Unii pictori isi fac autoportrete.

Unii muzicieni scriu melodii care le descriu lumea interioara.

Unii sculptori isi fac busturi.

Unii scriitori se scriu.

Eu apartin nisei de scriitori care se (de)scriu atat de profund si sincer precum o radiografie.

Precum o ecografie.

O endoscopie.

O colonoscopie.

O autopsie cateodata.

Pentru ca sunt momente in care parti dintre mine mor ca sa faca loc altora sa se nasca. Sunt intr-o continua si perpetua crestere. Precum o plantuta care s-a bucurat de boboceii ei, care au devenit flori si acum se ofilesc, iar ea trebuie sa lasa florile ofilite sa cada si sa se faca pamant pentru ca altele, curajoase, cu zvac de inflorire sa iasa. Sa aiba loc sa iasa. Ca sa traiesti trebuie sa ti se faca loc. Sa fii dorit in primul rand, si sa ti se faca loc in al doilea rand.

Eu am fost dorita. Mult. Si de mama si de tata. Si frati-meu. Si asta s-a simtit in modul in care ne-au iubit nebuneste amandoi. Cam la fel de mult cum s-au iubit si ei intre ei. Pacat ca fiecare pe sine a avut mult de lucru in directia asta. Se zice ca il poti iubi pe celalalt cam cat de mult te iubesti pe tine. Nu s-a aplicat la ei. La ei cred ca s-a aplicat mai bine partea cu vindecarea in relatie cu o iubire pe masura.

Eu am fost un bebelus ciudat. Un bebelus care nu plangea. Si daca stim ceva sigur despre bebelusi, este ca ca ei plang. Cine nu plange, nu primeste tzatzica. Ei bine, eu nu plangeam. Am mers tarziu. Mi-era frica. Mamaia, draga de ea ma tot impulsiona si intr-o vara la Predeal Ioana s-a desprins de carut si a luat-o la sanatoasa biped. Si de atunci e cam greu de oprit Ioana. Pentru ca Ioana vrea sa exploreze, sa cunoasca, sa traiasca, sa iubeasca. Statul pe loc pe Ioana o scoate din minti. E asemenea incercarii de a-si tine echilibrul pe bicicleta in timp ce bicicleta sta pe loc, fara cric.

Apropo, Ioana nu stie sa mearga pe bicicleta. A invatat de vreo 2 ori, dar nu s-a prins. Deci pentru Ioana, no, it’s not like riding a bike. Ioana nu stie nici sa inoate. A invatat tot de vreo 2 ori, dar ce sa vezi, iar nu s-a prins. De Ioana se prind unele lucruri precum marca de scrisoare, in vreme ce altele sunt respinse asa cum se resping 2 magneti cu polii la fel.

Cand era mica, mica, Ioanei i s-a activat strabismul de la bunicul. Asa ca Ioana se uita cas cu un ochi. Mama, draga de ea a dus-o pe Ioana la Lahovari la exercitii de bagat masina in garaj si fluturele in colivie (apropo, de ce ai vrea sa bagi un fluture in colivie, sau orice for that matter in colivie?). But, you know what they say: I know why the caged bird sings!

Dupa care Ioana a descoperit mark-making-ul, aka mazgaleala, creioanele cu ceara si peretii casei si a inceput a scrie. Pe toti peretii, pe toate dulapurile, pe toate foile. De la dreapta la stanga, caci Ioana e stangace. Mama s-a crucit si nu stia, draga de ea, nici cum sa ma invete sa tricotez. Ii era peste mana si peste poate. Tata se uita la mine cum se uita un cercetator la un animal ciudat nou descoperit in jungla amazoniana, dar fara a vrea vreun moment sa il schimbe.

Probabil de aceea am si aceasta asteptare ca oamenii care ma iubesc cu adevarat sa ma accepte asa cum m-au acceptat ai mei. No questions asked. Nu inteles. Sa ne intelegem. Ci acceptat. Caci da, in iubire mare, acceptarea nu presupune intelegere apriori. Pur si simplu se intampla. Il iei pe cel de langa asa cum vine. Cu setarile din fabrica. Incerci sa il ajuti sa devina mai bun, dar nu atentezi niciodata la esenta lui, pentru ca stii ca asta il face cine este. Viu. Autentic. Dupa ce Ioana le-a dat fatala parintilor ei, spunand ca daca presendintele Americii scrie cu stanga si e presedinte, atunci poate si ea, parintii Ioanei s-au prins ca au incurcat-o cu fata asta a lor semeata ca o dalie.

Ioana Georgiana.

Ioana Gherghina.

Ioana Dalia.

Dalia.

Au incurcat-o ca nu poate fi supusa Ioana.

Controlata.

Dominata.

Ci iubita.

Educata.

Crescuta.

Ghidata.

Au fost multe momente intre mine si mama in care we locked horns pentru ca ea ca o Leoaica veritabila si-a incercat fortele pe Varsatoarea din mine. Dar nu stiu daca stiti, Leul si Varsatorul sunt la poli opusi pe harta, ceea ce inseamna ca pe cat sunt de diferiti, pe atat sunt de complementari, cat si de asemanatori. Nu a putut niciodata sa fie Leoaica cu mine, desi a incercat, dupa care nu a mai incercat si atunci au inceput sa se intample lucruri magice intre noi si in relatia noastra de mama – fiica.

Dupa care pe Ioana a incercat s-o bata frac’-su, asa ca ea l-a batut pe el. De fapt s-au batut ca chiorii asa cum au nevoie fratii ca sa creasca frumos pe urma. Dar amandoi isi aduc aminte cum intr-o zi cu soare, Ioana a aruncat cu un petit Larousse inspre carca lu’ frac’-su si cu tot strabismul ei, l-a nimerit, ca la jocurile de Counter, iar el a cazut secerat sub greutatea cartii. Eram niste intelectuali, ce sa zic? Ne bateam cu Larousse-uri. Cu alea mari nu, ca nu aveam cum sa le ridicam.

Ioana a mai crescut un pic si a inceput sa mearga la gradinita. Mintea de inghetau apele. Ma mai mir acum ca Dimi face fix ce faceam eu cand eram mica? Pe bune, ma Ioana? Minteam despre tot si toate. For fun. Minteam ca ma doare burta si nu pot merge la gradi. Duceam poze cu pisici si minteam ca-s ale mele, cand pe spate scria clar ca nu-s.

La gradi Ioana s-a pupat prima data cu un baiat. El i-a spus ca ii place camasa ei de noapte cu trandafirasi (I shit you not!), ea s-a rusinat, el s-a urcat peste ea in at si a pupat-o pe obraz. Amandoi protagonistii isi aduc aminte ca si cu ar fi fost ieri de aceasta intamplare fericita a fiintelor lor.

Dupa care a venit scoala. Si Ioana, inalta ca o dalie, dupa cum spuneam, cu ochelari cat televizoarele a inceput sa se si lateasca, ca dee pubertatea. Asta si mancatul compulsiv in momente de stres, pankareala casnica si emotii puternice. Ioana semana acolo cu tac’-su, care se trezea noaptea si golea frigiderul.

Probabil din aceleasi motive. Ioana a fost facuta grasa, casalot, i s-a pus guma in par, dar Ioana nu s-a lasat. Asa si? Era grasa? Si ce? Ioana era sharp as the scalpel that her grandma before her had used to fix POW from the second world war. Raspundea misto. Nu se prindea matematica de ea neam. Dar limba romana si limbile straine da. Ca asa era ea. La banchetul dintr-a opta, un baiat s-a uitat la Ioana cum era imbracata si i-a spus ca e curva. Ioana nu a prea inteles-o pe asta, ca ea nici macar nu se pupase cu vreun baiat pana la varsta aia, daramite sa faca treburi dintr-alea casnice, vorba lui Grasu XXL

Se termina generala. Ioana da la liceu, sa se duca pe urmele lu’ frac’-su, dar alea nu erau urmele ei, ci ale lui si evident ca pica la admitere ca da doar mate. Ioana e capoasa tare si cateodata nu asculta nici de vorba buna, nici de vorba nebuna. Ioana ajuge la Colegiul Tehnic Traian si cand se prinde ca e cea mai buna la mate din clasa, o bufneste rasul si face tot posibilul sa se transfere la Cantemir.

Caci Ioanei nu i-a placut niciodata sa fie cea mai buna dintre prosti, ci cea mai buna dintre cei buni. Auziti? Repetez! Cea mai buna dintre cei buni! Ioana este ambitioasa, pasionala si smart AF. Si un pic aroganta, dar cred ca asta vine si cu realizarea ei ca nu e ca toti ceilalti. Ioana nu este ca toti ceilalti. Chiar nu-i. Si asta vine si cu bune si cu rele. Ioana poate zbura atat de sus, dar poate si pica in cele mai adancuri abisuri ale existentei, total nefilozofic, ci mai degraba metafizic.

Liceul a fost frumos rau pentru Ioana. L-a trait din plin cu toate. Cu prima iubire, rivalitati intre prietene, descoperiri intelectuale, rasete, chiuluri, Ursus, fumat. Fara sex. Ca Ioana was a late bloomer si in acea arie a vietii ei. Dar cica s-a apucat de fumat printr-a 11-a, cand si-a inceput prima relatie un punkist misto rau care fuma Chesterfield rosu. Ai ei au ras si cu curul de ea, necrezand-o ca fumeaza. Ce-i drept, Ioana nu fumeaza acum. A fumat, dar nu mai fumeaza. A fost mai mult conjunctural la ea fumatul, nu valoric, comportamental sau chimic. Mamaia Ioanei oricum o avertizase, draga de ea, ca daca o prinde cu tigara aprinsa i-o baga asa pe gat. Ea avea astm, deci o intelegeam pe deplin.

