Deruland filmul ultimilor 5 ani am constatat ca pe 28 decembrie, My Twitch of the Day a implinit… 5 ani. De cand am trecut cu scrisul in online. Ma mai mir si minunez de unele randuri tasnite de undeva de unde par a fi fost tinute sub presiunea tacerii.
Dar twitch-ul meu mi-a fost un companion de nadejde, la zambete si draci, la comuniune si izolare, la de toate si la nimic. Sunt totusi unele lucruri de care nu am scris… inca. Unul dintre ele este Cambridge. Ca psihoterapeut mi se pare esential sa experimentez cat mai mult pentru a-mi extinde cunoasterea si a putea empatiza cu oamenii din fata mea in cabinet.
Cele 6 luni in Cambridge cu siguranta mi-au crescut nivelul de intelegere cu privire la multe aspecte legate de migratie, tara vazuta dinafara, socializare, satisfactie in munca, ierarhii sociale si profesionale, institutii, singuratate, meteodependenta, cuplul ermetic, statul la casa, prietenie, multiculturalism si universalitatea copiilor.
Trebuie sa pleci ca sa te intorci. Ma uit acum mai mult ca inainte la oamenii care decid sa plece in cautarea pasunilor mai verzi unde vad cu ochii sau unde le soptesc cunostintele ca ar fi verdele mai verde.
Si mi se confirma o credinta pe care o repetam asemenea unei mantre cand lucram in trafic de persoane: oamenii care pleaca sa munceasca inafara si aleg sa vorbeasca doar despre partile bune ale migratiei, lasand in mod convenabil la o parte disperarea, singuratatea si greul, vand o iluzie periculoasa celorlalti.
Hai ca o sa fie bine! Hai ca rezist! Hai ca primii ani sunt grei, pana treci in anul 3! Hai ca iesim in pub sambata si bem o bere si ne chill-uim! Hai c-o fi, hai c-o-mparti! Hai ca postez pe Facebook ca ma plimb prin Londra pe soare, zambind cu gura pana la urechi!
Si cu restul cum ramane? Credeti ca oamenii nu vor sa stie si reversul migratiei? Sau daca ziceti ca vi-i greu o sa fiti bagati in aceeasi oala cu cei care se duc acolo fara nimic, sa faca nimic? Cred in autenticitate, inainte de toate!
Eu n-am scris atunci cand mi-a fost greu, pentru ca eram intr-un soi de greva exprimarii. Pentru ca incercam sa-mi fie bine. Iar binele asta este o notiune atat de relativa, ca ceea ce e bine pentru tine, s-ar putea sa fie ne-bine pentru mine. Eu pot, eu sunt magician. Eu pot, eu am calatorit lumea-n lung si-n lat. Eu stiu cum e cu expatrierea.
Habar n-aveam! Calatoriile de turist n-au nici cea mai mica legatura cu migratia pentru munca. Sunt la sute de ani lumina una fata de alta. Trebuie sa fie rau, ca mai apoi sa fie bine. Asta fix din puta gandirii, dar cam asa e.
Nu as da experienta asta pe nimic. I don’t do regrets! Acum cand mai citesc chestii de genul “acum e momentul sa plecam din tara pentru ca au intarziere trenurile, nu merg oamenii la vot sau avem coruptie in politica” ma bufneste rasul, dupa care ma apuca dracii. Si de obicei ii invit pe emitatorii acestor mesaje sa se duca, sa plece, ca sa vada exact cum stau lucrurile si prin alte parti… dupa care mai vorbim.
Idealizarea strainatatii e precum idealizarea propriei tari. O extrema. Am fost si inafara granitei, cat si in interiorul ei. Pentru mine este mai bine in interior. Pentru ca imi gasesc sensul, pentru ca am oameni cu care pot vorbi, pentru ca am familie, pentru ca am locuri familiare.
