Vine iarna, bine-mi pare!

Vine iarna, bine-mi pare!

De vreo saptamana asa, inca de pe la unirea Transilvaniei cu Tara Romaneasca, s-a lasat frig peste intreaga tarisoara. Lumii intregi parca nu i-a venit sa creada in aceasta schimbare meteo absolut fireasca pentru aceasta perioada a anului, asa ca nu s-a conformat.

Vestimentar, inca imi mai zaresc ochii domni si domnite care par a fi fugiti de cu vara de-acasa cu banii de paine. Fudulia-i mare…dar parca prostia o intrece in procente, ca la alegerile parlamentare ;).

Deunazi am avut privilegiul de a zari o ravisanta dudue dardaind dulce in timp ce se preumbla la bratul unui dudui in plin centru al capitalei.

Domnia sa, duduea (Nota Bene: Asa cum stiu ca io se scrie eu, stiu si ca dudue se scrie duduie. Licentele mele epice sunt puternice! 😉 ), fascina vizual publicul spectator cu o priveliste inalta, zvelta, finalizata de o coama satena care flutura in vantul rece de decembrie. Cand privitorul, recte io, scruta mai in detaliu privelistea, se minuna si infrigura totodata: domnita purta o pereche de L(oius)V(uitton)-uri open-toe fara ciorapel. Brrrrr! Da’ de ce? E decembrie, femeia lui Dumnezeu!

In pas cu moda, in pas cu moda, dar cum ramane cu schimbarea anvelopelor cu unele de iarna? Ovare mai ai? Sau s-au ascuns pe acolo prin-nauntru unde sa le fie mai cald? Sa nu va imaginati acum ca bratul de care balansa senzual apartinea vreunul domn un pic mai intreg la minte. Nu. Domnia sa, avea niste minunati ochelari de soare care sa il protejeze de UV-ul maselor nepurtatoare de LV-uri.

Faceau un cuplu perfect unit prin snobism si lipsa de adaptare vestimentara la conditiile meteorologice.

Romica Jurca cu siguranta i-ar fi dezaprobat in termeni complicati, explicandu-le despre efectele schimbarilor climaterice asupra tegumentelor domniilor sale.

Mie-mi place iarna foarte mult! Sunt nascuta iarna, si mi-o revendic de fiecare data ca fiind a mea si numai a mea. Ritualul de invesmantare dupa algoritmul cojilor de ceapa ma incanta. Produsul final e un pinguin multicolor care incearca sa fie si mobil in acelasi timp.

Chiar ieri, inainte de marea ninsoare ma preumblam pe strazile Bucurestiului atragand privirile trecatorilor prin combinatiile mele vestimentare multicolore. Daca-i iarna, macar sa aratam ca pomul de Craciun. N-aveam nimic luminos pe mine, fiti fara grija, insa in rest musteam de culoare. Inclusiv cea din obraji.

Astept cu nerabdare sa merg prin zapada inalta luptandu-ma cu viscolul. In zilele cu ninsori napraznice devine o adevarata realizare sa ajungi pana la serviciu, ca o data ajuns iti trebe vreo 2 ore sa te dezgheti, obisnuiesti cu mersul normal, sa-ti faci o cafea, pe urma inca una, sa te uiti pe geam si sa admiri dinauntru urgia de afara dupa care pe la pranz parca te urneste constiinta muncii.

Asta daca ai munca de birou, ceea ce (din fericire) nu mai e si cazul meu. Daca n-ai trebe sa te aliniezi la nevoile beneficiarului asistat. Si daca acesta din urma e nici mai mult nici mai putin o echipa motorizata de tzanci care de cu dimineata s-au trezit cu planuri de construit rachete, bombardat inamici, citit de povesti sau facut de puzzle-uri atunci dezmeticirea se face in ritmul lor alert.

Vreau zapada multa, dar iarna blanda cu oamenii.

Oameni de zapada veseli si troiene albe.

Masini parcate si strazi curatate.

Zapada ajuta oamenii sa creada din nou in imaculatul vietii, asa ca sa ninga! 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *