Histoires d’un Festival Electrique *** Zua 1 – Plecarea, ploaia & plumbul

Histoires d’un Festival Electrique *** Zua 1 – Plecarea, ploaia & plumbul

dieantwoord3

5 A.M. Trezirea, tu! Ce atata somn? Bagajele-s facute? Is… Totu’-i pregatit de plecare? Ii… Sigur n-ai uitat ceva super important dupa care o sa plangi prin cort? Sigur! No bine, atunci hai de te pregateste de lucru, ca ai lucru mare de facut astazi, dupa care, hop-tzop la drum lung.

M-am gatit pana m-am gatat, si-apoi am plecat. Intolita nevoie mare de serbare “Sound of Music” intr-un taxi din boxele caruia rasuna RockFM, goneam pe Podul Basarab la 6 A.M. catre peste tot si nicaieri. Am ajuns si in Neverneverland.

Precum Dorothy proaspat luata pe sus de tornada din Kansas si teleportata intr-o alta lume si io ma scobor din taxi in cautarea… unei cafele decente care sa-mi accelereze, vezi Doamne, legaturile neuronale adormite peste masura.

Defiland imbulinata pe strada principala, ma indrept darz catre un supermegaultraminimarket furnizor de cafiaaa. Intru. Coada de 2km de muncitori care asteptau sa isi ia cafeluta de dinainte de intrat in schimbul I s-a uitat cu coada ochiului colectiv la rochia mea clos albastra cu buline mari albe. Platesc drogul si ma postez cuminte la aceeasi coada in timp ce aproape fiecare bulina de pe rochia mea era fixata de cate-un ochi de muncitor.

Facand haz de necaz, ii soptesc colegei mele de suferinta:
Bai se uita lumea la mine ca la un extraterestru, frate!

Din multimea proletara asezata in sir indian in fata tonomatului datator de cofeina, se aude o voce insotita si de o ochiada galesa:

Ba nu, sa stiti ca sunteti foarte secsi!

Nu i-a trebuit mult creierului meu sa se ariceasca la asocierea neavenita a conceptelor de tinuta vestimentara secsi si serbare prescolara. Asa ca i-am retezat-o scurt interlocutorului:

Nu era asta idea

incercand sa traduc cat mai fidel replica “This is not exactly what I was aiming for”. Domnul muncitor nu s-a lasat cu una cu doo:

Dar va rog, veniti mai aproape…

sesizand spatiul intentionat pe care il lasasem intre mine si el.

Replic calm si non-reactiv:

Nu e nevoie, doar e culoar de trecere.

Imi fac tacticoasa cafeaua, o condimentez dupa gust si parasesc incinta anticipand ca briza diminetii s-ar putea sa ma transforme nevoit intr-o Marilyn Monroe de Otopeni. Asa ca tin bine de rochie, serpuiesc drum printre muncitori si privesc semet drept inainte. Ajung la teatru. Mistouri matinale. Montat decoruri. Primit copii. Pregatiri. Blinding lights.

Se deschide cortina si ii dam drumul. Si nu ne-am oprit pana la final. A fost senzational. Parintii erau in adoratie din sala, iar copiii aveau piepturile umflate de mandrie de pe scena. Profesorii plangeau in culise, iar noi pe scena zambeam cu gurile pana la urechile vecinului.

Postludiu de multumiri, fotografii si planuri de vacanta. Am facut-o si pe asa, imi zic satisfacuta in sinea mea. E timpul sa plec. Ma culeg, ma reculeg si dau sa ies. Afara ploua infernal, iar io nu ma iubeam cu nimeni, asa cum zicea bine dragul de Nichita.

Sun barbat sa imi vina in ajutor. Vine, cu umbrela cu tot. Se uita nitelus la mine, imi trage un zambet barbos si remarca:

Ce frumos te-ai aranjat! Iti sta foarte bine, draga mea!

Ii reintorc zambetul precum un bumerang expresiv si pornim prin ploaie spre masina. Grabim pasul, ne urcam in masina si facem cunostinta:

Io sunt Alex!

Ioana, imi pare bine!

Si mie!

Alexandra!

Ioana!

