Dupa o zi de vineri cu sarbatoare in ograda mea educationala am ramas asa cu o oarecare latenta dulce-tomnatica. Un sentiment profund si difuz ca ceea ce fac e bine si ca mie imi e bine atunci cand sunt in preajma copiilor.
Eu ii invat pe ei, iar ei ma invata pe mine.
Eu ii contin pe ei, iar ei ma contin pe mine.
Eu ii ascult pe ei, iar ei ma asculta pe mine.
Invatarea asta a fost intotdeauna pentru mine un drum cu dublu sens si cu reciprocitate.
Citind despre originile zilei profesorului am descoperit ca prin 1993, adica acum vreo 25 de ani, un domn pe care il cheama Harmut von Hentig, a creat Juramantul Socratic.
Cum e sa ai o profesie care are asociat un juramant? Recunosc ca ma simt onorata intr-o anumita masura, pentru ca nu de putine ori ma trezesc gandindu-ma la responsabilitatea si implicatiile profesoratului, fie el garnitura de la psihoterapia care mi-e fel principal in viata.
Va redau mai jos juramantul tradus spre reflectie:
‘Ca profesor si educator imi asum ca:
– voi respecta si apara unicitatea fiecarui copil in fata oricui;
– voi insoti copilul cu scopul mentinerii integritatii sale fizice si mentale;
– voi tine cont de emotiile sale, il/o voi asculta si il/o voi lua in serios;
– voi cauta sa gasesc consensul in tot ceea ce voi face in relatie cu copilul, exact asa cum as face cu un adult;
– voi interpreta regulile de dezvoltare intr-o maniera pozitiva si ca il voi ajuta pe copil sa accepte aceste reguli;
– voi provoca si promova potentialul copilului;
– voi proteja copilul atunci cand e vulnerabil, il voi sustine, cand va avea nevoie sa depaseasca sentimente de frica si vinovatie, falsitate, indoieli, neincredere si adictii;
– nu voi zdrobi rugamintea, chiar si atunci cand aparent nu are nici un sens, ci il voi incuraja sa isi supuna dorintele imperiului vointei si ratiunii; il voi invata modalitatea matura de folosire a mintii si arta negocierii intelegerii;
– voi pregati copilul pentru asumarea responsabilitatii inauntrul, cat si inafara comunitatii;
– voi pregati copilul sa invete despre lume in felul propriu;
– voi arata copilului cum se simte o viata buna;
– voi oferi copilului viziunea unei lumi mai bune si increderea ca acest lucru este posibil;
– voi invata copilul despre importanta adevarului.
Asa ca promit sa:
– dau exemplu, cat de bine pot, despre cum se gestioneaza dificultatile, provocarile si oportunitatile in lumea asta, cum se folosesc abilitatile specifice, dar limitate, si cum se gestioneaza vinovatia inerenta;
– asigur, in functie de propriile mele putinte, ca urmatoarea generatie va descoperi o lume pe care o va considera demna de explorat si de trait, in care poverile mostenite si dificultatile nu vor zdrobi idei, sperante si forte;
– justific public propriile credinte si fapte, sa ma expun la criticism, in special din partea membrilor implicati in educatie si expertilor, si sa imi suspend judecatile printr-o revizuire continua si constiincioasa;
– rezist tuturor oamenilor si circumstantelor, interese ale unor terti, daca consider ca pot umbri intentiile exprimate aici.’
Te cam pune pe ganduri un juramant de genul asta, nu? L-as depune oricand!