Monthly Archives: July 2014

CELTA – The Beginning

CELTA – The Beginning

Celta si-a luat inima-n dinti si sa dus pusca spre CELTA! Ce-a manat-o-n lupta? Dragostea de patrie, bineinteles, cat si pasiunea pentru limba engleza si predat. V-am povestit despre cariera mea de profesor de engleza din cadrul uneia dintre cele mai prestigioase institutii educationale create vreodata, respectiv dormitorul parintilor mei? Nu? S-ar impune o mini-incursiunea ca sa faceti o idee despre profunzimea motivatiei de a dobandi un Certificate in English Language Teaching to Adults.

Cand eram prin gimnaziu, mi se parea absolut fascinant sa fii profesor. De atunci pana acum aceasta credinta de viata nu a suferit modificari considerabile, ci doar cateva modulatii si nuantari. Sa fii profesor este intr-adevar una dintre cele mai complexe alegeri vocationale pe care le poti face… Pe locul doi pentru mine, dupa cea de psiholog si psihoterapeut. Partea amuzanta este ca cele doua, profesoratul si psihoterapia, au destul de multe intersectari conceptuale si metodologice, fiind in sine doua profesii pe cat de complexe, pe atat de diferite in termeni de scopuri si mijloace.

Inscrierea la examenul de admitere pentru cursul CELTA n-a fost o decizie tocmai usor de luat, ci s-a nascut dupa un travaliu de cateva zile si nopti de brainstorming si calcule intense de timp si bani. Caci cursul nu este ceea ce ai putea numi o perfectionare profesionala accesibila. Nu-i deloc! Acesta ar fi poate si unul dintre motivele pentru care am concluzionat in cele din urma ca merita investitia de resurse de tot felul.

Sunt multumita si impacata cu toate aceste aspecte, intrucat imi este absolut clar ca la finalul cursului voi fi mai ceva precum omul nou…hmmm… sau poate omul ou! :)) Calitatea unui curs de orice fel din punctul meu de vedere este data atat de participantii la curs (si dinamica dintre acestia), profesori, mijloace, metoda, organizare si cate si mai cate. Dar ati inteles ideea principala, nu?

In CELTA aerul este vizibil mai rarefiat. Trebuie sa-ti faci o strategie de a te mentine pe linia de plutire, cat si sa gasesti o modalitate sa sari tot timpul la nivelul urmator. E o provocare continua, mai ceva ca aceea din The Hunger Games, metaforic vorbind fara doar si poate. Scopul nu este nici pe departe unul ilogic. Structura, managementul de resurse si avalansa de factori umani dau tonul fiecarei zile de lucru.

White Horse - Good

Pale Horse

Noi lucram, nu ne jucam! Eh, ne mai si jucam, dar lucrand. Ne jucam cu cuvinte, structuri morfologice, transcrieri fonetice, unii cu altii, cat si cu nervii formatorilor nostri. Suntem precum cei 12 apostoli (cine-i mai bisericos sa imi scuze blasfemia din start, rogu-va) sau poate ca cei 12 calareti ai apocalipsei (care de fapt erau 4). Ne rugam sa nu o dam cu mucii-n fasole in timpul TP-urilor dupa care galopam mai mult sau mai putin raniti… in orgoliu, catre urmatoarea provocare incercand sa ignoram norii negri de presiune personala si profesionala.

Black Horse

Red Horseman

Pana acum am avut doua TP-uri si-am trait sa povestesc despre asta. Repet, tensiunea e mare, joaca nu-i tocmai o joaca de copii, dar rezultatele proiectate in viitor merita fiecare picatura de sudoare, nerv dislocat, ora din noapte nedormita sau fir de mandrie ciufulit. Ieri am terminat prima saptamana din 4. Optimism vorbind, am parcurs un sfert din CELTA. Pesimist, mai am trei sferturi. Realist, asta mi-am dorit, so bring it on! ๐Ÿ˜€ Nu mai am timp de nimic in timpul saptamanii.

Ma fugaresc precum hotii de cai de acasa la curs si-napoi, incercand poate sa lungesc drumul de intoarcere ca sa mai respir si ceva aer de seara. Timpul mi se scurge printre LP-uri, written assignments si background research-uri. Zilele au incetat sa fie luni, marti, miercuri, joi, vineri si s-au transformat in fara TP, cu TP, fara TP, fara TP, cu TP. And this is only the beginning! There is, I’m sure much more to come and I, I am waiting impatiently for it…

Si ca sa get a glimpse of our CELTA wits sounds like, mi-am notat niste vorbe de duh pe care vreau sa pe impartasesc cu voi. Pot fi categorisite ca bottom-line-uri, words of wisdom sau humourous moments.

DAY 1

Moje ime je Joana i ja imam 4 crvene ลกipke. a.k.a. My name is Ioana and I have four red rods… in Serbian.

DAY 2

You can’t teach anybody anything. What you can do is help them learn…
Mistakes can be anonymous.

DAY 3

Stop trying to re-invent the wheel and follow the bloody course structure!
My tailor is rich.

DAY 4

Most of the time, you don’t have all the time in the world!
Don’t rush it! Instead, focus on time well-spent!
You can call me EEWANA!
Every language has its deepthongs! :))
A lesson is like a film, football match, meal and symphony all together.
Remember, remember the apple-shaped LPs!
You can go from zero to hero…
Teach the learners, not the plan!
My circumvolutions are convoluted! ๐Ÿ˜€

DAY 5

Sleep like a baby although you’re not one!
I apologize profusely!
That’s simply a piece of bull sheet…
Good teaching is varied, no need to be worried (phonemic transcript: WARID! :P)

Wish me luck for the following 3 weeks! Otherwise, I’m lovin’ it! ๐Ÿ™‚

Embrace hugging

Embrace hugging

hUg_by_ginTonic13

Cum stai cu imbratisarile?

E ceva ce faci in mod obisnuit, precum spalatul pe dinti sau pieptanatul parului?

Sau tii imbratisarile ascunse in cufarul de zestre si le scoti pe furis, una cate una, la ocazii speciale?

Mai stii? Poate nici nu-ti vine sa imbratisezi pe nimeni, nici macar pe tine… nicicand… nicicum… niciunde…

De ceva vreme incoace, cercetatorii pe stiinte sociale au capatat o predilectie pentru studiul anumitor tipuri de comportamente, concentrandu-se in mod special pe beneficiile pe care le aduc acestea starii generale de sanatate a individului.

Pana acum sunt convinsa ca toata lumea stie ca zambitul da ocazia unor hormoni sa-si faca de cap si sa te faca sa te simti BINEEEE! Si mai mult decat atat, zambitul e contagios. Il vezi si iti vine instant sa faci si tu la fel, ceea ce nu e rau deloc.

Contactul vizual creste nivelul de apropiere si incredere dintre parteneri. Fara el, viata e pustiu, caci ochii se dau roata prin capatana, fugind parca de ochii celuilalt. Iar ochii care nu se vad… se cam uita!

Sarutatul face bine de tot la toate: la buze, la limba, la toata gura, la stima de sine, la studiul preliminar al ADN-ului partenerului ca sa vezi daca genele ii sunt demne de a se intalni cu genele tale ca intr-o petrecere… genetica. Ah, si la intimitate, atasament, pasiune, dragoste & co.

Sexul? Sa mai zic si de beneficiile sexului pe termen scurt, mediu si lung? Atat beneficiile, cat si sexul… Pai de la detensionare nervoasa, atasament & intimitate, cardio workout, (re)conectare si reincarcare de baterii relationale si tot asa. Se poate concluziona ca fara de zambete, contact vizual, pupaturi si sex, viata devine cam anosta si plicticoasa.

Dar unde intra aici arta imbratisatului?

Il mai tineti minte pe nenea ala care a devenit viral pe youtube cu al sau concept de “free hugs”? Si mai precis, va amintiti reactiile trecatorilor la propunerea sa? Unii se duceau pusca in bratele sale deschise din curiozitate si teribilism. Altii il ocoleau de parca ar fi avut lepra. Mai erau cei circumspecti care se gandeau: Frate, asta vrea sa-mi fure portofelul, sau ceva…

Nu stiu exact ce era in capul omului aluia, dar stiu ca initiativa sa a dat tonul pentru introducerea unei idei orientale in lumea occidentala, respectiv a remediilor umane, la indemana tuturor, in cazuri de stres, epuizare, oboseala cronica, suparare, furie si tot asa.

Imbratisatul face bine de tot in toate cazurile anterior mentionate, dar trebuie facut cu cap si convingere. In doze adaptate persoanei receptoare. Se zice ca 8 imbratisari/zi contribuie la mentinerea unei stari de bine fizic si psihic mai ceva ca panaceurile.

In cazurile de stres persistent care se duce spre cronic, numarul imbratisarilor trebuie suplimentat la 10, 12, 14… in principiu cat simte nevoia persoana stresata. Nu ma astept sa ma credeti pe cuvant, dar ma astept sa incercati pe pielea voastra toata treaba… dupa care sa ma credeti! ๐Ÿ™‚

Am avut o etapa de viata in care mi-era atat de dificil sa get through the day stress-related incat simteam nevoia sa primesc toate imbratisarile de pe planeta. De la oamenii de la care mi le doream.

4 imbratisari/zi asigura SUPRAVIETUIREA.
8 imbratisari/zi asigura MENTINEREA TONUSULUI.
12 imbratisari/zi asigura CRESTEREA INTERIOARA.

Hai sa ne gandim pe indelete la ce pot ajuta imbratisarile on a day-to-day basis.

– Imbratisarea este un comportament care cladeste incredere si cultiva sentimentul de siguranta, facilitand comunicarea deschisa si onesta;

– Imbratisarile cresc instant nivelul oxitocinei care ajuta la diminuarea sentimentelor de singuratate, izolare sau furie;

– Mentinerea imbratisarii pe o perioada mai lunga de timp ajuta la cresterea nivelului serotoninei, stabilizarea dispozitiei si aparitiaaa… sentimentului de FERICIRE!

– Imbratisarea intareste sistemul imunitar. Presiunea usoara asupra sternului completata de incarcatura emotionala asociata activeaza chakra plexului solar, stimuleaza timusul care regleaza productia de globule albe, care previn aparitia starilor de boala;

– Imbratisatul ajuta stima de sine sa se duca-n suuuuus. Inca de la nastere, imbratisarea ne comunica faptul ca suntem iubiti si speciali. Asocierea dintre imbratisare si sentimentele de utilitate si relevanta personala din copilaria timpurie raman incriptate in sistemul nostru nervos la maturitate. Imbratisarile primite de la parinti ne raman amprentate la nivel celular si imbratisarile ulterioare ne vor reaminti la nivel somatic de acea perioada. Imbratisarile, prin urmare, ne conecteaza cu abilitatea de a ne iubi pe noi insine;

– Imbratisarile relaxeaza musculatura si elibereaza corpul de tensiune, eliminand totodata durerea. Ele atenueaza durerile prin cresterea circulatiei in tesuturile fine;

– Imbratisarile ne echilibreaza sistemul nervos. Raspunsul galvanic al pielii la receptarea si transmiterea de imbratisari arata modificari in conductibilitatea electrica a pielii. Efectul hidratarii si electricitatii la nivelul pielii sugereaza prezenta unui sistem nervos parasimpatic echilibrat;

– Imbratisarile ne invata cum sa dam si cum sa primim. Exista o valoare egala in primirea si oferirea de caldura si apropiere fizica. Imbratisarile ne arata faptul ca dragostea are doua canale de dinamica, cat si o caracteristica a reciprocitatii;

– Imbratisarile se aseamana cu meditatia si rasul. Ne invata sa lasam niste lucruri in spatele nostru si sa fim prezenti aici si acum. Ne incurajeaza sa ne miscam impreuna cu energiile vietii. Imbratisarile te scot din paternurile de gandire obsesiv-circulara si te reconecteaza cu inima, sentimentele proprii si respiratia;

– Schimburile energetice dintre oamenii care se imbratiseaza pot fi considerate o investitie pe termen lung la nivel relational. Incurajeaza empatia si intelegerea reciproca. Si mai e si sinergetica, adica intregul devine superior sumei partilor.

Think about it before you dismiss it! And do it as often as you can, especially in times of trouble. It will totally put things back into perspective…

Caldura mare, mon cher!

Caldura mare, mon cher!

Lume, lumeee! Nimic nu e mai amuzant, frustrant, cat si elegant decat sa iti propui tu de unu’ singur… sau in cuplu, sa calatoresti intr-o sambata dimineata pe la orele 9 si jumatate trecute fix, cu autobuzul 137 (sau sa fi fost 138) din calmul Drumului de Tabara pana in tzentrul cel mai tzentral. De ce spui asta? Pai ascultati sa vedeti ce grozavie am patit, demna, parol, de-o schita carageliana, ce mai…

Imi pusei hainele alea frumoase si curat apretate, imi lacuisem lacul gentii care stralucea si nu prea in norul gri al diminetii, ma inzorzonasem din cap pana-n picioare cum prea bine imi si place si mergeam agale spre statia de autobuz. Aia din intersectie, nu de la Complexul Comercial. Desi ar fi fost mai aproape cea din urma. Dar barbatul nu avea belet. Iar casa de belete era tocmai in intersectie. De unde si drumul pana acolo.

Luasem si umbrela. In caz ca ploo. Nu ploua inca. Dar daca…? Tre’ sa fim prevazatori, pe onoarea mea. Pentru caci erau nici mai mult nici mai putin decat doo case de belete in intersectie, una dupa semafor, pe malul opus celui de pe care veneam, si una inainte de semafor, dar mai mica, omul imi face semn discret sa astept pana se cinsteste ‘mnealui cu fo’ 6 calatorii asa. Se duce spre gheretutza gri spalacit, se apleaca politicos catre geamlacul de 3/3, ii intinde doamnei vanzatoare de belete un fisic considerabil de monede de 50 de bani impreuna cu cardul de calatorii soptind cald:

EL: Buna dimineata! Fiti va rog amabila, va rog sa imi incarcati si mie cardul cu 8,5 lei!
EA (uitandu-se in zeflemea la turnuletul de monede bronzulii): Numai astia v-au ramas? Altii nu aveti?
EL: Bineinteles ca mai am si altii, stimata doamna! De 10 bani… de 5 bani… Pe care ii preferati?
EA (incuiata de calmul englezesc si sarcasmul nonsalant): Cati sunt acolo? 8,50?
EL: Da… 8,50…
EA (ii numara zgomotos, usor deranjata ca in loc sa faca gestul reflex de numarat bancnote, este pusa in dificultatea de a numara monede dupa care executa operatiunea de reincarcare electronica a cardului): Poftiti!
EL: Multumesc, zi buna!
EA (inchide portita de 3/3 fara a avea satisfactia trantirii sale precum o mare usa in nasul impertinentului care avusese tupeul sa o deranjeze la prima ora a diminetii cu un toptan trivial de monede si continua sa se gandeasca la… nemurirea sufletului)

Traversam intersectia, trecem de cea de-a doua ghereta, de floraria ambulanta in coltul careia doo doamne cleveteau clandestin si ne indreptam spre statie. Tocmai ce pleca un autobuz dintr-nsa.

IO: Fir-ar! O sa intarziem la maman!
EL: Nu-i nimic, ca doar n-avem ora fixa…
IO: Pesemne ca nu o cunosti pe maman si ale sale metehne de punctualitate.
EL: Ei, as!
IO (uitandu-ma spre cerurile innourate): Ce-i drept, mamaie nu se grabeste nicaieri… Nu-i asa mamaie?
EL (zambind complice): Hai ca nu cred sa intarziem mai mult de 15 minute.

Imi mut geanta de pe un antebrat pe altul, ma uit inspre directie din care trebuia sa apara autobuzul, iar statia se umple dintr-o data cu oameni pusi pe fapte mari, sambata dimineata. O doamna soseste carand dupa sine o sacosa foarte mare si complecsa. Gri inchis cu manere din inox.

IO: Ia uite de sacosa mare! Imi plac manerele…
EL (intorcand capul discret spre doamna & sacosa): Mda, intr-adevar!

Apare in peisaj un domn, nici prea inalt, nici prea scund, nici prea slab, nici prea gras, dar nebun sadea. Lesne de inteles dupa uitatura-i pierduta in spatiu. Tragea dupa el un carucior doldora cu treburi. Ce treburi? Nu stiu, caci capacul caruciorului era atent inchis… ermetic aproape. Se invarte de doo ori cu ale sale doo roti, se uita la mine insistent de fo’ cateva ori si se priponeste anxios langa stalpul galben murdar al statiei.

EL (aplecandu-se usor catre mine in ton jovial si sarcastic): Ce te mai plac nebunii…
IO (uitandu-ma zambind la el): Stiam asta deja. De fiecare data cand ma imbrac in rosu primesc aceeasi reactie. Deja m-am obisnuit.
EL (surprins de raspuns): Cum asa?
IO (explicativ-interpretativa): Pai rosul e o culoare care atrage atentia. Pentru oamenii decompensati, atrage si mai abitir. Se simt atrasi ca de un magnet…
EL (curios): Nu stiam asta!
IO (incapatanata): Dar io ma imbrac in rosu in continuare, ca-mi place… Am zis!

Vine 137le. Ne urcam. Valideaza. Ne plasam strategic langa un geam deschis pentru a ne asigura ca in caz de aglomeratie nu vom sucomba prin asfixie. Se porneste magaoaia pe multe roti. La fiecare semafor franele-i sunt atat de bruste, ca in doo statii reuseste sa ne amestece pe toti de la un capat la altul. Sa fii fost franele puternice? Inertia matinala? Somnul neterminat? Toate la un loc, poate? Nu vom stii niciodata…

La Afi coboara lumea… Raman venerabilii batrani, cateva fete neridate… si noi. Pe locurile din fata locurilor pe care ne asezam tacticos poposea un batran. Durdolan, ingrijit, curat, proaspat tuns si prezent in timp si spatiu. Privirea-i cam fugea de la un geam la altul, cu usoare urme de debusolare. Trecem de Academie si ochii i se atintesc pe piata volanta de la poale. Se uita-mprejur si identifica o doamna, cam de aceeasi etate cu a domniei sale, pe care o si interpeleaza repejor.

EL (zambitor): Cum or fi preturile in piata asta?
EA (complianta si incarcata cu bagaje de piata): Cum sa fie… Ca de piata…
EL (perseverent): Da, dar macar produsele… Produsele sunt de la tarani?
EA (argumentativa): Asta este un avantaj in sine. Ca macar stii ca vin direct de la tara, nu le iei din magazin.

Cei doi isi continua dialogurile pe tema pietzaresti. Autobuzul ajunge pe la Sala Palatului. Se mai urca niste batrani. Mai coboara niste batrani. Noi persistam. Intr-o harababura de sexagenari o doamna se trezeste intreband:

EA (usor anxietata): Ajunge la Universitate?
Cealalta EA (care statea de vorba cu EL despre piete si produse ii raspunde negresit): Da, sigur ca da…
Auzind o grozavie ca asta o alta doamna se baga in conversatie incercand sa redreseze informatia furnizata eronat:
O a treia EA: Ba nu!
Cealalta EA: Cum adica, nu?
EA (de-a dreptul anxietata): Pai si unde ajunge atunci?
A treia EA (specifica si victorioasa): La Dunarea…
Cealalta EA (bufnind in ras): Pai si Dunarea nu e la Universitate, doamna?
A treia EA (adancita in specificitate): Ba da, dar nu ajunge IN FATA la Universitate. E o diferenta…
Cealalta EA (razand de-a binelea in timp ce cauta din priviri aprobarea interlocutorului sau masculin cu privire la ridicolul discutiei): Era sa raman bouche-bee cand am auzit ca nu ajunge la Universitate
EL (chicotind complice): Eh, dar Dunarea chiar e langa Universitate…
EA (strutand cuplul pus pe sotii ironice): Hmmm, ma rog!

Ne pregatim sa coboram. Unde? La Universitate… Pardon! La Dunarea! Parol!

EL-ul meu: Ia uite! Ce bine ca ai luat umbrela, draga mea! O sa avem nevoie de ea…
IO (crezand ca ma ia peste picior vantur umbrela amenintator prin aer dupa care imi dau seama ca chiar ploo si o deschid zambind incurcata): Ah!

Morala: Asa cum Sapientii 11Bis nu vor fi niciodata Pacientii 11Bis, asa nici Universitatea nu va fi Dunarea. Poate doar daca vorbim de Universitatea Dunarea din Galati… ๐Ÿ™‚

F(r)ight!

F(r)ight!

Does fighting make us grow up or… grow apart? Probably the question which comes to my mind every time I fight with… somebody meaningful in my life! I believe there is the art of couple fighting. as there is an art of war or an art for love. Fighting comes somewhere in-between love and war, so technically anything goes…

Technically! When chairs start flying in the thick tense air you just know that you have reached a brand new rock bottom. But maybe I rushed a bit into the whole “chairs flying through the air” situation, because it couples rarely start their fighting routines so abruptly. Each couple has it and they see it coming while they’re sitting in a crowd and one of them does something “unforgivable” in the other’s big staring eyes.

And from there forward, things just start building up. Mean looks, passive-aggressive remarks, pitch-black somehow offensive jokes, bitter couple uncalled for self-irony, flirting with third parties, vengeance hook-ups, guilty mornings, stereotypical “I’m sorry” dozen of roses, one-night stand pregnancy scare, self-loathing, self-pity… until you end up all by yourSELF. This can pretty much sum up the “growing apart” scenario.

We want passionate, consuming love! We thrive for it, but it has never come to our narrow minds that passion comes in the custom settings of our partner. Whether (s)he’s passionate while giving us the orgasm of our life-time or by ticking off the shit out of us, it’s still passion!

I am one of the women who will never settle for a neat and cozy romance scenario. I WANT PASSION! And modesty aside, when I set my mind to get something, I usually end up getting it! For the best or worst…

I have experienced both cases and concluded that I like the first most. Passion, just like any other intense emotion, can be quite addictive! If you get too much, you want more. You want more, you get more. You get more, you want even more. And your partner can rise up to the occasion and give it to you, because you are on the same wave length or feel frustrated by your unearthly demands and show you a bit of the dark side of passion.

What’s the dark side of passion anyway? Abuse of any kind: constraint to do/not do certain things (permission-interdiction power games), heavy recurrent screaming, insulting, beating, humiliating, threatening, forced sex (a.k.a. couple rape!). Oh, but the love, the love is soooo strong! Hmmmm, no it’s not! IT’S JUST BLIND IRRATIONAL PASSION! But it feels so intense that you almost mistake it for love. Love does not look like that. It’s passionate, but it’s also kind…

491

Can you have love without passion? Yes! Been there, done that! Felt disappointed, frustrated and sad…

Can you have passion without love? Yes! Been there, done that also! Felt outraged, angry and vengeful…

Can you have love and passion all together?

Only if you’re goddamn lucky, if you stubbornly persevere and you keep at all times, irrespective of your level of inner-frustration, your… humanity, trust and respect your beloved. Giving him/her the benefit of the doubt, when you are experiencing the strongest doubts of your life. A leap of faith in a sea of uncertainty. Swimming injured in an ocean filled with hungry sharks.

Can you do this? I understand that you want it all, but are you willing to give your all to have it all?
If not, don’t even bother dreaming it… cuz you’re not worthy of such a big dream…
If so, show it, believe it and do it! If you dream it that means that you can do it…

Attention aux jumeaux!

Attention aux jumeaux!

Saptamana care tocmai se incheie a fost densa, ca o ceata pe care nici cu vreun cutit iscusit nu o poti razbate. Cam asa stau lucrurile atunci cand te duci in plina scoala de vara si ai de-a face cu o grupa mare formata exclusiv din baieti… mari. Caci ei sunt grupa cea mai mare, iar parte dintre ei vor schimba gradinita pe scoala din toamna, in vreme ce o alta parte vor mai creste un pic in gradinita pentru a fi pregatiti de stat in banca si facut teme.

Aflati dragii si dragele mele ca m-am distrat teribil inconjurata fiind de baieti pestriti, pentru ca am avut posibilitatea din plin sa ii observ (dar nu cum observa un pustan nastrusnic furnici cu lupa in soare arzator), sa ma joc cu ei de-a orice voiau mariile lor, sa intervin cand pumnii o luau pe dinaintea vorbelor, sa consolez atunci cand genunchii devenisera roz sangeriu de la atata joaca fara de liniste si sa zambesc cu gura pana la urechilor lor ori de cate ori prindeam cate un fragment de discutie serioasa de joc in care flacaii puneau tara la cale.

Aveam impresia inedita ca ma aflu in mijlocului unui Turn Babel, intrucat dintre cei 16-17 prescolari, vreun sfert erau din tari straine, iar din acel sfert jumatate nu vorbeau decat limba lor nativa, respectiv franceza sau kazakha. Asadar in supa delicioasa made in Romania, Polonia, Kazakhstan si Franta, intelegerea nevoilor, dorintelor si planurilor colegului de joaca devenea o materie de studiu in sine, daca se intreaba cineva care a fost castigul educational cel mai de pret al acestor pui de om pe parcursul intregii saptamanani de explorare, joc si creatie.

