11

11

Tata, tu stiai ca eu am o treaba mistica cu numarul 11? Nu-s io vreo numeroloaga, dar mi se intampla frecvent sa ma uit la ceas la 11:11 sau 23:23. Sunt nascuta pe 23 la ora 11.

Daca aduni cifrele datei mele de nastere ghici ce numar obtii? Iar 11. Marti, se fac 11 ani de cand tu te-ai dus, iar eu am ramas. Cand a trecut tot timpul asta? Unde s-a dus oare? E si el acolo cu tine?

Nu stiu daca e sindrom de aniversare, sau pur si simplu un snop de dor mare, dar as vrea sa iti povestesc ce-am facut in toti anii astia fara tine. Ma rog, fara tine fizic, caci tu esti cu mine mereu. In mine.

Deci sa recapitulam cand ai murit? Nascut la data de 25.02.1946, decedat la data de 14.02.2006. N-ai avut rabdare sa implinesti 60 de ani.

Ce faceam io prin 2006? Eram anul III de facultate, ma angajasem la Zapp si incercam sa fac ceea ce fac si acum: sa ma descurc pe cont propriu. Independenta. Incapatanata. Increzatoare. Dupa care in intuneric. Pe atunci eram cu singurul baiat pe care ai apucat sa-l cunosti.

Mai tii minte cand ati dat nas in nas si v-ati fastacit amandoi? Eram a 11-a! Ia uite! Inca una cu 11. Ti-am zis io ca e ceva la mijloc. 2006 a fost un an cu multe restante, heirup-uri intelectuale si replieri interioare. Si negru mult.

Dupa care a venit 2007. Am terminat facultatea, dar nu mi-am dat licenta. M-am angajat, am inceput formarea in psihoterapie, am inceput sa simt ca ceea ce fac are un impact asupra vietilor oamenilor. Asa cum discutam noi la un moment dat in bucatarie.

In 2008 mi-am dat licenta si m-am inscris la master. Si am trait prin munca multa, adrenalina si sentimentul ala adictiv ca schimbi lumea. N-as vrea sa mi-o iei in nume de rau, dar uitasem complet ca mama ta s-a dus si ea in 2008. Ca sa ti-o zic pe aia dreapta: not my abuela! Si totusi a fost.

2009 a venit cu prima mutare de acasa. Un soi de: Ia-ti Ioana ziua de la frac’-tu de la muma! L-am luat si pe olandezul zambitor cu mine. Ai nostri mi-au facut zestre, iar ai lui m-au primit cu bratele deschise. Pana cand m-am trezit ca sunt in filmul gresit.

Asa ca in 2010 ne-am despartit si m-am intors acasa, ca sa plec iar. A doua mutare. Pe nepusa masa. Asa a fost sa fie. Tot in 2010 m-am dezlegat de niste oameni si m-am legat de altii. Tumult nou, munca noua, pasiune noua. Noua dezordine sentimentala. Si atestatul de libera practica in psihoterapie sistemica de cuplu si familie.

2011 a fost pe motoare, cu tatuaje, cu Pisi, zburdand prin aer si cu doliu dupa mamaie. Draga de ea. Sunteti impreuna acolo sus? Iti face in continuare ciorba de burta? Mda, ti-am zis io ca e ceva cu 11-le asta in viata mea. Mama a rezistat cu stoicism la post-adolescenta mea.

2012 a fost cu sfarseala. Cu ruptura. Cu furie. Cu deznadejde. Cu cautare. De sens, de loc, de sine. Si cu gasire asezonata cu lupta, ezitare, detasare. Cu harababura interioara si testarea libertatii.

2013 s-a lasat cu a treia mutare. Nestatornica mai sunt, nu-i asa? Si totusi s-a gasit un om sa ma aseze. Mai cu seama, sa se aseze langa mine si sa ma ia asa cum sunt. Cu de toate. Inclusiv cu provocarea profesionala de la vremea aia care ma facea sa dorm, atunci cand nu munceam. Dupa care m-am reasezat si profesional.

2014 a fost despre calatorii, cunoasteri, prieteni, festivaluri si voie buna. Si pisici. Doua: Picka si Rina. Stiu ca si tu ai avut o perioada in care ti-ai impartit viata cu cateva pisici.

2015 a fost cu munca frumoasa si diversa, cu repozitionari relationale, cu dor de duca pe motoare, cu evadare si cu multa iubire. Ah, si un renovat de casa.

2016 m-a prins in iuresul cautarii de nou si mai bine. Asa ca am plecat impreuna cu el peste mari si tari. Unde am descoperit noul, binele, raul si uratul. Dar ce bine mi-a mai prins. Tu si cu mine suntem destul de asemanatori la aruncatul cu capul inainte.

Si acum 2017, nu? Sunt inapoi acasa. Il astept sa se intoarca. Am grija de casa. Muncesc ca o nebuna ca sa nu dau timp dorului sa se depuna. Ma gandesc la copii. Si am o nepotica varsatoare ca mie asa, pe care o cheama Mia.

Na, ca ti le-am spus pe toate pe nerasuflate mai ceva ca un pomelnic tinut dosit timp de 11 ani. Ce zici? Ma mai cunosti?

Sper ca norii printre care plutesti sa-ti fie pe plac si sa te uiti la noi cu paza si drag. Constantin, paza noastra!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.