Monthly Archives: October 2013

Co-ping-pong

Co-ping-pong

Na ca ma joc cu vorbele de dinainte sa imi incep bine expunerea acida de opinii si pareri. Noroc ca blogul meu e bazic prin definitie si ne amortizam reciproc. Io dau cu acid si el stinge cu baza… de siguranta.

Imi plac oamenii in general, in particular si in special.

Nu imi plac unele dintre reactiile oamenilor in anumite situatii care ma includ ca parte implicata. Iar cand stresu’-i mare, atunci sa te tii! Care mai de care apare cu o aparare la atac.

Mi se mai intampla sa ma dedublez si sa fiu si observator si actor principal in unele dintre aceste secvente de circ uman.

Ca observator e chiar fain: poti sa te dai un pic mai in spate, nu de alta dar sa nu te patezi de sangele care tot tasneste pe campul ala de lupta. Poti sa dai mai tare sau mai incet ca sa vezi ce se intampla. Poti sa indepartezi ecranul pe care ruleaza acest film de categoria TZ. Dupa care sa il si stingi. Si toate astea pentru ca nu esti implicat de nici o culoare sau stare.

Ca parte direct implicata in haos lucrurile devin complecse si cu multe aspecte. Ti se duce dracu si calm, si teoria din spatele actiunilor, si spirit impaciuitor. Pentru ca scenariile in care unu’ da si altu’ incaseaza este pe cat de cliseic, pe atat de actual.

Pentru ca nevoia de control, putere si dreptate ne iau mintile cu totul si le poarta spre cele noua zari indepartate. Si calcam peste oameni, peste nevoile lor, peste opiniile lor, peste personalitatile lor ca sa ajungem unde ne dorim. Ca asa trebuie. Ca asa au facut si altii cu noi si acum e randul nostru sa dam la cap.

Asemenea unor parinti hiper-autoritari nu ne intereseaza “scuzele, pretextele si explicatiile” celui din fata noastra, ca treaba “ori o faci, ori n-o faci”. Standardele noastre de calitate si performanta sunt atat de ridicate incat si noua ne vine greu sa le atingem de cele mai multe ori, dar e mult mai usor sa gasim o expresie externa in carne si oase pe care sa proiectam incapacitatea noastra de adaptare la diferite medii si situatii sociale.

Si atunci incepe mitralierea cu aparari psihice care mai de care mai inedite. De la sarcasme gratuite, la baloti de proiectii, negari vehemente, deplasari deplasate, agresivitate pasiva insistenta, clivaje, activism ca noi suntem aia care fac treaba ma, nu cauta scuze.

Dupa un prim raid ne dam seama ca in fata noastra continua sa fie un om viu, cu pareri, cu nevoi, cu personalitate care mai are tupeul sa aiba si o replica la gloantele de kalash infipte intr-insul. Opaaaa! Ceva total neasteptat! Pentru ca pana acum lumea nu se punea cu noi, ca stia ca n-are sens. Ca avem statut special de om cu capu’ mare si toleranta la frustrare scazuta.

Nu mai merge sa ne batem cu pumnu’-n piept despre cate facem, cate stim, cate putem si ce valori solide avem noi in viata. Ca respectul e mort in papuris. Dar noi stam drepti cu sulita-n mana asteptand urmatoarea vanatoarea.

Dar oare ce se intampla cand vanatorul devine brusc… vanat?

Sau cand agresorul are parte de o victima care ii opune rezistenta si se trezeste usor fara de putere?

Sau cand un om care e obisnuit sa fie pus pe piedestaluri e rugat sa coboare de acolo ca nu se aude ce tot zice el?

Atunci avem de-a face cu o schimbare, iar schimbarile ne fac paru’ maciuca in general.

Ping si cu pong fac co-ping-pong: rezistenta continua! 😉

key_to_light_by_eliseenchanted-d56f44u

Locul femeii e la ea in cap

Locul femeii e la ea in cap

b72732a7a28845cf9bb2ec18eebee7cc-d5nx6kd.png

Sa fi trecut mai bine de 2 saptamani de tacere scriitoriceasca. Rusine, rusine, de trei ori rusine! Vreau sa scriu istorii si in mijlocul evenimentelor dau bir cu fugitii. Asa se intampla cand ma iau io pe mine pe dinainte. Nu mi-am dat timp nici macar sa derulez cele traite, simtite sau gandite in ultima vreme. Ca in goana nebuna a facutului cum trebuie, a ceea ce trebuie… la timp. Cand ma apuc sa-mi planific viata lucrurile devin intortochiate si cu muuulte cusururi.

Dar azi mi-am zis: Pana aici! Imi voi face timp sa ma astern pe hartie si sa nu plec pana nu voi fi dat tot ce aveam de dat in materie de pseudoliteratura post-moderna da blog. Stau tolanita in pat avand toata matza la picioare. Da, in peisajul meu domestic a aparut, culmea, tot de vreo 2 saptamani… o matza. E nebuna, zaluda si curioasa. O sari matza departe de stapani, dar pana la urma tot cine se aseamana se aduna! 🙂

Ea jongleza cu cele noua vieti ale ei aruncandu-se dupa diverse mobile din spatele carora devine un adevarat “rescue party” recuperarea ei, iar io jonglez cam cu tot atatea. Ca mi-s proaspata mama de matza. Sper totusi sa nu-mi cresca mustati, ca de zgariat stiu ca nu ma pot abtine. Mi-s partenera de viata cu bune, rele si urate. Mai sunt eternul psiholog in cautare de conexiuni si legaturi multicauzale. La care se adauga psihoterapeutul din mine cu ipoteze sistemice, interventii social constructiviste si curiozitatea cat casa.

Sunt profesor pentru niste copii care ma fac sa rad si sa ma pun la mintea lor in fiecare zi. Sunt invatacel supervizat in activitati de formare si master. Sunt o fiica si sora care incerca pe cat poate sa le dea celor dragi o felie buna din timpul sau. Si cica mai sunt si prietena care mai iese la o vorba, la o depanare de amintiri sau punere la cale. Ati numarat voi cate vieti am pana acum, ca io deja le-am pierdut sirul.

Si cateva minute pe zi imi permit luxul de a fi io cu mine, la mine in cap, suflet, corp, spirit. De obicei cand ma transport in multele locuri in care trebuie sa fiu. Atunci, in momentul meu de timp cu mine, cand sunt inconjorata de straini grabiti care ma inghesuie in tramvai, ma lafai in interiorul meu. Mintea este dezlegata la peste si toate minunile pamantului. Visez cum o sa calatoresc io peste mari si tari ca tare mi-i dor de-o escapada in lumea larga.

Ma imaginez peste cativa ani… oare oi ramane intreaga la trup, minte si suflet? Imi dau cu parerea despre ce nume s-ar potrivi mai bine pentru copiii-mi nenascuti. Imi aduc aminte de bocancii aia pe care nu am avut timp sa mi-i comand si incerc sa vad cand o sa mi-i permit (probabil nu prea curand!). Ma ratoiesc la oamenii care ma calca pe nervi prin aroganta sau ignoranta lor zilnic. Ma umflu in pene revazand secventele din filmul lucrurilor facute de mine in ultima vreme.

Ma gandesc ca nu mi-ar strica mai multa miscare (adica sport efectiv, ca alergatul in sus/jos pe scari nu intra la categoria asta), cat nici sa mai scap de vreo 2-5-9 kilograme. Se apropie Casin… Gata cu lafaiala! Hai ca ne vedem maine dimineata din nou. Ai grija pe unde iti umbla gandurile! 😉