Jurilovca mea cea albastră și vântoasă

Jurilovca mea cea albastră și vântoasă

Șed în confortul propriului cămin, cu pisici molatice, lumini difuze și muzică în surdină.

Șed și cuget.

Ba nu! Șed și simt.

Încă simt binele cu care Jurilovca mi-a uns cotloanele scârțâitoare ale sufletului.

Simt vântul puternic de pe dealurile Argamumului care împreună cu soarele de ianuarie îmi îmbujorau obrajii.

Simt frigul țeapăn care m-a cuprins de îndată ce am intrat în casa lipovenească și care mi-a dat drumul din îmbrățișare pe măsură ce în sobe lemnele pocneau într-un foc numai bun.

Simt mirosul de fum din păr și haine care mă urmărea prin bucătărie în timp ce pregăteam de-ale gurii după o orânduială patinată de timp.

Simt liniștea deplină care domnea în dormitorul nostru cu păsări pictate pe tocul ușii, liniște în care te cufundai așa cum te cufundai în așternuturile încălzite și proaspete.

Simt cana cu cafea fierbinte bine-venită după o îmbăiere-viteză în baia mică cu apă fierbinte care trebuia să ne ajungă tuturor.

Simt hazul care se juca leapșa cu noi toți și ne aducea împreună ca într-o horă în care, în spațiul din interiorul său, se întâmpla viața cu simplitate și voie bună.

Simt inima mea care și-a dat întâlnire cu a lui și s-au pus pe visat o căsuță cu prispă și multă natură vindecatoare.

Jurilovca, ce bine că ne-am întâlnit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *