Toate pânzele sus la Corbu – Epilog

Toate pânzele sus la Corbu – Epilog

Duminica ne-a fost lungăăăăăă cât o zi de post. În timp ce tot frecam telefonul în încercarea de a-mi pune ordine în haosul matinal intern, se ridică din pătuț zâmbind senin cu gura până la urechi. Nu ne trebuie mare lucru dacă știm că el e sănătos și voios. Și prin mare lucru clar includ perfuzii interminabile de cafea. Ne-am trezit tustrei și ne-am dus în bucătărie să bem, mâncăm și chefuim, evident. Micul cireșar hăpăia pe nerăsuflate cireșe, iar eu și taică-su așteptam cuminți filtrul să ne dea cafea.

Cum ne gospodăream noi așa, apare mama gemenilor cu unul dintre ei în brațe. Băieții se opresc fiecare din ce făcea, respectiv al nostru din micul dejun și al lor din moțăiala de după trezire, și se măsoară din priviri mai ceva ca în Vestul Sălbatic. Cu un ochi la mâncare și unul la intrus, își continuă treburile, semnalând aparținătorilor că parcă le dă cu virgulă prezența asta străină din odaie. Se termină de mâncat și începe joaca. Apare și celălalt geamăn în brațele tatălui său. Dimi, politicos din fire, nu vrea să îi lase singuri la masă, așa că mănâncă cu fiecare dintre ei, în două reprize. Primește biscuiți de casă. Dăm la schimb pufuleți, banana și ardei capia.

Afară plouă și e destul de răcoare. Băieții se joacă în legea lor atât de frumos că nouă, adulților, nu ne rămâne decât să ne uităm cu drag la ei și să mai învățăm un pic din lejeritatea și spontaneitatea lor. Parcă aveam și noi prin noi, ascunse, niște dintr-astea. Trebuie doar să dăm la o parte mormanul de planificări, organizări, griji și spaime și iacata-le! Stau într-un colț și abia așteaptă să se manifeste.

Dimi și unul dintre gemeni se iau la întrecere pe urcat scările în patru labe. Se întrec, dar se și așteaptă unul pe celălalt. Totuși nu suntem singuri în casă și ceilalți oameni chiar nu au greșit cu nimic să se trezească tot la 6 dimineața ca noi. Mutăm chirăiala afară. Se merge. Se cade. Se ridică. Se mănâncă mere verzi mici de pe jos. Se molfaie pietre. Se scuipă pietre. Se găsesc mătura și fărașul și se face nițică regulă. Se trage de ghivece. Se stâmbă la gustul de struguri acri din vița care îmbracă terasa. Se plimbă o roată. Se analizează cârlige de rufe. Se bagă pietre și mere prin găurile jantelor de la mașină. Se stă. Se bea apă. Se mișună. Și uite așa, fără să ne dăm seama prea bine, vine ora de culcare pentru Dimi. Ne luăm la revedere de la companionii noștri de joacă și ne culcăm.

La trezire intrăm în vria strânsului și făcutului de bagaje. Casa, atât de caldă și primitoare cu toți oaspeții săi, se golește brusc, așteptându-și primeneală pentru a întâmpina alți oameni. Dă-i, murdare la murdare, curate la curate, pungi, punguțe, pungulițe. Dimi ne ajută. Se uită la noi și ne imită fidel traiectoriile. Mai bagă o pungă într-o geantă. Mai descoperă o lampă la nivelul lui pe care vrea să o aprindă. Să ne asigurăm că nu uităm nimic pe aici. Medicamente, încărcătoare, jucării, pe domnul Leu, monitorul, poze, scoici, pietre. Taica Lazăr e mic copil pe lângă ce talcioc împachetam noi în cameră. Cumva terminăm! Mai spălăm prin bucătarie și ne asigurăm ca lăsăm locul așa cum l-am găsit. Cu ceva nisip în plus prin toate cotloanele camerei, dar astea-s riscurile meseriei de plăjar.

Ne propusesem ca până în 12 să plecăm. E 12 fără un sfert. Răzvan se bagă la duș. Dimi îi duce grijuliu deodorantul la ușa băii și i-l pune în sandale. Ce mare e băiatul nostru și cât de multe înțelege el despre lume și viață. Așteptăm cu interes momentul în care o să ne înțeleagă mai bine decât o facem noi și o să ne învețe lecții grele de viață.

Cosmin, gazda noastră își face apariția și începe să deretice prin casă. Îi arată lui Răzvan una dintre camerele de care este cel mai mândru, camera albrastră. Povestesc pe picior de plecare despre o revedere în toamnă și plimbări cu motoarele pe dealurile constănțene. Le sclipesc ochii doar imaginându-și cum or să cutreiere cariere de piatră și dune de nisip. Îmi iau rămas bun și eu și îi spun lui Dimi că plecăm și să își spună și el ‘pa pa’-ul. Se uită prelung și ezită. Nu prea îi plac despărțirile, dar începe să se obișnuiască cu ideea că oamenii mai vin, mai pleacă și că ce e cel mai important, mami și tati întotdeauna se întorc la el de oriunde ar fi.

Ne suim în mașina burdușită mai ceva ca o casă de hoarder și pornim.

Răzvan se uită în oglindă la mine și întreabă:

‘Mergem să spunem pa pa mării?’

