Si-asa-mi vine cateodata sa dau cu autoritatea-n piatra… Mai ales cu aia nascuta din senin sau asumata din zbor. Si cu aia care vrea sa starpeasca, nu sa pliveasca. Dar mai ales cu aia suprareactiva.

Iar am inceput promitator cu un limbaj eliptic, parca tricotat. Dar nu va asteptati sa va servesc chiar asa pe tava zvacurile mele pulsionale, nu? Trebuie ambalate mai intai frumos in cuvinte conotative mari si mici.

Si totusi de ce tin unii oameni cu dintii de conceptii exclusiviste… totalitariste… si nerealiste? De ce li se inclesteaza maxilarele cand delega, coordoneaza sau evalueaza?

Dragi autoritarieni, oriunde v-ati afla, luati aminte o seama de cuvinte: Nu va puteti astepta ca persoana din fata voastra sa va respecte, admire sau perceapa ca autoritate fara sa dati nimic la schimb!

Si aici nu ma refer la ordine si directive… ci la… interes real pentru om.

Invatati sa ii apreciati pe cei care va-nconjor un pic peste valoarea lor reala. Asta le va da aripi intotdeauna si le va inunda plamanii cu aer proaspat…Puteam fi mai metaforica de atat?