Îs pilaf. Creierii cred că mi s-au extras frumușel din cap, au fost lăsați să fiarbă în soare torid de amiază și pe urmă au fost dați printr-un malaxor. În prezent îi vizualizez ca o pastă roz, deloc pastel, deloc boemă… mai repede bacoviană. Avea Bacovia o poezie sau mai multe despre abatoare și mirosuri putrefacte… Eh, cam pe acolo sunt și eu acum.

Dimi doarme în pătuțul lui ca o broscoi căzut la datorie, căci și ziua lui a fost tare grea. Cum e să deschizi ușa casei și să te frigă aerul? Cum e să deschizi ușa casei, să te frigă aerul și să frigi și tu la rându-ți? Double fryer! De la interior spre exterior (39,2 maxima zilei) și de la exterior spre interior (34 cica in Corbu, care se simteau ca 40 lejer).

Ne simțim zilele ca fiind fragmentate și asta, în mod paradoxal ne oferă timp să procesam ce trăim și să ne regrupăm precum trupele S.W.A.T în misiuni complicate. Ne-am trezit la 6:15 și ne-am bucurat de o dimineață fără febră. Am băut o cafea cum altfel decât în fugă și fără prea mari pregătiri, ci mai cu seama îndesarea celor trebuincioase într-un rucsac, am pornit spre plajă.

Era răcoare și ne gândeam că nu o să intrăm în mare, dar măcar ne vom bucura de liniștea și spațiul pe care ți le dă plaja dis de dimineață. Am ajuns. Ne-am instalat. Puțini oameni la fel de matinali ca noi. După aplicarea stratului protector de unsoare, ne-am băgat picioarele în apă. După care am avansat până la brau. După care până la umeri. După care ne-am trezit toți trei că putem să fim în apă în același timp, caci mediul nu necesita vigilență sporită.

Doamne, ce desfatare! Ce senzații și ce emoții! Dimi dădea instinctiv din picioare, eu mă schimonoseam prefăcându-mă că sunt o caracatiță cu pălărie glam cu boruri largi, iar Răzvan savura momentele în care își are și pruncul și soața aproape și totul e zen. Nu știu cât am stat în apă. Poate să fi fost 5 minute sau juma’ de oră. Ceea ce îmi voi aminti multa vreme de acum încolo vor fi sentimentul de împlinire și dragostea care parcă îmi țâșneau prin toți porii deja dilatați de la căldură. Ne-am întors cu un vibe general atât de bun și l-am băgat pe Dimi la somnul de dimineață.

S-a dormit lemn vreo 2 ore, iar dupa, a început cealaltă parte a caruselului. Febră. Din nou. Medicamente din nou. Stare de iritare. De ‘lasă-mă să te las’, dar nu mă lăsa, dar parcă dă-te mai încolo, după care vino înapoi, să fim iar amântrei, vino la mineeee, vreau sa fiu iaaaar cu tineeee. Mi-e foame! Sau poate nuuu… Mi-e seteeeee! Sau poate doar vă povestesc de ce frumos a fost la mareeee… Sau poate vreau o sticlă cu apă să stropesc totul în juuuur. În paaaat… Pe joooos! Peste toooot! M-am plictisiiiit! Vreau afarăăăăă! Aoleo, ce frigeeeee! Nu vreau afarăăăăă! Vreau să îmi consum energiaaaaa! Dar nu știu cuuuuum! Mami și tati îmi tot dau opțiuni, dar habar n-au!

Viața de bebeluș cu febră se încadrează în categoria grea. Să ne hidratăm cu niște borș de pește! E bună și roșia. Și niște iaurt. Și un pic de banană. Și apâããã! Timpul s-a dilatat mai ceva ca șinele de tren sub căldura sufocantă. Am citit. Ne-am jucat. Ne-am pozat. Ne-am dat cu curu’ de pământ. Am măturat. Am atentat la o icoană de dimensiuni generoase cu Fecioara Maria și pruncul Iisus. Am plâns și ne-am jelit din varii motive. Ne-am târâit. Ne-am hăhăit.