Salut!
Introducerile fiind facute scurt si cuprinzator, pornim la drum. Ploo, ploo, babele sunt precum clostile care se tot oo. Si mai ploo un pic. Traficul e intens. Oprim la benzinarie pentru alimentarea cu… Rom. Imi aduc aminte ca florile frumoase pe care tocmai ce le primisem de la copii nu vor rezista in masina pan’ la Cluj.

Asa ca ma gandesc sa fac o fapta buna sau poate chiar mai multe. Trimit barbatul cu doo dintre buchete la receptia unui hotel din apropiere, iar io ma indrept spre una dintre doamnele de la pompa benzinariei. Doamnele de la receptia hotelului s-au dovedit a fi extrem de incantate sa primeasca cate un buchet de flori de la un flacau balai pe motiv ca

Azi e joi si ploo!

Doamna de la pompa mi-a acceptat florile cu un zambet larg, care sunt sigura ca i-a luminat toata ziua. Mergem ce mergem, trecem de Brasov si imi aduc aminte fara sa vreau de ultimul drum pe serpentinele dinspre Brasov pe care l-am facut pe moto, guess what, tot pe ploaie torentiala.

Ma infrigurez un pic, dar imi revin repede. Continuam sa mergem. Serpentinele nu se lasa. Autocare peste betoniere asezonate cu niste vehicule cu gabarit depasit ne ingreuneaza drumul. Oboseala ma ajunge si ochii par a nu mai dori sa urmareasca drumul. Incerc sa nu.

Mi se face rau. Ma repozitionez in punct de vizibilitate maxima si ma reangrenez in conversatiile de grup. Timpul trece pe masura ce descopar ce faini sunt oamenii pe care tocmai ce ii cunoscusem in acea dimineata. Vorba lunga si apasata, discursuri coerente, jocuri de cuvinte si muzica chill. Suntem deja in Sighisoara. Acum in Apahida. Iacata ca mai sunt 4 km pana la Bontida…

Si… si… si… Am ajuuuns! Sa fi fost trecut de 6 P.M. Parcam, dam jos bagaje, suntem intampinati de gazda noastra care ne-a si croit drum catre festival cu ceva… racoritor. Merge! Merge bine de tot! Vine pipi grav! Ecologica-i in camping, deci departeee!

Barbatul prevazator zice:

Hai in camp.

Hai, ii zic, constransa de imprejurari.

Ma unduiesc imbulinat spre campuri, pasind atent peste stiuletii inca netaiati. Ma cracanez, dau jos textila, ma pun pe ciuci si incep, vorba aceea, a mictiona. Barbatul ma pazeste, aruncand cate o privire voyeuristica din cand in cand. Il admonestez transant sa nu care cumva. Se intoarce.

Deodata isi face aparitia in camp o doamna, cu intentia vadita de a uda rasadurile (si ea) cu un furtun considerabil. Am un moment de jena, doamna ma repereaza si zice:

Nu va faceti probleme!

Io incep a rade hohotit si ii spun:

Fiti fara grija ca probleme nu-mi fac!

Finalizez apoteotic, ne reintorcem catre civilizatie, ne incotosmanam cu sarsanalele din dotare si pornim spre camping. Las barbat sa monteze cortul, in timp ce scrutez orizonturile si ma las admirata de privirile camperilor curiosi.

Ne instalam si pornim spre scene, fara a face vreo scena. Lume multa, agitatie placuta si simtaminte de libertate campeneasca. Barbatul se uita stanga saluta lume cunoscuta (de el), se uita dreapta mai saluta ceva lume cunoscuta (tot de el).

Io ma uit stanga, vad lume si ma reflect in dansa, ma uit dreapta mai vad niste lume care se reflecta-n mine. Fain, dom’le, fain! Noaptea se lasa incetu peste castel, multimea devine nelinistita in asteptarea raspunsului (die antwoord = raspunsul), iar picioarele-mi par a se transforma in doo picioroange din plumb.

Mancam, bem si intra Subcarpati in scena. Oboseala ma cuprinde insidios. Imi scot dresurile si raman in picioarele goale cocotata pe niste navete de Becks langa Stables. Folclorul suburban ma cuprinde si ma duce departe, departe in zari de basme cu haiduci si mandre.

Corpul isi da shut down. Ochii se inchid. Urechile inceteaza sa mai auda. Plumbul din picioare devine din ce in ce mai greu… reu… eu?… uuu…

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.