Naufragii

Naufragii

 

Se făcea că ne-am trezit fără să ne mai vedem eroi

Și că nici prin jur nimic, nu ne mai făcea să dăm cu noroi

Se făcea că ne-aruncăm toate hainele adunate pe noi

Și la loc ne așezăm fără nicio vorbă luată-napoi

 

Se făcea că ne găsim, nesătui să ne privim iarăși goi

Se făcea că reușim să nu mai existe loc între noi

Și că parcă și părerile ne-ncăpeau în mai puține foi

Se făcea că astrele s-au dus iar în linie pentru noi

 

Se făcea că am aflat cum să punem timpul la adăpost

Și ne bucurăm de el, învățăm tot ce e bun, pe de rost

Se făcea că am citit toate cărțile din raft și-n sfârșit

Ne-am deprins să facem bărci de salvare și de iubit

 

Se făcea că ne găsim, nesătui să ne privim iarăși goi

Se făcea că reușim să nu mai existe loc între noi

Și că parcă și părerile ne-ncăpeau în mai puține foi

Se făcea că astrele s-au dus iar în linie pentru noi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.