Monthly Archives: May 2023

Tutto è vero

Tutto è vero

Cum adică ‘totul e adevărat’?

Care totul?

Care adevăr?

Nu totul e adevărat…

Oare?

Contextul devine din ce în ce mai puternic, inclusiv în demonstrarea faptului că totul e adevărat. Într-un context dat. Pe mare. În furtună. Pe o barcă. Marinarii obișnuiau să își spună sau să își scrie mesaje de îmbărbătare care să îi ajute să treacă cu bine prin furtunile de pe mare. Așa că ‘tutto è vero’ este fix un mesaj care îi ajuta pe marinari să ajungă la mal, teferi și nevătămați. Tot ceea ce îți spui tu ție când ești în furtună, de încurajare, de bine, care să te ajute să răzbești în acea situație dificilă e adevărat.

Se făcea că era sâmbătă pe la amiază și blonda asta umbla lela prin târg… de Autor. Împreună cu o companioană demnă de provocările pe care ți le ridică la fileu două încăperi cu bijuterii de autor, m-am plimbat preț de câteva minute prin Palatul Oscar Maugsch. Nici mai mult, nici mai puțin, căci plimbatul prelung printre bijuuri dăunează grav contului bancar.

Nu mică mi-a fost mirarea când am observat că nu mă încântă prea multe piese de pe standurile târgului. Adică da, erau faine, speciale, dar cumva cred că am ajuns în punctul în care bijuteriile mari și foarte mari, aproape imposibil de purtat, nu mă mai impresionează doar prin simplul fapt că sunt bijuterii statement. Mult print 3D la suprapreț, multe piese enorme și mult porțelan. Hmmm…

Eu îmi fixasem un scop, ca să nu cumpăr tot ce-mi ieșea în cale, căci înainte de a păși pragul târgului îmi imaginam că ca trebui să fiu luată pe sus și scoasă de acolo ca să nu dau damage major fondurilor-mi și așa chinuite. În marea de tarabe elegante de palat, zăresc una… 1/1 Amalgama Jewels.

Îmi atrag atenția mesajele în franceză și italiană de pe bijuteriile aurii din bronz. Mă uit pe îndelete și Giorgia (Tasca), văzând că nu mă dau dusă, începe să-mi povestească despre conceptul colecției sale. Îmi zice despre naștere și renaștere, despre cum fiecare podoabă este gândită pentru a reda această temă și despre cum a folosit bijuterii mai vechi pentru a le da o nouă viață în bijuterii nou-create.

Probez un inel frumos cu cuff pentru mâna stângă. Zâmbesc, și îi zic că inelarul meu stâng are deja 3 inele pe care nu intenționez să le dau jos prea curând. O întreb dacă are ceva similar pentru mâna dreaptă și îmi zice că nu. Ochii mi se opresc asupra unui lanț pe al cărui pandantiv e scrijelit ‘Tutto è vero’. Mintea îmi zice frenetic că nu prea are sens mesajul, dar cumva, parcă hipnotizată cer să îl văd.

Giorgia începe să-mi spună povestea marinarilor care își spuneau astfel de mesaje ca să îi ajute să treacă prin greutățile vieții pe mare și instant înțeleg de ce, intuitiv, mă dusesem pușcă spre acel lanț. Îi zic că aș vrea să îl cumpăr, înduioșată de poezia și viața din spatele bijuteriilor create de ea. Mi-l pune într-un borcănel cu dop de plută, asemenea unui mesaj în sticlă pregătit să fie lansat pe marea învolburată a vieții mele. Îi mulțumesc pe limba ei și plec căzută pe gânduri.

Tutto è vero…

Ploaie în luna lui Florar

Ploaie în luna lui Florar

Cerul e gri. 20% șanse de ploaie la început de lună mai. Hmmm… parcă trebuia să vină un val de căldură nemaiîntâlnită de prin Spania și să ne prăjim la 35 – 40jde grade în weekend-ul care se apropie. Să ne hotărâm o dată, oameni buni!

Se trezește Dimi, îl îmbrac frumușel, îi pun salopeta de ploaie, nu că ar ploua sau ceva, că doar așa îmi zice Romica Jurcă AI, îmi pun geaca de blugi și încălecăm pe-un cărucior înspre parc. Dau să ies din bloc, simt un vânt cam răcoros și îmi zic în gând: ‘Tre’ să ne întoarcem să luăm căciula omușorului și geaca de ploaie a mă-sii’.

Zis și făcut. Nici nu apucăm să facem trei pași pe alee că începe ploaia. 20% șanse, nu? E ok… Nouă ne place ploaia, iar el, el e de-a dreptul înnebunit după tăvăleala în nisipul ud de la groapa cu nisip și în lins apă de ploaie din te miri ce cotlon de parc.

Ajungem la locul de joacă după un sprint prin parc. Când mai aveam vreo 50m până la locul cu pricina văd că se mișcă leagănele. Îmi zic, tot în gând: ‘Dom’le, ce noroc pe capul nostru că avem și companioni de joacă pe vremea asta!’ Nu că ar fi fost cine știe ce urgie a apelor, dar experiența mi-a arătat că ne putem trezi singuri cuci la groapa cu nisip și dacă bate un pic vântul și sunt 3 nori pe cer.

Intrăm, parcăm căruciorul și ne uităm la cine mai era pe acolo. O fată și un băiat se dădeau în leagăne de copii mari. Fata pleacă repede, fiind încurajată de mama dumisale și rămâne băiatul. Îl pun pe Dimi la groapa cu nisip și îi dau regulamentarele lopată, greblă, gălețoaie și basculantă. Puștiul se uită prelung la noi.

Io (zâmbind): Bună!

El (clefăind o gumă): Bună!

Io: Singurel?

El: Mda…

Io vorbesc cu Dimi vrute și nevrute despre nisip, vremea de afară și ce urmează să facem în ziua respectivă.

El se uită curios la noi și continuă să se dea în leagăn.

Dimi se uită la el ca la un zeu care poate să facă atâtea lucruri pe care el nu le poate face încă.

El observă că e privit și se umflă în pene. Se duce spre învârtitoare fredonând ceva și începe să se învârtă cu forță.

Dimi se uită mai abitir, căci are o fascinație pentru învârtitoare.

El: Ce se uită la mine!

Eu: Da. E curios să vadă ce faci.

El se oprește din învârteală și se apropie de groapa cu nisip. Se uită de jur împrejur, ia o stropitoare și pleacă. Se întoarce peste câteva secunde cu ea plină și stropește nisipul deja ud.

Dimi îl studiază cu atenție.

Io: Merge cișmeaua?

El: Huh?

Io: Apa, ai luat-o de la cișmea sau e apă de ploaie?

El (pufnind în râs): De la cișmea. Cum să iau apă de ploaie? și pleacă să reumple stropitoarea.

Eu îi explic lui Dimi ce se petrece mai ceva ca un comentator sportiv înfocat.

El se întoarce și zice arătând spre Dimi cu o moacă pusă pe șotii: Îi e sete?

Io ridic privirea spre el și zic: Nu. E bine. Tu de obicei bei apă din stropitori?

El se regrupează și se duce să umple găleata cu nisip.

Io: Cum te cheamă?

El: Ianis. Pe el cum îl cheamă?

Io: Dimi

El: E băiat sau fată?

Io: Băiat. Tu ești fată sau băiat?

El (la ‘șto): Fată… Băiat bineînțeles.

Io: Mama ta unde e?

El: (pauză)

Io: Ceva frați surori?

El: Da

Io: Cam câți să fie așa?

El: Ghicește

Io: 3

El întoarce privirea brusc spre mine în semn de aprobare și zice: Ghicește cum le cheamă!

Io: Maria, Denisa și Laura

El: Cristina, Lavinia și Jacqueline

Dimi se duce spre un leagăn.

El se duce către același leagăn.

Io: Du-te și tu pe leagănul de copii mari ca să-l pun pe Dimi pe cel de copii mici.

El se conformează mândru că aparține speciei denumite generic ‘copii mari’.

Io: Câți ani ai?

El: 6

Io: Mergi la școală?

El: Nu

Io: De ce?

El: O să merg din toamnă. El câți ani are?

Io: Unu.

El: Unu?

Io: Unu

El: Arată ca o maimuță. Ia uite! Se și strâmbă la mine! De ce te strâmbi mă la mine?

Io: Și tu arăți ca o maimuță, numai că mai mare.

El zâmbește și zice: Ghicește câți ani au surorile mele!

Io: Habar n-am! Zi-mi tu!

El: 25, 17 și 4.

Io: Uau… Două dintre ele sunt deja domnișoare.

El: Pot s-o iau în brațe pe sora mea mai mică și s-o ridic, dar nu pot să o pun în leagăn.

Io: Ești puternic, dar nu trebuie să o ridici ca să nu te lovești din greșeală.

El: Tu câți ani ai?

Io: Ghicește!

El: 100!

Io: Pe-un picior…

El: 200?

Io: Păi da! Dacă am 100 pe un picior și am două picioare, înseamnă că am 200 de ani. Babă bătrână cu dinții de lână…

El zâmbește, continuă să se dea în leagăn și zice: Merge la grădi?

Io: Nu încă.

El: Când o să meargă?

Io: Din august. Tu ai fost la grădi?

El: Nu

Eu: De ce?

El îți schimbă postura, mimica și vocea și spune pe un ton serios: Știi, noi suntem țigani…

Io: Mi-am dat seama, dar ce are a face țigănia cu grădinița?

El: Păi nu suntem de pe aici.

Io: Dar de unde sunteți?

El: De la Ploiești și tre’ să fii de aici ca să te poți duce la grădi sau la școală. Adică să fii mutat aici, dar din toamnă o să merg și eu la școală!

Dimi îmi zice că vrea jos, îl prind de mâini, îl dau jos din leagăn și se reîntoarce la groapa cu nisip.

El: E atât de mult nisip în groapa aia ca în deșert.

Io: Ai fost în deșert vreodată?

El: Nu. Tu?

Io: Nu

El: E așa cald în deșert. De aia pinguinii nu pot trăi acolo.

Io: Dar pinguini să știi că am văzut!

El: Unde? În desene animate?

Io: Nu. Pe o insulă cu pinguini.

El: Unde?

Io: În Argentina, o țară care e departe de aici.

Ploaia se întețește și deodată se aude peste picurii de ploaie, peste trafic, peste foșnetul copacilor, peste gardul parcului, direct din stația lui 69: Ianiiiiiiiis!

El țâșnește din leagăn și fuge în direcția sunetului. La mama lui…

Dimi rămâne cu mama lui și se bucură de ploaia torențială dându-se pe tobogan pe burtă și lingând apă de ploaie de pe rampa circuitului.

Copiii au nevoie de cineva în preajmă ca să poată fi copii.