Până când am obosit și ne-am tot fierbințit. Răpuși, fiecare pe câte un pat, eu cu Dimi pe mine în bătaia unei pale de vânt saharian, Răzvan pe patul nostru încercând să respire aerul canicular. Am adormit, dar de data asta fiertura era atât de fiartă încât n-am putut sta unul pe celalalt, așa că Dimi s-a așezat lângă mine. M-a mângâiat pe față, mi-a băgat degete în nas și în urechi până când a adormit.

Dupa vreo ora s-a trezit. Arș! Ce mai frigi măi mama.

‘Răzvan! Răzvaan! Răzvaaan!!!’, și cu fiecare rostire a numelui lui frica îmi crește.

La a treia strigare sare precum plutonierii în serviciul de permanență.

‘Da, ce e?’, răspunde buimac.

‘Cât e ceasul? Trebuie să îi dăm iar antitermic că fierbe.’, zic precipitată.

‘Hai să îi punem termometrul!’, continuă el cu logică și cumpătare.

‘39,8! Băga-mi-aș picioareleeeee! Să-i dăm apă.’, exclam scoasă din minți.

Omușorul nu se prea coordona. Era moale ca o balegă uitată la soare.

‘Trebuie să îl răcorim. Intru cu el în duș și ne jucăm cu apă călâie.’, vine cu o soluție funcțională.

‘Bine’, mă liniștesc simțindu-l aproape și pe poziții.

Dupa vreo 20 de minute de stat cu tati în duș parcă lumea începuse să își recapete contururile-i naturale. Dimi s-a revigorat, dar bieții noi, aparținătorii, eram așa de obosiți, îngrijorați, futuți în cur și rași în cap, că nu ne trebuia mult să sărim unul la beregata celuilalt. On that note, white men can actually jump. You say ‘Jump!’, I say ‘How high?’.

‘De ce te răstești?’, mă întrebă iritat.

‘Ți-am zis de trei ori și nu m-ai auzit! Sunt obosită!’, răspund cu greu.

‘Nici mie nu mi-e bine.’, îmi zice pleoștit.

Ne-am dus stările câteva ore încercând să mâncăm și să îl hrănim pe Dimi și venind cu tot soiul de idei crețe de stat cu rost prin casă, dar n-a prea fost chip.

Omul zice la un moment dat:

‘Hai să ieșim la un cico! Dimi ce zici? Ieșim la un suc?’

Ne îmbrăcăm cu ultimele forțe și ieșim. Mașina este un alt cuptor. Curg apele pe noi toți. Pornim la drum. Spre Luna Corbului. Terasă pe malul mării. Aer să fie! Suc să fie! Un pic de tihnă și poate niște muzică bună… Și dorințele ni s-au împlinit.

Pfff, ce bine a fost! Dimi a zărit o cățea mare și lățoasă tolanită pe podeaua terasei și s-a dus țintă spre ea.

Eu dau să ii explic că:

‘Mama, știi, nu toți cățeii sunt prietenoși, nu putem să ne ducem așa direct la ei și să punem mâna pe ei.’

De la bar se aude o voce:

‘E foarte blândă! O cheamă Furtuna!’

‘O furtună blândă? Există așa ceva?’, cuget cu voce tare.

Dupa ce l-am sprayat cu maglavaisurile necesare de gâze i-am dat liber lui Dimi la Furtuna. S-a dus, a mângâiat-o ușor, după care l-a chemat pe tac’-su cu strigături din fundu’ curții:

‘Tachiiiiieeeee! Cachiiiiieeeee! Tcachiiiieeeeee!?’

Sub aura paternă protectoare, Dimi s-a tolănit pe Furtuna, frecându-se cu capul de blana ei și a și pupat-o. Eu și tac’-su am ramas bouche-bés!

De la terasă am coborât pe plajă și ne-am răcorit picioarele în mare pâna când a venit un val mare și ne-a udat până la genunchi. După această gură de aer atât de necesară am pornit din nou spre casă.

Nici nu pune bine mașina în mișcare că undeva pe un drum, în vale, Răzvan vede o vitezană împotmolită și o pasageră în deal uitându-se debusolată la prietenul său care încerca să iasă cu mobra din încurcatura cu pricina.

El către mine, aproape retoric: ‘Il ajut?’

Eu către el, aproape instant:‘Evident!’

Trage pe dreapta și se duce în grabă spre motor. Tipa se uită mirată la el.

Pilotul zice:

‘Bro’, ai grijă să nu cadă pe tine.’

Omul meu replică:

‘Stai chill că sunt și eu motociclist. Pornește-o, dar nu îi da gaz tare. Gaz și o ții din ambreiaj ca să nu îți patineze spatele. Uite! Ia-o pe aici! Văd o trasă care nu are atât de mult nisip…’

Se întoarce mulțumit și cu treaba făcută! Apare și Kawasaki-ul verde de îndată. Pasagera se urcă. Își iau la revedere și o iau ușurel în fața noastră.

Dimi comentează pe fundal, mai ceva ca Cristian Țopescu:

‘Cachieee, vrum vruum! Tachieee vrum vruuuuum!’

Eu mă uit la el în oglinda retrovizoare și piș ochi.

‘Mi-e așa de drag de tine! We click together!’

El se uită înapoi prelung, îmi zâmbește cu ochii și pornim la drum.

Odată ajunși acasă găsim o mașină nouă în curte. Au venit mai venit niște oameni. Dimi zărește o minge mica de fotbal prin iarbă, iar eu o suzetă pe masă. Hmmmm, oare ne-a venit un companion de joacă tocmai din județul Bihor? Intrăm să ne pregatim rutina de seară. Din camera alăturată se aud răcnete bebelușești. No, tulai Doamne! Tare crioasă sunt cum ne-o fi și în noaptea asta!

Încerc să pregătesc toate cele pentru culcare. Răzvan face biberoanele. Eu mă orânduiesc cu haine, scutece și mis-en-place. Îl dezbrac pe Dimi să facem băița. Îmi amintesc că nu am pregatit supozitorul de seara. Fuck! Îl las în fundul gol să mișune prin cameră pana am gata. Găsește biberoanele și ia o dușcă.

‘Stai măi mamă, să le facem pe toate într-o ordine.’

Îl iau la baiță și ca la spălătoria de mașini, îi fac exterior cu extraopțiuni cu tot. Îl înfăș în prosop și îl iau la creme, supozitoare și îmbrăcat. Dau să bag supozitorul și constat că de la căldură se făcuse muci.

‘Tu-i ceapa mă-sii!’, mă opintesc.

Reușesc să i-l bag și trecem la biberonit. După 1 biberon jumate zice: ‘Gata!’. Îl iau, îl pup, îi spun noapte bună și îl pun în pătuț. Se foiește preț de câteva minute, după care somn. Mai stau cu el un pic, după care, evadez la înghețată, curte, aer de seară și bărbat (nu neapărat în ordinea asta). Se conversează despre motoare îndelung și prelung. Eu ling o înghețată și mă reculeg.

Rămânem singuri. Noi doi singuri? Ce grozavenie mai e și asta? Îmi intind picioarele pe genunchii lui și sporovăim verzi și uscate sub vița de vie și libelulele gigant care ne survolează. Se simte fain și straniu în același timp sincopa asta de intimitate într-o mare de ‘mamiiiii, cachiiiii’. Parcă lipsește ceva. De fapt nu lipsește nimic. Totul e aici. Exact unde și cum trebuie să fie. Trebuie doar să ne relaxăm un pic. Să ne relaxam și să ne bucurăm de aceste clipe împreună, așa cum vin. Și așa cum ne găsesc: obosiți, transpirați și turați la maxim.

Asta e o experiență de crestere și pentru noi, dar parcă nu i-aș spune vacanță așa cum nici concediului de îngrijire și creștere copil nu i-aș spune concediu. Aș alege o denumire din sfera supraviețuirii și a dezvoltării intensive. Tehnici de trai împreună înafara căminului. Viața la mare depărtare de casă. Febră la mare. Din astea…

Ni se inchid ochii și ne retragem în dormitor, unde se doarme blană. Ne fâțâim câteva minute și ne băgăm la somn. Mâinile ni se ating fugitiv prin pat, după care blackout pentru amândoi. Romantism de părintți. Dormim împreună până pe la 3:30 când sună alarma bebelușească. Iar frige. Nuforen la lumina telefonului. Schimbat scutec pe pipăite. Dezbrăcat copil la pielea goală. Mutat cuibul mamei pe izopren lângă pătuțul puiului. Blackout again. Mai sună alarma… again! Ce Dumnezeu? Cât e ceasul? A fost ora 5. Bună dimineața!