Iar anul care tocmai ce se gata azi mi-a oferit in dar aceasta lectie de viata. +1 la experienta de viata pentru mine. Si e bine acum, chiar daca a fost ne-bine inainte. Imi doresc de la 2017 rezilienta mai presus de orice! Pentru ca face bine, chiar si atunci cand nu ti-e bine! Hai la multi ani!
stai asa, ca am ceva de zis.
apreciez comparatia cu traficu de persoane : lumea zice doar de bine, nimic despre partile nasoale.
la fel sunt si mamele cu copii: totu e numa’ iubire, nimeni nu zice nimic despre dureri, depresii si nesomn. sau divort.
dar in rest, legat de emigrare, asta e experienta ta. adica perspectiva personala.
eu sunt plecat si am vbit cu mai multi veniti pe aici si am ajuns sa cred ca situatia mea a fost diferita fata de ce zici tu.
totusi, sa nu generalizam.
uite care au fost partile nasoale si mai greu de suportat la cazu meu, lucruri care mi-au lipsit si care NU mi-au lipsit.
– teatru (da frate, aici teatru e in alta limba si sincer e o experienta diferita. prefer in romana, imi lipseste teatru in romana) – deci probleme de “first world”
– rudele si prietenii : mie nu mi-au lipsit. unii au venit pe aici, in vizita.
– mancarea: nu am gasit leustean, bors, si branza clasica.
– limba : pentru ca nativ sunt doar in ro, nu stapanesc toate nuantele, argourile si jocurile de cuvinte in alta limba. uneori ma frustreaza ca nu ma pot exprima cu aceeasi precizie ca in romana.
– obiceiurile si cultura: chestii care la inceput nu le stiam ca aici sunt altfel si mi-au produs o oarecare anxietate: unde parchezi, unde duci gunoiu, etc., pe care autostrada o iau, care din iesirile din rond e cea buna, d’ astea de administratie si infrastructura
si atat.
in rest, toate au fost mai faine ca in romania: interactiunea cu oamenii, cu autoritatile, cu soferii, cu vecinii; natura, peisaju si soselele, cladirile si serviciile medicale.
vremea e mai insorita in romania dar prefer ierni blande si veri racoaroase decat -20 grade iarna si canicula/seceta vara.
plus ca nu am chestia cu deprimarea de la lipsa soarelui, multi sunt meteodependenti si daca au 5 zile la rand ceata si innorat si ploaie, se simt aiurea.
nu o sa intru in polemica: de ce e mai bine in romania decat intr-o tara cu apa calda, ca nu duce nicaieri. se poate mai bine ca in romania, cine crede ca romania e bine, ori n-a iesit prea mult din tara ori a fost plecat doar in somalia si bangladesh.
si da, trenurile intarzie peste tot, dar in romania intarzie mai mult.
si oricum, inainte aveam o parere proasta despre romania (d-aia am si plecat), acum am o parere si mai proasta.
sensul mi-l dau eu, nu-mi gasesc sensu doar la pta romana sau in bucegi.
oameni cu care sa vorbesc, gasesc si aici.
familie care sa ma tina pe loc nu am.
deci, despre ce vorbim ?
asa ca in urma experientei mele, recomand calduros plecarea.
Ti-am mai zis si face-to-face ca parerile noastre cu privire la Romania sunt foarte diferite, ca sa nu zic diametral opuse. Cred ca depinde foarte mult de cum iti amintesti viata in Romania.
Cu totii fugim de ceva, inspre ceea ce speram sa fie ceva mai bun. Daca ceea ce ai trait tu (si aici ma refer strict la experienta subiectiva de viata, independenta de particularitatile tarii) in Romania e de lasat in urma, fata de ceea ce traiesti in Luxembourg, e foarte fain. Added life value for you.
Dar de aici pana la a spune ca in Romania e bine, doar daca ai fost in Bangladesh, cred ca e o exagerare fara fond. Te-as invita sa calatoresti. Mult. Si sa stai la oameni acasa, nu prin hoteluri. Ca sa poti prinde specificul vietii din mai multe tari. Si in Europa, si in Asia. De fapt pe cate continente poti ajunge. Dupa care mai vorbim un pic.
Mi-ar parea teribil de rau sa ti se duca mintea in directia in care au luat-o multi romani care au experimentat viata buna inafara Romaniei si pentru care nimic nu se compara cu mierea din noua patrie adoptata. Lepadarea de Romania la modul asta e una artificiala si fara efecte benefice pe termen lung.
Cu siguranta fiica voastra isi va dori sa vina in Romania in momentul in care va ajunge in pragul intrebarilor si cunoasterii de sine. Ce-o sa-i zici? E de cacat! Nu merita! Astia sunt din lumea a treia?
So, as recomanda nitzica moderatie in directia lepadarii… 😉