Mă prinde într-un moment cu băluța în colțul gurii și cu gândul viclean că am plecat și plecați suntem. Câteodată sunt și așa: cold cut. Auzind întrebarea îi răspund cu juma’ de gură că da.

El mă miroase și dă înapoi:

‘Bine, hai că o luăm spre casă direct…’

Mă remontez și zic:

‘Hai să ne luăm la revedere de la mare. Dacă tu vrei, mergem!’

‘Dar tu nu vrei’, zice el.

Îmi adun tot entuziasmul de pe fundul paharului și exclam caricatural:

‘Vreau! Vreau! Hai la mareeeee!’.

Facem un ultim drum prin nisip și ne priponim față în față cu marea.

Răzvan se întoarce către Dimi și îi zice:

‘Dimi, fă-i mării pa pa! Am avut parte de o groază de lucruri zilele astea. Am avut soare. Ploaie. Vânt. Caniculă. Valuri mari. Apă caldă. Apă rece. Marea ne-a trecut prin toate. Pa pa mareeee!’

Dimi ascultă atent povețele tatălui său și face cu mâna pa pa spunându-și ultimul: ‘Apâăăăăă!’ în dialog cu Marea Neagră.

Mă uit la omul meu, îl pup cu foc pe obraz și îl alint:

‘Romanticule!’

Facem o poză de final și o luăm la sănătoasa spre casă. Nici nu ne așezăm bine înapoi pe locurile noastre că Dimi decretează stare de foame cu nume de cod ‘Miam! Miam!’. Aveeeeem de toateeee! Mâncare să ne punem și în cap. Nu mă mai prinzi tu în off-side pe mine, măi puștiulică! Mamma come prepared! Ce să fie? Ce să fie? Brânză? Grisine? Cireșe? Iaurt? Biscuiți? Suncă? Se mănâncă așa mai de plictiseală, mai de poftă și după câteva minute, undeva la intrarea pe autostradă frecvențele se mută spre tărâmul lui Moș Ene. Cânt cântecelul de somn, dau scaunul de mașină mai pe spate, trag obloanele mașinii și îmi așez o mână pe pieptul lui. În 10′ e off to the land of dreams. Mașina se mișcă într-o liniște de nani. Mami scrie. Tati conduce. Dimi doarme.

După mai bine de o oră de odihnă tati șoptește:

‘Oprim să mă înviorez un pic. Parcă mă ia cu somn de la liniștea asta…’

Dimi se trezește cu o fățucă din aia adorabilă de somn pufos și se întiiiiiinde bine de tot. Îl scot la dezmorțeală. Tati se energizează, mami mănâncă niște Mamba pe ascuns, iar Dimi se joacă cu noua lui dubă de hipioți achiziționată din benzinărie. Și cum ne bucuram noi așa de poziția bipedă, aterizează un corb în parcare.

Răzvan zice:

‘Hmmm… Ne întoarcem de la Corbu și dăm de un corb. Ce chestie!’

Mă uit cu drag la el și I feel that we totally vibe together. Lui nu-i zic nimic. Bag emoția asta mare în sân și o țin doar pentru mine de data asta. Drumul e nesperat de liber așa că pe la un 3 jumate suntem acasă. Îl felicităm pe Dimi pentru cum s-a comportat în mașină. Îi mulțumim lui tati că ne-a adus acasă în siguranță. O anunțăm pe mami că urmează jihadul despachetării așa că brace yourself, mamma!

So, de când am ajuns până l-am culcat pe Dimi de noapte nu am făcut altceva decât să ne punem casa, bagajele și pe noi în ordine. Și în ce dezordine eram cu toții, măiculițăăăăă! Pisicile miorlăiau de dor și de bucurie, Dimi se agita printre picioarele noastre, iar noi, unul hăis și celălalt cea, cât să facem acest cha-cha-cha al revenirii acasă cât mai scurt și eficient. Și ne-a ieșit, frate!

Unde mai pui că am descoperit și un oușor de porumbei în jardiniera de pe pervazul exterior al bucătăriei! Porumbeilor le place casa noastră mult. Când am fost plecați în UK și am lăsat geamul de la baie deschis ‘să se aerisească’, o familie de porumbei a pus stăpânire pe cuibul nostru și și l-au făcut al lor. Clar semne vin din toate direcțiile și toate parcă zic ‘Casa voastră e tare bună de cuib pentru tot soiul de vietăți!’.

La apus de soare eram mucificați amândoi, daaaar: copilul dormea, bagajele fuseseră desfăcute și toate puse la locul lor, haine spălate și întinse, cumpărături de mâncare făcute și nisipul pisicilor schimbat. Ca să go out with a bang ne-am tolănit pe canapea, el cu o bere, eu cu o înghețată și ne-am cinstit.

Îmi zărește talpa dreaptă cu două ciupituri de țânțar și o tăietură de scoică și zice:

‘Ce-ai pățit aici?’

Îi răspund cu haz:

‘M-a prins un țânțar, mi-a sărutat talpa piciorului cu foc și i-am cam strivit sărutul…’

Se amuză savurându-și berea.

‘Și ceva reflecții post-vacanță?’, îl întreb curioasă

‘Eu zic că luând în considerare toate cele prin câte am trecut, ne-am descurcat destul de bine.’

Mă uit la el zâmbind aprobator.

Seara se lasă peste noi. Am fost în prima noastră vacanță în trei. Și cam așa ne-a fost…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.