Sub impulsului cineastului avid de pelicule proaspete de savurat si mai apoi digerat lent impreuna cu un vin bun, am fost la film… la Elvira… dupa o absenta de ceva vreme. Am ales filmul bazat pe distributie, nu neaparat poveste. Si intamplarea face ca primul meu instinct, respectiv acela de a judeca filmul de fata dupa actorii care se desfasoara intr-insul, si nu neaparat dupa poveste, s-a dovedit a fi si cea mai potrivita metoda de formare a unei pareri argumentate la finalul sau. Am avut nevoie de un moment de re-culegere si re-grupare.

Ceva din ultima parte a lung-metrajului si-a croit drum de la ochi, spre minte, dupa care in jos spre inima pentru a ajunge direct in calcaie. Nu stiu exact ce a fost, dar efectul a fost vizibil. Afundata in fotoliul cel visiniu pe randul 7, mijloc incercam sa imi ajustez privirea la absenta brusca a luminii din sala, cand colo ce vad in fata ochilor: Screenplay & Directed by: Guillaume Canet!

Say what? Guillaume Canet? Adica actorul ala frantzuz frumusel al carui stil penduleaza intre Vincent Cassel si Ryan Gosling, care mi-a mancat zilele in Jeux D’Enfants impreuna cu Marion Cottilard? De se jucau ei la nesfarsit de-a “Cap, ou pas cap?” in speranta regasirii dragostei de copil si transformarea ei cu ajutorul cutiei de tabla magice intr-o relatie functionala de adulti? Sau acelasi care a jucat rolul unui armanaut de pe frontul frantuzesc care alege sa faca pace pentru o zi cu inamicul englez pentru a sarbatori un Joyeux Noel? Sau poate Etienne cu ceva control issues din Plaja lui Danny Boyle care se ia la sfada cu Leonardo DiCaprio pe un taram pe cat de frumos, pe atat de nascator de energii ancestrale agresive?

Universul meu s-a daramat pentru o clipa gandindu-ma la tertipul in care un actor care s-a plictisit pesemne de actorie se duce cu jalba-n bat spre terenul minat al regiei, ca sa faca la final rahatul praf. Nu contest faptul ca eram curioasa, asa ca i-am acordat the benefit of the doubt si m-am uitat la film cu inima deschisa, ochiul critic dat la minim si urechile palnie. Vorbeam de distributie la inceput, nu? Clive Owen, Billie Crudup, Marion Cottilard (do you see a pattern there, cuz I kinda do? :P), Mila Kunis, Zoe Saldana, Lili Taylor & James Caan.

Oare Clive Owen mai are nevoie de credentials? Sau poate doar o scurta insiruire a peliculelor in care a jucat si m-a impresionat oleaca mai mult asa, cum ar fi: Shadow Dancer, Elizabeth: The Golden Age, Children of Men, Sin City, Closer, The Bourne Identity, Gosford Park… Closer, Closer, Closer!

Pe Billie Crudup il stiti ca J.Edgar Hoover din Public Enemies sau Frank din Eat, Pray, Love.

Marion Cottilard? Where do I start really? Jeux D’Enfants, La Mome, Inception, Public Enemies sau A Good Year? My personal favourite a fost fara doar si poate La Mome, unde asemenea lui Charlize Theron in Monster, Marion a dovedit publicului mai mult sau mai putin carcotas si invidios pe frumusetea sa rapitoare ca nu ea, frumusetea, da valoare prestatiei sale actoricesti, ci ceva mult mai profund in fiinta sa.

Mila Kunis cu siguranta va vine in minte ca votata in nush ce an ca cea mai frumoasa femeie de pe planeta. De gustibus non est disputandum… Ceea ce stim e ca e tanara, frumusica, poate sa (se) joace si seamana al naibii de tare cu Marion Cottilard. Am vazut-o cu placere in Friends with Benefits, The 70s Show si Black Swan care, culmea, nu se prea incadreaza in parcusul sau cinematografic de pana in acel moment. And I say that with amazement, really!

Zoe Saldana este nimeni alta decat Neytiri din Avatar 1, 2, 3, 4… X. A strigat cineva bingo? 🙂 Recunosc cu fruntea sus ca nu prea ma incanta SeFe-urile, de nici o culoare. Fie ca vorbim de Stak Trek, Star Wars sau Avatar, nu ma atrag, nu ma prind, nu ma lasa sa ma cufund in mine si sa caut identificari. Nu le puteam avea pe toate acum, ce-i drept!

Lili Taylor este o piatra de capatai in categoria actritelor care nu atrag atentia vizionacilor prin aspectul fizic, ci prin sarcasm, prezenta si joc actoricesc. Cine a vazut seria magistrala Six Feet Under, si-o va aduce aminte ca Lisa, sotia nevrotica a lui Nate. Nici cu el nu mi-e rusine in materie de nevrozism, fie vorba intre noi. Atentie: personajul, nu actorul!

Si cum orice film cu accente mobster-esti trebuia sa aiba si un actor de categorie grea, care sa dea un plus de credibilitate si zvac, il avem, doamnisoarelor, doamnelor si domnilor pe nimeni altul decat James Caan. Lista-i lunga, dar merita amintita: Detachment (fain tare!), Dogville, Mickey, Blue Eyes, A Boy Called Hate, Dick Tracy, A Bridge Too Far, THE GODFATHER, The Untouchables, s.a.m.d. Frate omul asta joaca pe micile, mediile si marile ecrane din 1961! A jucat in The Godfather impreuna cu Brando, De Niro si Pacino! Really now! Este fix asul din maneca lui Guillaume Canet pentru a da autenticitatea interlopa filmului Blood Ties. Caci asa se numeste.

