Category Archives: WTF?!

Eu 0 – Freud 1

Eu 0 – Freud 1

M-am trezit freudiana in dimineata asta, prinsa intre valori, pulsiuni si actiuni. Si incerc sa-mi dau seama cum noi, oamenii, facem fata discordiei continue dintre aceste trei parti ale noastre. Cum ne aliniem lucrurile in care credem cu impulsurile care tasnesc din noi pe toate supapele si cu actiunile la care recurgem?

Teoretic, pentru ca suntem fiinte rationale, ar trebui sa ne comportam logic si cu autocontrolul on. Practic, nu suntem altceva decat niste munti de emotii pe care le gatuim cu autocontrol, care paleste in fata presiunii date de toata furtuna din noi.

Fie ca-s prea multe, fie ca nu le putem face fata raportandu-le la experienta de viata, fie ca se bat cap in cap cu sistemul nostru de valori, emotiile sunt cele care dau tonul. Intotdeauna. In orice imprejurare. Si sa crezi ca logica e mai tare decat emotionalul, te duce intr-o zona de naivitate pura.

Bun! Si daca tot stim toate lucrurile astea, de ce nu facem ceva cu ele?

De ce ne prefacem in continuare ca ‘reason conquers all’, cand stim bine ca nu-i asa? De ce nu avem interventii bazate pe emotii care sa raspunda la situatii emotionale carora nu le dam de cap? Pretentiile pe care le avem unii de la altii ne sufoca si ajungem intr-o mare de indignare in care ne dam seama ca nu putem innota.

Concluzia mea este ca nu exista nici o concluzie acum. Si ca o sa-mi las emotiile sa se manifeste si-o sa vad in ce directie ma duce toata treaba asta…

De-ale casei…

De-ale casei…

Dimineata. Nici prea devreme, nici prea tarziu, dar totusi dimineata. Pleaca omul la fabrica. Mama pisicilor ramane in batatura. Mai infoi o perna, mai fac o cafea. Ca dimineata. Imi amintesc ca trebuie sa intind niste asternuturi spalate de cu seara.

Ies frumusel pe balcon si apropii usa ca sa nu ma apuc sa fugaresc pisici printre cutii si rufe puse la uscat. Rina cocotata pe pervazul geamului de la sufragerie ma supravegheza in timp ce sfaraie matinal. Ma apuc si trag de cearsafuri, le pun pe stativ si mai stau un pic sa le aranjez ca nu era coltul pe colt. Intind si prosoapele si cand dau sa intru, usa de la balcon opune rezistenta. Imping. Nimic. Incuiata.

Nu pot sa cred! Ma uit la infractoarea blanoasa si zic: ‘Nu pot sa cred ca m-ai inchis pe balcooooon!’.

Ce Argentina, oameni buni? Aparent ma pot distra fara sa trebuiasca sa parasesc confortul propriului camin! Imi iau avant si precum baietii aia de la 2 si-un sfert care intra in casele oamenilor prin usa, cu usa cu tot si: bang! Reusesc sa reintru in casa, doar pentru ca urechiata nu apasase cu labutele clanta de la usa pana jos, ca in caz contrar ma gasea barbatul facand turturi pe balcon cand s-ar fi intors pe seara acasa.

Odata intrata la caldura ma apuc s-o apostrofez pe inculpata. Ea, cu ochii cat doua cepe degerate, sedea in usa de la dormitor, deci la vreo 4 m distanta de mine, speriata vezi Doamne de tirada mea verbala. Ah, tot ea e speriata acuma! Cealalta felina a casei ne privea, ca pe-un film pentru pisici de categoria Z, cu un sictir tipic.

Morala: mi-a fost atat de dor de tine, ca te-ncui pe balcon ca sa nu mai pleci nicaieri, dar sa ma pot uita in continuare la tine.

Memoria colectiva

Memoria colectiva

Am luat foc astazi in timpul unei discutii despre evacuarea in caz de incendiu. Si m-am surprins, oarecum inafara mea, uitandu-ma la mine. Eram ca un raging bull, varianta all-black redhead.

Si ca intr-un cerc vicios, imi aminteam ca acum aproape 3 ani, eram in acelasi loc, imbracata tot in negru, plangandu-mi in mine un om care murise in incendiul de la Colectiv. Unul din multii.

Ciudata asociere de amintiri, dar cam asa functioneaza mintea umana, bag seama. In cele mai incomode si nu-tocmai-la-indemana moduri. M-a cuprins o furie mare, care imi iesea sub forma de cuvinte din gura si sub forma de abur pe nari si urechi.

Ca impinsa intr-o transa in care nu voiam sa fiu, m-am trezit inconjurata de flacari.

Ce faci?

Unde te duci?

In ce directie o apuci?

Te intorci sa ii salvezi pe restul sau chemi ajutor de afara?

Memoria nu ar trebui sa ne lase sa uitam Colectivul. Nu pana nu invatam ceva din el.

De acord ca atunci cand te afli conceptual fata in fata cu napasta, nu-ti prea vine sa zici: ‘Da, asta mi se poate intampla si mie!’ pentru ca tot ce iti vine sa faci e sa fugi mancand pamantul cat mai departe de orice urma de napasta. Sa iei distanta, ca sa nu se ia.

Newsflash: toate lucrurile de care fugi cu atat sarg ti se pot intampla si tie. Si mie. Noua. Tuturor. Te poti trezi in mijlocul unui incendiu.

Cum reactionezi in situatie de criza?

Ai avea incredere in tine ca persoana de ajutor, daca te-ai vedea?

In zilele Colectivului am plans cu sughituri, am injurat, am urlat, am fost la spital, am fost la inmormantare, am fost la mars, am fost pe strazi, am aprins lumanari si am jelit in mine.

Am citit mai apoi toate marturiile supravietuitorilor si cu fiecare rand mi se ridica parul in cap de revolta fata de ceea ce au trait acei oameni dupa incendiu. Dupa…

Poate fix din cauza asta, pragul sensibilitatii mele in raport cu acest subiect este foarte ridicat.

Nu pot! Nu pot cu jumatati de masura si cu solutii de compromis. Moartea nu face compromisuri. Eu de ce as face in orice situatie in care posibilitatea mortii vine in discutie? 

Gen…

Gen…

REFERÉNDUM, referendumuri, s. n. Consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general. – Din lat. [ad] referendum, fr. référendum.

Daca ati ajuns pana aici cu cititul, voi pleca de la premisa ca vorbim ca intre oameni care stiu ce e ala un referendum. Democratia are ca si premisa consultarea cu cetatenii despre aspecte de importanta pentru stat sau a unor probleme de interes general. Deja ii aud pe cei dintre voi care zic mai in gura mare, mai soptit: ‘Da’ ce legatura are sula cu prefectura?’ referindu-se la cel mai literal mod posibil. Pai are, dragi cetateni! Si-nca cum!

Ceea ce urmeaza sa se desfasoare pe 6 si 7 octombrie este un exercitiu democratic. E ca exercitiile alea de evacuare in caz de incendiu sau cutremur pe care trebuie sa le faci periodic, ca atunci cand te trezesti cu focu’-n casa sau usor cutremurat sa stii exact ce ai de facut. Bag seama ca cei dintre voi care refuza participarea la referendum sunt aia care stau in birou si zic: ‘Da’ oricum nu-i foc/cutremur pe bune. Hai ca mai am ceva de lucrat asa ca nu cobor de data asta’.

Crezi ca nu te afecteaza ceea ce este supus la referendum pe 6 si 7 octombrie? Sau poate crezi ca e absolut strigator la cer sa se voteze asupra ingradirii libertatilor unei minoritati? Ah, sau esti dintr-aia care zic ca banii ar fi meritat investiti in altceva? Poate te tragi din aia care o ard cu ganduri ca totul e o propaganda ieftina ca sa acopere ceva mare si important, si ca aia e miza pentru care tu o sa iesi la vot intr-adevar?

Oricum ar fi, tine minte cateva cuvinte: Votul devine o obligatie civica in vremuri in care drepturile par a ne fi luate unul cate unul. Votul este modul prin care tu, ca cetatean, iti faci auzita vocea intr-o mare de alte voci. Asa ca de fiecare data cand esti chemat la vot si brusc ai un eveniment, dureri de burta, lipsa de chef, principii morale preainalte, intentii de boicot sau mai stiu eu ce, practic spui ca te doare-n banana de obligatiile tale ca cetatean si ca statul (oricare ar fi el) poa’ sa faca ce-l taie capul cu drepturile tale.

In loc de P.S., va las sa reflectati la imaginea de mai jos:

Oşo

Oşo

Cam asa arata capul meu dupa ce am apasat stop celei de-a sasea parti a seriei documentare ‘Wild, Wild Country’ regizata de fratii Chapman and Maclain Way.

S-ar fi putut ca pana acum sa imi fi manifestat prea des entuziasmul pentru documentarele vazute, si acum cand strig in gura mare:

‘Duuuude asta e printre cele mai complexe documentare pe care le-am vazut!’

sa ziceti:

‘Da, da, am mai auzit asta cand ne povesteai despre documentarul ala cu traficantul de droguri care a adus cocaina in L.A.’.

Recunosc, sunt acest Petrica din ‘Petrica si lupul’. Strig ‘Lupuuuuu’!’ prea des. Ce sa fac daca imi plac documentarele? Mi se par asa ca niste felii mari de tort de realitate. Si torturile de fictiune sunt interesante, numai ca… parca n-au gust real. Acuma dand dintr-una intr-alta, in timp ce ma uitam la ‘I am a Killer’ (da, tot pe Netflix), mi-a aparut in recommended ‘Wild, Wild Country’… si i-am dat play.

Ceea ce a urmat au fost cateva seri in care a trebuit sa ma lupt cu nevoia de baza care mi-e cea mai draga (aka somnul) ca sa ma uit la cate un episod – doua din documentar.

Cand a fost ultima data cand v-ati intors acasa cu gandul ca o sa apucati sa va uitati la finalul un film foarte interesant? Pentru mine a fost astazi dupa-amiaza.

Cred ca unul dintre lucrurile care mi-au placut cel mai mult la acest documentar a fost impartialitatea, care evident ca e subsumata genului, insa in cazul de fata contrasta atat de tare cu outrage-ul meu incat mi-am zis in sinea mea:

‘Oamenii astia chiar vor sa prezinte ambele parti ale povestii cat sa ti se ridice paru’-n cap si sa te ia cu fiori pe sira spinarii…’.

Nu am citit vreo cartea de-a lui Osho sau despre Osho.

Am auzit o groaza despre invataturile sale.

Am auzit ca exista si casete cu discursurile sale.

Ca sunt centre Osho unde se face meditatie dinamica.

Daca scrii ‘Osho quotes’ pe Google iti vor aparea cele mai heart-melting, soul-searching, mind-enlightening treburi.

Daca ai citit vreo carte de-a lui Osho, trebuie sa vezi documentarul de care iti vorbesc.

Daca esti in cautarea spiritualitatii, trebuie sa vezi documentarul de care iti vorbesc.

Daca habar n-ai cine-i Osho, dar vrei sa te uiti la o serie documentara buna, trebuie sa te uiti la documentarul de care iti vorbesc.

Evident ca nu ma voi apuca sa-l povestesc, dar o sa ma rabdati inca un pic pana imi pun in scris toate intrebarile existentiale pe care mi le-a starnit materialul respectiv. Sa va spun sincer, io una m-am mai uitat la filme despre taramul sensibil unde religia se imbina cu spiritualitatea si vulnerabilitatea umana.

Am vazut un film despre scientologi (tot pe Netflix), un altul despre o scoala catolica de prin S.U.A. unde abuzurile se tineau lant, inca unul despre evrei hasidici si organizatii care te ajuta sa ‘te lasi de hasidism’, dar asta goes far and beyond my wildest imagination.

Information is power, baby! Gold!  

Faza e ca pe tot parcursul celor peste 6 ore petrecute in fata laptopului (in zile diferite), ma tot bantuia gandul ca:

‘Asta puteam fie eu… putea fi un prieten de-al meu… putea fi un vecin de-al meu…’.

Povestea asta este atat de aproape de noi, incat devine infricosator de reala. Ceea ce m-a frapat iremediabil a fost alaturarea dintre o filosofie de viata de tip ‘do good’ si un comportament de tipul ‘fuck everyone over, while smiling’.

Acum ca am scris asta, mi se pare puerila afirmatia, ca asa se intampla cam peste tot. Intre ‘purtatorul de cuvant al divinitatii’ si ‘dogma propovaduita’ exista 50 fucken shades of grey in care se scalda umanitatea aia reprimata, explodata, umbra siroind printre rosturile unei fiinte eminamente ‘sfinte si fara de prihana’.

O sa ma urasca niste oameni care merg duminica la biserica, spunand ca iau numele Domnului in desert. Va invit si pe voi, oamenilor, sa va uitati la ‘Wild, Wild Country’. Are desert, un domn si niste nume. Dezbatem fapte, judecati, dreptati si moralitati dupa…

Vizionare placuta!