Dalia

Dalia

Aerul era atat de rece incat fiecare pala de vant ii sfredelea fata devenita deja rosie. Mergea pe strada intr-un ritm ametitor. Parca o fugarea cineva. Parul ii era purtat dintr-o parte in alta ca intr-un dans al suvitelor carliontate, care nu-si dadeau pace. Ochii mari incercau sa mentina contactul cu realitatea strazii, in timp ce privirea era deja departe sau poate chiar un pic prea aproape.

Are darul asta: de a privi in oameni. Lumea se uita prin oameni in general, numai ea se incapataneaza sa se uite in oameni. In cele mai ascunse si intunecate colturi ale fiintelor lor. Este deja invatata cu faptul ca ceea ce descopera niciodata nu e usor de privit, insa continua. Nici ea nu stie de ce. E ca o chemare.

Cand era mica se gandea ca ceva e total in neregula cu ea pentru ca i se intampla adesea sa citeasca gandurile oamenilor. Nu spusese nimanui nici pana in ziua de azi, asa ca pe umerii aplecati in fata cara povara asta zi de zi. E doar o pustioaica, cu mult tupeu si vise cat casa. Dar azi ceva o facea sa mearga parca si mai repede si apasat incat talpile bocancilor sai militari patimeau crunt de pe urma asta.

Cu castile adanc infipte in urechi se misca cu o agilitate ritmica prin marea de oameni pe care incerca sa o evite. De obicei cand vroia sa isi puna gandurile in ordine alegea un loc foarte aglomerat. De exemplu treptele de la C.E.C.-ul de pe Calea Victoriei unde statea cu orele si fixa trecatorii. Si se calma. Totul redevenea zen.

Lucrurile n-au fost niciodata usoare pentru ea. Deja renuntase sa se mai intrebe daca se intampla asta datorita ei, karmei sau poate oamenilor care ii tot apareau in cale. Cu o incapatanare demna de o cornuta, mintea ei se invartea in jurul unor cuvinte care-i rasunau in minte. Spart, strident si inexplicabil.

Si pe masura ce mergea mai repede sirul de cuvinte o urmarea agasant. Nu mai patise asta pana acum: sa aiba o reactie corporala la niste cuvinte pe care nu reusea sa le atribuie unei situatii.

Sa fii visat ceva urat azi-noapte?

Sau poate e de la prea multa cofeina?

Rahat! Ar fi prea cliseu sa o iau razna!

Sunt un pic cam mare pentru internari la balamuc.

Atunci de unde mi se trage?

Si ce dracu inseamna?

Imi este dor sa te sarut!…Vreau sa te sarut!

(fata ii ia foc, parul se incolaceste in jurul gatului in timp ce picioarele izbesc asfaltul semi-inghetat)

Imi este dor sa te sarut!…Vreau sa te sarut!

(ochii se umezesc, urechile i se infunda lasand undeva departe Luna Amara din casti si aerul devine tot mai greu de inspirat)

Imi este dor sa te sarut!…Vreau sa te sarut!

(dintii se inclesteaza iar mainile indesate in buzunare se strang in pumni) 

Era ca si cum mintea Daliei incerca sa gaseasca o explicatie logica la acea insiruire de cuvinte. Culmea era ca parea u a fi de dragoste. Dar de ce sa o faca o declaratie atat de explicita a dorintei sa isi piarda cumpatul? Si pana la urma dorinta cui fata de cine? E chiar magulitor sa fii obiectul dorintei cuiva care sfarseste prin a-ti marturisi franc: Imi este dor sa te sarut!…Vreau sa te sarut!

Sau poate nu era vorba despre ea. Dar cu siguranta era implicata in toata povestea asta. Altfel corpul sau nu s-ar fi razvratit cu fiecare fibra. De unde atata revolta? Fata de ce? Nici ei nu ii era clar. Incertitudinea o obosea si pe masura ce pasii inaintau, ritmul sau de mars incetinea. Dupa mai bine de 2 ore de mers prin frig, inchisa in capul ei cu afurisitul ala de gand, Dalia era epuizata.

La ce bun sa ma agit? Oricum fiecare face ce vrea… Cu cine vrea… Cand vrea… In timp ce incerca din rasputeri sa se convinga de toate astea, din strafundurile cele mai primitive ale fiintei ei rasuna eliberator:

Where the fuck did I go wrong?!

Lacrimile ii siroiau de acum necontrolat, innodandu-se in barbie. Era singura asa ca isi permitea sa le lase libere. Si pentru o clipa timpul a stat mut…

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *