Tag Archives: #dayofthegirl

Fete, baieti, libertati si prejudecati

Fete, baieti, libertati si prejudecati

maxresdefault

Am aflat de dimineata pe cand inca aveam ochii lipiti de somn si neuronii lipiti intre ei ca O.N.U. a venit cu o initiativa noua de a creste nivelul de constientizare asupra unor problematici regasite in randul fetelor.

Se numeste in traducere libera Ziua Internationala a Fetei Copil. Accesul la educatie, asistenta medicala, precum si incurajarea fetelor sa gandeasca si vorbeasca liber sunt doar cateva dintre cerintele principale.

Curiozitatea m-a dus rapid spre pagina http://www.unwomen.org/en/news/in-focus/girl-child unde am aflat cateva lucruri faine spre ambasadori femei din toata lumea care duc speranta, vorba si fapta mai departe pe diferite teme, cum ar fi:

– casatoriile cu minore;
– imputernicirea fetelor si femeilor in Brazilia prin intermediul sportului;
– scaderea riscului de infectare cu HIV la fetele din Africa de Sud prin includerea lor programe de fotbal;
– cresterea interactiunilor sociale si a coeziunii dintre fetele din Iordania si Siria prin intermediul unor tabere de fotbal.

Am mai aflat ca femei precum Emma Watson, Elizabeth Chatuwa si Ileana Crudu (ma intreb de ce actiunile ei nu sunt un subiect demn de stirile din prime time) sunt deschizatoare de drumuri si mentori pentru fetele de peste tot.

Ele spun ceva foarte simplu: POTI! Poti sa spui nu unei casatorii aranjate! Poti sa spui nu in fata violentei de orice fel! Poti sa spui da in fata provocarilor din sectorul IT.

Si uite asa mintea mi se duce la faptul desi Romania are seria ei de probleme legate de dezvoltarea armonioasa si educarea fetelor, nu ne batem pentru locuri pe podiului HIV/SIDA sau casatorii cu minore.

Asta nu inseamna ca stam bine. Stam unde stam, dar nu stam. Initiem actiuni de educare pentru sanatate, avem proiecte de reducere a riscului de exploatare in randul fetelor in scoli si centre unde fetele se pot duce pentru a primi consiliere psihologica sau orientare vocationala.

Lucrez cu fete si baieti. Lucrez cu oameni care au fost odata fete si baieti. Fetele invata sa fie fete uitandu-se in oglinda lumii. Baietii invata sa interactioneze cu fete uitandu-se in aceeasi oglinda. Numai ca oglinda asta nu arata de fiecare data acelasi lucru.

Cateodata e bine sa fii fata.
Cateodata e de preferat sa fii baiat.

Fetele sunt mai cuminti.
Baietii sunt mai obraznici.

Fetele sunt mai rusinoase.
Baietii sunt mai tupeisti.

Fetele poarta roz.
Baietii poarta albastru.

Fetele fac balet.
Baietii fac karate.

Fetele mananca mai putin.
Baietii mananca mai mult.

Fetele ajuta in bucatarie.
Baietii se pricep la reparat chestii.

Fetele vorbesc incet si frumos.
Baietii se rastesc si injura.

Fetele nu se masturbeaza.
Baietii normal ca da.

Fetele isi pastreaza virginitatea.
Baietii scapa de ea cat mai repede.

Fetele se machiaza si au grija cum se imbraca.
Baietii nu trebuie sa se gandeasca prea mult cu ce sa se imbrace.

Fetele care au viata sexuala activa sunt curve.
Baietii care au viata sexuala activa sunt smecheri.

Fetele stiu sa se comporte cu bebelusii.
Baietii nu prea se pricep, ca nu-s asa sensibili.

Fetele sunt domnisoare.
Baietii sunt golani.

Si lista poate continua la nesfarsit. Punem realitatea in casute mici ca sa o intelegem mai bine. Oare o intelegem mai bine asa? Oare asta e realitatea in care vrem sa ne crestem si educam fetele si baietii?

Prejudecatile de (acest) gen au un impact pe termen lung si pentru fete si pentru baieti. Ii invata ca fie pot sau nu pot sa faca ceva pentru ca sunt baieti/fete, fie ca sunt indreptatiti sa se comporte intr-un fel sau in altul doar pentru ca sunt baieti/fete, fie ca trebuie sau nu trebuie sa faca ceva pentru ca sunt fete/baieti.

Unul dintre demersurile cele mai frecvente in fata acestei avalanse recurente de prejudecati, are la baza dictonul, gresit de altfel: Fetele si baietii sunt la fel.

Si acum, in calitatea mea de fosta fata, niciodata domnisoara, actuala femeie, strig sus si tare sa se auda prin monitoare: fetele si baietii NU sunt la fel.

E bine ca nu-s la fel. Asa ca hai sa ne oprim din a le cere fetelor sa fie baieti si baietilor sa fie fete doar pentru a repara decenii de inechitate de gen.

Nu incape nici cea mai mica indoiala ca fetele si baietii pot face aceleasi lucruri, asta in conditiile in care isi doresc cu adevarat sa faca acele lucruri. Ce facem atunci cand dorintele lor sunt diametral opuse fata de reprezentarile noastre de “fata” si “baiat”? Abia acolo incepe reala drama!

Acest post merita citit si recitit de:

– mamele puternice care isi cresc fetele la fel de puternice, atat de puternice incat prezenta unui baiat in viata lor devine din oficiu o slabiciune care nu isi are rostul;

– tatii puternici care le transmit prin fapte baietilor lor cel mai puternic e cel care tipa cel mai tare, loveste cel mai puternic si cel care are ultimul cuvant intotdeauna in fata oricarei fete;

– profesorii care ridica din sprancene in dezaprobare fata in fata cu baieti care vor sa se joace cu papusi sau fete care vor sa se joace cu masinute;

– bunicii care dau vina pe parinti ca si-au scapat copiii din frau cand vad fete care nu fac curatenie in casa sau baieti care nu cara cumparaturi;

– oricine crede ca e in regula sa atribui un set predefinit de comportamente acceptabile unei persoane bazandu-se exclusiv pe sexul persoanei respective.

Hai sa lasam fetele sa fie fete si baietii sa fie baieti, cu amendamentul ca libertatea fiecaruia se termina unde incalca libertatea celuilalt. Cat despre ce inseamna “fata” si “baiat”, descoperirea ghidata pare mult mai indicata decat prescriptia de rol.

Fetele vorbesc cam mult nu?
Nu stiu despre alte fete, dar fata asta cu siguranta da!