Category Archives: Dalia

RE: Cunosc

RE: Cunosc

Să facem cunoștință!

Mă cunoști?

Parcă ne-am întâlnit undeva, pe la vreo cunoștință

În ultima vreme mi-am pierdut

Cam des cunoștința

Recunosc, n-a fost cel mai oportun prilej

Să-mi aduc aminte de lucrurile

Care-mi activează recunoștința

Dar cumva

Am reușit să mă recunosc

Într-o oglindă aburită, sub lumina sinceră a unui neon

Mi-am zâmbit cu emoția

Care-ți străbate trupul atunci când recunoști

Un om drag, de care ți-a fost dor

În forfota unei mulțimi imprevizibile

Unele lucruri se cunosc de la o poștă

Unele trebuie să îți iei inima în dinți să ți le recunoști

Și cu recunoștința acestei întâlniri în vene

Aștept să ne dăm formă și sens

Nes(u)puselor

French autumn rain

French autumn rain

A sheer moment of log-off or two
May indulge me in what people usually do
When the rain lets them know
That November can as an autumn gift with a bow!

From my cozy cushioned cafe seat
I stare at the world outside and eat
Something sweet, something new
Not something borrowed or something blue…

The humming voices of people around
Suddenly fade out without the slightest sound
All is left for me to hear loud and clear
Is a French love song in my ear

The mind flies high as the soul deeply floats
Over sees and oceans and moats
To a land where there is no “must”
But only you, me and some good old trust

That you are here to stay. Ay?
That you won’t just get up and fly away. No way!
That I am mine and you are yours. For hours!
But all that’s in between will forever be ours!

That all we have lived together so far
Has its own special place up on a star
Which will guide us when the now gets dark
Or when I transform into freakin’ Joan of Arc

And you will your blazing, consuming heat
Burn me inside out until I turn into roasted meat
What will be, will be. Then so be it!
Maybe we wake up one morning and say “Beat it!”

We’ll know then our time is out
As we continue to scream and shout
Leaving all courtesy and common sense aside
Tenderness… care… forgotten side to side

But what if we don’t?
What if we are stubborn enough to utter “We won’t!”
What will come of us?
Will you be strong enough to stop making a fuss?

Will i be wise enough to let this one slide?
Can you imagine the surprise in our eyes?
Or how much we would enjoy such a rise?
From our ashes only to once again to stride… to ride…

A_kiss_in_the_rain_by_minotauro9

Postum

Postum

image

… ajuntandu-ma de vreun condei bun
O sa o strig ca pe-un foc aprig
Care mocneste-n mine din vremuri stravechi
Pe cand eram o tanca asaltata de patimi si urechi
Straine de mine, legate de tine, sine,
Ciulite atent pe peretii preaplini de sine
Cu tablouri stralucitoare, pitind rana ce doare
In patimi nocturne si zvarcoliri diurne
Care decad jalnic in mutre taciturne
Si cenusi presarate, afanate si aruncate-n urne.

This is ridiculous!

This is ridiculous!

8e5d52f16335dac1e5cb6514bf0cd7b5-d4qigy8

Ieri, mult dupa asfintitul soarelui, pe cand luna gigantica lumina selenar cerul pe alocuri innourat, ne intorceam acasa, moi et mon mec. In autobuzul in care ne aflam, din inertie, pe la Afi asa se urca o domnita mandra tare impreuna cu domnul din dotare. Expresia de rata careia tocmai i s-a plasat ceva putrefact supt cioc o plasa pe tanara in categoria domnisoarelor care au impresia (gresita de altfel) ca un bot de genul impresioneaza sau mai mult decat atat, transmite un mesaj senzual. Nicidecum! Caci nu suntem rate, slava Domnului! Ci oameni, respectiv femei.

Dar e, bag seama, grea treaba asta cu asumarea feminitatii si purtarea ei in masura potrivita corpului fiecareia, precum si modularea ei in functie de ocazie si context. Anyway, dupa ce ma decid sa o scanez de sus in jos pe pustoaica de vreo 20jde ani, in plin proces de scan, pupilele-mi se blocheaza pe manusitele sale, care nu prea cadrau nici cu botul de rata anterior vizionat, cat nici cu apartenenta ei din oficiu la specia umana.

Am vazut multe la viata mea, dar asa ceva mai rar Bibicule, oricare m-ai citi acum! Stimabila avea in posesie 5 perechi de ghiare da plastec, aplicate la vreun salon da fitze a caror lungime individuala am aproximat-o intre 5-10 cm, mai mult spre 10, stimati cititori. Lungimea conta cu siguranta pentru tanara domnita, precum si forma de ghiara, adicatelea ascutita de puteai lua lejer indeajuns de multa sare sa-ti pui in salata, dupa gust. Ce-i drept, nu erau negre, asemenea ghiarelor autentice de animal, cat nici tocite la dimensiuni propice vanatului. Un lucru era cert: cu niste unghiute ca acelea, cam greu sa faci orice fel de job, if you know what I mean.

