Arta de a ne da cu stangu’-n-dreptu’

Arta de a ne da cu stangu’-n-dreptu’

Trebuie sa recunoasteti ca pentru unii dintre noi (nici nu indraznesc a da nume… ;)) devine o adevarata arta. Cea de a ne da singuri cu bata peste gioale. De a ne taia craca de sub picioare tocmai cand simtim ca ne apropiem de ceva maret.

Autosabotajul pare a fi cea mai noua indeletnicire a omului modern. Si nevrotic. Lucrurile merg prea bine ca sa fie si autentica toata treaba. Ia sa ne dam un pumn in gura sa vedem: E vis sau e realitate? In realitate tu ramai ca bou’ sau dupa caz vaca cu botu’ spart si momentul tau de glorie trece pe langa tine facandu-ti cu mana. Sau copita.

Nu contest ca viata poate deveni… alunecoasa… uneori, dar de aia s-a inventat sarea grunjoasa. Sa o imprastiem peste viata atunci cand simtim ca parca se apropie o cadere cu rupere de… vise.

Cautarea nodului in papura dateaza de cand lumea si pamantul. De fapt, de cand s-a descoperit ca papura e papura. Si atunci s-a gasit unu’ care a zis:

Fuck that shit, vreau sa gasesc un nod in papura!

Si s-a inhamat omul la munci grele, care i-au luat zile, nopti, sudoarea fruntii si nervii creierilor capului. La final, parca nici nu mai conta daca nodul exista sau nu. Pentru el. Era prea obosit de atata cautat.

Ma, da’ papura? S-a intrebat cineva vreodata cum s-o fi simtit papura aia sa fie atat de intens scarmanata dupa noduri? Oare nici unul dintre cei doi participanti la actiune sa nu se fi simtit bine? Cel mai probabil!

Atunci de ce papura ma-sii ne incapatanam sa ne botim vietile cu tot felul de nimicuri? Cand am putea pur si simplu sa traim si sa-i lasam si pe altii sa traiasca. Fiecare pentru el. Nimeni in locul celuilalt.

Aaaaah! Stai asa, c-am prins un fir… logic de asta data. Sa fie oare de vina faptul ca noi, oamenii moderni, care traim in aceasta era a tehnologiei, am uitat oare niste lucruri de baza intr-ale convietuirii, astfel incat ne vine greu sa traim pentru noi si sa ii lasam si pe cei din jurul nostru sa traiasca?

Ehehehe! Cre’ca am dat peste o mina de aur care merita exploatata pana cand aurul va straluci in lumina cunoasterii.

Cum e sa traiesti pentru tine?

Egoist… Poate!

Natural? Si asta.

Fara sens? Uneori.

Singuratic? De cele mai multe ori.

Sanatos? Categoric.

Dar si atunci cand apare, ca o boare, cineva care se infiltreaza precum trupele speciale in gandurile tale si iti pune microfoane ascultandu-ti cu atentie fiecare respiratie, atunci apare jocul de picioare… ala de dat cu stangu’-n-dreptu’ bineinteles. Ce mai vrea si asta de imi sta prin ganduri?

Io am treburi mai importante, cum ar fi sa salvez lumea, sa militez pentru drepturile omului si sa imi cladesc un viitor (din caramida!), n-am timp de distrageri de atentie. Ba da’ in acelasi timp mintea ta se simte mai relaxata un pic. Are musafiri. Scoate dulceata aia buna si pregateste o carafa cu apa rece.

Sufletul iti e pe la gura cautand sa vada daca nu cumva… Nu era el, mi s-a parut! Matele-ti chioraie de parca n-ai mancat de cand cu nemtii.

Dar te tii tare. Ia sa terminam cu prostiile! Suntem oameni in toata firea. Am trecut de dragalasenii si chicoteli adolescentine. Suntem seriosi. Si scortosi. Si plicticosi. Ah, asta nu! Suntem chiar foarte interesanti.

Ba, boule sau vaco (dupa caz!) daca bate cineva bate la usa ta aia super-interesanta gen

CIOC! CIOC!,

cel mai firesc lucru pe care il poti face e sa intrebi

CINE-I ACOLO?

Daca de partea cealalta se aude o voce gatuita, dar sincera care zice

IO!,

te poti simti indreptatit(a) sa zici

IOI! 😉

Morala: Vorba lunga, saracia omului! Excesul de rationalizare dauneaza grav igienei mentale…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *