What to do?!

What to do?!

A te decide… sau a nu te decide! Aceasta este procrastinarea… Citeam undeva, prin vreun ungher de site ca s-a dovedit stiintific ca in general oamenii iau decizii proaste. Ups! Urechile-mi nu se prea bucura la auzul unor astfel de descoperiri. Si cu toate astea fac apel destul de des la ceea ce este fundamentat stiintific. Pentru ca io cam vreau sa stiu, si daca tot stiu ceva imi e bine sa-l stiu cat mai aproape de realitate, ca adevarul e ceva mult prea filosofic pentru mine.

Ma bantuie si acum capitolele dedicate procesului decizional din ceaslovul atoatestiutor dedicat psihologiei organizational-manageriale. Aoleo! Orice numai asta nu! zic circumvolutiunile mele. Dar, independent de repulsia initiala, poate nu mi-ar fi stricat sa imi indes un sertar al mintii cu informatii din astea.

Asa ca ma declar o floricica in cautare de carari batucite intr-alea luatului de decizii! Vreau sa stiu cum ar trebui sa se intample oficial. Care-i procedura, dom’le? Fiecare e manat de o logica proprie atunci cand are de stabilit ceva in raport cu propria persoana. Si, paradoxal, aceeasi logica ajunge sa-l manieze din varii motive cu externalizari de genul: Cine m-o fi pus sa fac asta? Pai tu te-ai pus… pe tine… te. Pronume personal, persoana a doua, singular, cazul acuzativ.

Prin urmare, atunci cand e sa iei o decizie, mai mare, mai mijlocie sau mai mica, tre’ sa te cam gandesti la consecintele implicate de alegerea unei optiuni. Pentru ca undeva spre final se ajunge la cateva alternative valabile in sistemul tau de referinta. Adicatelea, esti pus in fata unei bifurcatii decizionale care iti toceste neuronii si iti presara ganduri obsesive prin capatana. Cu cat iti asumi mai mult decizia luata, cu atat vei fi mai impacat cu ea, la bine si mai ales la rau sau foarte rau.

Eh, dar povestea cu asumarea e asa frumoasa, mai ceva ca un basm. Ca atunci cand iti vine sa-ti bagi monumentalul picior in decizia ta, numai la asumare nu-ti e gandul. Ceea ce mi se pare mie crucial intr-ale luarii de decizii e sa fii absolut sigur ca tu, singur-singurel, relativ independent de tot si toate, iti doresti acel lucru. Ca nu o faci pentru patrie, comitetul de bloc, haita de prieteni sau partenerul de asternut. Da, ei conteaza destul de mult in modul in care vei da viata deciziei pe care ai luat-o, daaaar nu pot purta responsabilitatea luarii deciziei in spinare.

Fazele din sfera “am facut asa pentru ca tu ti-ai dorit sa fac asa” nu prea fac cinste nivelului tau de maturitate. Asa ca incearca sa le eviti, pe cat posibil. Sau daca le gandesti sa nu le dai pe goarna, ci sa iti dai o palma (mentala sau fizica) dupa care sa te concentrezi pe lucrurile cu adevarat relevante. Si ca tot vorbeam de procrastinare pe la inceput, e si asta buna la ceva. La mai multe de fapt. Ca daca nu era buna, nu era un comportament atat de popular.

Daca stau turceste si cuget romaneste, si procrastinarea e o decizie in sine. Pe care o imbratisezi, de cele mai multe ori inconstient. Pai cum vine asta? Perioada dintre evaluarea optiunilor si luarea unei decizii e ca si cum ai trece prin furcile caudine. Storcator de energii, transformator si foarte (auto)critic. Pe scurt, e cam footere de ootere (scuzati-mi sinceritatea jargonica)!

Si in mijlocul tuturor acestor simtaminte, isi face aparitia ea… procrastinarea. Mai ceva ca o fata Morgana care te ademeneste sa mai stai un pic pe ganduri, sa zabovesti oleaca, sa ai in vedere toate solutiile posibile intorcandu-le pe toate partile in incercare de a descoperi o noua parte ascunsa.

