Category Archives: Existential Dilemmas

Acolo unde se duc norii

Acolo unde se duc norii

Acolo unde se duc norii
Putem vorbi despre toate pana ne prind zorii

Acolo unde se duc norii
Tu ma vezi asa cum sunt si zambesti bland

Acolo unde se duc norii
Eu nu te dor nici cand dorm, nici cand cant

Acolo unde se duc norii
Inima-mi ti-e deschisa oricand si oriunde

Acolo unde se duc norii
Mintea-ti ma infasoara in vesmant ales

Acolo unde se duc norii
Tu esti Verde Imparat, iar eu a ta Roscova Imparateasa

Acolo unde se duc norii
E departe, si e fum, si e ceata

Eu sunt aici.

Family of Choice

Family of Choice

Ce e aia o familie? Intrebare cu raspuns deschis.

Cei din care te tragi si cu care imparti casa, masa si mostenirile genetice.

Sau poate cei langa care alegi sa-ti petreci zilele si noptile pana la adanci batraneti, dupa care ajungeti sa mai impingeti si panselute impreuna.

Familie?
La ce bun?
De ce traiesc oamenii in cete familiale, cand ar putea la fel de bine sa traiasca singuri?

Pai unde-s doi puterea creste! Unde mai pui ca daca apar si ceva copii in peisaj brusc clanul se mareste si sentimentele de posesiune si apartenenta infloresc.

Stiti ca patalamaua-mi spune ‘psihoterapeut de cuplu si familie’, nu? Lesne de inteles ca ma preocupa subiectul de ceva zeci de ani incoace.

Ce face o familie sa fie familie?

Si mai cu seama ce desface o familie? Tot ce am citit pe tema relatiilor de orice fel se invarte in jurul catorva concepte mari si late: bunavointa, putere si dragoste.

Modul in care se manifesta treburile astea in interiorul familiei can make it or break it.

Acum daca ar fi sa va impui capul cu teorie despre ierarhii familiale, granite, roluri, scenarii de viata, diferentierea Sinelui si genograme sunt sigura ca nu m-as face inteleasa.

Asa ca atunci cand vreau sa vorbesc despre ceva important pentru mine, incerc sa imi aleg cuvintele cele mai simple.

Iti pasa sau nu-ti pasa?

Vrei sa ai dreptate sau vrei sa ai armonie?

Intelegi sau nu intelegi?

Incerci sau nu incerci?

Da sau nu?

Iubesti sau nu iubesti?

Care e oare scopul unei familii?

Sa traim fericiti pana la adanci batraneti… and beyond?

Cam complicat, presant si permanent…

Asa ca ce-ar fi sa desfacem scopul asta in lucruri mici.

Sa ne ascultam unii pe altii.

Sa avem grija unii de altii.

Sa ne cerem scuze unii altora cand o dam cu mucii in fasole.

Sa vorbim unii cu altii.

Sa ne lasam sa tacem unii pe altii.

Sa fim curiosi unii in privinta altora.

Sa ne iertam unii pe altii.

Sa radem unii cu altii.

Sa plangem unii cu altii.

Sa ne facem planuri unii cu altii.

Sa ne iubim unii pe altii.

Sa fim binevoitori unii cu altii.

Sa avem incredere unii in altii.

Sa cautam binele unii in altii.

Sa ne punem unii in papucii celorlalti.

Sa…

In loc de poza cu oo si drob

In loc de poza cu oo si drob

Anul trecut de Paste eu eram cu mainile in drob si cu mama dandu-mi instructiuni prin Skype, iar el inrosea oo. Eram pe meleaguri straine si incercam sa ne facem sarbatorile cum am invatat ca sunt la noi acasa. Anul asta suntem impreuna la noi acasa. N-am facut oo si nici drob. Dar ne-am facut cafeaua de dimineata pe care o bem impreuna ascultand ceva muzica in surdina. Pisicile zburda pe langa noi si totul pare de o normalitate pe care n-am mai trait-o demult. Avem niste traditii la pachet venite din Botosani. La pranz mergem la masa la mama pentru alte traditii de familie. Imi sade bine acasa. Pastele este despre revenire la viata, nu?

Colateralitate

Colateralitate

Vineri mi s-a povestit despre un film.

Suna bine.

Terapeutic.

Greu.

Cu substanta.

Ieri am fost sa il vad.

Asta dupa ce i-am vazut trailer-ul si mi s-a facut usor pielea de gaina.

Toti sortii mi-au fost vadit potrivnici.

Nu rula decat la mall.

Imprejur hahaieli si crantanit de nachos.

Ca si constructie cinematografica mediocru.

Jucat pseudoautentic.

Si totusi il recomand pentru cei care il pot decoji de toate neajunsurile ca sa ajunga la maduva.

La esenta.

Dragoste.

Timp.

Moarte.

Motivatorii nostri cei de toate zilele.

Uitandu-ma la film m-am dus cu gandul la Antichrist-ul lui Von Trier.

Si acolo e cu moarte de copil.

Si cu trinitate.

The three beggars: grief, pain and despair.

Corbul, cerbul si vulpea.

Moartea parjoleste totul inainte si inapoi.

Dragostea te salveaza de tine insuti.

Timpul curge, sterge, amorteste.

Mi-a placut ideea de aducere la viata a acestor abstractiuni.

Cica filmul e urat.

Cica nu a fost facut dupa o carte pe care o poti citi ca sa-ti speli gustul amar lasat de cinematografia slabuta.

Asa si?

Nu trebuie decat sa deschizi ochii si sa te gandesti la experientele pe care filmul le reaseaza in tine.

Reactii la pierdere.

Domino-ul nesfarsit.

Grupuri de suport.

Dialoguri cu moartea.

Impotrivire cu timpul.

Cearta cu dragostea.

Cartile de psihoterapie vorbesc de cinci stadii ale pierderii: negare, furie, negociere, depresie si acceptare.

Filmul le arata in plina desfasurare si succesiune.

Daca ai simtit ca pierzi ceva vreodata o sa intelegi filmul, independent de faptul ca merita Oscar sau Zmeura de Aur.

Iar conceptul de frumusete colaterala e de departe masura rezilientei fiecaruia dintre noi in fata unor lucruri pe care oricat mai incerca, nu le putem controla.

Ma simt recunoscatoare ca mi-a aparut acest film in cale.

E tare fain…

11

11

Tata, tu stiai ca eu am o treaba mistica cu numarul 11? Nu-s io vreo numeroloaga, dar mi se intampla frecvent sa ma uit la ceas la 11:11 sau 23:23. Sunt nascuta pe 23 la ora 11.

Daca aduni cifrele datei mele de nastere ghici ce numar obtii? Iar 11. Marti, se fac 11 ani de cand tu te-ai dus, iar eu am ramas. Cand a trecut tot timpul asta? Unde s-a dus oare? E si el acolo cu tine?

Nu stiu daca e sindrom de aniversare, sau pur si simplu un snop de dor mare, dar as vrea sa iti povestesc ce-am facut in toti anii astia fara tine. Ma rog, fara tine fizic, caci tu esti cu mine mereu. In mine.

Deci sa recapitulam cand ai murit? Nascut la data de 25.02.1946, decedat la data de 14.02.2006. N-ai avut rabdare sa implinesti 60 de ani.

Ce faceam io prin 2006? Eram anul III de facultate, ma angajasem la Zapp si incercam sa fac ceea ce fac si acum: sa ma descurc pe cont propriu. Independenta. Incapatanata. Increzatoare. Dupa care in intuneric. Pe atunci eram cu singurul baiat pe care ai apucat sa-l cunosti.

Mai tii minte cand ati dat nas in nas si v-ati fastacit amandoi? Eram a 11-a! Ia uite! Inca una cu 11. Ti-am zis io ca e ceva la mijloc. 2006 a fost un an cu multe restante, heirup-uri intelectuale si replieri interioare. Si negru mult.

Dupa care a venit 2007. Am terminat facultatea, dar nu mi-am dat licenta. M-am angajat, am inceput formarea in psihoterapie, am inceput sa simt ca ceea ce fac are un impact asupra vietilor oamenilor. Asa cum discutam noi la un moment dat in bucatarie.

In 2008 mi-am dat licenta si m-am inscris la master. Si am trait prin munca multa, adrenalina si sentimentul ala adictiv ca schimbi lumea. N-as vrea sa mi-o iei in nume de rau, dar uitasem complet ca mama ta s-a dus si ea in 2008. Ca sa ti-o zic pe aia dreapta: not my abuela! Si totusi a fost.

2009 a venit cu prima mutare de acasa. Un soi de: Ia-ti Ioana ziua de la frac’-tu de la muma! L-am luat si pe olandezul zambitor cu mine. Ai nostri mi-au facut zestre, iar ai lui m-au primit cu bratele deschise. Pana cand m-am trezit ca sunt in filmul gresit.

Asa ca in 2010 ne-am despartit si m-am intors acasa, ca sa plec iar. A doua mutare. Pe nepusa masa. Asa a fost sa fie. Tot in 2010 m-am dezlegat de niste oameni si m-am legat de altii. Tumult nou, munca noua, pasiune noua. Noua dezordine sentimentala. Si atestatul de libera practica in psihoterapie sistemica de cuplu si familie.

2011 a fost pe motoare, cu tatuaje, cu Pisi, zburdand prin aer si cu doliu dupa mamaie. Draga de ea. Sunteti impreuna acolo sus? Iti face in continuare ciorba de burta? Mda, ti-am zis io ca e ceva cu 11-le asta in viata mea. Mama a rezistat cu stoicism la post-adolescenta mea.

2012 a fost cu sfarseala. Cu ruptura. Cu furie. Cu deznadejde. Cu cautare. De sens, de loc, de sine. Si cu gasire asezonata cu lupta, ezitare, detasare. Cu harababura interioara si testarea libertatii.

2013 s-a lasat cu a treia mutare. Nestatornica mai sunt, nu-i asa? Si totusi s-a gasit un om sa ma aseze. Mai cu seama, sa se aseze langa mine si sa ma ia asa cum sunt. Cu de toate. Inclusiv cu provocarea profesionala de la vremea aia care ma facea sa dorm, atunci cand nu munceam. Dupa care m-am reasezat si profesional.

2014 a fost despre calatorii, cunoasteri, prieteni, festivaluri si voie buna. Si pisici. Doua: Picka si Rina. Stiu ca si tu ai avut o perioada in care ti-ai impartit viata cu cateva pisici.

2015 a fost cu munca frumoasa si diversa, cu repozitionari relationale, cu dor de duca pe motoare, cu evadare si cu multa iubire. Ah, si un renovat de casa.

2016 m-a prins in iuresul cautarii de nou si mai bine. Asa ca am plecat impreuna cu el peste mari si tari. Unde am descoperit noul, binele, raul si uratul. Dar ce bine mi-a mai prins. Tu si cu mine suntem destul de asemanatori la aruncatul cu capul inainte.

Si acum 2017, nu? Sunt inapoi acasa. Il astept sa se intoarca. Am grija de casa. Muncesc ca o nebuna ca sa nu dau timp dorului sa se depuna. Ma gandesc la copii. Si am o nepotica varsatoare ca mie asa, pe care o cheama Mia.

Na, ca ti le-am spus pe toate pe nerasuflate mai ceva ca un pomelnic tinut dosit timp de 11 ani. Ce zici? Ma mai cunosti?

Sper ca norii printre care plutesti sa-ti fie pe plac si sa te uiti la noi cu paza si drag. Constantin, paza noastra!