Tag Archives: dragoste

Energie creatoare

Energie creatoare
I’m in a Brancusi state of the soul. Dupa o duminica de Targu Jiu, la pas printre creatiile acestui domn, atat de revendicat de francezi, dar atat de roman pana in prasele, sunt marinata in Brancusi. Am o stare de plutire in care in cap mi se invart idei legate de forma, simplitate, natura si dragoste.
Caci totul in prezent, in viata mea, imi doresc sa se rezume la si sa se conecteze cu dragostea. Mi-am scris ‘iubire’ cu litere colorate din spuma pe geamul de la sufragerie. Ieri cand am ajuns la Coloana Infinitului am ramas fara rasuflare, dupa care am tras un oftat din rarunchi.
Mi-am adus aminte de poza alor mei dintr-una dintre singurele lor deplasari impreuna inafara casei. Nu erau in concediu. Rezolvau o treaba. Si s-au pozat, serios, luandu-se de dupa umeri, regulamentar, in fata Coloanei Infinitului. Poza o tin langa masina de scris, intr-o rama de metal si sticla pe care am primit-o ca dar de nunta.
Imi e atat de draga, pentru ca descrie fidel o constanta a vietii lor de cuplu, si anume seriozitatea. Pe principiul: viata e facuta sa ne-o traim impreuna, getting shit done together, si daca mai apare cate-o boare de romantism printre picaturi, ne vom bucura de ea, dar nu prea tare, ca avem niste treaba de facut.
Si uite cum la zeci de ani distanta m-am nimerit eu in fata Infinitului.
Acum evident ca imi rasuna in cap Infinitul celor de la The Monojacks. Previzibil, nu?
‘Numar…unu…
Fac iar pe nebunu’
Numar… doi…
Astia suntem noi
[…]
Numar… doi…
Mult amor in noi
Trei…
Imi place cand ma vrei
[…]
Cand ne-am intalnit
Ne-am iubit… infinit…’
Asa sunt eu cand fac sa imi fie bine.
Imi zburda gandurile spre zarile cele mai nebanuit de creative.
Fac conexiuni.
Am energie.
Rad.
Ma joc.
Pot sa imi cer scuze lesne.
Vreau sa fac lucrurile sa mearga.
Vad binele din oameni si din mine.
Oftez de drag si dor.
Creez.
Scriu.
Ma inspir.
Ma plec in fata creatorilor care imi sunt mentori.
Si ma uit prelung la muzele mele, iar cu inima plamadesc din dragoste.
‘Walking to Paris’ e un film biografic care descrie drumul parcurs de Constantin Brancusi din propria batatura, la Paris. Pe jos. Intre 1903 si 1904. Ca un artist si un om de geniu, nu putea decat sa isi faca singur cararea. Propriul Camino. Le chemin de Constantin Brancusi. Vara. Toamna. Iarna. Primavara. In natura.
Infruntandu-i vicisitudinile. Desfatandu-se in aura-i vindecatoare. Punandu-si propria-i natura umana fata in fata cu mediul natural. Ce poate fi mai frumos si poetic? Poate povestea lui de amor cu Maria Tanase. Oare cum or fi fost acesti doi oameni impreuna? Acesti boemi dificili si viciati alaturati intr-o uniune spirituala nemaintalnita.
Am stat mai bine de un ceas pozand forme.
Umbre.
Detalii.
Colturi de ziduri.
Frunze.
Pietre.
Lumini.
Interioare.
Exterioare.
Si dupa am zabovit mai bine de cateva ceasuri in masina, in drum spre casa, cufundata in Brancusi. Lucrurile simple sunt cele mai frumoase. Lucrurile simple sunt usor de inteles si se simt lejer. Ca un nor pufos la asfintit. Ca primul fulg de nea al iernii. Ca privirea pe care mi-o arunci din cand in cand, cand ti-e drag de mine. Ca surasul care imi apare pe buze atunci cand ma alinti scurt.
Brancusi e o stare fara de cuvinte. Si dincolo de cuvinte suntem noi, astia care suntem. Goliti de frici, de asteptari, de ‘dar’-uri si ‘ce-ar fi daca’-uri. Doar noi. Si dragostea dintre noi. Vreau sa vad ‘Walking to Paris’! Oare o sa imi placa mai mult decat Modigliani? Mai mult decat Frida? Mai mult decat ‘Goya’s Ghosts’?
Sufletul meu tomnatic se bucura de frumosul care mi-e dat sa-l simt. Sfarsit de octombrie cald.

Colateralitate

Colateralitate

Vineri mi s-a povestit despre un film.

Suna bine.

Terapeutic.

Greu.

Cu substanta.

Ieri am fost sa il vad.

Asta dupa ce i-am vazut trailer-ul si mi s-a facut usor pielea de gaina.

Toti sortii mi-au fost vadit potrivnici.

Nu rula decat la mall.

Imprejur hahaieli si crantanit de nachos.

Ca si constructie cinematografica mediocru.

Jucat pseudoautentic.

Si totusi il recomand pentru cei care il pot decoji de toate neajunsurile ca sa ajunga la maduva.

La esenta.

Dragoste.

Timp.

Moarte.

Motivatorii nostri cei de toate zilele.

Uitandu-ma la film m-am dus cu gandul la Antichrist-ul lui Von Trier.

Si acolo e cu moarte de copil.

Si cu trinitate.

The three beggars: grief, pain and despair.

Corbul, cerbul si vulpea.

Moartea parjoleste totul inainte si inapoi.

Dragostea te salveaza de tine insuti.

Timpul curge, sterge, amorteste.

Mi-a placut ideea de aducere la viata a acestor abstractiuni.

Cica filmul e urat.

Cica nu a fost facut dupa o carte pe care o poti citi ca sa-ti speli gustul amar lasat de cinematografia slabuta.

Asa si?

Nu trebuie decat sa deschizi ochii si sa te gandesti la experientele pe care filmul le reaseaza in tine.

Reactii la pierdere.

Domino-ul nesfarsit.

Grupuri de suport.

Dialoguri cu moartea.

Impotrivire cu timpul.

Cearta cu dragostea.

Cartile de psihoterapie vorbesc de cinci stadii ale pierderii: negare, furie, negociere, depresie si acceptare.

Filmul le arata in plina desfasurare si succesiune.

Daca ai simtit ca pierzi ceva vreodata o sa intelegi filmul, independent de faptul ca merita Oscar sau Zmeura de Aur.

Iar conceptul de frumusete colaterala e de departe masura rezilientei fiecaruia dintre noi in fata unor lucruri pe care oricat mai incerca, nu le putem controla.

Ma simt recunoscatoare ca mi-a aparut acest film in cale.

E tare fain…

Embrace hugging

Embrace hugging

hUg_by_ginTonic13

Cum stai cu imbratisarile?

E ceva ce faci in mod obisnuit, precum spalatul pe dinti sau pieptanatul parului?

Sau tii imbratisarile ascunse in cufarul de zestre si le scoti pe furis, una cate una, la ocazii speciale?

Mai stii? Poate nici nu-ti vine sa imbratisezi pe nimeni, nici macar pe tine… nicicand… nicicum… niciunde…

De ceva vreme incoace, cercetatorii pe stiinte sociale au capatat o predilectie pentru studiul anumitor tipuri de comportamente, concentrandu-se in mod special pe beneficiile pe care le aduc acestea starii generale de sanatate a individului.

Pana acum sunt convinsa ca toata lumea stie ca zambitul da ocazia unor hormoni sa-si faca de cap si sa te faca sa te simti BINEEEE! Si mai mult decat atat, zambitul e contagios. Il vezi si iti vine instant sa faci si tu la fel, ceea ce nu e rau deloc.

Contactul vizual creste nivelul de apropiere si incredere dintre parteneri. Fara el, viata e pustiu, caci ochii se dau roata prin capatana, fugind parca de ochii celuilalt. Iar ochii care nu se vad… se cam uita!