Fara doar si poate ca au pornit la drumul cunoasterii impreuna sa descopere Americile, noile Indii, impreuna cu Christopher Columb si ale sale trei barci Santa Maria, Pinta si Nina. Ca au facut bandane de indieni americani colorate, pline de pene si motive traditionale indigene, ca au exersat secventialitatea lucrurilor realizandu-si propria reteta de hamburger si ca au aflat pe propria lor piele ce inseamna cu adevarat sa fii cercetas.

Dar la finalul zilei faptul ca au trebuit sa gaseasca o modalitate sa lucreze impreuna pentru a se intelege in privinta jocului a fost castigul major. Needless to mention momentele recurente in care unul dintre ostasii cei viteji era trimis ca sol de pace la Miss ca sa ii spuna pe a sa limba ca nu intelege de ce colegii lui nu fac ceea ce ii roaga el si ca e foarte suparat din acest motiv. Replica invariabila a lui Miss, culmea, era sa gaseasca o modalitate sa se inteleaga cu prietenii sai. Dar cum? Franceza nu stiu! Kazakha nu stiu! Poloneza nu stiu! Engleza nu stiu! Aoleo si vai de mineeee!

Rezultatul acestei saptamani presarata cu frustrari lingvistice si joc dezlanat a fost ca tocmai baietii care initial nu mai stiau pe unde sa scoata camasa vorbitului pe aceeasi limba, erau cei mai buni prieteni. Din perspectiva unui pedagog care a vazut multe la viata ei, trebuie sa recunosc ca factorul de noutate din decursul acestei saptamani a fost fix interactiunea cu o pereche de gemeni vorbitori de limba franceza.

Numele lor nu sunt importante in acest context, caci nu doresc sa le expun vietile pe tapet cu sau fara de (ne)voie, ci doar sa impartasesc cu voi niscaiva invataminte pe care le-am tras de pe urma interactiunii cu ei. Gemenii, mai ales cei bivitelini, respectiv non-identici mi se par fascinanti, pentru ca desi sunt nascuti in acelasi timp, nu arata la fel, nu se comporta la fel si sansele sa fie confundati intre ei de catre lumea care ii stie bine-bine sunt foarte slabe spre nule. Un alt lucru de o factura surprinzatoare cand vine vorba de gemeni este predominanta unuia sau a altuia, intrucat se zice ca din doi unul e dominant. iar celalalt nu.

Ei dragii mei, aflati ca in cazul de fata, cei doi pustani si-au dovedit atat dominanta, cat si non-dominanta in raport cu ei insisi, Miss-e si ceilalti colegi de grupa. Intr-o franceza graseiata impecabila, fiecare geaman s-a desfasurat in legea lui. Unul se juca cu baietii construind navete spatiale, iar celalalt se uita cu interes peste niste carti in limba engleza. Unul raspundea dezinvolt la intrebari despre numere, in vreme ce al sau frate era atras de litere si jocul spanzuratoarea.

Unul picta fara sa depaseasca conturul de creion trasat initial tot de el, iar celalalt era mai ceva la pictorii post-moderni in folosirea pensulei peste tot pe foaie. Unul avea o mima grava si serioasa atunci cand se concentra sa duca la bun sfarsit o sarcina de lucru, in vreme ce fratele sau, la fel de atent si concentrat, avea o mima de copil mic cu gurita intredeschisa si limba un pic iesita inafara fix precum bebeii care asteapta momentul in care vor fi pusi la san de mame si totul va fi bine.

Nu am nici cea mai mica indoiala ca in contextul in care copiii imi sunt o provocare zilnica in materie de crestere interioara, autocontrol al emotiilor si flexibilitate a gandirii pe care o primesc ca cel mai frumos dar pe care am putut sa mi-l fac cadou fix la momentul potrivit, copiii gemeni vin cu un plus de inedit prin specificul existentei si interactiunilor dintre ei si mediul inconjurator.

Finalment, je vous remercie pour cette semaine et pour me permetter d’entrer un peu dans votre universe interieur, mes cheries! Soyez heureux et ne oubliez pas rire avec tout votre couer!