Pentru cititorii mei mai pudibonji, scuzati-mi retrospectiv franchetea, dar asta mi-s, oameni buni. Impopotonate cu sclipiciuri fel de fel si lacuite pana la Sfantu’ Petru si-napoi, ghiarele poseseroarei se odihneau pe bara autobuzului, incercand sa nu stea prea mult in calea mainii care primise comanda de la cortexul ascuns al domnisoarei sa se tina ca altfel pica si-si strica frumusete de manichiura. Simtindu-se privita, juna s-a intors brusc catre noi, ne-a aruncat si domnia sa o privire dojenitoare, dupa care a bolborosit ceva despre cum “bine ca nu v-ati uitat si la nush ce…” in timp ce incerca, mititica, sa-i aseze gluga de la vesta barbatului cu care calatorea.

Incercarea morte a avut, caci poznasa gluga nici ca s-a lasat intoarsa pe partea cealalanta asa cum tot se chinua protagonista noastra sa intreprinda. A renuntat in cele din urma la a-l aranja pe barbat, dar botul persista parca si mai arcuit. Of Doamne, mare ti-e gradina, si multe fete pe post de pseudorate baga spaima in bietele ratuste autentice care sfarsesc cu ditamai criza de identitate! Soseaua era lina, stopurile verzi si uite-asa a ajuns mandra domnita la statia destinata.

A coborat, lasand o urma de regret si dorinta de a explora pe viitor specimene asemanatoare. Noi, am ramas de prosti in post, leganandu-ne gravitational de bara si cu o urma metafizica de baluta in colturile gurii.

La nici cinci secunde distanta, focoasa nucleara (recte io) izbucneste: Bai, pe bune?

Balaiul replica: Pe bune ma, pe bune!

Continui inflacarata: Io cred ca in cuplu, daca tii la persoana de langa tine, si nu e vorba de un one-night-stand, ca partener ai obligatia de a-i spune omului de langa tine cand e ridicol, frate! Nu se poate asa ceva!

Am reusit, si de data asta, sa-mi cufund barbatul intr-o dilema conceptuala. Fara sa graiasca imediat, mintea lui a inceput sa construiasca rationamente in cod binar: Adica stai oleaca… Ea isi pune unghii lungi precum prajinile, ca asa ii plac ei, iar el e vinovat ca nu-i spune: Auzi draga, ia mai termina cu prostiile astea ca esti ridicola!

Dupa care blondul isi comuta focusul de pe dialogul interior spre dialogul exterior si plaseaza o intrebare intrebatoare: Tu vrei sa-mi spui ca ai vrea ca de fiecare data cand io consider ca faci/porti ceva ridicol, sa-ti atrag atentia?

Io deja alimentata cu benzina furnizata de Rusia chinezilor, zic: Pai, uite daca cei doi parteneri de cuplu fac o intelegere in sensul asta, si tipa il intreaba pe tip: Bai, imi sta bine sau sunt ridicola? atunci da, e ok. Dar nu asa din oficiu, ca atunci poate fi perceput ca agresiv.

Codul binar din capul balaiului tocmai se crapa sub greutatea spuselor mele si conchide apoteotic: Soooo, daca tu (te) porti (ceva) ridicol, io ar trebui mai intai sa astept sa ma intrebi tu daca cumva e ridicol, dupa care sa iti spun ca e ridicol. Altfel nu!

La care io, candida: Da, pentru ca relatiile de cuplu ar trebui bazate pe sinceritate intotdeauna…

Analizand retrospectiv discutia noastra de aseara pot spune cu mana pe inima ca femeile sunt o specie rara, fie ca aleg sa-si puna unghii kilomentrice, fie ca te invita languros sa pasesti in lumea lor intortochiata cu valori si mesaje duble pe care niciodata nu pari sa le poti deslusi cum trebuie. Astea suntem, frate! Dar cum ramane cu ridicolul? De el cine are grija?

In cautarea unei definitii obiective a termenului, m-am repezit spre DEX care zice-asa: RIDICOL = care starneste rasul sau batjocura; foarte mic, neinsemnat, derizoriu, caraghios. Nu mi-a fost deajuns, caci am vrut si ceva sinonime pentru RIDICOL. Si-am gasit: comic, rizibil, absurd, derizoriu, fara importanta, minor, burlesc, grotesc, glumet, hazliu, satiric, caraghios, hilar, neserios, de nimic, fara valoare, ilariant.

Si-am mai gasit si termeni de definire ai FEMEII RIDICOLE = paiata, marioneta, momaie, sperietoare, paparuda, laiata, zdrentaroasa. UAU! Aceste cuvinte ne doare, chiar daca nu ne identificam cu dansele, dar ne doare din principiu.

