Category Archives: WTF?!

Noi suntem poporul

Noi suntem poporul

Pe 7 august 2016 m-am intors acasa dupa ce plecasem pe 31 ianuarie 2015 in cautarea unui nou sens in Marea Britanie.

Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri ca dupa ce mi-am recuperat bagajele si m-am strans in brate cu ai mei, drumul spre casa parinteasca mi s-a parut cum nu se poate mai firesc.

Era ca si cum plecasem cateva zile si ma intorsesem, nu mai bine de 6 luni. Eram plina de bube, semne ale frustrarii care imi iesea prin piele la propriu, dar aveam si convingerea ca se vor domoli si ca incetul cu incetul ne vom regasi linistea.

Omului meu i-au mai trebuit 7 luni pana cand sa mi se alature. Luni de tranzitie si cumpatare a dorului.

Plecasem cu gandul sa incercam sa traim inafara si sa vedem ce iese. Ne interesasem, ne sfatuisem si ne facusem o imagine care sa ne propulseze fix in directia dorita.

Noi am facut parte din diaspora.
Noi am ras ori de cate ori am vorbit pe Skype cu cei dragi.
Noi am plans de dor si jale cand totul ni se parea prea strain si stingher.
Noi am facut haz de necaz si ne-am ridicat moralul reciproc spunandu-ne ca o sa fie mai bine.
Noi am decis sa ne intoarcem acasa sa ne facem cuib, luand exemplul porumbeilor care facusera fix asta cat timp ‘nu a fost nimeni acasa’.

Aseara Piata s-a umplut de romani veniti din toate colturile Europei, sa isi spuna of-ul. Romani care au trecut si trec inca prin aceleasi stari de migrant pe care il mistuie dorul de casa la fel de mult cum il macina indignarea in raport cu mersul lucrurilor in Romania.

Ordinul a maturat cu noi toti pe jos intr-un fel sau altul. Fie ca a fost vorba de tunuri de apa, bastoane pe spinare sau gaze lacrimogene.

Am plecat din Piata fix cu 5’ inainte ca jandarmii sa ia cu asalt protestatarii de langa girafa, loc unde statusem si noi. Fierbeam de furie si neputinta in timp ce imi simteam ochii iritati si gatul ragusit de la cat strigasem.

Dupa ce am ajuns acasa nu am putut sa ma culc asa ca am citit tot ce se postase pe tema protestului. Pe masura ce citeam imi era din ce in ce mai clar ca daca nu continuam sa iesim in Piata o sa ne fie luate toate drepturile rand pe rand.

Astazi de dimineata cand m-am spalat pe fata ochii inca ma usturau. Mi-am facut o cafea si am verificat din nou media pentru update-uri. Asa am dat peste documentarul celor de la Recorder, ‘Nu e nimeni acasa’, care spune povestea unei familii care s-a hotarat acum sa plece in Marea Britanie.

Asa cum hotarasem si noi. Si am trait fiecare moment din documentar pentru ca traisem de fapt fiecare moment pe propria piele.

Am plans in hohote de furie, de tristete si de neputinta. In oamenii aia plecati din tara s-a dat cu lacrimogene. Am fost tratati ca niste infractori. Batuti si gazati.

Am spus ca am plecat din Romania ca sa ma intorc. Cu alti ochi, cu alta minte si cu alte stari. Am plecat din Piata, dar ma voi intoarce.

Nu plecam!
Nu plecam!
Nu plecam!
Nu plecam!
Noi suntem poporul!

Reactive Fest

Reactive Fest

Mama ce headlineri! Acum la drept vorbind, cui nu-i plac concertele? E vara, lumea-i pe chill. Vara oamenii nu-si pun probleme. Noi protestam doar iarna, cand ne intra frigu’-n oase si frustrarea ne iese pe nas. Ca lucrurile nu merg. Ca ne conduc oameni de nimic.

Ca edila capitalei toaca banii in nestire cu pomi pusi in fata gardului unui parc, cu gazoane arse de soare pe acoperisurile refugiilor de tramvai, cu stalpisori pe DNu’ si cu… concerte menite sa-i anestezieze cu muzica in vena pe aia putini care inca isi mai pun niste intrebari si vor sa schimbe ceva.

Era ca p’-aci sa pun si io botu’, ca sa ma exprim pe intelesul politicienilor nostri. Era… Dar n-am pus. Si m-am gandit instant la inaugurarea lui Trump la care au refuzat sa vina multi artisti, din motive de coloana vertebrala inca existenta si functionala. Acuma eu nu ma astept ca Fatboy Slim sa zica ‘no way Jose’ ca nu-i ograda lui.

