Astazi este ziua in care am avut ultimul workshop din Inset Days-ul premergator inceputului unui nou an. Daca ma cititi de mai multa vreme, poate v-a ramas in minte faptul ca eu sarbatoresc inceputul noului an ca neoamenii: la sfarsit de august si inceput de septembrie. Si ca mine mai sunt cativa… Specie rara pe cale de disparitie: dascalii.

Aia care pun suflet in fiecare material pregatit. Aia carora le vin idei de lectii in tramvai, pe buda sau in dus. Aia care se bucura precum niste copii in ajunul Craciunului cand vad noi resurse educationale. Se anunta un an intens, dar asta e fix ceea ce ma atrage la fiecare nou inceput: anticiparea avalansei pe care ma dau cu snowboard-ul. I’m in it for the adrenaline!

Parca ieri era Sfanta Maria si sarbatoream un om drag mie, iar astazi e Sfantul Alexandru si iar sarbatoresc un om drag mie. Nu e acelasi. Spatiul si timpul dintre cei doi sfinti au fost relative. Imi aduc aminte bucati, avand ca unitate de masurare a timpului lucrurile pe care le am de facut pana la o anumita data.

Odata ce intri in iuresul pregatirilor de orice fel, e cam greu sa iesi. E cam ca la o sarba din care tot incerci sa te sustragi, dar stii cu siguranta ca nu ai cum sa o faci fara ca nimeni sa se prinda, ca oricum se strica ritmul. Acum ca venii vorba de pregatiri, io mi-s spontana din fire, asa ca imi e greu sa acord pregatirilor importanta cuvenita.

Stiti cum determinati o spontana sa imbratiseze ideea de pregatiri, ca si cum ar fi propria ei mama pe care nu a mai vazut-o de cand cu nemtii? Dati-i multe de facut! Acum oricata spontaneitate zace in spontana, ea stie ca nu are cum sa o scoata la capat fara pregatiri prealabile.

M-am gandit de multe ori sa tin un jurnal zilnic de chestii, but then again asta ar insemna sa imi aloc un timp zilnic in care sa notez in el aka pregatiri, asa ca am zis ca scriu cand am chef. Imi permit acest lux. Sa scriu cand am chef, despre ce am chef. This is the proof of my rebellion and freedom! I shit you not!

Daca ar fi sa fac o trecere in revista as zice ce zilele care s-au derulat pe ruta de la Maria catre Alexandru au aratat cam asa:

15 – trezit tarziu, leneveala, sarbatorire pana in miez de noapte

16 – reality check, back in business, punerea tarii la cale

17 – lucru la foc continuu pe diverse tematici, planuit de workshop-uri si training-uri

20 – intalnit oameni noi si descoperit lucruri noi despre oameni vechi

21 – reconectat cu toata lumea si gasit spatiul fizic si mental ca sa imi continui treburile planificate

22 – urmat un program strict de happening-uri si meeting-uri pe grupuri

23 – aflat in drum spre scoala ca tin un speech de 1h despre starea de bine => panicat 2 secunde, sarbatorit cateva minute ca spontaneitatea nu ma lasa de izbeliste

24 – scris, gandit, planificat, scris, gandit, planificat, scris, gandit, planificat… + party pana in creierii diminetii urmand principiul logic ‘work hard, party harder’

27 – primul workshop

28 – al doilea workshop

29 – al treilea workshop + o dupa-amiaza de well-being

30 – al patrulea workshop + o intalnire care se anunta tricky, dar oamenii au facut-o sa fie faina si productiva

Maine e vineri. Asta stiu sigur. Pentru ca mai am un ultim hop, pana incalec pe-o sa si imi iau campii spre munte asa un pic de weekend. Ca sa ma descarc, dupa care sa ma incarc pentru 3 septembrie. Va spun ceva, dar as vrea sa ramana intre noi, da? Abia astept ziua de septembrie, luni!