Nelimitarile ne linistesc.

Pardon!

Nelimitarile nelinistesc.

Delimitarile pe de alta parte, sunt alta mancare de peste.

Iar noua, oamenilor, ne place pestele. Il cunoastem, e al nostru, are cap si coada, il putem insfaca si fugi cu dansul la subtioara spre pajisti mai verzi, orizonturi mai largi, lumi noi. Doar noi doi ca doar suntem de-un soi.

Ieri m-am plimbat prin Londra de nebuna la bratul omului meu pentru prima data-n viata.

Seara am suflat in niste lumanari si mi-am dorit nespusul pentru anul proaspat scos din masina timpului.

Anul trecut pe vremea asta sarbatoream casnic cu aceeasi ocazie printr-un maraton de filme si cuibareala ca la balamuc.

Acum doi ma rocaream intr-o bodega de prin Timisoara pe acorduri Implant pentru Refuz.

Oare ce nuante va capata ritualul de trecere spre anul viitor?

Caci in functie de evenimentele insirate mai sus, predictiile capata o forma pe alocuri… imprevizibila.

Vreau sa-mi fie bine anul asta!
Si sa-mi fie de bine!
Si sa fac bine!

Sa ma gandesc cu o secunda mai mult in momentul in care emotiile imi catapulteaza mustarul.

Sa planific ceea ce necesita pregatire si sa traiesc pur si simplu ceea ce e de trait.

Sa-mi ascult intuitia, dar sa o secondez cu ceva gandire critica.

Sa-mi descopar noi fetze, fatzuci si fatzete in fiecare zi si sa le arat mai mult sau mai putin artistic.

Sa cant si sa dansez ori de cate ori devin mult prea serioasa si absorbita de ceea ce mi se intampla.

Sa calatoresc in lung si-n lat.

Sa ma schimb pentru ca simt ca e momentul, nu pentru ca trebuie. Sa raman aceeasi acolo unde conteaza.

Sa imi amintesc lucrurile importante si sa le uit pe cele irelevante.

Asa ca haide sa haidem si-om vedea cum se vad lucrurile si din mers.

The carousel never stops turning after all!