Oare cum de cei de la Massive Attack si-au facut temele si au venit pregatiti pentru concertul lor de pe 24? I-o fi platit Soros? Cel mai probabil! Asa ca o facem de amorul artei. Creart makes the PMB go round and round! Ai nostri m-as fi asteptat sa spuna ‘PAS’, dar n-au facut-o. Ai nostri as in artistii. Dar ai nostri si publicul.

Ar fi fost cel mai elocvent mesaj protestatar sa nu vina nimeni din targetul momit cu mite pseudo-electrorale la paine si circ. Doamna primar general al Romaniei e foarte sufletista si saritoare, caci ea se gandeste la moralul bucurestenilor.

Adica il zdrobeste cu luat bani de la reabilitarea cladirilor si dat la biserica neamului (denumirea asta suna a injuratura sau mi se pare doar mie?).

Cu transport in comun imbunatatit cu fix pix.

Cu trafic infernal.

Cu artere principale inundate de ploile de vara asta.

Cu gropi noi peste gropi vechi.

Cu targuri sinistre.

Cu inchis scoala cand iarna ne ia prin surprindere, facand ce stie iarna sa faca mai bine adica sa ninga.

Cu discursuri cretinoide la Arena Nationala.

Cu clipuri publicitare in care ne explica frumos ca i-a trecut doar juma’ de mandat, deci e ok ca nu a miscat un pai in Bucuresti.

Cu prezenta-i imaculata la cel mai murdar miting ever.

Si cu tupeul extraordinar de a refuza aprobarea miting-ului diasporei pe motive de siguranta nationala.

Daaaaar, dar ne da Fatboy Slim. Bird of preeeey, flying high in the summer sky. Ne mai da si Guano Apes! Open your eyeeees, open your mind, proud like a god, don’t pretend to be blind. Ah si Rudimental! This time, I’m gonna be stronger…I’m not giving in…

Daca ma citesti de la Romexpo si are sens ce zic, pleaca de acolo acum. Daca nu, inchide-ma si bucura-te de concert in continure. Urmeaza 3 zile de distractie! Uraaaaaa! Uraaaaa!

Ne vedem la Reactive Fest in Victoriei, da?

 

Lectia de prim ajutor

Lectia de prim ajutor

Stiti voi vorba aia care zice ca ‘Ciocanul cuie vede’? De ceva vreme incoace imi dau tarcoale furia si esecul. Adica ma trezesc in contexte in care fie se vorbeste despre furie, se exprima furtunos, se fuge de ea, se ascunde sub pres. Oameni care se iau la tranta cu alti oameni sub o forma sau alta, doar-doar or scapa de uriasa lor furie devenita deja coplesitoare. Ah, si pe langa asta se mai confrunta si cu esecuri venite tocmai din limitarea capacitatii de a lua decizii mai de Doamne Ajuta tocmai din cauza unui surplus de furie.

Urma are un album tare fain pe care il ascultam pe repeat cam in perioada in care a murit tata: Anger as a Gift. Imi facea bine ca imi crea un spatiu mental in care puteam face ca toate visele ca sa scot tot raul din mine. Tot ce durea, tot ce apasa, tot ce sufoca, tot ce… murea. Mai in gluma mai in serios, bag seama ca am o atractie profesionala fata de oamenii furiosi. Ca ma conectez mai bine cu ei. Ca ii contin mai abitir. Ca inteleg nevoia lor de a fi pur si simplu, nu de a fi neaparat ajutati.

Vinerea trecuta intrebam copiii: E furia o emotie rea? si ei raspundeau in cor: Daaaaaaa! Asa ca am pus-o de-o discutie despre cum emotiile in general nu-s nici bune, nici nebune, ci doar sunt. Ceea ce facem sub imperiul emotiilor poate fi ok sau non-ok. Astazi intreb aceeasi copii: E furia o emotie rea? si ei au raspuns in cor: Daaaaaa! Pare-mi-se ca obiceiurile vechi se sting greu, si ca clivajul obiectului are efecte nebanuite. Totul trebuie sa fie fie bun, fie rau. Prost sau destept. Alb sau negru. Perfect sau deloc.

Lipsa asta de teren de mijloc contribuie radical la asteptarile pe care le avem unii de la altii, cat si la modul in care ne dirijeaza ‘furia rea’ atunci cand vine. Daca furia-i rea evident ca o sa bat, ca si bataia e rea. Nu pot doar sa ma incrunt, sa strig ‘Sunt furioooooaaaasaaaaa!’ si sa cer ajutor de la cineva care simt ca-mi poate fi alaturi in my time of need.

Primesc intrebari despre cum operationalizez dezvoltarea personala in termeni de produse ale activitatii in educatie. Ca stim ca daca facem romana/engleza invatam sa scriem si sa citim, daca facem mate invatam sa numaram, dar daca facem dezvoltare personala ce invatam? Cum cuantificam valoarea adaugata a acestei activitati? Oare n-o fi doar vreun moft post-modernist care sa ii faca pe copii sa piarda un timp pretios pe care si l-ar fi putut petrece citind sau socotind?

Noi, adultii de astazi, inca invatam despre noi, emotiile noastre si relatii. Scoala nu ne-a invatat decat ca noi suntem buni daca luam note bune, e misto sa fii popular si sa te placa toata lumea, iar atunci cand ti-e greu lumea rade de tine si ia distanta, ca nu cumva sa se ia ‘greul’ si pe ei. Old school, I know. Da, am supravietuit. Numai ca furia, ca ma intorc tot la ea, revolta, nedreptatea, umilinta, toate astea au ramas cu noi.

Acum pe bune, cui ii vine usor sa vorbeasca despre cum si-a facut draci la serviciu astazi ca nu stiu cine a facut nu stiu ce? NI-MA-NUI! Nu in public, ca in privat, we huff and puff like Puff the Freakin’ Magic Dragon. Am si o idee ascunsa in tot acest rant, promit. Ideea e ca daca tie iti e greu sa faci fata propriei furii si sa vorbesti despre ea, imagineaza-ti cu e pentru un copil care nu are experienta ta de viata.

Un copil care se uita la tine ca sa ‘fure meserie’ despre cum facem atunci cand ne apuca dracii. Asa ca unii copii bat, iar altii urla. Unii copii tac, iar altii se prefac. Unii copii rad, iar altii vorbesc despre altceva. Astazi am vorbit despre cine ne poate ajuta sa facem fata furiei atunci cand ni-i greu. A fost ca si cum un bec mare si luminos se aprinsese peste toate mintile noastre conectate.

Furie 0 – Noi 1

E si maine o zi…

Family of Choice

Family of Choice

Ce e aia o familie? Intrebare cu raspuns deschis.

Cei din care te tragi si cu care imparti casa, masa si mostenirile genetice.

Sau poate cei langa care alegi sa-ti petreci zilele si noptile pana la adanci batraneti, dupa care ajungeti sa mai impingeti si panselute impreuna.

Familie?
La ce bun?
De ce traiesc oamenii in cete familiale, cand ar putea la fel de bine sa traiasca singuri?

Pai unde-s doi puterea creste! Unde mai pui ca daca apar si ceva copii in peisaj brusc clanul se mareste si sentimentele de posesiune si apartenenta infloresc.

Stiti ca patalamaua-mi spune ‘psihoterapeut de cuplu si familie’, nu? Lesne de inteles ca ma preocupa subiectul de ceva zeci de ani incoace.

Ce face o familie sa fie familie?

Si mai cu seama ce desface o familie? Tot ce am citit pe tema relatiilor de orice fel se invarte in jurul catorva concepte mari si late: bunavointa, putere si dragoste.

Modul in care se manifesta treburile astea in interiorul familiei can make it or break it.

Acum daca ar fi sa va impui capul cu teorie despre ierarhii familiale, granite, roluri, scenarii de viata, diferentierea Sinelui si genograme sunt sigura ca nu m-as face inteleasa.

Asa ca atunci cand vreau sa vorbesc despre ceva important pentru mine, incerc sa imi aleg cuvintele cele mai simple.

Iti pasa sau nu-ti pasa?

Vrei sa ai dreptate sau vrei sa ai armonie?

Intelegi sau nu intelegi?

Incerci sau nu incerci?

Da sau nu?

Iubesti sau nu iubesti?

Care e oare scopul unei familii?

Sa traim fericiti pana la adanci batraneti… and beyond?

Cam complicat, presant si permanent…

Asa ca ce-ar fi sa desfacem scopul asta in lucruri mici.

Sa ne ascultam unii pe altii.

Sa avem grija unii de altii.

Sa ne cerem scuze unii altora cand o dam cu mucii in fasole.

Sa vorbim unii cu altii.

Sa ne lasam sa tacem unii pe altii.

Sa fim curiosi unii in privinta altora.

Sa ne iertam unii pe altii.

Sa radem unii cu altii.

Sa plangem unii cu altii.

Sa ne facem planuri unii cu altii.

Sa ne iubim unii pe altii.

Sa fim binevoitori unii cu altii.

Sa avem incredere unii in altii.

Sa cautam binele unii in altii.

Sa ne punem unii in papucii celorlalti.

Sa…

Vecinul nostru, mai ceva ca o constiinta

Vecinul nostru, mai ceva ca o constiinta

Ceas de seara. Ploaie uda de octombrie. Eu invesmantata, nu-n blanuri, ci-n cojoace colorate. Cu gluga trasa pe ochi, flecuind sonor pe strada si molfaind un snack (nu spunem de care). Intru-n gang. Vad un caine. Pare cunoscut. Il observ mai atent. El e. Ma uit in sus spre stapan. E chiar vecinul! In tinuta meteo-adecvata.

El: Sa aveti pofta!
Io (prinsa in flagrant): Multumesc! Ce bine ca ne-am recunoscut si sub acoperire!
El: Da… Am stat putin ca nu eram sigur.
Io: Ii place sa mearga prin ploaie.
El: Eh, nu ii place deloc, dar ce sa facem.
Io: Clar, tre’ sa mearga si el la baie undeva.

Ne departam unul de altul urandu-ne toate cele.

O data nu l-am vazut vreo saptamana si deja incepusem sa ma intreb daca i s-o fi intamplat ceva. Vecinul nostru nu este un vecin obisnuit. E altceva. El redefineste notiuni precum paza, protectie, vigilenta, moralitate, empatie, comuniune, vecin.

Mi-a fost introdus printr-o poveste spusa cu haz:

Auzi ce mi s-a intamplat azi! Ma intorceam de la munca si m-am intalnit cu vecinul care m-a salutat, a dat noroc cu mine si mi-a zambit cu subinteles. Da’ asta nu s-a mai intamplat. Io zic ca te-a vazut pe tine si a zis ca e cazul sa ma felicite.

Am ras hohotind la gandul acestui gest de solidaritate si gratificare masculina si am mers mai departe.

Vecinul stie ce vrei sa faci chiar inainte sa stii tu insuti. Daca ai dileme legate de ce drum sa apuci in viata sau ce alegeri sa faci, te poti duce lesne la el ca iti arata calea. Pentru ca el o stie.

Cand mi-a vazut tatuajele pentru prima oara mi-a aruncat o privire parinteasca dojenitoare intrebandu-ma daca sunt adevarate. Si ca parca nu se cade.

Cand m-a vazut carand doua plase, privirea-i de indreptare se duse spre al meu barbat pe care l-a instiintat ca: Pai e frumos, domnu’ Botez? Domnu’ Botez s-a simtit si mi-a luat plasele din mana mintenas, chiar daca el avea un rucsac mult mai greu decat ce caram io.

Cand ne-am renovat casa, la ceva saptamani distanta vecinul ma interpelat prin spatele blocului intreband asa intr-o doara care nu i-a prea iesit in lejeritate: Si a iesit frumos? Da, foarte frumos, multumim!

Cand s-au montat camere de luat vederi la intrarea in bloc, el mi le-a aratat. Cand s-au modernizat lifturile, tot el a fost vestitorul de vesti bune si culegatorul de impresii impresionate.

Cand ne tot vedea plecand pe doua roti in weekend-uri iesea dintr-o pura coincidenta purtand long-sleeve-ul lui cu Harley Davidson.

Cand m-am dus la administratie sa-l scot pe om de la intretinere vecinul era acolo, ingrijorat doar la gandul ca ne-am certat si poate ne-am despartit.

Cand m-am scos si pe mine de la intretinere inainte sa plec, acelasi vecin m-a intrebat da’ unde, da’ cand, da’ sa ne fie bine si sa avem grija de noi.

Cand m-am intors, vecinul a stiut primul ca nu, nu sunt in vizita, ca nu, nu mi-a placut in mod extraordinar, dar ca da, da am reusit sa ne plimbam pe acolo si sa punem ceva bani deoparte.

Acum ce era sa-i zic ca n-am pus? Nu puteam sa-l dezamagesc! El se bazeaza pe noi ca suntem responsabili, maturi, integri si morali.

Cand mancam o inghetata pe inserat de vara, hop si vecinul in spatele meu: Nu-i bine sa mancati inghetata seara! Inghetata a fost mult mai buna dupa replica asta…

Blocul in care stam n-ar fi la fel fara vecinul nostru. El este vocea poporului, constiinta colectiva a locatarilor, pazitorul comunitatii. Mi se pare fenomenal cum reuseste sa se insinueze in viata noastra si noua sa ne si placa!

Vecinul has been around the block a time or two. Stie el ce face. Dar oricum ar fi, e un personaj vibrant pe care nu il poti uita cu una cu doua. El este atoatestiutor, deci stie inclusiv asta. Sa traiesti, vecine!