Ma intreb uneori cum se exprima oamenii. Simplu, unii ar spune chiar banal. De fapt, ma intreb zilnic asta si caut frenetic sa aflu. Chiar si un mic detaliu care sa se alature colectiei mele de exprimari de sine. Si ca intr-un algoritm din care nu vreau sa scap inca, urmeaza o alta intrebare: Cand exprimarea de sine incepe sa puta ca un hoit?
Eh, pe aici ar trebui sa intre in discutie si cenzura, grija fata de celalalt, experientele anterioare si tot asa. Asa (nu) m-au invatat pe mine la scoala! 🙂
Sa-i zicem deformare profesionala, dar eu cred cu tarie ca io, tu, vecinul de la 2 sau tanti de la magazinul de la parterul blocului transmitem un mesaj in fiecare secunda a existentei noastre. Prin noi insine.
Daca te-ai gandi la tine ca transmitator al unui mesaj primar, care ar fi acela? Nu! Linisteste-te! N-o sa ma apuc acum sa o dau in diverse, ci doar imi place sa invit lumea la reflectii… personale.
Si pentru ca asa imi vine cateodata sa spun un metru cub de idei pe secunda, o sa aleg sa tac si sa cuget. Mai ceva ca o batrana inteleapta
……………………………………………………..
……………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………….
Incepe sa puta, cand te straduiesti prea tare, cand parca o faci in ciudat celor din jur, nu pentru ei, cand vrei sa demonstrezi cu totul dinadinsul ca tu poti, tu ai facut, tu iti asumi. Tu…tu…tu. In fata lor. A tuturor.
Ok! Ai demonstrat…Ce urmeaza mai departe? Ah, mai vrei sa mai demonstrezi un pic?! Dar lumea nu a cerut nici un bis. Crezi ca vor, dar nu stiu sa se exprime, asa ca te vei exprima tu pentru toata lumea… Interesant punct de vedere. Omnipotent si cititor de ganduri as putea continua.
Ai dat si bisul…Acum ce ai de gand sa faci? Total de acord ca tu poti face doar ceea ce tine de tine. Dar, te-ai gandit vreodata sa-i intrebi pe cei din jur ce parere au despre exprimarea ta? Daca o vor… daca au nevoie de ea… daca merge… daca sta… daca oboseste… daca plictiseste… daca socheaza… daca panicheaza…
Nu ma refer nicidecum la vreo forma extrema de conformism social, ci doar la puterea salvatoare a feedback-ului.
Your self-expression can make or brake the other! Yes it can! And yes you can! The question is: Do you want to?
Cred că e uşor să o dai şi-n cealaltă extremă, anume să începi să-i sufoci pe cei din jur cu dorinţa de a primi feedback.
Probabil cel mai ok e să găseşti o cale de mijloc, cale de mijloc care cred că e mai mult sau mai puţin unică pentru fiecare individ. Nasol, la o adică. Trebuie să găseşti un echilibru între a-ţi controla “output-ul” şi cenzura de sine. Prea multă cenzură şi eşti un singuratic, prea mult “output” şi eşti un ciudat dornic de atenţie. A freak eitherway.
Then again, poate mai bine ar fi să nu ne gândim atât de mult la treburile astea (that’s why we have ‘them psychologists ;)) şi… just let it flow. Hell, the worst thing that could go wrong is other people start judging you, right? Prin limitările astea, societatea e naşpa şi sunt mulţi care nu se simt bine în pielea lor tocmai din cauză că ascultă foarte atent feedback-urile celorlalţi. Poate prea atent.
Am reuşit să fiu incoerent şi de data asta? :))))
Caile de mijloc ne mananca de vii, cu atat mai mult cu cat sunt asortate cu preconceptia compromisului care inseamna automat moartea Sinelui…Apreciez de fiecare data coerenta discursului tau, sub orice forma, iar cand vei fi mergand pe miriste, o sa te man inapoi la drum :D. Anyway, eu consider ca orice forma de exprimare este inutila in absenta unui Alter care sa o receptioneze si care sa aiba o reactie la ea…Si aici se complica treburile…dar despre asta intr-un alt post ;;)