Fac ce fac si tot ma intorc la the basics. Basic emotions. Alea invatate si exersate inca din copilarie. In raport cu persoanele semnificative din viata noastra. Discutam la un moment dat intr-un for academic, deci cu ceva pretentii, ca daca ar fi sa ne gandim pe indelete am concluziona ca practic cam toata lumea are probleme nerezolvate cu autoritatea.
Si ce-i cu asta? mi-ati putea replica franc si sec. Well, aceste unfinished business cu persoanele de autoritate din viata unui om, ii determina oaresce reactii pe la adolescenta… maturitate… si inclusiv batranete. Acum depinde de natura problemelor, de intensitatea lor si evident de raspunsul emotional dat. Maturitatea emotionala cam be a sneaky bitch si cu atat mai mult cu cat vorbim de mame, tati, bunici, matusi si tot neamul. Cine zice ce n-are probleme nerezolvate cu familia fie n-a stat indeajuns de mult pe acasa cand era pustan – si btw asta in sine este o problema ;), fie nu doreste full disclosure – si aici chiar pot intelege ca poate nu vrem sa ne spalam rufele imbacsite cu colbul familial fix pe blog.
Poate fi o replica sarcastica aruncata de o mama care isi doreste ca plodul ei sa evolueze intr-o zi cat altii intr-un an. Sau poate o palma paterna peste ceafa ca nu ti-a iesit tema la matematica nici de data asta. O admonestare din partea unei bunici care te anunta apocaliptic ca daca nu mananci tot din farfurie va fi vai si-amar de capul tau. Poate inclusiv sa fie si o lipsa de reactie a parintilor atunci cand faci vreo boacana, menita evident sa le atraga atentia catre persoana ta minuscula, si sa te distraga atentia unul de la celalalt.
Tot amalgamul asta reactiv de frica, furie, bucurie, tristete, mahnire, dispret, etc. se incheaga bine de tot, intr-un bulgare compact care pe la adolescenta incepe sa se rostogoleasca intr-o directie sau in alta. In principiu peste oameni: aia care l-au generat in primul rand, aia care il zgandare sau aia pe care i-ar bate gandul sa il impunga. No, that’s a very bad idea! Deci, dragii mei, cam toata lumea are probleme cu autoritatea. Acum depinde cum (re)actionam in fata acestora intr-o maniera white collar, clean hands and clever minds. Adica pro-social.
There are a number of ways, printre care as spune felul in care ne imbracam, muzica pe care o ascultam, profesiile pe care le alegem, oamenii pe care ii admiram si tot asa. Eu for instance ma imbrac in felul meu complicat si (ne)cinstit, ascult de la rock, punk, metal pana la muzica clasica, si sunt…psiholog de profesie. Oamenii la care ma uit cu admiratie sunt putini, dar buni. Si mi s-a spus in repetate randuri ca exista situatii unde ma activez si incep sa ma comport ca o amazoanca sau luptatoare celta. Rezonez mai bine cu cea de-a doua, va marturisesc.
Am butoane multe, pentru all sorts of shit. Daca se apasa pe ele, receptorul va obtine o… reactie, nu o prajiturica :). Probabil cei care nu ma cunosc si citesc asta deja isi imagineaza o femeie total out of control pe care nici macar nu trebuie sa o intrebi ceva ca deja sare la bataie. Nu, chiar nu e cazul, pentru ca intre timp am descoperit moduri muuult mai gratificante pentru mine in care sa imi transmit nemultumirea in raport cu vreo figura de autoritate care simt ca doreste (in)direct sa ma puna la pamant. Eu sunt o aeriana, deci nu prea imi place la pamant, ci in aer. La inaltime. Si nicidecum sa ii privesc pe ceilalti de sus, ci sa pot respira, sa pot gandi si sa pot crea cu pasiune.
Sunt cateva teme de viata care ma determina sa ma transform intr-un interlocutor vicious. Care ti-o taie din prima. Ideea, replica, parerea… Una ar fi locul si rolul femeii in viata si familie la care se adauga variatiuni despre rolul si locul barbatului in univers. Ce putem si ce nu putem sa facem in calitate de barbati si femei. O alta ar fi tema inteligentei personale. Da, imi trebuie o statuie cat de curand pentru ca porumbeii sa se poata gainata in voie pe dansa, vorba celor de la Kumm. I don’t really want to see my name in a dictionary!
Ceea ce ma amuza este incercarea unor fellow humans de a imi pune la indoiala capacitatile intelectuale pana la subminare. Motivele ma intereseaza prea putin, dar desigur premeditarea ma duce intr-o alta sfera de comportament – repet la fel de civilizat si pro-social dar cu mesaj patrunzator. Tin minte ca intr-o anume situatie m-am surprins raspunzand la o intrebare de genul “Ce ti-a facut X?” cu “Mi-a insultat inteligenta!”.
De cand ma stiu am fost o copchila cu cap. Ca l-am folosit in favoarea sau defavoarea mea, asta e alta treaba. Am fost nu foarte populara, am fost grasuta, am avut cosuri (si inca mai am din cand in cand), am fost usor neadaptata social, am fost recalcitranta, dar niciodata prostovanca. Nu, nu, nu! Ai mei m-am crescut in elogiul inteligentei ca singura arma in fata reactiunii, si bine au facut! Ca ulterior mi-am dat seama ca inteligenta asociata cu o imagine placuta ochiului are si mai mult efect, asta-i alta treaba.
Basically, in prezent I don’t take a lot of shit from anyone. Si de ce as face-o? De dragul submisivitatii si al compromisului? De dragul relatiei? Eh, da, de dragul unei relatii (si nu ma refer neaparat la una de cuplu) lucrez cu mine in directia cizelarii muchiilor mele ascutite. Cat si de dragul unui scop maret, cum ar fi pacea mondiala, salvarea padurilor ecuatoriale sau dezamorsarea de bombe atomice…:))
O grenada fara cui care se preocupa in a dezamorsa bombe atomice? Cine a mai pomenit-o si pe asta? But then again, n-am zis niciodata ca n-as fi paradoxala prin definitie. Asa ca nu incercati sa ma definiti. You might end up with a oxymoron…;)