Urmand logica cea mai simpla din lumea asta…
Daca amani decizia, inseamna ca n-o iei.
Daca n-o iei, ramai in starea initiala.
Daca ramai in starea initiala, stii cam cum sta treaba ca e o situatie pe care o cunosti.
Si in plus daca iei decizia si treci in starea noua, vei fi pus automat fata in fata cu implicatiile deciziei tale.
Daca esti confruntat cu implicatiile actiunilor tale si nu esti sigur de motivatia care le-a declansat, exista mari sanse sa ti-o iei grav in freza.
De la tine insuti.
Asa ca alegerea procrastinarii in schimb pare ideala, pentru ca te poti consulta la nesfarsit cu universul despre argumentele pro si contra ale luarii unei decizii sau a alteia, beneficiind de umeri pe care poti sa-ti basculezi povara.

Luarea unei decizii ar trebui sa fie un proces cognitiv care se refera la alegerea unei modalitati de actiune dintr-o serie de scenarii alternative. Ca orice proces decizional, acesta naste un output care poa’ sa fie o actiune sau o alegere. Daca e s-o luam dpdv psihologic, deciziile individuale pot fi supuse analizei in contextul existentei unor nevoi, dorinte si valori personale pe care individul le urmareste.

Dpdv cognitiv, procesul luarii de decizii este un continuum integrat in interactiunea cu mediul de apartenenta. Dpdv normativ, punerea sub lupa a deciziilor individuale are de-a face cu logica luarii deciziilor, judecata si alegerea invariabila catre care se indreapta. Si totusi, daca adoptam un alt punct de vedere, procesul de luare a deciziilor nu este altceva decat o activitate de rezolvare de probleme care este finalizata in momentul in care a fost gasita o solutie satisfacatore.

Aparent, totul in viata asta, e legat de satisfactie. Obtinerea, amanarea, deplasarea sau refuzul satisfactiei. In aceasta noua lumina, luarea deciziilor este atat un proces cognitiv, cat si emotional, care are la baza asumptii explicite si tacite. Culmea e ca, de obicei, deciziile sunt luate involuntar/spontan si ulterior, petrecem timp pretios analizand costurile si beneficiile anexate deciziei luate. Asta ar fi pe scurt teoria alegerii rationale, care spune ca tindem sa maximizam beneficiile si sa minimizam costurile atunci cand incercam sa luam o decizie.

Daaaaar, nu trebuie sa omitem faptul ca majoritatea deciziilor pe care le luam sunt inconstiente. Jim Nightingale, autorul “Think Smart – Act Smart”, zice ca “noi pur si simplu ne decidem fara sa ne gandim foarte mult la procesul decizional”. Intr-un mediu cat de cat controlat, cum ar fi o sala de clasa, profii isi incurajeaza studentii sa puna in balanta argumentele pro si contra inainte de a lua o decizie. In lumea reala, majoritatea deciziilor sunt luate inconstient de mintea noastra, pentru ca, la drept vorbind, ne-ar lua prea mult timp sa ne asezam pe-un fotoliu si sa facem o listutza cu argumentele pro si contra in cazul fiecarei decizii pe care o luam zilnic.

Luarea deciziilor pe cale logica, si deci constienta, reprezinta o parte importanta pentru profesiile care functioneaza dupa principii stiintifice. Cu toate astea, niste cercetari (nu spunem care ca sa pastram ceva mister literar!) care fac uz de metode naturaliste arata ca in situatii in care exista o presiune temporala, mize foarte mari sau ambiguitate crescuta, expertii folosesc procedee intuitive in detrimentul celor structurate ca sa ajunga la o decizie. Mai concret, folosesc o abordare bazata pe recunosterea de decizii adecvate unui set de indicatori din experienta expertului, care sa conduca la o solutie satisfacatoare fara a trece prin etapa evaluarii de alternative.

Niste eforturi stiintifice mai recente au reusit sa integreze elementul de incertitudine in procesul de luare a unei decizii. Totusi, analiza decizionala, a recunoscut si a inclus incertitudinile printr-o metoda structurata si justificabila rational in procesul decizional, inca de prin anii ’60 (pun pariu ca asta era o informatie pe care am citit-o fortata de presiunea sesiunii in biblia zlatiana a psihologiei organizationale!).

O parte considerabila a procesului de luare a unei amarate de decizii implica analizarea unui numar finit (Slava Domnului!) de optiuni posibile descrise in termeni de criterii de evaluare. Excesul de informatie se intampla atunci cand se creeaza o ditai gaura intre capacitatea de informatie si modalitatea in care ne adaptam acesteia.

Cu alte cuvinte, se poate intampla ca in dorinta noastra de a cuprinde intrega complexitate a alternativelor pe care le avem la dispozitie, sa ne ingropam in informatii, mai mult sau mai putin esentiale care nu ne ajuta deloc sa ajungem la o solutie care sa ne curme suferinta decizionala.

Fara a va impuia capul cu teoretizari asupra stadialitatii procesului de luare a deciziilor sau tehnicilor efective prin care se ajunge la adoptarea unui curs de actiune as incheia cu bias-urile care pot rasari in drumul nostru spre taramul celor decisi si fericiti (care nu-s putine!), dupa cum urmeaza:

Cautarea selectiva a dovezilor (a.k.a Biasul de confirmare in psihologie) => Oamenii par a fi dispusi sa adune informatii factuale care sustin anumite concluzii, trecand cu vederea alte informatii factuale care sustin alte concluzii;
*Stiati ca indivizii care se manifesta defensiv au o activitate mai intensa la nivelul cortexului prefrontal stang decat indivizii mai putin defensivi? Daca nu, acum stiti! Daca da, mai stiti inca o data! 🙂

Finalizarea prematura a fazei de cautare a dovezilor => Oamenii tind sa accepte prima alternativa care pare a fi functionala;

Inertia cognitiva => Unii oameni nu sunt dispusi sa isi schimbe paternurile cognitive existente in fata unor circumstante noi (a.k.a. oameni prea atasati de propriile pareri!);

Perceptia selectiva => Oamenii omit in mod activ informatiile pe care nu le considera importante;
*Intr-o demonstratie a modului de functionare a acestui bias, a fost diminuat numarul de argumente “irelevante/neadevarate” cu care indivizii nu sunt de acord recurgand la stimularea cortexului prefrontal drept.

Gandirea magica => Unii oameni au tendinta de a vedea lucrurile intr-o lumina pozitiva, care ajunge sa distorsioneze perceptia si gandirea;
*Bias-urile de sustinere a alegerii apar atunci cand oamenii distorsioneaza amintirile legate de optiunile alese si respinse pentru a face optiunile alese sa para mai atragatoare.

Recenta => Oamenii au tendinta de a acorda mai multa atentie informatiilor mai recente si de a ignora/uita informatiile mai distante;

Biasul de repetitie => Oamenii tind sa fie dispusi sa creada ceea ce au auzit cel mai des si din cele mai multe surse;

Ancorarea si adaptarea => Deciziile sunt, pe nedrept, influentate, de informatia initiala care contribuie la modul in care percepem informatiile ulterioare;

Gandirea de grup => Unii oameni tind sa se conformeze la opiniile unui grup, resimtind presiunea grupului respectiv in aceasta directie;

Biasul credibilitatii sursei => Oamenii au tendinta de a respinge afirmatiile unei persoane avand la baza un bias in raport cu persoana, grupul de apartenenta sau organizatia careia persoana ii este afiliata. Oamenii accepta in mod preferential afirmatii din partea unor indivizi care le sunt pe plac;

Luarea incrementala de decizii si escaladarea angajamentului => Oamenii in general privesc o decizie ca un pas dintr-un proces si aceasta perceptie tinde sa perpetueze o serie de decizii similare;

Asimetria atribuirii => Oamenii tind sa atribuie succesul personal unor factori interni (abilitati, talente…), dar sa isi explice esecurile in termeni de influenta a unor factori externi (ghinion);

Implinirea rolului => Unii oameni au tendinta de a se conforma asteptarilor pe care ceilalti le au de la ei in termeni de luare a deciziilor;

Subestimarea incertitudinii si iluzia controlului => Oamenii au tendinta sa subestimeze incertitudinile viitoare in baza credintei ca au mai mult control asupra evenimentelor decat au cu adevarat;

Biasul costului investit => Unii oameni tind sa ia o decizie asupra unei situatii curente bazata pe ceea ce au investit anterior in acea situatie;

Teoria prospectiunii => Unii oameni, cand se confrunta cu luarea unei decizii, tind sa isi asume un risc atunci cand evalueza potentialele pierderi, si de asemenea tind sa evite riscurile atunci cand evalueaza posibilele castiguri (o situatie poate fi perceputa ca o amenintare sau ca o oportunitate, si de aici decizia de a alege un anumit curs de actiune depinde de modul in care este evaluata initial aceasta situatie;

Acestea fiind spuse, va doresc mult succes in a va decide ce faceti in seara asta! 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *