-o foloseasca pe post de berbec. Delia incepe sa vorbeasca despre mancare. Ostenii saliveaza pana in prasele. Delia canta.

Solul regelui ii intrerupe trilul cu mesajul regelui: “A sosit momentul reintregirii neamului”.

Ostenii din toate colturile ataca cetatea. Strigatele de lupta ii fac sa mearga mai departe. Agnarius gaseste una dintre cele doua comori. Ostenii isi folosesc sulitele, berbecii si catapultele. Calauzele bat tobele intr-un ritm sacadat. Capetenia roz se uita preaplina de mandrie la ostenii cei viteji. Sulitele se arunca in aer pentru a darama cetatea. Tobele sunt si mai alerte.

“Daramati cetateaaaa!”.

Plasa a fost rapusa cu sulitele ascutite.

“Pana la ultima piatra de temelie, sa cada totul!”

A doua comoara a fost gasita tot de Agnarius. Ostenii isi striga cantecele de lupta inca o data. Solul isi apropie ostenii cu capeteniile caganatelor. Ostenii sed in cerc si asculta.

Se aude din multime un indemn tintit: “Hai sa ne caganam din nou!”

Vocea solului rasuna printre crengile padurii: “Avarilor, aceasta este ziua in care poporul nostru s-a reintregit. Spiritul poporului avar este intre voi! Tezaurul e al nostru din nou. Respectul, responsabilitatea si solidaritatea stau la baza autorealizarii. Dupa un succes maret urmeaza un festin pe masura. Dar la final un ultim strigat de lupta. Grupati-va pe caganate si sa va aud…”

Into_the_Woods_by_BalchPhoto

CELTA – The Happy Ending

CELTA – The Happy Ending

I present to all of you the people I spent my CELTA with:

Nobel Nicoleta
Glorious Georgiana
Rigorous Richard
Marvelous Mariana
Remarkable Raluca
Mettlesome Monica
Magical Mara
Victorious Victor
Tenacious Tiberiu
Magnificent Mana
Logical Laura
Eloquent Elena
Illustrious Ioana
Comprehensive Claudia
Meaningful Madalina

Hats off to everyone for everything that you have done during this intensive life and learning experience.

vonnegut_sm

P.S.: This is not the end…