Tag Archives: nervi

Secretul secretarei

Secretul secretarei

Asta este un blogpost cu spume. Muuuulte spumeeeee! Si ceva revelatii care rasar din clabucii pe care ii fac si din fumul care imi iese pe nari si urechi.

Ba baiatuleeeee, mare ti-e gradinaaaaa! Momentele-cheie din viata mea din punct de vedere academic sau profesional mi-au fost marcate de secretare. Si chiar cred ca e un secret acolo la mijloc pe care trebuie sa il descifrez ca sa nu mai mai apuce spumeleeeeee de fiecare data cand ma lovesc de gandirea obtuza, birocratia si durerea-n… cot a acestor doamne.

Stimate functionare publice sau private, sa stiti ca si io am lucrat cu publicul, da’ mi-e greu de conceput cum puteti fi atat de inguste la minte si in acelasi timp cu asteptari atat de inalte din partea oamenilor din fata voastra. Inteleg ca pozitia voastra, chiar daca nu pare, e una de putere.

Voi detineti adevarul absolut. Stampilele. Hartiile. Dosarele. Cu sau fara sina. Si totusi, de ce va incapatanati sa nu ganditi un pic, frateeee!? Sunteti ca niste robotei care cred ca la orice problema se aplica aceeasi solutie. Care nu se aplicaaaaa!

Si cu un sictir si aer de superioritate ii comunicati muritorului nedetinator de stampile, hartii si dosare cu sina ca: NTZ! N-auzi ma ca NTZ! Nu! Nu se poate! Nu exista asa ceva! Bine, bine, si ce facem de la NTZ incolo? Cum rezolvam problema? Sau este doar despre punerea piciorului in prag?

Asa ca orice chestie aparent simpla capata complexitati celeste, iar tu, ala care zice: ‘Ba, tre’ sa ma concentrez pe invatat, nu alergat de la Ana la Caiafa’, se trezeste ca face naveta intre institutii ca sa se lamureasca.

Va zic io ca partea cea mai grea din viata nu e lupta cu tine in progresul tau personal si intelectual, ci intelegerea faptului ca oricat de calm si rational ai fi, interactiunea cu ‘detinatorii de stampile’ iti pune capac. Depaseste orice asteptare!

Uite asa trec luni si tu incerci sa scoti capul la suprafata dintre miile de acte birocratice si sa iti amintesti ce dracu’ voiai tu sa faci pana la urma?

Dar aflati de la mine ca nu ma las! Nu ma las! Maine o sa profit de vremea frumoasa de afara si o sa fac niste drumuri, ca sa continui discutiile incepute astazi la telefon, demne de o sceneta de teatru absurd, fata in fata. Si ma astept sa imi ia cateva ore bune din viata.

Dar promit ca nu ma voi enerva, caci sunt deja pusa in garda ca nimic nu e usor pe lumea asta. Nici macar ridicarea unui amarat de dosar de scolarizare pentru carnet. Omul sfinteste locul, asta-i clar! Sau il umple de glod. Dupa ce ies din baia de namol si ma curat frumusel, o sa o iau de la capat!

It doesn’t get any more real than this, baby! Va voi tine la curent cu evolutia epopeei secretariale. Oare sa imi doresc si io sa ma fac secretara cand oi fi mare? Pare pozitia cea mai influenta din orice ierarhie scrisa sau nescrisa…

V-o da phone?

V-o da phone?

Ne dati ori nu ne dati? Ne dati ori nu ne dati?! Ne dati ori nu ne dati, ne dati, ne daaaati! Io sunt userul migrator. Ala care s-a nascut in Romtelecom, a crescut cu Cosmote, a lucrat la Zapp, a fugit la Orange, pentru ca in final sa faca monumentala alegere de a isi vinde un rinichi si juma de suflet pentru un telefon inteligent in cea de pe urma retea a retelelor.

Unui user atat de neinspirat ca mine, clar ii trebuia un telefon care sa gandeasca oleaca. Si nu s-a dezis de la numele sau. Mi-a dat phone…Si ce mai phone. Face-ntr-o zi, cat altele-ntr-o viata. Luceste, sclipeste, clipoceste, beculeste si vorbeste. Genial.

Nu l-am botezat, dar mai am un pic. Deja nici nu mai pot fara dansul. Prinde si radio…guerrilla cum altfel. Cre’ca prinde si bulgarii daca ii cumpar o aplicatie pentru asta :)). Eh, io acum ma concentrez pe ceea ce merge. Pe partea insorita a alegerii mele nefericite.

Reteaua lu’ peste prajit mi-a mancat ficatii in mai putin de o luna. Si doar nu era sa fac uriasul pas in haul telefoniei mobile singura singurica. Noooo way! Trebuia cu barbat cu tot. De manuta in fata reactiunii.

