Ai rabdare cu tine!

Cu…

tine…

Uita-te lent la tine in singura oglinda pe care o ai in casa acum. Si bland. Lent si bland.

Respira adanc si odihneste-te!

E in regula sa nu stii ce sa spui cateodata.

Sa nu iti curga literele prin buricele degetelor si sa se aseze in cuvinte, care sa se aseze in propozitii care sa descrie fidel ceea ce se intampla in tine acum.

Ca nici tu nu stii exact, asa ca de ce sa pretinzi ca ai stii?

Nu trebuie sa stii tot timpul!

Poti sa stai un pic cu frica asta? Invit-o la o cafea pe podeaua camerei tale de zi.

Imi vine sa fug! Sa fug de incertitudine, de nesiguranta, de tot ce nu sunt, de tot de nu pot fi si de tot ce nu vreau sa fiu.

Departe.

Cat sa nu ma ajunga gandurile astea de inadecvare. De ‘nu sunt indeajuns’. Caci sunt.

Am ajuns la varsta la care ma pot aseza la masa cu mine, si, cand vine salata, eu sa ma privesc in ochi si sa imi zic:

‘Esti… Asa ca fii!’

S-a ridicat ceata de pe otelul stelelor argintii.

Care o fi povestea acestui simbol al cartierului, vechi de mai bine de jumatate de veac?

Cine le-a creat?

La ce s-o fi gandit?

M-am apucat sa caut. Si am gasit. Si am avut rabdare sa citesc despre omul care sculptat acesti astrii stralucitori.

Constantin Lucaci.

Are un muzeu dedicat in Sanctuarul San Francesco di Paola in Calabria, aflat sub egida Vaticanului. Inca un artist roman care isi gaseste recunoasterea peste hotare.

Drumul Taberei via Calabria.

N-am fost in Calabria pana acum, dar a venit Calabria la mine.

Fix pana in Drumul Taberei.

Oamenii care trec grabiti pe langa aceasta lucrare impunatoare au habar despre ce anume a dorit sa ne spuna autorul? Isi pun problema asta?

Se scrie despre Constantin Lucaci ca avea trei pasiuni: studierea universului, muzica si bucuria de a modela. Isi indreapta eforturile creatoare spre tema inaltului, predominanta pentru timpurile in care s-a manifestat artistic.

Foloseste otel in sculpturi in incercarea de a le da o functie suplimentara de oglinzi gigant care sa reflecte realitatea locurilor in care sunt amplasate. Cica pretuieste materialele dure – otelul, piatra, marmura, granitul, pentru ca obliga la disciplina sintezei, si pentru ca trebuie cucerite barbateste. Studiul formei si al luminii acestei sculpturi sugereaza nemarginirea. Sentimentul de nemarginire.

Cat de norocoasa sa fiu, sa pot vedea de la fereastra propriei mele case aceasta sculptura? Sa imi beau cafeaua de dimineata si prin aburii sai, contopiti cu cei ai cetii de afara, sa apara stralucirea argintie a unor stele.

V-ati dat seama care este unul dintre mecanismele mele preferate de aparare? Sublimarea. Atunci cand sufletul meu simte nevoia de mangaiere si continere, il imbaiez in muzica, scris si arta vizuala. Si il las un pic acolo.

In frumos.

In duios.

In simetric.

Cu rabdarea treci marea. Imi rasuna ‘Din valuri ard’ a celor de la Luna Amara:

‘Eu sunt mic, tu fa-ma mare,

Mare neagra de uitare’

Dar nu vreau sa uit nimic din drumul meu inapoi catre mine. Vreau sa tin minte fiecare pas, ca, daca cumva, ma ratacesc vreodata, sa am harta mentala care ma duce inapoi acasa.