Sa fie oare ecourile materne care se tot aud in urechea interna recurent: Trebuie sa ai simtul ridicolului! Daca ma vezi vreodata ca devin ridicola, te rog sa-mi spui! Din cand in cand, dupa o varsta e bine sa te mai si uiti in buletin inainte de a te imbraca intr-un fel, ca s-ar putea sa fii ridicola si sa nu-ti dai seama? Tot ce se poate, dar ridicolul feminin e un lucru de ocolit daca se refera la neinsemnare, batjocura, fara de valoare, neseriozitate.

Daca vorbim insa de ilar, comic, burlesc, grotesc, hazliu, satiric sau caraghios, atunci lucrurile se schimba in cazul meu, intrucat nu am nici cea mai mica problema in a jongla cu aceste stari de agregare ale fiintei mele interne si externe. Chiar deloc! Ba mai mult, cred ca pentru a invata mai multe despre cum esti, cand esti intr-un anumit fel, e chiar indicat sa te pui in cat mai multe posturi de aceasta factura.

Morala: Dragi doamne, domnite si domnisoare, rogu-va nu va luati foarte mult in serios caci viata e destul de serioasa si asa, dar nici nu va duceti spre tenebrele paparudesco-momaiesti, caci e cam greu sa va scoateti la lumina cu capul sus dupa aceea.

Ridiculous_by_Hadiya

Confuzzleness

Confuzzleness

puzzle_by_amrodel-d5k5yfe

Cateodata am niste stari… care nu seamana intre ele, dar nici cu alte stari pe care le-am avut. Tind sa devin posesiva cu ale mele stari. Bune sau nebune, un lucru e cert: ale mele is! Intr-un moment neinstarit, adica fara de stari, mintea-mi umbla hai-hui la definitii pentru ciudateniile emotionale pe care nu prea imi vine sa le incadrez niciunde.

Si asa mi-am adus aminte de unul dintre cuvintele inventate de spumosul Max Horowitz din animatia “Mary and Max” pe care l-am vazut la editia de anul acesta a Anim’est-ului. Un cuvant care pare sa se cam potriveasca uneori cu plasmuirile mele emotionale auto sau heterogenerate. Confuzzled! A vivid combination of the feeling of being confused and puzzled at the same time.

Nedumerire si confuzie intr-un melanj deranjant de simtitor. Ce-i de facut cu o astfel de stare? Oare cand mi-s confuzzeled, mai sunt in stare de a accesa acea doza de claritate a mintii salvatoare? Sau cu cat incerc mai abitir sa ma abat de la my confuzzelness, cu atat ma trage intr-insa? Simt ca trebuie sa operationalizez un pic termenul, ca sa nu par a vorbi despre cai verzi pe pereti.

E ca si cum iti fuge pamantul de sub picioare. Numai ca nu-i disperare. Si nici furie. Pentru ca exista o doza de control pe care il autoaplici precum alifia pe sale ca sa diminuezi orice simtaminte extreme din triunghiul disperare-furie-tristete. Asa ca sentimentul secund ramas, e ca gustul dulce-amarui de dupa gustarea unei ciocolate amare-amare. Habar n-ai cum ar trebui sa reactionezi.

Parca nici nu ti-ar veni, dar stii undeva in adancul tau ca trecerea la actiune e iminenta pentru supravietuire. E atunci cand crezi ca stii ceva, de fapt cand esti aproape sigur de ceva, si dintr-o data afli ca nu prea e asa. Numai bine zicea un prof’ de-al meu impresionant de intelept pentru varsta sa ca nu-i ok sa te atasezi foarte tare de de convingerile si credintele tale.

Intrucat asta nu face altceva decat sa-ti incetoseze privirea. Si uite asa aparu si confuzzelness-u’ de care va tot sporovaiesc de vreo cateva randuri incoace. Ca o naluca mi-a aparut amintirea auditiva a unei melodii noi de la Luna Amara care canta despre metamorfoza oamenilor in relatii si disponibilitatea lor, a oamenilor, de a investi efort in a se (re)cunoaste si iubi unul pe celalalt. In spite of it all! De a mentine viu sentimentul ala puternic care i-a facut sa isi doreasca mai presus de orice sa fie impreuna pe o perioada nedeterminata.

Confuzzelness-ul meu are o legatura concentrica cu mesajul melodiei. Ca am si io o varsta si incep a-mi pune intrebari pe care nu mi le-am mai pus pana acum. Din alea non-retorice, dar cu un ecou emotional naucitor.

Oare mai stii cine sunt?
Cum sunt?
Oare vezi ca m-am schimbat?
Oare mai vrei sa ma cunosti asa cum sunt acum?
Oare imi mai amintesc de tine, cel de altadata?
Cum erai tu?
Oare pot accepta ca te-ai schimbat?
Oare mai vreau sa te cunosc acum cu aceeasi dorinta cu care te-am sorbit dintr-o inghititura atunci?

Dar stii care-i partea cea mai buna a starii mele confuziv-derutate? Ca ma duc spre dansa cu capul inainte pentru a iesi mai apoi cu capul sus! Intotdeauna cu capul sus si speranta cat cuprinde! What can I say, I fucken love puzzles man, especially the confusing ones!

Puzzle_by_anice1994