Vine si a 12-a. Bac. Planuri de cariera. Admitere la facultate. Ioana facea meditatii la mate, ca era lemn Tanase. La un moment dat, dupa umiliri intense la meditatii, Ioana ajunge acasa si ii informeaza pe ai ei ca nu va mai merge la meditatii la mate, ca nu vrea sa plateasca ca sa fie umilita si nici sa nu invete mate. Tac’-su se infoaie la ea. Ma-sa incearca sa tempereze situatia. Tac’-su urla ca daca nu se duce la mate, nu se duce nici la psiho. Ioana zice: ‘Hold my beer!’. Apele se linistesc treptat, si Ioana merge la meditatii la psiho, fiind orientata in cariera fix de tac’-su (Stii ca te iubesc si astazi, tati, dupa 20 de ani de cand nu mai esti, nu? O simti, asa-i?).

Da, Ioana e paranormala. Vorbeste si cu mortii. Des. De dor. De drag.

Revenind. Ioana da Bacul si reuseste performanta sa ia 7,56 media generala, jenant pentru o absolventa de Colegiul National Cantemir-Voda. Ioana plange, ca in antibasme, 3 zile si 3 nopti, neconsolata, pentru ca stia ca, ca sa intre la Psiho, trebuia sa ia 10 la examenul de admitere.

Vine si iulie. Ioana da 3 examene: la Psiho, la Socio si la Asistenta Sociala. O tine ca surba pe mormant ca nu o sa intre, desi scrisese la fiecare examen de mai avea un pic mana si ii sarea din incheietura. Vine ziua afisarii rezultatelor. Ioana vine la Electronica si se aseaza tacticos pe o banca la 100m de avizier. Vine profa ei de meditatii si o intreaba ce a facut. Ii zice ca nu stie, pentru ca nu s-a dus sa vada rezultatele. Se duce profa si apare strigand: 10! Ioanei ii vine sufletul la loc. Intrase cu bursa. Fucking hell!

Dupa care se duce la Socio. Pune degetul pe avizier, urmareste linia si ajunge la nota: 10. Gura pana la urechi!

Se duce si la avizierul de Asistenta Sociala sa se uite: 10! Trei de 10!

Aceasta Nadia Comaneci a examenelor scrise de psiho, antrenata de cea mai tare profa de meditatii de psiho ever (Multumesc mult, Arina! Iti voi fi pe veci recunoscatoare pentru tot ceea ce m-ai invatat, si aici nu ma refer la psiho, ci la viata in sine si la cum sa invat efectiv! Esti un dascal adevarat!).

Tac’-su o ia pe mama copilului de o aripa, si pe copil de cealalta aripa, se urca in masina cu sofer si face un tur de onoare pe la toate cele trei facultati cu cele trei aviziere. Se da jos tacticos din masina de fiecare data, se duce agale pana la avizier, pune degetul pe numele lu’ fi-sa, traseaza linia cu degetul aratator si ajunge la nota. 10. 10. 10. Dupa fiecare drum la cate un avizier se intoarce la masina cu pieptul umflat, mintea in priza si inima plina de mandrie ca fi-sa se arunca in neam. Ca si fi-su de altfel, dar relatia lui cu fi-sa a fost mult mai vindecatoare pentru el, decat cea cu fi-su pentru ca era prea mult bad blood pe linie paterna ca sa mai poata razbate vreo raza de soare pe filonul acela, din pacate pentru relatia lor, cat si pentru fi-su. Mama se bucura pe mut, in gura mare, la vecini, la colegi de munca, mai avea un pic si scria pe cer cu litere aurii ca fi-sa a intrat la facultate dupa ce i-a facut capul calendar ca ea nu intra.

Si de aici o sa va zic: to be continued.

Prima jumatate a vietii a fost fotografiata si analizata. Urmeaza dubla doi. Dar mai am nevoie sa imi recapat fortele, ca tare ma ostoit expunerea asta.

Ce extragem de aici? Ca Ioana nu e normala. Nu s-a incadrat niciodata in media statistica, ci mai degraba pe extremitatile curbei lui Gauss. De aceea Ioana iubeste unicitatea si ciudatenia copiilor, si spune asta cu inima plina de iubire si acceptare. De aia Ioana crede in educatie personalizata, nu in inregimentare. Pentru copii si adulti. De aia Ioana e psiholog. Pentru ca it takes one to know one.

Morala: shine on you crazy flawsome diamonds. You’re special in the most beautiful and unique way! Don’t let anyone tell you otherwise, and if they do, teach them right! Show them your true colours! Slay!