While sipping from my cup of cold coffee, my ears delight with the young band Not My Cup of Tea. E duminica dimineata, ora 7. Masina de spalat merge, ca nu mai e chip, mai are un pic cosul de rufe si scuipa cu chiloti murdari in mine. Mi-era asa pofta sa scriu, asa in tihna, despre ce se intampla in mine, asa ca nu ma mai las sa scap astazi. Trupele pe care imi propun sa le ascult sunt cu gagici la voce, care nu fac altceva decat sa aduca poetic si muzical inafara niste realitati din mine.

Ieri am fost la o rockoteca in bodega Filaret 16 unde am dat din cap pe Not My Cup of Tea si Asincron. Intamplarea face ca Ioana is still a punk-rocker, just like Sheena, asa ca prin vara am cautat baruri de panchisti si internetul mi-a scos in cale Filaretul. Asa ca am zis sa merg in cautarea lui. In cautarea Filaretului Saisprezecelui. Si l-am gasit. Inchis. Muzica se auzea din interior. Clanta era teapana. Io, fatidic, pe partea gresita a usii. Am plecat de acolo cu creasta (nu coada) intre picioare, zicandu-mi:

‘Aia e! Nu ai stiut the secret handshake, numele de cod sau oamenii potriviti cat sa ai acces la lumea Filaretului’

Imi dadea asa un vibe de Under-ul vechi, ca trebuia sa ma intorc. Intr-o alta instant a existentei mele, fumam o tigara in gradina unor oameni care imi sunt foarte dragi, pe ai caror baieti i-am meditat la engleza vreo cativa ani buni, si reapare in discutie bodega. De data asta din povestirile roacherului mare care si-a tras trupa (pardon, trupe, ca are doua proiecte muzicale in care activeaza in prezent sau cu care cocheteaza artistic) si care mi-a relatat ca pe 9 noiembrie isi lanseaza un nou single in Filaret 16.

In ochi mi-a aparut sclipirea aia nebuna de cautator de aur din era Gold Rush-ului si i-am zis:

‘Tu canti, io vin!’

El s-a bucurat timid ca un copil. De fapt ca pustiul de clasa a cincea pe care l-am cunoscut acum 10 ani si cu care am facut poezie in engleza, pe vremea cand nu prea stia el multe de capul lui, dar un lucru ii era cert: ma-sa roacherita, tac’-su roacher, el ce putea sa fie oare, fiind primul nascut, decat loial alor lui, si prin urmare… roacher! Frac’-su le-a dat cu flit si a zis:

‘Bah, ia mai lasati-ma cu rock-ul asta, ca io sunt altfel. Eu vreau altceva. Asa ca io sunt rapper!’, spre deznadejdea maica-sii.

Ieri a fost si ziua lui Rares, chitaristul trupei Asincron, fostul meu elev. La multi ani, Rares! Multam ca m-ai rabdat printre voi cu dat din cap un pic ruginit si cu chiuit de punkista old-school. M-am imbracat toata in negru, ca sa nu il fac pe copil de ras. Bai! Nu mai e copil! Tocmai ce a facut 20jde ani! 20jde ani?! Noroc ca eram cu ai lui prin public, ca sa nu ma simt chiar ca o nuca batrana in perete, dar nucile astea batrane s-au super-bestializat, oameni buni, ca unde e rost de foiala, hop si noi. Ni se activeaza amintirile din copilarie din Fire, din Under, din Club A, de pe Motoare, din Laptarie, si incepem a ne lepada de maturitate, pe masura ce capul incepe sa ni se miste ritmic pe ce livreaza artistii din fata noastra.

Bodega e cum nu se poate mai pitoreasca. I love it! S-ar preta perfect pentru o cantare Sofar. Le-am si spus asta intr-un story de Insta pe care l-am facut in timpul concertului. Probabil din motive de liniste publica, concertul a inceput pe la 8ish si s-a terminat pe la 9 jumate, iar dupa, precum potarnichile, tineret mandria tarii, s-a dispersat in cele noua zari. Vorba Roxanei, mama baietilor:

‘Eu cred ca aproape toti de aici vor ajunge la noi acasa…’, ca sa il sarbatoreasca pe Rares.

