Monthly Archives: December 2011

Dalia

Dalia

Aerul era atat de rece incat fiecare pala de vant ii sfredelea fata devenita deja rosie. Mergea pe strada intr-un ritm ametitor. Parca o fugarea cineva. Parul ii era purtat dintr-o parte in alta ca intr-un dans al suvitelor carliontate, care nu-si dadeau pace. Ochii mari incercau sa mentina contactul cu realitatea strazii, in timp ce privirea era deja departe sau poate chiar un pic prea aproape.

Are darul asta: de a privi in oameni. Lumea se uita prin oameni in general, numai ea se incapataneaza sa se uite in oameni. In cele mai ascunse si intunecate colturi ale fiintelor lor. Este deja invatata cu faptul ca ceea ce descopera niciodata nu e usor de privit, insa continua. Nici ea nu stie de ce. E ca o chemare.

Cand era mica se gandea ca ceva e total in neregula cu ea pentru ca i se intampla adesea sa citeasca gandurile oamenilor. Nu spusese nimanui nici pana in ziua de azi, asa ca pe umerii aplecati in fata cara povara asta zi de zi. E doar o pustioaica, cu mult tupeu si vise cat casa. Dar azi ceva o facea sa mearga parca si mai repede si apasat incat talpile bocancilor sai militari patimeau crunt de pe urma asta.

Cu castile adanc infipte in urechi se misca cu o agilitate ritmica prin marea de oameni pe care incerca sa o evite. De obicei cand vroia sa isi puna gandurile in ordine alegea un loc foarte aglomerat. De exemplu treptele de la C.E.C.-ul de pe Calea Victoriei unde statea cu orele si fixa trecatorii. Si se calma. Totul redevenea zen.

Lucrurile n-au fost niciodata usoare pentru ea. Deja renuntase sa se mai intrebe daca se intampla asta datorita ei, karmei sau poate oamenilor care ii tot apareau in cale. Cu o incapatanare demna de o cornuta, mintea ei se invartea in jurul unor cuvinte care-i rasunau in minte. Spart, strident si inexplicabil.

Si pe masura ce mergea mai repede sirul de cuvinte o urmarea agasant. Nu mai patise asta pana acum: sa aiba o reactie corporala la niste cuvinte pe care nu reusea sa le atribuie unei situatii.

Sa fii visat ceva urat azi-noapte?

Sau poate e de la prea multa cofeina?

Rahat! Ar fi prea cliseu sa o iau razna!

Sunt un pic cam mare pentru internari la balamuc.

Atunci de unde mi se trage?

Si ce dracu inseamna?

Imi este dor sa te sarut!…Vreau sa te sarut!

(fata ii ia foc, parul se incolaceste in jurul gatului in timp ce picioarele izbesc asfaltul semi-inghetat)

Imi este dor sa te sarut!…Vreau sa te sarut!

(ochii se umezesc, urechile i se infunda lasand undeva departe Luna Amara din casti si aerul devine tot mai greu de inspirat)

Imi este dor sa te sarut!…Vreau sa te sarut!

(dintii se inclesteaza iar mainile indesate in buzunare se strang in pumni) 

Era ca si cum mintea Daliei incerca sa gaseasca o explicatie logica la acea insiruire de cuvinte. Culmea era ca parea u a fi de dragoste. Dar de ce sa o faca o declaratie atat de explicita a dorintei sa isi piarda cumpatul? Si pana la urma dorinta cui fata de cine? E chiar magulitor sa fii obiectul dorintei cuiva care sfarseste prin a-ti marturisi franc: Imi este dor sa te sarut!…Vreau sa te sarut!

Sau poate nu era vorba despre ea. Dar cu siguranta era implicata in toata povestea asta. Altfel corpul sau nu s-ar fi razvratit cu fiecare fibra. De unde atata revolta? Fata de ce? Nici ei nu ii era clar. Incertitudinea o obosea si pe masura ce pasii inaintau, ritmul sau de mars incetinea. Dupa mai bine de 2 ore de mers prin frig, inchisa in capul ei cu afurisitul ala de gand, Dalia era epuizata.

La ce bun sa ma agit? Oricum fiecare face ce vrea… Cu cine vrea… Cand vrea… In timp ce incerca din rasputeri sa se convinga de toate astea, din strafundurile cele mai primitive ale fiintei ei rasuna eliberator:

Where the fuck did I go wrong?!

Lacrimile ii siroiau de acum necontrolat, innodandu-se in barbie. Era singura asa ca isi permitea sa le lase libere. Si pentru o clipa timpul a stat mut…

 

Express Your SELF

Express Your SELF

Ma intreb uneori cum se exprima oamenii. Simplu, unii ar spune chiar banal. De fapt, ma intreb zilnic asta si caut frenetic sa aflu. Chiar si un mic detaliu care sa se alature colectiei mele de exprimari de sine. Si ca intr-un algoritm din care nu vreau sa scap inca, urmeaza o alta intrebare: Cand exprimarea de sine incepe sa puta ca un hoit?

