Cautari si cautaturi

Cautari si cautaturi

Mamaia mea imi spunea ca Omul se cunoaste dupa cautatura si multa vreme m-am intrebat ce-o fi aia “cautatura”. De fiecare data cand vorba asta de duh capata graiul ei, imi dadeam seama ca trebuie sa fie ceva serios pentru ca doar situatiile speciale o faceau sa se duca cu vorba in directia “cautaturii”.

Poate merita sa va spun ca mamaia mea a fost cea mai tare mamaie de pe aceasta planeta si e unul dintre modelele mele in viata. Cum altfel decat femeie in toata puterea cuvantului si multifunctionala in viata. De o frumusete si un farmec aparte, total naturale si autentice. Am petrecut ceva timp impreuna noi doua si cand mi-era lumea mai draga, aparea si emblematica “cautatura”.

Dupa lupte seculare, ce-au durat mai bine de ceva ani mintea mea s-a revigorat brusc si mi-am zis in sinea mea: “Mah oare cautatura inseamna privire?”. Evident ca n-am vrut sa ma uit prin vreun dictionar sau vreo alta sursa inafara relatiei noastre asa ca am luat decriptarea mesajului ca pe un “personal quest” pe care eu trebuia sa-l duc la bun sfarsit. Daca ea m-a putut intelege inca din prima clipa avand drept material un bot de om si niste scancete, eu de ce n-as putea sa o inteleg pe ea, mamaia mea inteleapta?

Si dupa acest declic monumental, am gonit s-o intreb daca e asa…si asa a fost. Izbavisem! Ha! Bine bine, dar acum trebuia sa merg mai departe cu decodificarea. Mare maestra a interpretarilor si asumptiilor cum mi s-a spus mai in gluma mai in serios inca din generala, am inceput sa eman o droaie de related-thoughts.

Deci plecam de la ipoteza ca “Omul se cunoaste dupa cautatura…”. Omul adica io, tu, inclusiv mamaie. Se cunoaste? El se cunoaste pe Sine? Sau e cunoscut de altii? Sau amandoua? Dupa cautatura, adica spune-mi cum privesti ca sa-ti spun cine esti.

Si aici o s-o dau din abstract in concretul profan punandu-mi o intrebare tampa: Io am strabism, deci “cautatura” mea e cu defect din start/nastere. Lumea prin ochii mei se vede diferit. Ochii sunt oberlihtul sufletului se aude tot de prin popor.

Si atunci de ce ne e atat de greu sa ne privim unii pe ceilalti in ochi?

Sau mai am inca una: De ce credem ca e total irelevant sa ne privim in ochi de fiecare data cand ne reflectam in vreo oglinda?

Ochii pentru mine sunt purtatori de povesti nemuritoare. Ochii pot striga de bucurie si urla de durere, totul intr-o singura privire. Izvorata dinlauntru. Nu vreau sa ma bag in vreun body language statement, ci doar sa imi aduc aminte ca da, ochii spun totul. Dar nu e suficient sa spuna totul daca nu sunt intelesi. Ochii se pot piti sau inchide.

Ai mei cauta prin definitie. Deci am o cautatura cautatoare… 😀 De surse de interes. De energie. De zel si sens. Si din cand in cand se mai atintesc spre ceva/cineva. Nu-i frumos sa te holbezi! Asta faceam? Nici nu mi-am dat seama. Ochii mei vor sa vada… pana in punctul in care isi imagineaza nevazutul si tintesc sa vada luminile orbitoare pentru ca doar atunci vor fi stiut ca le-au vazut pe toate. Ochii tai ce vad?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *