Eu nu vreau tinerete fara batranete – trag speranta ca cititorii de basme au prins aluzia…si nici tinerete fara tinerete vazatorii de filme regizate de Coppola probabil deja s-au dus cu gandul intr-acolo…dar visez la batranete fara batranete.

Adica atunci cand o sa fiu io mare, inteleapta si cu pielea cazuta, mi-as dori foarte tare sa imi port varsta cu demnitate si voie buna. As fi tentata sa spun si sanatoasa, insa sansele ca pe la saptejde ierni sa nu am nici o boala sau durere sunt slabe rau. Pana la urma tre’ sa ma plang si io de niste dureri reumatice, nu?

Mi se pare esential ca pe masura ce constati ca timpul isi pune amprenta asupra ta (nu m-am putut abtine sa nu folosesc expresia asta pompoasa si plasticoasa :D) sa ramai in pas cu timpurile. Sa ti se pare normal si firesc sa te imbraci intr-un anumit fel, sa te comporti intr-un alt fel, sa iti doresti alte lucruri si cu precadere sa iti faci tot timpul planuri de viitor.

Si cand zic planuri, nu ma refer la cele de inmormantare. E imposibil sa nu va vina in minte imaginea unei/unui batranici/batranel care, simtind ca se afla in anul mortii, se apuca si pune ban pe ban sa aiba de ingropaciune. Si cumpara, cani, linguri, haine, prosoape…ce mai… tot tacamul. Intotdeauna am fost adepta ritualurilor de trecere – botez, nunta, inmormantare, etc., ca ne mai calmeaza un pic, dar nu cred ca trebuie sa iti faci un scop in viata sa organizezi un astfel de eveniment.

Cu atat mai mult cu cat stii sigur ca timpul nu prea te mai asteapta, si ca ai putea face lucruri mult mai faine in acest rastimp. Cum ar fi sa backpack through Europe (daca te mai tin balamalele), sa iti rasfeti nepotii si sa iti enervezi copiii in acelasi timp, sa te intalnesti cu prietenii in parc la sah/canasta, sa iti bei cafeaua cu vecina de palier si sa te pui la curent cu barfele din bloc si sa te bucuri de compania partenerului tau de viata.

Sub egida, viata e mai frumoasa in minim doi ;), ma incanta ideea de a povesti cu al tau om/a ta oama despre verzi si uscate. Aici nu am nici o problema sa ma aliniez normei sociale in care doi oameni aleg sa imbatraneasca impreuna. Si totusi daca arunci o privire in jur iti vei da seama ca sunt tot mai multi batrani singuri pentru care traversatul strazii in sine a devenit o adevarata proba de supravietuire.

Eh, eu vreau sa fiu dintre batranicile care se dau in leagan impreuna cu nepotii si stiu sa aplice lovituri letale de poseta oricarui cetatean mai indraznet care doreste sa-mi atenteze la pensie. Si care nu se gandeste ce o sa zica lumea daca isi pupa batranelul in plina strada in timp ce se intorc de la piata impreuna.

Dar in acelasi timp presimt ca o sa am un program strict de luat al medicamentelor (care va include si cutiute personalizate de medicamente :P), ceva fixatii cu lucrurile care trebuie sa stea la locul lor, niste ochelari simpatici agatati de gat cu un snur funky si telefon inteligent cu conexiune la internet (d’ala de are si aplicatie care iti permite sa iti vezi nepotu’ la gradinita in direct).

Batranetea nu inseamna pentru mine sa fii doar mama intelegatoare a copiilor tai sau bunica iubitoare si de mofturi datatoare a nepotilor tai. Inseamna sa continui sa stii sa fii femeie pentru cel alaturi de care ai decis sa stai sau sa mergi. O femeie care sa stie exact care-i este varsta din buletin, dar care sa continue sa zambeasca, simta, glumeasca, gandeasca…traiasca.