Deruland filmul ultimilor 5 ani am constatat ca pe 28 decembrie, My Twitch of the Day a implinit… 5 ani. De cand am trecut cu scrisul in online. Ma mai mir si minunez de unele randuri tasnite de undeva de unde par a fi fost tinute sub presiunea tacerii.

Dar twitch-ul meu mi-a fost un companion de nadejde, la zambete si draci, la comuniune si izolare, la de toate si la nimic. Sunt totusi unele lucruri de care nu am scris… inca. Unul dintre ele este Cambridge. Ca psihoterapeut mi se pare esential sa experimentez cat mai mult pentru a-mi extinde cunoasterea si a putea empatiza cu oamenii din fata mea in cabinet.

Cele 6 luni in Cambridge cu siguranta mi-au crescut nivelul de intelegere cu privire la multe aspecte legate de migratie, tara vazuta dinafara, socializare, satisfactie in munca, ierarhii sociale si profesionale, institutii, singuratate, meteodependenta, cuplul ermetic, statul la casa, prietenie, multiculturalism si universalitatea copiilor.

Trebuie sa pleci ca sa te intorci. Ma uit acum mai mult ca inainte la oamenii care decid sa plece in cautarea pasunilor mai verzi unde vad cu ochii sau unde le soptesc cunostintele ca ar fi verdele mai verde.

Si mi se confirma o credinta pe care o repetam asemenea unei mantre cand lucram in trafic de persoane: oamenii care pleaca sa munceasca inafara si aleg sa vorbeasca doar despre partile bune ale migratiei, lasand in mod convenabil la o parte disperarea, singuratatea si greul, vand o iluzie periculoasa celorlalti.

Hai ca o sa fie bine! Hai ca rezist! Hai ca primii ani sunt grei, pana treci in anul 3! Hai ca iesim in pub sambata si bem o bere si ne chill-uim! Hai c-o fi, hai c-o-mparti! Hai ca postez pe Facebook ca ma plimb prin Londra pe soare, zambind cu gura pana la urechi!

Si cu restul cum ramane? Credeti ca oamenii nu vor sa stie si reversul migratiei? Sau daca ziceti ca vi-i greu o sa fiti bagati in aceeasi oala cu cei care se duc acolo fara nimic, sa faca nimic? Cred in autenticitate, inainte de toate!

Eu n-am scris atunci cand mi-a fost greu, pentru ca eram intr-un soi de greva exprimarii. Pentru ca incercam sa-mi fie bine. Iar binele asta este o notiune atat de relativa, ca ceea ce e bine pentru tine, s-ar putea sa fie ne-bine pentru mine. Eu pot, eu sunt magician. Eu pot, eu am calatorit lumea-n lung si-n lat. Eu stiu cum e cu expatrierea.

Habar n-aveam! Calatoriile de turist n-au nici cea mai mica legatura cu migratia pentru munca. Sunt la sute de ani lumina una fata de alta. Trebuie sa fie rau, ca mai apoi sa fie bine. Asta fix din puta gandirii, dar cam asa e.

Nu as da experienta asta pe nimic. I don’t do regrets! Acum cand mai citesc chestii de genul “acum e momentul sa plecam din tara pentru ca au intarziere trenurile, nu merg oamenii la vot sau avem coruptie in politica” ma bufneste rasul, dupa care ma apuca dracii. Si de obicei ii invit pe emitatorii acestor mesaje sa se duca, sa plece, ca sa vada exact cum stau lucrurile si prin alte parti… dupa care mai vorbim.

Idealizarea strainatatii e precum idealizarea propriei tari. O extrema. Am fost si inafara granitei, cat si in interiorul ei. Pentru mine este mai bine in interior. Pentru ca imi gasesc sensul, pentru ca am oameni cu care pot vorbi, pentru ca am familie, pentru ca am locuri familiare.

Iar anul care tocmai ce se gata azi mi-a oferit in dar aceasta lectie de viata. +1 la experienta de viata pentru mine. Si e bine acum, chiar daca a fost ne-bine inainte. Imi doresc de la 2017 rezilienta mai presus de orice! Pentru ca face bine, chiar si atunci cand nu ti-e bine! Hai la multi ani!