Mama si ce ne mai tineam… (de vorba) unul pe altul in reprezentanta la V-o da phone cand ne-au spus trepadusii imbracati sugestiv in rosu ca tre’ sa ne vindem ceva organe interne doar pentru ca am avut tupeul sa vrem sa intram la ei in retea.

Dar asta n-a fost decat inceputul sfarsitului. Stat ore peste ore calare pe scaunelul clientului pentru interogatoriu date personale:

PING: Buletinul! …

PONG: (intinzand timid plasticul) Va rog…
PING: Mai e si altcineva din familie in retea? …

PONG: (contrariata) Da, chiar doi membrii…
PING: (Snop de hartii fara cap si coada aruncat sub nas) Semnati aici!…

PONG: (deranjant de interesata) Imediat dupa ce le citesc mai intai…
PING: Ati semnat?…

PONG: Da, dar exemplarul meu unde e?
PING: (Dand din colt in colt) Il primiti la final…

PONG: Ok
PING: Mai trebuie sa platiti o garantie ca n-o sa fugiti cu telefonu’ destept lasandu-ne cu ochii in soare…Nu e decat de XXX lei…

PONG: (scotand fum pe nas si urechi) Sa fac ce?! Cum adica? Eu vin in reteaua asta si tre’ sa platesc ca sa intru sau cum?
PING: Stiti asta e politica. Fara, nu se poate…

PONG: (scotand lava pe ochi si gura dupa mai bine de 2 ore de batait pe scaun) Nu pot si nici nu vreau sa platesc atat!
PING: Sa dau un telefon…

PONG PONG PONG (eu dandu-ma cu capul de tejgheaua la fel de rosie ca si scaunul pe care atarnam)…

Dupa un travaliu de mai bine de 2 ore juma, nervi intinsi cu placa, rasete pre-isterice si buget pradat am iesit invingatoare din magazinul ros consolandu-ma cu gandu’: Cine mai e ca mine acum? Cine are telefon mai dastept ca al meu? Io (se aude vocea barbatului). Bine mah, tu! Dar inafara de io si tu cine mai are telefoane ca ale noastre. Multi altii! :)) (tot el). Cum stie el sa spuna cuvintele care sa ma faca sa ma simt mai bine.

Pana la urma urmei, ne-a mancat, ne-am scarpinat si in groapa am picat. Bah, da’ groapa d’aia fara fund unde strigi si te aude toata lumea (de la call center), dar pur si simplu nu le pasa. Deloc! Ca esti proaspatul lor client politraumatizat. Ca parca ai vrea si tu oleaca de informatii si respect. Ca daca tot ai dat un ban si juma de suflet te astepti la un serviciu complet!

29.12.2011 Outcoming call de la Io catre Ei =>

IO: Mnazua! Portarea mea trebuia sa se faca azi…

EI: Pai stiti, ne scuzati, da’ a introdus un coleg datele gresit si o sa se faca pe 05.01.2012…

IO: Poftim? …

EI: Ne cerem scuze, dar se mai intampla…

05.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei =>

IO: Nazua! E a doua oara cand sun…Stiti cu portarea…

EI: Va rog sa va identificati…IO: Alabalaportocala IO…

EI: Da, pai gata sunteti portata…

IO: Excelent, va multumesc, zi buna!

09.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei =>

IO: Azua! E a treia oara cand sunt…Da, cu portarea…

EI: Pai aparent nu s-a finalizat, dar stati fara grije ca se rezolva azi…

IO: Sigur?…EI: Da, sigur ca da.

09.01.2012 Outcoming call de la Io catre Ei=>

IO: Zua! E a multa oara cand sun…De pe un alt numar acum pentru ca numarul meu nu mai functioneaza deloc…

EI: Pai s-a realizat portarea…

IO: Pai si de ce nu merge deloc telefonul…

EI: Pentru ca trebuie sa schimbati simul permanent cu cel temporar…

IO: Nu inteleg. Ala permanent mi s-a spus ca e pentru portare…

EI: Acum il aveti pe cel temporar de aia nu merge…

IO: Nu, il am pe cel permanent dat de colega din magazin…

EI: E temporaru’…

IO: E permanentu’….

EI: Tre’ sa-l schimbati….

IO: Si daca il aruncam pe ala asa-zis temporar….

EI: Trebuia sa mergeti la magazin pentru un altul….

IO: Aaaaaaaaaa! Nu pot sa cred asa ceva….

EI: Va mai pot fi de folos si cu altceva?…

IO: (scancind) Niu…

Morala: Cand mai ai vreun gand revolutionar de schimbat telefonu’ vechi si prost cu unu’ nou si dastept…Fa-o la liber! AMR: 1 an 11 luni 1 saptamana

Lantul trofic care ne mananca zilele

Lantul trofic care ne mananca zilele

Trebuinta…cerinta…putinta…dorinta…fiinta…cainta…credinta… Cam asa se prind, za cu za, INTE-le in lantul pe care il purtam de gat in fiecare zi.

Si uite cum in unele zile straluce mai ceva ca stelili-n vazduh.

Si mai apoi se face nevazut contopindu-se parca cu restul compozitiei noastre personale.

Se incapataneaza cateodata sa ne mai agate perisorii de pe gat, parca incercand sa ne atraga atentia ca e inca acolo, saltand dintr-o parte in alta o data cu salturile noastre.

Vi s-a intamplat vreodata sa purtati ceva la gat – fie el lant, zgarda, fular, pulover pe gat – cu care initial va simteati extrem de confortabil, dar pe masura ce treceau orele zilei sa va pasca tot felul de stari de sufocare?

Da? Join za club!

Nu? Cudos to you!

Ndaaa? (soptit) Ce ai zis? Da si nu? Dar de ce nu vorbesti si tu mai tare un pic ca aici pe blog e cam galagie cu toate gandurile care-mi vuiesc prin cap? Nu poti? Esti gatuit?! Ah, ma scuzi. Adicatelea, vorbeam de streag in casa aproape spanzuratului.

Si totusi, ca intr-un amestec existential dubios fiecare alegem sa purtam cate un lant. Fie ca e vorba de ala pe care l-am primit la nastere, sau poate la botez.

Sa fie poate lantul din hartie glasata pe care il faceam la gradinita pentru a-i arata lu’ Mosu’ cat de cuminti furam?

Nuuuuu! Stiu! Lantul de bicicleta care tot sarea ca nebunul cand iti era si tie lumea mai draga si erai in alunecare libera pe doo roate din varful dealului la tara!

Si iote cum lantul asta se preschimba, dar tot acolo-sa ramane.

Cand vine vremea domnisorelilor apare epocalul lant de aur, dat cu subinteles si dorinte ascunse de maturizare a puberului din partea familiei care pune mana de la mana sa-l aduca pe copchil in randul lumii. Si il urasti. Ti se pare groaznic, stii cu siguranta ca nu-l vei purta niciodata, dar nu poti sa iti afisezi dezaprobarea. Numai gandeste-te cat s-a straduit toata lumea sa ti-l cumpere! E foarte frumos, dar nu vreau sa-l pierd. Mai bine il pun bine ca sa il am la ocazii speciale.

Mama si cate ocazii speciale au venit si au trecut si lantul tot pitit in fundul sifonierului sade. Pentru ca intre timp sa apara alte lanturi. Alea (defunctele) din Cismigiu in care te dadeai pana cand ti se facea rau, dar tot nu puteai sa te opresti. Si lumea se-nvartea asa fain, iar tu erai in plina supradoza de oxigen.

Ai devenit rebela. Toata lumea tre’ s-o stie. Sa te simta de la o posta. Si sa te auda cum pasesti apasat, iar lantul care-ti tine cheile, portofelul si loc de mecanism de intimidare se balangane de blugii rupti. Pfuaaa! Cine mai e ca tine? You are right now on top of the fuckin’ world. Ii sfidezi si jonglezi pe toti.

Exista un timp pentru orice. Trebuie doar sa ti-l gasesti. Si asa exista s’-un lant. Acum deja esti om in toata firea care-i preocupat de lantul pus ilegal pe fostul tau loc de parcare, spatiu public. Iti vine sa le smulgi lantu’ din tatani, sa le dai foc si sa contempli toata scena la o tigara pe banca.

Dupa care iti palpaie telefonul anuntand inlantuirea mailurilor care nu se mai termina. Tu raspunzi, doar doar le-oi termina, ele tot apar. Te apuca spumele si zici: ‘M-bag picioru’ frate! Dar nu poti… Asta daca vrei sa ai cum sa platesti zalele de facturi, credite si necesitati.

Ajungi acasa si incerci din rasputeri sa te scuturi de lanturile cu care ai fost vanat pe ziua de azi. Si incep sa pice. Uai, da’ ce de sunt…Acum esti mai ceva ca omul din reclama la Marlboro. Liber! Si ca din senin parca simti ca lipseste ceva…Neah, ti se pare. Si faci ce te taie capul. Esti la tine acasa, in propriul tau barlog unde lanturile nu au ce cauta. Libertate absoluta pana a doua zi dimineata. Au trecut deja 2 ore de libertate. Esti plictisit si iti pui mana pe gat nostalgic. Nimic.

Te foiesti prin casa incercand sa-ti gasesti locul pentru ca finally sa te pui comod pe-un scaun si sa te dai pe net. Noroc ca ai wireless ca o dadeam din lant in put :)). Auzi miscare si deodata esti cuprins…de-o-mbratisare. Toti porii ti se activeaza si inlantuit de cele doua maini atat de cunoscute te simti atat de in siguranta.

Fericiti, cei fara de lant?