Acum ca prezentarile au fost facute, si toata lumea se stie cu toata lumea, sa va povestesc un pic despre ideea filmului care in sine este un copycat.

Cum adica, un copycat? Pai si atunci de ce iti bati capul sa ne vorbesti asa frumos despre el, daca e o copie ieftina?

Pai io am zis ca este o copie, nicidecum ieftina.

Filmul Blood Ties (2013) regizat de Guillaume Canet este inspirat (evit sa spun in totalitate, ca nu l-am vazut pe cel frantzuzesc inca) din pelicula Les Liens Du Sang (2008) regizat de Jacques Maillot, care la randul sau s-a inspirat din romanul Deux freres, un flic, un truand scris de Bruno & Michel Papet (frati! 😉 ). Pentru cine a facut franceza ca limba a doua la scoala, e evident faptul ca Blood Ties este traducerea fidela a Les Liens Du Sang.

You really don’t have to be a French speaking rocket scientist to realize that… Flic inseamna politist in jargonul frantzuzesc, iar truand, huligan, scandalagiu. Well long story short, spoiler alert included, il avem pe Clive Owen (CHRIS) care este truand-ul de serviciu, parnaias cu acte in regula pus pe fapte mari si pe Billie Crudup (FRANK) care este flic-ul cu o reputatie impecabila, fara cazier si de-o integritate sora cu… Ah, da si o avem si pe Lili Taylor (MARIE) care pare a fi sora vesnic impaciuitoare, necasatorita inca, intrucat trebuie sa aiba grija de barbatii din familia sa de origine, inclusiv de tatal ei, James Caan (LEON) care tocmai ce e pe moarte dupa ce doctorii i-au scos un plaman din dansul.

CHRIS a fost casatorit cu MONICA (Marion Cottilard), o prostituata drogata care a fost nevoita sa continue sa se prostitueze pentru a-si creste cei doi copii facuti tot impreuna cu CHRIS. FRANK sufera dupa o fosta iubire, VANESSA (Zoe Saldana) pe care a respins-o in trecut pentru ca e “colorata”, si care ulterior s-a combinat cu un baiat rau, fost parnaias, viitor recidivist, impreuna cu care are o fetita.

CHRIS al nostru se combina, dupa o sedere de 9 ani in parnaie pentru manslaughter, cu draga de NATALIE (Mila Kunis) care apare in viata sa ca o gura de aer proaspat, menita sa-l scoata un pic din mocirla infractionalitatii. And from here on, all hell breaks loose. N-are sens sa ma apuc sa va povestesc filmul de-a fir a par, ca il puteti vedea si singuri la cinema sau chiar acasa la voi pe canapea.

Ceea ce cred io, are rost, este sa va vorbesc despre ceea ce m-a impresionat pe mine la modul in care Guillaume Canet a gandit acest film. Did I mention that he played CHRIS in the French version of the movie? No, I didn’t, did I! Si se vede pactul ascuns pe care il are cu CHRIS in film, caruia ii da niste scene absolut fabuloase, in care dragul nostru Clive Owen se desfasoara full-force, fara menajamente artistice sau tertipuri actoricesti. Man, he’s gooood! De la cap la coada, si-napoi! Nu ca ar arata si al naibii de bine, bai da’ joaca omu’ ceva de speriat!

Duetul antagonic Owen – Cottilard te lasa cu gura cascata, poate la fel de mult ca antiteza Cottilard – Kunis. Dar fara doar si poate ceea ce este piesa centrala a acestei povesti cu mafioti, rele si bune, este relatia Cain – Abel a lui Owen cu Crudip, respectiv a lui CHRIS cu FRANK. Timeline-ul retrospectiv realizat pentru a pune spectatorul in tema cu privire la tensiunile din relatia frateasca dintre cei doi barbati, este savuros, dramatic si emotionant, pana la final. Binele si raul din cei doi frati se intrepatrund natural, fiecare fiind pe rand calau si salvator pentru celalalt. MARIE pare a fi in toate povestea asta un soi de Seth care mai apare, mai dispare, dar se stie ca tot timpul este acolo.

La ce filme m-am gandit in timp ce mi se derulau prin fata ochilor scenele din Blood Ties? Pai Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Snatch, Pulp Fiction, Good Fellas, Sons of Anarchy (faza cu glontul pastrat ca dovada!), Casino, Jeux D’Enfants (varianta infractionala) , Trainspotting, Natural Born Killers, Sleepers (faza cu scolile de corectie si remembering-urile din copilarie), Bonnie & Clyde, A Place Beyond the Pines, Rockanrolla, Doberman (Cassel & Belucci = Mmmmmm) si altele care categoric nu imi vin in minte acum.

La filme m-am gandit in timp ce eram fascinata de contopirea jocurilor actoricesti ale lui Owen, Crudip, Cottilard, Kunis, Caan, Saldana si Taylor? La nici unul! Originalitatea filmului Blood Ties este data de valoarea creatiei actoricesti a acestor oameni care in baza experientelor atat de diferite de joc, au reusit sa imi transmita stari demne de o cauza mai dreapta! Mergeti sa-l vedeti, ca mai apoi sa-mi dati dreptate… sau nu… :). Daca mergeti sa-l vedeti va doresc vizionare placuta! Daca nu, asteptare placuta!