Sarutatul face bine de tot la toate: la buze, la limba, la toata gura, la stima de sine, la studiul preliminar al ADN-ului partenerului ca sa vezi daca genele ii sunt demne de a se intalni cu genele tale ca intr-o petrecere… genetica. Ah, si la intimitate, atasament, pasiune, dragoste & co.

Sexul? Sa mai zic si de beneficiile sexului pe termen scurt, mediu si lung? Atat beneficiile, cat si sexul… Pai de la detensionare nervoasa, atasament & intimitate, cardio workout, (re)conectare si reincarcare de baterii relationale si tot asa. Se poate concluziona ca fara de zambete, contact vizual, pupaturi si sex, viata devine cam anosta si plicticoasa.

Dar unde intra aici arta imbratisatului?

Il mai tineti minte pe nenea ala care a devenit viral pe youtube cu al sau concept de “free hugs”? Si mai precis, va amintiti reactiile trecatorilor la propunerea sa? Unii se duceau pusca in bratele sale deschise din curiozitate si teribilism. Altii il ocoleau de parca ar fi avut lepra. Mai erau cei circumspecti care se gandeau: Frate, asta vrea sa-mi fure portofelul, sau ceva…

Nu stiu exact ce era in capul omului aluia, dar stiu ca initiativa sa a dat tonul pentru introducerea unei idei orientale in lumea occidentala, respectiv a remediilor umane, la indemana tuturor, in cazuri de stres, epuizare, oboseala cronica, suparare, furie si tot asa.

Imbratisatul face bine de tot in toate cazurile anterior mentionate, dar trebuie facut cu cap si convingere. In doze adaptate persoanei receptoare. Se zice ca 8 imbratisari/zi contribuie la mentinerea unei stari de bine fizic si psihic mai ceva ca panaceurile.

In cazurile de stres persistent care se duce spre cronic, numarul imbratisarilor trebuie suplimentat la 10, 12, 14… in principiu cat simte nevoia persoana stresata. Nu ma astept sa ma credeti pe cuvant, dar ma astept sa incercati pe pielea voastra toata treaba… dupa care sa ma credeti! 🙂

Am avut o etapa de viata in care mi-era atat de dificil sa get through the day stress-related incat simteam nevoia sa primesc toate imbratisarile de pe planeta. De la oamenii de la care mi le doream.

4 imbratisari/zi asigura SUPRAVIETUIREA.
8 imbratisari/zi asigura MENTINEREA TONUSULUI.
12 imbratisari/zi asigura CRESTEREA INTERIOARA.

Hai sa ne gandim pe indelete la ce pot ajuta imbratisarile on a day-to-day basis.

– Imbratisarea este un comportament care cladeste incredere si cultiva sentimentul de siguranta, facilitand comunicarea deschisa si onesta;

– Imbratisarile cresc instant nivelul oxitocinei care ajuta la diminuarea sentimentelor de singuratate, izolare sau furie;

– Mentinerea imbratisarii pe o perioada mai lunga de timp ajuta la cresterea nivelului serotoninei, stabilizarea dispozitiei si aparitiaaa… sentimentului de FERICIRE!

– Imbratisarea intareste sistemul imunitar. Presiunea usoara asupra sternului completata de incarcatura emotionala asociata activeaza chakra plexului solar, stimuleaza timusul care regleaza productia de globule albe, care previn aparitia starilor de boala;

– Imbratisatul ajuta stima de sine sa se duca-n suuuuus. Inca de la nastere, imbratisarea ne comunica faptul ca suntem iubiti si speciali. Asocierea dintre imbratisare si sentimentele de utilitate si relevanta personala din copilaria timpurie raman incriptate in sistemul nostru nervos la maturitate. Imbratisarile primite de la parinti ne raman amprentate la nivel celular si imbratisarile ulterioare ne vor reaminti la nivel somatic de acea perioada. Imbratisarile, prin urmare, ne conecteaza cu abilitatea de a ne iubi pe noi insine;

– Imbratisarile relaxeaza musculatura si elibereaza corpul de tensiune, eliminand totodata durerea. Ele atenueaza durerile prin cresterea circulatiei in tesuturile fine;

– Imbratisarile ne echilibreaza sistemul nervos. Raspunsul galvanic al pielii la receptarea si transmiterea de imbratisari arata modificari in conductibilitatea electrica a pielii. Efectul hidratarii si electricitatii la nivelul pielii sugereaza prezenta unui sistem nervos parasimpatic echilibrat;

– Imbratisarile ne invata cum sa dam si cum sa primim. Exista o valoare egala in primirea si oferirea de caldura si apropiere fizica. Imbratisarile ne arata faptul ca dragostea are doua canale de dinamica, cat si o caracteristica a reciprocitatii;

– Imbratisarile se aseamana cu meditatia si rasul. Ne invata sa lasam niste lucruri in spatele nostru si sa fim prezenti aici si acum. Ne incurajeaza sa ne miscam impreuna cu energiile vietii. Imbratisarile te scot din paternurile de gandire obsesiv-circulara si te reconecteaza cu inima, sentimentele proprii si respiratia;

– Schimburile energetice dintre oamenii care se imbratiseaza pot fi considerate o investitie pe termen lung la nivel relational. Incurajeaza empatia si intelegerea reciproca. Si mai e si sinergetica, adica intregul devine superior sumei partilor.

Think about it before you dismiss it! And do it as often as you can, especially in times of trouble. It will totally put things back into perspective…

Lex Perplex

Lex Perplex

CE

De-ar fi ca totul sa fi fost in zadar…

Sa stii ca te iubesc fara sa-ti marturisesc,
Iar dragul ce ti-l port mai ceva ca frigul
Dus de ierni cu zapada si pomi terni,
Ma va duce catre visele cele nauce…

In care noi doi nu suntem doar niste oi,
Ci fiinte mitice preapline de stiinte,
Iar nurii mei invesmantati in blanuri
Se-ntalnesc cu al tau piept drept,

Pe cand uitatura-ti imi scalda-n adoratie faptura,

Cu ochi caprui care nu-s de deochi.

Asa ca, dragul meu, arunca zarul
Sa vedem incotro o vom lua in tandem…

Economia relationala

Economia relationala

Dau si primesc… Cum stii ca ai investit indeajuns de mult intr-o relatie? Incat sa merite…

Sa merite ce? Timpul? Efortul? Deschiderea?

Oare societatea moderna ne indeamna pe nesimtite sa ne raportam la relatiile semnificative din vietile noastre ca la niste tranzactii consumeriste? S-a terminat una… Incepe alta… Nu e bine sa ramai pe sec. Asa cum iti schimbi telefonul o data pe an ca devine “so last year” ar trebui sa-ti revizuiesti si atitudinea in raport cu your (in)significant other?

Daca ma sprijin pe-un axon sprintar pot deduce oarecum logic ca relatiile de cuplu implica un give & take constant.

Acum proportiile acestui raport dau muzica pe care se joaca meciul de putere.

Dai prea mult + Primesti prea putin => Ti-o iei.
Dai prea putin + Primesti prea mult => Te sufoci.
Dai prea putin + Primesti prea putin => Karma.
Dai prea mult + Primesti prea mult => Sufocare la patrat.
Dai cat trebuie + Primesti cat trebuie => Jackpot.

Cat trebuie pentru cine? Pentru tine… pentru celalalt? Pai la dat ar fi cazul sa te gandesti la nevoile celuilalt, cat si la (ne)putintele tale. Foarte adesea dam sub auspiciile altruismului relational, care ascunde de fapt un snop de nevoi proprii al caror termen limita de satisfacere a trecut de mult.

Cred in echitate inainte de toate. Si mai cred in dragoste mare si tare care kicks economy’s ass. Si da, chiar ne sta mai bine zambind. Sa nu facem economie la asta!

Sunset_and_moonrise_by_ahermin