‘Bai, ne vedem la Rares acasa dupa, da?’, se auzea in multimea care mirosea a teen spirit de te duceai in lumea luminata.

Cum i-am pasit pragul, m-am uitat cu luare-aminte la toate colturile locatiei. O sufragerie mare. Covor old-school de il mai vezi prin cantarile Dude Where’s My Tune sau prin cantarile acustice de afara. De o parte a covorului instrumentele formatiilor. De partea cealalta multimea avida de arta si cultura. Peretii intesati cu afise despre feminism, diversitate, antifascism si alte isme pe care le practicam si noi cand eram pusti. Un slogan mi-a ramas infipt in minte:

‘Resistance is justified when people are occupied.’

Oamenii locului organizeaza si niste talk-uri pe diverse tematici legate de sustinerea grupurilor dezavantajate, adica ca orice grup de adolescenti care se respecta, they want to save the world. Asa cum am vrut si noi. Tin minte o discutie pe care am avut-o cu prima tipa care mi-a fost colega de teaching la Avenor, in care ii povesteam ca la primul job post-facultate

‘I wanted to save the world’,

si de aia am ales sa lucrez ca psihoterapeut in asistenta victimelor traficului de persoane. Ea atunci s-a oprit din cutting and gluing, s-a uitat la mine si m-a intrebat candid:

‘Why did you stop wanting to save the world?’

Actually I didn’t , ma gandesc cu mintea de acum. I just realised that first, I should be able to save myself… from myself, dupa care sa fac curatenie in curtea vecinului. Mai intai cu ale mele, dupa care cu ale vecinului. Si uite cum totul se leaga de tot. Pe vremea cand lucram in ADPARE mi-am pus problema feminitatii mele.

Oare or sa-mi cada ovarele daca toata ziua buna ziua ascult povesti de abuz si exploatare sexuala? Oare o sa ma transform intr-o muiere care uraste toti barbatii de pe planeta Pamant considerandu-i, asemeni protofeministei Elena Carstea, niste porci?

Nope. Nici pomeneala de asa ceva. I love guys. Imi place sa simt in preajma mea energie masculina pe bune, izvorata dintr-un loc autentic, nefortat. Poate mai mult decat imi place mie sa ma conectez cu energia mea masculina. Ca am sa dau si la altii. And, ladies and gentlemen, I got this from my mamma, who got it from her mamma, but also I got this from my dad’s mamma as well, from my aunt, from my mamma’s mamma’s sister, and so on. Suntem un neam de femei dracoase care n-au stat niciodata in distress, sa vina barbatii sa le ajute, ci mai degraba si-au sustinut barbatii cu o forta overpowering at times.

Bogdan de la Mad Goat ar zice, right at this very moment, si pe buna dreptate:

‘De ce tot amesteci romana cu engleza? Nu te zgarie pe urechi?’

‘Ba da, la drept sa iti spun, ma cam zgarie, mai Bogdane, dar ma ia gura pe dinainte cateodata, doar ma stii, si cand ma pornesc sa povestesc, nu mai tin cont in ce limba o fac!’

Revenind la energiile feminine si masculine si la saving the world. Gagicile de aseara care ne-a uns urechile cu poeziile lor grunge m-au ajutat sa ma conectez cu ale mele, ale mele zbuciumuri de pustoaica, de femeie si de muiere. Trei stadii foarte diferite in devenirea mea ca femeie.

M-am desincronizat pentru o pauza publicitara. Mai intind o rufa, mai bag o masina la spalat. Cei casnici cu cele casnice, ca ieri furam roacheri. Astazi suntem roacheri adulti, carora le place sa traiasca in ordine si curatenie. Trupeasca, sufleteasca si ambientala.

Ce ziceam? Asa, cu stadiile feminitatii. Trischelionul de pe umarul meu stang e acolo si nu doarme. Mi l-am facut cand eram pustoaica cu veleitati de femeie. Acum sunt muiere in toata regula care se uita cu compasiune si intelegere la cele cate am fost pana la venerabila varsta de 39 mergand pe 40.

Niciodata n-am avut treaba asta cu ascunsul varstei sau angst in jurul faptului ca imbatranesc. Nici cu 40 is the new 30 blabla type of discourse. Nu, frate! 40 e 40, asa cum 30 e 30 si 20 e 20. Si imi e ok asa. Ceea ce realizez mult mai vivid acum este cata viata am trait pana la varsta asta si cum ma ajuta sa ma raportez la mine si la ceilalti corect si cu speranta de acum inainte.

Dupa fo’ ora de ascultat Asincron si Not My Cup of Tea, Spotify-ul meu zice:

‘Fata, la ce vreme e afara, hai sa bagam niste Radiohead in vene ca sa mearga curatenia pe care ti-o tot planifici in cap de vreo saptamana.’

‘De acord, mai Spotify-ule. Tom Yorke for the soul sa fie.’

Mintea mi se invarte in cercuri si revine cumva tot la modele de feminitate. Doina stim, doina cantam, ce sa-i facem! Proaspat iesita din facultate, ma macina treaba asta cu feminitatea… mea. Oare sunt feminina? Nu ma vedeam, deloc. Ceva actiona ca un val pe fata mea si nu ma lasa sa ma vad femeie…

Si nu era nicio confuzie de gen, stimati telespectatori. Era procesul meu de devenire umana. Nu aveam nevoie de un vocabular complicat sa imi explic starile, asemanator celui psihanalitic. Ca eu stiam in sinea mea ca am un conflict de rezolvat acolosa. Cu mama. Cu tata. Cu loialitatea mea familiala scindata. Cu bunica. Cu bunicii barbati pe care nu mi-a fost dat sa ii cunosc in viata. Si am luat-o pe firul ala de poveste.

Si imi amintesc ca si acum un workshop psihoterapeutic condus de Iolanda Mitrofan, in care am explorat relatia mea conflictuala cu bunica-mea, respectiv mama lu’ tata, respectiv mama Gigi, respectiv prima femeie neurochirurg din lume. Da, ati auzit bine! Bunica-mea a facut lucruri marete pentru umanitate. Pacat ca nu si-a pastrat nitica umanitate si pentru ai ei de prin batatura.

Anyway! Anuleaza! Anuleaza! Anuleaza! No regrets and no grudges. Only grunges! Multa vreme m-am nimerit la confluenta dintre doua modele de feminitate si maternitate: unul traditional in care femeie calca, spala, gateste, are grija de casa, barbat si copii, si din cand in cand se duce la coafor, isi da cu putin Rococo pe gat si isi pune deux piece-ul mov de sarbatoare, si altul in care femeia munceste cu pasiune pentru ceva in care crede, in care se regaseste identitar, are dorinte si pareri care sunt uneori inafara institutiei casatoriei si familiei asa cum e vazuta ea traditional, conduce masina si se deleaga cumva maternitatile si feminitatile clasice catre alte reprezentante de gen doritoare sa ocupe acele pozitii ramase vacante.

Mama mi se pare ca incercat sa imbine utilul cu placutul, sacrul cu profanul, mama cu femeia, intr-un model de feminitate si maternitate care m-a ajutat mult sa integrez partile din mine care venisera in cascada de la mama Gigi si de la mamaie. Si-a propus sa fie feminina pana in maduva oaselor si sa aiba grija de ea estetic, sufleteste, trupeste si mental. Si a reusit. Reuseste inca, nu de alta, dar ieri ne-am intalnit la coafor. Fiecare cu nevoile ei de ingrijire feminina. Si ii multumesc pentru aceasta perspectiva atat de complexa asupra a ce e o femeie.

Femeia e forta, dar o altfel de forta decat cea barbateasca. Le parcam pe Vitoria Lipan, Agripina si Fefeleaga intr-un colt si intelegem ca nu trebuie sa te martirizezi aiurea in tramvai, cand poti bine mersi sa work smart, not hard. Sa tragi, dar sa si huzuresti. Caci acest statu’ palma barba cot nu este altceva decat reincarcarea bateriilor ca sa o poti lua de la capat a doua zi. Ca sa poti aseza in tine tot ce e zburatacit si parca nu isi gaseste locsor in fiinta ta bulversata de atata trait pe aripile vantului.

Ce fel de femeie sunt? Una dracoasa ca stramoasele mele, evident, ca lupu’-si schimba paru’ da’ naravu’ ba. Dar si una care a inteles, prin repetate lectii pe care nu si le-a facut si care au revenit cu mai multa forta si urgenta in viata ei, ca eleganta, gratia si intuitia sunt tripticul magic al feminitatii ei. Care nu se dezice de la propria-i forta care poate lejer muta muntii, dar stie ca accesarea unui tip de energie interioara tine de adecvarea la context, ca daca nu te uiti inainte, s-ar putea sa faci rahatul praf.

Fetele care au cantat ieri erau cum nu se poate mai opuse ca manifestari de feminitate. Una cu o privire languroasa, imbratisatoare, gratioasa, complimentata si de o voce suava pe masura cu tanguieli tribale, iar cealalta cu o privire taioasa, condescendenta, critica, care venea la pachet cu o voce de-o putere care mi-a facut pielea de gaina. Fata putea sa treaca de la soapta la tipat, melodice, in a matter of seconds, fara ca pe fata sa i se citeasca vreo emotie, inafara unui dispret pentru umanitate.

Doamne, ce am mai ras, pentru ca ma regaseam. Aveam si eu acelasi sictir pe fata cand eram de varsta ei, care nu facea altceva decat sa ascunda trairile intense care mi se petreceau si carora incercam sa le fac fata fara ca ceilalti sa stie macar ce se intampla cu mine. Caci eu sufar pe mut. Si ea sufera pe mut, dar atunci cand deschide gura sa ne cante despre ea, all hell breaks loose. Ea isi face versurile. La un moment dat am prins o chestie de genul:

‘You abuse me, but I love you anyway’.

Acuma na, puerila expunerea if you come to think of it, dar profunda daca o dezbraci de cliseu. Adica intr-o relatie ne intalnim cel mai complex venind dintr-un loc de vulnerabilitate. Si de cele mai multe ori vulnerabilitatea doare, ca are si scheleti cu care nu ne-am imprietenit inca si care ti se pun la masa pe nepusa masa si te mai si intreaba de sanatate, cand esti cu sarmaua-n gura si musafirii atenti la orice miscare de-a ta.

Dar e ok. Sunt ok cu vulnerabilitatea mea. Pot sa ma intalnesc la mijloc cu tine, dintr-un loc de dragoste de sine si de tine, ca sa discutam verzi si uscate, avand realizarea ca la final de drum, ne vom imbratisa si ne vom iubi in continuare cu toate luminile si umbrele noastre. Cineva la un moment dat imi ridica la fileu ideea ca eram indragostita de ideea de dragoste, nu de persoana din fata mea.

Si e partial adevarat pentru toate relatiile mele, dar nu o luati aiurea. Ca mi-am iubit toate marile mele iubiri, dar am facut tot posibilul sa imi romantez existenta pentru ca asa am simtit si inca simt. Atunci cand sunt cu cineva vad binele. Binele este cel pe care il caut, il gasesc, il subliniez cu toate highlighterele de pe lumea asta si in baza lui ma desfasor. Cateodata, when things go south, aleg sa ma refugiez in credinta, usor disfunctionala, ca:

‘Heeeei, chill, ca e mai mult bine decat rau si si asa ceea ce s-a intamplat nu e atat de rau pentru ca blablabla…’

Asta, pana in prezent, nu mi-a facut cinste, ba mai mult, m-a dus intr-o zona de negare cat China, pe de o parte, si de offsite pe de alta parte in care eu ma asteptam de la celalalt sa faca la fel ca mine. Sa ma vada alba, imaculata si fara de pacat, asa cum il vedeam si eu pe el. Dar asta nu-i decat un basm, caci daca vrem sa o ardem matur, lasam dracului filtrul asta fairytale la o parte si pur si simplu alegem sa ne uitam unii la altii si sa ne vedem pentru ceea ce suntem, cum suntem, cat suntem, in acel moment. Nu alegem ce ne convine din trecutul omului si nu ne ducem pe potentialul omului.

Nu, dom’le! Vezi-ma asa cum sunt, iar eu ma voi uita in tine asa cum esti, dar si asa cum sunt, caci oglindirea e ceva care nu poate fie oprit sau controlat. Si la intersectia acelor doua priviri sincere, poate vom avea o sansa… sa fim.