Eh, pe aici ar trebui sa intre in discutie si cenzura, grija fata de celalalt, experientele anterioare si tot asa. Asa (nu) m-au invatat pe mine la scoala! 🙂

Sa-i zicem deformare profesionala, dar eu cred cu tarie ca io, tu, vecinul de la 2 sau tanti de la magazinul de la parterul blocului transmitem un mesaj in fiecare secunda a  existentei noastre. Prin noi insine.

Daca te-ai gandi la tine ca transmitator al unui mesaj primar, care ar fi acela? Nu! Linisteste-te! N-o sa ma apuc acum sa o dau in diverse, ci doar imi place sa invit lumea la reflectii… personale.

Si pentru ca asa imi vine cateodata sa spun un metru cub de idei pe secunda, o sa aleg sa tac si sa cuget. Mai ceva ca o batrana inteleapta

……………………………………………………..

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………….

Incepe sa puta, cand te straduiesti prea tare, cand parca o faci in ciudat celor din jur, nu pentru ei, cand vrei sa demonstrezi cu totul dinadinsul ca tu poti, tu ai facut, tu iti asumi. Tu…tu…tu. In fata lor. A tuturor.

Ok! Ai demonstrat…Ce urmeaza mai departe? Ah, mai vrei sa mai demonstrezi un pic?! Dar lumea nu a cerut nici un bis. Crezi ca vor, dar nu stiu sa se exprime, asa ca te vei exprima tu pentru toata lumea… Interesant punct de vedere. Omnipotent si cititor de ganduri as putea continua.

Ai dat si bisul…Acum ce ai de gand sa faci? Total de acord ca tu poti face doar ceea ce tine de tine. Dar, te-ai gandit vreodata sa-i intrebi pe cei din jur ce parere au despre exprimarea ta? Daca o vor… daca au nevoie de ea… daca merge… daca sta… daca oboseste… daca plictiseste… daca socheaza… daca panicheaza…

Nu ma refer nicidecum la vreo forma extrema de conformism social, ci doar la puterea salvatoare a feedback-ului.

Your self-expression can make or brake the other! Yes it can! And yes you can! The question is: Do you want to?

 

Come Out and Play!

Come Out and Play!

Imi vin in minte o groaza de motive pentru care nu ar trebui sa uit niciodata sa ma joc. Sa fiu atat de relaxata in ceea ce fac, incat sa imi dau voie sa ma joc.

Ciudat insa este faptul ca socialmente vorbind, oamenii mari trebuie sa munceasca, nu sa se joace. Fiecare segment de varsta cu activitatile specifice, zice lumea buna. Copiii cu joaca, tinerii cu invatatura, iar adultii cu munca. Arbeit macht frei!

Si totusi, de ce ne incapatanam sa gandim in cutii pe care ne petrecem o viata intreaga sa le ermetizam?

Suntem prea obositi, prea seriosi si prea maturi ca sa ne mai arda de joaca. Sa terminam cu prostiile, domnule! Avem un viitor de cladit si in aceasta ecuatie nu incape de nici o culoare joaca. Ne distram cu scop si sens. Avem un plan pentru tot, iar atunci cand things don’t go according to plan ne panicam. Grav!

Nu zic nicidecum ca nu m-as asocia acestui segment din cand in cand. Este unul dintre lucrurile pe care incerc sa mi le modelez. Cand am vaga impresie ca ma iau prea in serios, imi vine sa-mi ard doua palme virtuale si sa-mi urlu: Wake the fuck up!

Si unde mai pui ca cele mai faine experiente pe care le-am trait au pornit dintr-o joaca. Simpla, cu iz de inconstienta si cat se poate de autentica. Puteti sa-mi spuneti ca-s invechita sau aeriana, dar inca cred ca it doesn’t really matter who wins, but how you play the game. Daca la final in timp ce iti tragi sufletul ramai gandindu-te la cat de fain a fost s-o faci si pe asta, in felul asta, atunci a meritat!

Prescriptie pentru igiena mentala cotidiana: Don’t forget to play! De la muza creatoare a lui Marc Johns. Bun baiat!

And Here I Stand…

And Here I Stand…

…vorba lui Skunk Anasie.

Am sa dau o forma literara tuturor zvacnirilor mele interioare. Sa-i spunem rezolutie pentru 2012. Fara a ma angaja in scrieri pretentioase cu veleitati de artista neinteleasa m-am hotarat (cu greu, ce-i drept!) sa scriu.

Despre tot si toate…

Despre nimicuri care ma insenineaza, cat si despre cele care ma impovareaza…

Despre stari sufletesti, lucruri trupesti si ganduri alambicate…

Despre vise de noapte si visurile mele de zi cu zi…

Si cum bine zicea cineva (nu spui cine, persoana total aleatorie) pana nu incerci sa te exprimi nu vei stii niciodata cat poti fii de elocvent, ridicol sau emotionant. Asa ca sa-i dam bice!

My pen is a barrel of a gun, remind me on which side you should be on!