E ciudat sentimentul de uimire combinat cu satisfactie pe care il ai in momentul in care te trezesti fata in fata cu normalitatea aia “idilica” in care toate toaletele publice au hartie igienica, in care campingurile de festival au politici de safety&security care te fac realmente sa te simti in siguranta, dusurile de camping au apa calda de fiecare data, iar oamenii sunt prietenosi, binevoitori si autentici independent de natie, orientare sau preferinte muzicale.

Toate astea, si-nca pe atat, mi-a fost dat sa le traiesc din plin in ograda Castelului Banffy din Bontida. Ideea de a merge la un festival de muzica electro mi-a inmugurit in minte in urma cu vreo luna si ceva, chiar doo. Se facea ca era o duminica dimineata cu lene mare. Io citeam stirile de pe vice.ro, in vreme ce barbatul se dusa.

Ochii mai sa-mi iasa din orbite ca la melci in momentul in care vazura healiner-ul de la Electric Castle: Die Antwoord! Shit, la dracu! Pe bune vin astia in Romania? Nu se poate asa cevaaaa! Da-i, striga barbatul:

Barbateeee! Ia ghici ghicitoarea mea, cine vine in Romania sa cante in iunie…

El oleaca ametit de somn si iritat de nivelul decibelilor mei care au razbatut prin pereti, usi si perdeaua de la dus, zice:

Nush frate… Conteaza?

Io strig in semiextaz:

Die Antwooooord!

El lasa cojocul ametelii deoparte si parca se mai inviora nitel:

Ete na! No shit!

Io: Shit, man! This is the fucken shit! Tre’ sa mergem, tre’ sa mergem. Oh and by the way, did I happen to mention ca tre’ sa mergem? 😀

Din vorba-n ciorba pana-n fund la taxatoare, am gasit un grupusor, cel putin la fel de doritor sa se electrizeze la castel impreuna cu yours truly. Acu’, partea usor dubioasa a fost ca dragul de festival, ca orice festival care se respecta, incepea joia si se gata duminica noapte.

Dupa cateva clipe de ezitare manate de pilotul automat al muritului pe altarul muncii, am decis de comun acord ca: are sa hie pestibal, uai! Si asa a si fost… Cu tot tacamul, nu gluma! Cu o tenacitate si capacitate de effective planning which would make any manager proud, m-am (re)organizat si am reusit sa-mi pun toate afacerile in regula, astfel incat sa ma duc la zbantuiala si dezmat cu inima impacata ca tara NU arde si baba se piaptana pe ritmuri electro.

Ce-i cu adevarat si mai ciudat e ca pana la aceasta izbucnire decizionala, fedtivalurile la care am mers au fost asa mai mainstream gen: Artmania, B’estfest, Rock the City. Nicidecum un festival la dracu cu carti, in inima Ardealului, pe beat-uri electronice.

Numai ca io am invatat o lectie esentiala de la mine insami: Bai, daca intuitia iti spune ca tre’ sa faci ceva aici acum pe masa, fa matale un scurt risk assessment, dupa care, daca astrele se aliniaza, go for it full force! N-are ce sa iasa rau! Mama-mama si cat de fain a fost…

Parca mi-a deschis apetitul pentru festivaluri. Cu muzici tari pana dimineata, cu aer liber, cu dor de duca pe-o naluca, cu soare si vant care se joaca pe pielea ta lasand urme de bronz, cu dormit inghesuit in cort, cu primit in vizita o furnica impreuna cu toata familia sa si cate si mai cate. Wacken, Hellfest & Exit just you wait and see… me next year! 😉